mama

Obiceiuri frumoase care nouă ne lipsesc

        Prima și prima dată am văzut băncuțele de care o să vă spun în curtea bisericii din Stratford upon Avon, localitatea în care s-a născut și unde este înmormântat Shakespeare. Eram într-o excursie și ne plimbam pe aleile cimitirului cu cruci celtice năpădite de mușchi și licheni ale căror inscripții abia se mai puteau descifra când am observat că toate băncile aveau pe spătar o mică plăcuță metalică pe care scria ceva. Am crezut că probabil este numele firmei producătoare dar când m-am apropiat am văzut că fiecare dintre acestea era de fapt un mesaj comemorativ. banca2

        Erau mesaje de dragoste și de rămas bun dedicate celor dragi plecați pentru totdeauna din lumea noastră. Am fost foarte impresionată și mi s-a părut tare frumos gestul de a-ți manifesta astfel sentimentele dar în același timp m-am întrebat care o fi procedura prin care se ajunge la a pune o astfel de plăcuță pe o bancă în parc. Mai exact cum ajunge placa mea și nu a altuia în acel loc. Răspunsul mi l-am dat singură când am descoperit (din aceleași inscripții) că de fapt aceste bănci aflate în apropierea bisericii  proveneau din donații și nu erau făcute de biserică sau de comunitatea locală.

        Afară era o vreme călduță de toamnă cum rar se întâmplă în Anglia iar noi ne-am așezat pe o astfel de bancă și am scos pachețelul cu sandwich-urile aduse de acasă. Păsările  ciripeau de zor ascunse printre frunzele galben-aurii-ruginii ale copacilor seculari, din când în când mai scotea capul și câte o veveriță curioasă în timp ce grupurile de turiști veneau și plecau cu zecile. Am petrecut poate mai puțin de jumătate de oră de liniște cu senzația atât de greu de întâlnit că nu ai de făcut absolut nimic decât să stai și să te bucuri de natură și de pacea acelui colț de rai iar când ne-am ridicat să plecăm am mulțumit în gând celui care pusese banca acolo.

        Asta se întâmpla exact în urmă cu doi ani și am crezut atunci că obiceiul cu băncile inscripționate  este ceva ce ține de specificul local dar se pare că nu. Din câte am observat este ceva foarte răspândit în tot regatul pentru că de atunci am întâlnit plăcuțele comemorative și în nord, la York, și în sud, la Exeter, și la Oxford, și la Cambridge și la Bath, absolut peste tot pe unde am umblat. Iar băncile nu sunt amplasate doar în cimitire sau pe lângă biserici ci și în parcuri sau pur și simplu în locuri mai ferite pe marginea trotuarelor. Oriunde ar vrea cineva să poposească pentru o clipă de răgaz. banca1

        M-am gândit ce frumos ar fi să pun și eu o bancă din asta în memoria mamei mele și chiar l-am întrebat pe al meu soț ce părere are despre ideea mea. O bancă în curtea bisericii de care aparținem și unde, la sărbătorile mari, slujbele se țin afară. Poate vreun bătrân adus de spate sau cineva slăbit de o boală grea și-ar odihni puțin oasele. Știți ce mi-a spus? și cred că a avut dreptate…

        Tu crezi că te-ar lăsa să faci așa ceva de capul tău? Întâi ți-ar cere un proiect care să aibă toate avizele necesare: de securitate la incendiu, acord de mediu, acord de amplasare în parcelă, expertiză tehnică și vreo două-trei certificate de conformitate iar apoi, în cazul în care, cu mică probabilitate, ți l-ar aproba, ți-ar spune că nu poți lucra decât cu o anumită firmă. Una care să fie agreată și autorizată. Și după ce ai găsi firma, când totul ar fi aproape gata, te-ar întreba: nu mai bine ar fi să ne dai nouă banii dacă tot vrei să faci o donație?  ne ocupăm noi de asta pentru că știm să le dăm o destinație mai bună. Iar în fața mutrei tale mute de uimire ți-ar da lovitura finală: doar nu vrei să amplasezi banca pe domeniul public, poate te mai trezești și cu vreo amendă.

        A fost ca un duș rece, într-un fel pare o exagerare dar glumele astea crunt inspirate din realitate mi-au adus aminte de un banc: La Radio Erevan se întreabă: este adevărat că lui Iuri Gagarin i s-a dat o Volgă neagră după ce s-a întors din cosmos? La care Radio Erevan răspunde: da, este adevărat cu singura diferență că nu era neagră ci era roșie și nu era Volgă ci era bicicletă și nu i s-a dat ci i s-a luat. banci uk

         Mda. Mi s-a cam luat avântul. Voi ce credeți, cât de simplu sau complicat ar fi un astfel de demers?

Share This:

6 păreri despre “Obiceiuri frumoase care nouă ne lipsesc

  1. Daca-ti doresti mult asta, cred ca primul pas ar fi sa mergi sa vorbesti cu parintele de la biserica de care apartii si sa-i spui gandul tau. Oricum el are in grija toate (si biserica, si curtea bisericii) si trebuie sa stie tot ce se intampla acolo, inclusiv si din punct de vedere administrativ (pentru ca noi, oamenii obisnuiti, sa nu fim furati de entuziasm si sa decidem lucruri gresite care ar putea intra in conflict cu credinta ortodoxa).
    Daca pornesti la drum cu gandul ca va fi foarte complicat, oricum nu vei avea nimic de pierdut, deci esti pregatita :). In cel mai rau caz ti se vor confirma banuielile, in cel mai fericit vei pune bancuta foarte usor :) Uneori ne punem singuri piedici anticipand in mod gresit o situatie. In curtea bisericii de care apartin sunt mai multe bancute (fara placute, desigur), dar nu stiu daca a fost sau nu vreun proiect pentru ele.
    Mergi si vorbeste cu parintele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *