Se zice că în viață nimic nu e doar alb sau negru și că de cele mai multe ori există infinite nuanțe de gri. Cu toate astea aș putea să împart cu ușurință oamenii în două categorii foarte clar delimitate și care nu se întrepătrund mai deloc: cei care din prima clipă tutuiesc pe toată lumea și cei care păstrează distanța folosind apelativul dumneavoastră chiar și după ani lungi de relație. În ceea ce mă privește știu sigur că fac parte din a doua categorie.
Să te adresezi cuiva pe numele mic poate însemna, cel puțin teoretic vorbind, egalitate și prietenie, înseamnă că pornești de pe poziții egale și dă impresia de familiaritate. În limba engleză lucrurile sunt simple, you fiind atât tu cât și dumneavoastră, pe când în română granița între familiaritate și impolitețe este evidentă. Cu toții ați auzit, și cred că destul de frecvent, oameni tineri adresându-se unora cu mult mai în vârstă cu fraze de genul Ce faci, tataie, cobori la următoarea? sau în piață, unor femei de la țară Cu cât dai pătrunjelul? sau ceapa sau roșiile? În niciun caz asta nu se dorește a fi o atitudine prietenoasă ci o abordare prin care în mod intenționat se vrea ca cel din față să rămână într-o postură inferioară. De ce? doar pentru că poate e îmbrăcat mai prost sau pentru că pare un om mai simplu? Sau pentru că te servește la masă? Chiar dacă e foarte tânăr, eu îi spun chelnerului dumneavoastră și cred că asta este o formă de respect pentru munca lui. Să te adresezi cu tu în anumite situații este clar o formă de desconsiderare și o aroganță de neam prost.
Am făcut o introducere lungă ca să ajung la ceea ce mă irită cel mai tare. La situațiile în care deși eu mă adresez în mod formal cu dumneavoastră mi se răspunde cu tu prin prisma superiorității funcției. De exemplu în fața unui șef nou, în fața unui organ de control sau a vreunui reprezentant al unei instituții unde ești nevoit să te căciulești pentru a-ți rezolva o problemă. Tu, om cu bun simț și cu cei șapte ani de-acasă vorbești politicos în mod firesc și te trezești tutuit fără nicio reținere de unul urcat pe piedestalul trecător al funcției. Fără niciun drept de apel ești coborât pe scara socială ca nu cumva să uiți unde te afli și cine deține puterea. Este o lipsă crasă de respect și care provine, sunt convinsă, dintr-o educație precară. Iar lipsa educației suprapusă peste un ego care stă să crape duce la astfel de situații care lasă un gust amar.
Am avut de-a lungul carierei șefi care coordonau nu un departament ci juma’ de Europă și am întâlnit oameni care pe lângă că aveau origini aristocrate mai stăteau și pe un munte de bani dar toți de un bun simț desăvârșit. Unii au preferat să păstreze distanța formală și au rămas la dumneavoastră dar majoritatea au avut o atitudine relaxată făcând primul pas prin a spune că preferă să ne tutuim. Dar chiar dacă le-am spus pe numele mic asta nu a scăzut cu absolut nimic din respectul față de ei și indiferent cum ne-am adresat unii altora am făcut-o de pe poziții de egalitate. Respectul și admirația se câștigă și nu pot fi impuse. Se pare însă că asta nu înțelege oricine. 
Total de acord. Cei care privesc de sus prin prisma funcției, cred că stau cu capul în jos si nu se vad cât sunt de mici.
Și se cred puși în funcție pe viață.
Ce te faci cand vanzatoarea de la piata iti spune ” tu”, desi i te adresezi cu dumneavoastra? Poate ar trebui sa-i spun si eu tot “tu” chiar daca e de varsta mamei mele…
Știu ce spui, și pe mine mă irită chestiile astea.
Ce faci in momentul in care urci intr-un taxi, te adresezi formal cu dumneavoastra, iar taxumetristul isi permite sa te tutuiasca din start? Tare ma irita problema asta si nu stiu cum sa o abordez elegant!
Greu de dat un sfat… Mitocănia nu cunoaște limite.
In teorie cine te tutuieste ar trebui luat cu “tu”. 🙂
In teorie, ca in practica mi-e greu . Tin minte cand lucram si o colega mai in virsta ( si scorpie pe deasupra) ma tutuia. N-am indraznit sa ii spun “tu” pentru ca regulile de politete zic ca cel un virsta propune aluia tinar sa se tutuiasca.
Mie mi-e cam greu sa iau oamenii la pertu, dar sotul n-are nici o problema.
Am observat in Romania lume care tutuieste chelnerii , nu mi-a placut. Dar nu imi place nici cand chelnerii sau vanzatorii ii tutuiesc pe copiii mei majori.
Clar, impolitețea se poate afla de orice parte a gardului și e greu de contracarat.
Pe mine cel mai mult m-a enervat un agent imobiliar care din start m-a tutuit și apoi m-a și sunat duminica luându-mă cu Bună Dana, sunt Dorin…. Eu nici nu știam de unde să-l iau pe acest Dorin pentru că, evident, eram asaltată de telefoane de la fel și fel de agenții. Sau, m-am mai enervat când o tipă de la un birou de traduceri cu care colaboram mi se adresa numai cu drăguța/iubita care îmi suna tare depreciativ/ironic. OK, mi s-a zis de multe ori că par mult mai tânără decât sunt și nu mă deranjează asta, dar mi se pare ca vârsta nu ar trebui să stabilească forma de politețe. Și eu țin mult la etichetă.
Nu doar pari ci EȘTI tânără 🙂
Pentru mine nu sunt asa de clar delimitate cele doua categorii de oameni pentru ca intervin la mijloc doi factori subiectivi: perceptia mea (asupra omului, a intonatiei lui, a formulei de adresare) si orgoliul meu personal.
