Test. Descifrarea hieroglifelor secolului XXI

        Articolul precedent, cel cu reîntoarcerea la ”stilul tradițional” de viață, a stârnit mai multe controverse decât mă așteptam iar  reacțiile, atât pro cât și contra, au fost dintre cele mai diverse. Pe Facebook cineva a scris un comentariu care m-a lăsat pe gânduri: tare aș vrea să văd stilul tradițional la confecționat îmbrăcăminte, să le văd pe femeile de azi torcând, apoi intrând la război, făcând pânză, croind și cosând haine, nu mai spun de spălat în ciubăr cu leșie de cenușă, apoi îmblătit cu maiul și limpezit la fântână sau pârâu iarna… că-i tradițional…

        Mda… Mai știi, s-ar putea să existe și astfel de cazuri, doar am auzit de fundamentaliști care și-au propus, și de altfel chiar reușesc, să trăiască fără curent electric. Eu n-aș putea, adică sigur că aș supraviețui, dar cel mai probabil aș intra într-o depresie profundă fără să am mașina automată de spălat. Am prins vremurile în care nu aveam și tare greu mi-a fost. Bine, n-am apucat chiar să spăl rufele la pârâu că nici eu nu sunt contemporană cu Eminescu dar știu ce înseamnă să speli cu o Alba Lux, să pui rufele la înmuiat de seara, să razi săpun, să încălzești apa pe sobă, să limpezești în cadă, să hămălești haine ude și să te chinui să le storci. Lenjerii de pat și fețe de masă de bumbac grele ca naiba sau blugi care odată băgați în apă se întăreau ca tabla de ți se rupeau mâinile până îi storceai.

        Ați văzut vreodată o mâță care stă în fața tamburului mașinii de spălat urmărind  fascinată hainele care se învârt lovindu-se din când în când de hubloul de sticlă? Exact așa stăteam și eu după ce ne-am cumpărat prima mașină automată 🙂pisica

        Pe cuvânt, îmi venea să mă așez pe un scăunel cu o cafea în mână și să mă uit cum maşina lucrează în locul meu. Câteodată parcă mă înduioșez eu de mine însămi când îmi aduc aminte ce săraci eram dar totuși ce bucurii mari aveam când ne cumpăram un obiect nou, lucru care acum nu prea se mai ăntâmplă.  Cam în același timp cu noi și-a luat și vecinul de palier mașină automată. La noi în bloc, pe scara mea, sunt câte două apartamente la fiecare nivel iar între cele două apartamente există o încăpere comună folosită ca debara și uscătorie. Vine într-o zi soțul meu din uscător și-mi spune cu cea mai serioasă mină posibilă: pilotu’ (adică vecinul care lucra în aviație) și-a luat mașină mai bună ca a noastră, a lui nu doar că spală dar și întinde rufele. Cum adică, întreb foarte mirată, le întinde? iar el zice, dacă nu crezi, du-te și vezi cu ochii tăi. Mașină mai bună ca a noastră nu putea să existe, ce Dumnezeu, doar fusesem după ea până la București la primul Metro deschis la noi în țară așa că, intrigată la culme, m-am dus să văd. Și am văzut. Era soacră-sa care venea să îi ajute că aveau copil mic şi acum întindea rufele la uscat pe sârmă 🙂

        Multe rateuri am dat până să deprind obiceiul de a citi de fiecare dată ghidul simbolurilor de pe eticheta fiecărei haine. Ştiu că odată am băgat vreo cinci pulovere la spălat şi am mai găsit doar patru 🙂 Unul intrase atât de mult la apă încât, jur, mai era bun doar pentru o păpuşă deşi iniţial îl purtase soţul. Lână adevărată, nu pna. Tare m-am mai supărat atunci dar până când nu mi-am făcut roz nişte bluze de dantelă albă tot nu m-am învăţat minte. După aia m-am pus cu burta pe carte. Poate exagerez un pic dar ştiaţi că sunt vreo patruzeci şi ceva de simboluri? (mai multe decât literele alfabetului)  şi ai ceva de muncă până să te prinzi cum stă treaba cu fiecare dintre ele. Cu siguranţă cele legate de temperatura de spălare le cunoaşteţi cu toţii dar dacă  fac un mic test şi o să vă întreb ce reprezintă simbolurile de mai jos, se bagă cineva? wash-care-symbols-21-638

        Şi ca să nu spuneţi că sunt rea, vă dau un indiciu: hieroglifele de mai sus sunt legate de modul de uscare a hainelor.