Un “tu” spus frumos si dragut poate fi mai politicos decat un “dumneavoastra” spus rece sau, mai rau, cu dispret.
Unii oameni tutuiesc din prima pentru ca vor sa destinda atmosfera si tin mai mult la o comunicare calda decat la etichete. Eu, spre exemplu, cred ca voi incorda mereu pe cel din fata mea pentru ca nu doar ca mereu ma adresez cu dumneavoastra oricui, dar mai sunt si timida, deci am retineri in comunicare pe care unii le interpreteaza ca fiind … ingamfare – mi s-a intamplat! :))
Deci cred ca este mult gri si aici :))
Regulile de politete sunt clare, dar oamenii sunt cei care le nuanteaza.
Iar unii oameni nu-si dau seama, chiar nu-si dau (au crescut intr-un mediu mai putin conventional), sa le fim noi exemplu si sa nu-i judecam prea tare. Poate daca ceilalti se vor purta invers decat o fac ei, se vor schimba si ei.
Cred ca e bine sa nu ne gandim prea mult atunci cand e vorba de persoana proprie, adica sa nu analizam asa tare daca persoana X sau Y a fost nepoliticoasa cu noi. Sa vedem daca nu cumva am facut noi ceva gresit si daca ajungem la concluzia ca n-am facut, atunci sa incercam sa trecem peste moment, sa ne vedem de treaba fara sa ne tulburam. Orgoliul propriu uneori ne sacaie mai mult decat ar fi cazul si ne necajim si enervam … si nu prea rezolvam nimic.
Sa ne pastram aceasta energie pentru situatiile cu adevarat umilitoare si grave in care trebuie sa reactionam cumva.
Taré fain spus,Butterfly!
Da, sunt multe nuațe de gri iar politețea nu se rezumă doar la cuvinte, ce am vrut eu să spun e un întreg context din care am extras doar partea cu modul de adresare. Depinde mult și tonul și, în general, toată atitudinea.
Eu folosesc pronumele de politete cu persoane necunoscute la magazin, posta, taxi, etc, si ele folosesc la fel (am patit o faza cand inca abia vorbeam olandeza ca i-am zis unei doamne in autobuz multumesc tu si la coborare cand mi-a multumit ea mie a apasat pe multumesc dumneavoastra :)))
In restul relatiilor, de munca sau sociale, in mediul meu pronumele de politete e perimat. Doar niste prieteni care au 60+ am vazut ca mai tin cont 🙂
Depinde mult de limba folosită, limba română are foarte clar stabilite anumite nuanțe în acest sens.
Si in olandeza e la fel, nu e ca engleza
Ma adresez cu dumneavoastra oriunde in alt loc decat mediul meu de zi cu zi; la serviiu insa stabilesc imediat acel gen de relatie care sa permita tutuirea si de multe ori initiativa pentru acest mod de adresare mi-a apartinut.
Datorita aspectului meu fizic, micuta , slabuta, tinute sport, foarte des am fost si inca mai sunt ( in ciuda celor 50 ++ 🙂 ) tutuita pe unde vrei si pe unde nu vrei: in magazine, piata, mijloace de transport, etc. Uneori am simtit nevoia sa ‘sanctionez’ verbal tratamentul acesta: unii interlocutori au tresarit oarecum rusinati, altii au continuat mai abitir. M-am consolat cu gandul ca decat dumneavostrita, mai bine adolescentina :-)).
Există o mare diferență pe care cred că oricine o simte atunci când ești tutuit cu prietenie și atunci când acest lucru se face cu aroganță și chiar desconsiderare.
Sa vezi ce frumos este sa-ti spuna caserita de la supermarket “tu”, doar pentru ca te vede mai tanara decat ea, atunci cand ii vorbesti politicos cu dumneavoastra, spunand “buna ziua”, “multumesc” si tot tacamul. 🙂 Si mie mi se pare deplasat sa mi se vorbeasca cu cu tu aunci cand eu vorbesc cu dumneavoastra. Unele persoane isi permit asta doar pentru ca sunt mai in varsta decat mine. Dar sunt fata buna si tot cu dumneavoastra le vorbesc, pentru ca asa m-a invatat mama, sa ma adresez cu dumneavoastra atunci cand nu cunosc pe cineva, sa spun buna ziua, multumesc si la revedere, cred ca aspectele astea tin de cei 7 ani de acasa.
Cu siguranță asta ține de modul în care ai fost crescut iar politețea nu ține cont de vârsta bilologică.
Nu prea inteleg remarcile de aici despre ospatari si casierite care vorbesc la per tu… Ce relevanta are meseria? Daca ii considerati inferiori de ce aveti asteptari? Ca veni vorba de educatie, in strainate ne adresam inclusiv profesorilor cu numele mic, in multe limbi pronumele de politete nu exista….
Pai in strainatate chelnerii, vanzatorii, soferii, vorbesc cu dumneavoastra, pt ca nu te afli in nici un fel de relatie cu ei, sunt doar prestatori de servicii, nu pt ca sunt inferiori.
Cu profesorii, colegii, te afli intr-o relatie profesionala, ii cunosti
Foarte bun articol și adevărat.
Cum poti sa tragi tu concluzia ca eu ii consider inferiori, odata ce am mentionat faptul ca eu ma adresez de fiecare data cu dumneavoastra???
E un fenomen cunoscut un psihologie cand vezi reflectat in altii ceea ce gandesti. Ca pe aici nimeni nu a zis ca unele categorii socio profesionale sunt inferioare.
Apoi strainatatea nu e doar una, ca in strainatatea mea nu ne adresam profesorilor cu “tu “.