        Între timp, după atâţia ani de băut cafele în faţa hubloului, am devenit expertă şi aproape pot spune că mi-am dat doctoratul în materie. Ba chiar am devenit sâcâită şi nu las pe nimeni să se bage peste mine şi să-mi fure meseria. Soţul se ocupă (eventual) de curatarea masinii de spalat dar în rest eu le ştiu pe toate şi când spun toate, trebuie să mă credeţi pe cuvânt pentru că de ani de zile nu mai spăl nimic cu mâna. Începând de la elasticele de păr până la adidaşii lui fi-miu, bag absolut totul în maşină iar atunci când îmi cumpăr o haină nouă primul lucru la care mă uit este eticheta: dacă scrie că se spală doar manual, renunţ să o iau oricât de mult mi-ar plăcea iar următoarea mişcare inteligentă pe care ar trebui să o fac ar fi să renunţ treptat la hainele care necesită călcare 🙂

 

 

 

Share This:

23 thoughts on “Test. Descifrarea hieroglifelor secolului XXI

  1. Citeodata ma apuca sa spal cite un pulover sau ceva de matase manual, doar pentru placerea de a spala 🙂 . In rest nu ma opreste eticheta cu “se spala doar manual”. Am intilnit si mai rau, care nu se spala decit la sec (am o bluza si o pereche de pantaloni, scumpe, primite cadou ambele). Asa ca eu le bag la masina la ciclul “de mina” cu apa rece, a mers si pentru cele care nu se spala decit la sec. Bineinteles , nu ma bag la costume, paltoane sau chestii complicate. Mi-a explicat cineva ca in general firmele bune scriu asta cu spalat la sec ca in caz ca se decoloreaza lucrurile , ca sa nu poti sa-i reclami.
    Altfel, apropo de traditie, exista un grup de 23mii de persoane care isi cos propria ie 🙂 Exista altele care vind pinza tesuta de ele in casa. Si nu-s nebune, sunt doar pasionate. Si da: croiesc, taie, cos si asambleaza, totul manual. Multe au la activ cite 3-4 ii, am observat ca dupa ce-ai facut-o pe prima , nu te opresti acolo.
    Pisica zici ca-i a noastra 🙂

    1. Si eu vreau sa imi cos o ie si iti spun fara niciun pic de modestie ca ma pricep 🙂 Am cusut in cruciulite si am brodat mult la viata mea si chiar imi place. De curand (adica anul trecut) am terminat un goblen. Primul 🙂 dar nu vreau sa ma opresc aici.
      Pentru ie inca nu am gasit panza potrivita. N-as vrea sa arate ca o carpa dar nici să fie prea deasa astfel incat sa nu pot desluși firele. Modelul il am de la bunica mea, e un model din Apuseni foarte frumos.

      1. Te invidiez ca ai modelul. Inscrie-te atunci pe grup. Pinza poti sa comanzi de acolo.
        Goblen eu nu vad rostul, ca n-as avea ce face cu el. Vezi, fac eu lucruri traditionale, dar numai daca au o utilitate practica 🙂

        1. I-am pus o ramă frumoasă (cu sticlă în față) și o să-l pun pe perete dar încă nu am bătut cuiul 🙂 Se pare că asta e partea cea mai grea.
          Unde e grupul? Pe Facebook? pentru că aș vrea să mă alătur 🙂

          1. este grupul Semne cusute unde afli tot ce trebuie pentru a coase o ie, afli despre materiale si mai ales primesti sustinere si indrumare. e dichis mare coaserea unei ii :).

            cat despre spalatul la masina… eu sunt experta in a face maiourile si tricourile albe ale soțului roz. un roz asa de dulceee… ca i vine sa ma pupe cand le vede :))).
            noi nu avem masina cu hublou ci cu incarcare verticala. surpriza e toatala de cate ori deschid masina :))).

  2. Am la activ un pantalon de lana bagat la masina la temp mare. Adios 😀 – au devenit de copil de gradinita :D. Mai am si alte gafe dar le lasam pe alta data 😀 😀

    Cu cusutul la ie, ma laud cu posesia unei ii veche de peste 50 ani, primita. Mai am o ie cusuta de mine, fetei. Mai am inceputa una pt mine dar ma lasa ochii. O bluza din in, sau bumbac, sau borangic de calitate rezista zeci de ani – nu poate china sa faca asa ceva….. Si vreau sa imi cumpar o ie veche de 100 de ani, de dragul de a i da o sansa. De,fiecare cu pasiunea lui. (sunt si eu pe grupul cu Elena, ala de cusut ii. Nu stiam ca au ajuns la 20 mii, dar din toate de acolo sunt cateva mii care cos SINCRON la ii. )

    1. Mi-am luat eu asta vara o ie de peste 100 de ani, de la un mester popular, am dat 130 eur pe ea, dar cred ca mai tine 130 de ani. E opera de arta, o imbrac numai de sarbatori 🙂
      Am stricat o gramada de chestii de lana cand n-aveam masina buna, ca de mana m-am saturat de spalat in studentie. Acum pun la program special, am spalat si casmir care scrie ca se curata doar uscat si a fost ok 🙂

    2. Eu am o ie cusuta aprox in 1910 cu un model muntenesc, a fost a strabunicii mele si au cusut-o niste calugarițe. Este din borangic si are un model foarte bogat, e superba. Acum e la fiica mea la Bucuresti dar am hotarat impreuna sa o donam Muzeului Taranului Roman, trebuie sa vedem exact cum se procedeaza. (Si daca le trebuie pentru ca mi-ar parea rau sa o arunce prin vreun beci)

      1. Vai, pai de ce nu o purtati, ca asta e rostul ei. Am cautat ie de borangic, n-am gasit. Am prins targ de mesteri populari in Sibiu, dar aveau doar pe in topit sau panza, nu kitsch (am o prietena in domeniu, isi iau greu certificatele si le pot pierde usor), dar nici deosebite cum cautam eu, ca daca imbrac ie aici lumea intreaba si vreau sa le povestesc ce deosebite sunt. A mea e prin sud, am uitat acum exact, de la o doamna de varsta mamei (65+) care o avea de la bunica ei, dar nu stie daca bunica a cusut-o sau e mai veche. Oricum, se vede ca e vintage, e cusuta pe panza tesuta in casa, si panza asta capata patina in timp
        Si eu stiu sa cos si sa tricotez si crosetez, dar n-am mai facut-o de mult si nici nu imi vine sa ma apuc pt ca efectiv nu-s indemanatica, nu-mi ies astea, pana si torturile pe care le fac in forma mie imi ies un fel de mamaliga intr-un final :))) tin minte ca la cusut nu-mi iesea nicicum aceeasi presiune pe aceeasi cusatura, aratau diferit, nu-mi iesea legatul firelor pe dos, asa ca apreciez munca altora 🙂

        1. Din păcate ia s-a fragilizat foarte tare și nu se mai poate purta pentru că efectiv se rupe materialul dacă te smucești un pic. O să facem doar niște poze cu ea îmbrăcată ca să nu uităm ce comoară am avut în casă 🙂

      2. Ioana, daca te rog frumos frumos pe tine si fiica ta, imi faceti va rog poze cu ia? Poze generale (imbracata) dar si detaliate, cu umar (sa vad modelul pe altita), sa se vada la gat cum e cusuta si imbinata (daca e brezarau sau ciupag), dar si o poza de sub brat pt montare).
        Va foarte multumesc!!!!

        1. Da, sigur însă o să dureze un pic. Fiica-mea o e acum la mine la Turda, o sa nasca la sfarsitul lui decembrie si probabil prin ianuarie abia o sa apucam sa ne ocupam de chestia asta dar iti promit ca nu uit. (ia e la Bucuresti)

  3. Ultima chestie pe care am stricat-o si mi-a fost ciuda a fost o bluza de matase alba cu capsuni pe ea, era asa frumoasa, am scos-o zdrente. Pe astea de matase, ca si sutienele (pe care scrie ca se spala de mana) le pun in niste saculeti speciali, la program de rufe delicate, ies super OK. Dar atunci am uitat. Nu ma uit la eticheta decat cand cumpar, dupa aia setez programul, temperatura si nr de turatii in functie de ce stiu ca e materialul. Pfuai, eu cu alergiile mele, care spal 10 masini pe sapt si frecvent lenjerii si perdele, muream daca spalam la rau :)))

  4. Matasea asa e ea, dupa o vreme se “taie”. Ce mi-e ciuda de o bluza de matase vegetala, nu o purtasem de citeva luni, am plecat cu ea in stare buna dimineata si seara era rupta fisii pe la subrat (la ambele mineci) unde s-a frecat de palton cind dadeam eu mai abitir din brate fugind dupa tren 🙂 Asa ca o sa fiu f atenta sa nu mai iau chestii din matase vegetala.
    Am mai patit sa scot perdele toate fisiute din masina, dar am zis ca o fi fost vechi si batute de soare.
    Am la activ si eu pulover lina ajuns la dimensiuni de copil mic, dar de-ala de Benetton, deci nu-i asa mare paguba. ca am trecut pe din astea de cind mi-au distrus moliile alea faine de casmir, de care chiar mi-a parut rau. Deci mai multe distruse de molii decit de mine 🙂 Si pot sa pun oricite chestii antimolii, o gaurica-doua tot se fac. Am observat ca moliile maninca lucruri care-s f moi, ca am ceva din lina mai grosiera, de ala nici una nu se atinge.

    1. Eu am scapat definitiv de molii de cand pun buchetele de levantica si cimbru peste tot (le invelesc in batiste de panza ca sa nu se scuture). Sunt mai eficiente decat orice Raid, Aroxol sau orice alt insecticid.

  5. Am folosit foarte mulți ani instrucțiunile de uscare fără ca hainele să aibă etichete cu hieroglife. Purtam haine tricotate sau cusute acasă. Puneam puloveroiul la stors într-o plasă cu ochiuri mari, apoi improvizam o suprafață plană pe care să se uște.

  6. Eu bag orice la mașina de spălat. Pentru hainele delicate folosesc programul de spălare manuală. Dacă e ceva ce urăsc cu desăvârșire este să spăl de mână. Că tot se vorbește de ii, asta ar fi singura excepție. O spăl de mână. A fost cusută de străbunica și este într-o stare foarte bună și azi.

  7. Mi se întâmplă foarte rar să spăl ceva cu mâna. Doar dacă-mi trebuie neapărat ceva – fiind singură e posibil să nu se adune suficient de multe haine. Drept-îi că nici n-am prea dat rateuri. Am spălat și paltoane. Iar ce se strică, asta e. Oricum n-aș avea poate răbdare să-l de mână data viitoare.
    În schimb nu calc nici bătută. E primul lucru pe care-l verific la cumpărături. Dacă ceva trebuie călcat, poate fi cât de fain și de ieftin posibil, spun pas. Am cusut odată un goblen doar pentru că am vrut să ofer un cadou făcut cu mâna mea. Acum n-aș mai coase.
    Mulțumesc Domnului că trăiesc în ziua de azi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *