Din fericire (sau nu?) am prins vremurile în care încă se mai scriau scrisori și cum întotdeauna mi-a plăcut să scriu mă gândesc cu nostalgie la anii în care stăteam cu orele în papetării să aleg plicuri și hârtie de scris sau la coadă la poștă să cumpăr timbre colorate. Luam câte 20 odată și îmi aduc aminte de trecerea bruscă de la 55 de bani, cât costa un timbru pentru o scrisoare simplă, la 2 lei. Eram în primul an de facultate și pentru mine, cea care scriam cel puțin o epistolă pe zi, lovitura a venit din plin. Capitolul timbre ocupa un loc important în bugetul meu datorită corespondenței bogate cu o mulțime de foști colegi de liceu. Fetele, la fel ca mine, boboace rămase la facultățile din Cluj iar băieții servind patria în anul de armată obligatorie.
În marea lor majoritate scrisorile pe care le primeam nu erau nici pe departe încercări literare ci mai degrabă se asemănau cu postările de azi de pe Facebook. Prietenii îmi spuneau pe unde au mai dat check-in, cui au dat unfriend, cu cine au intrat într-o relationship… aceleași mărunțișuri de acum dar sub o altă formă. Fraze scrise cu stiloul și mult mai rar cu mai puțin elegantul pix, rânduri înșirate pe o coală de hârtie împăturată în patru care apoi era pusă într-un plic ce sfârșea aruncat într-una din cutiile poștale cu care erau împânzite toate orașele. Nu concepeam ca cineva din anturajul meu să nu scrie corect, să facă greșeli de gramatică sau să nu fie în stare să lege o propoziție în mod coerent iar greșelile grosolane de ortografie ieșeau din orice discuție. Pur și simplu nu toleram ideea de a nu ști când se scrie ma sau m-a, la sau l-a, sau ori s-au iar regulile care stabilesc un i sau doi sau chiar trei, mi se păreau la mintea cocoșului. Atât de simple și clare încât era imposibil să le încalci. Eram intransigentă și nu făceam compromisuri iar un bilețel care a avut două greșeli flagrante în trei rânduri primit de la un admirator l-a scos din lista potențialilor iubiți cât ai zice pește. Ortografia eronată îmi zgâria retina și îmi provoca repulsie. Ce să spun? La 18 ani totul este fie alb, fie negru iar nuanțele de gri apar mult mai târziu. Se petrecea ceva de genul știi să scrii, ești acceptat în club, nu știi, adio pentru totdeauna! Fără cale de mijloc și fără mediocități.
Între timp lucrurile, ca multe alte patimi din jurul și din interiorul meu s-au mai domolit. N-aș vrea să credeți acum că am ajuns să nu mai pun preț pe scrierea corectă, ba din contră, impresia pe care mi-o lasă cineva se formează în mare parte și din modul în care scrie, însă m-am îmblânzit. Nu că aș fi mai tolerantă, nu că am ajuns să fac compromisuri dar caut să fiu mai blândă și să găsesc circumstanțe atenuante celor care nu știu să scrie corect din punct de vedere gramatical. Îmi pun întrebări, fac analogii, compar copilăria mea fericită cu cea a copiilor care nu merg la școală când se topesc zăpezile pentru că le intră apa în cizme, mă gândesc la cei care nu vin cu zilele la școală din cauza bătăilor încasate de la părinți, la cei care fug de acasă în toiul nopții strângând-o pe mama de mână în timp ce tatăl cu mintea îmbibată în alcool dă cu scaunele de pereți. Indiferent de generație, cu toții am avut astfel de colegi la școală. Celor mai mulți nu le cunoșteam problemele de acasă, de fapt nici nu ne păsa, copiii nu au astfel de gânduri și nici nu e datoria lor să aibă grija altora, dar cazurile acestea există și din păcate, după cum se arată lucururile, vor exista încă mult timp de acum înainte.
Nu mai judec pe nimeni pentru lipsa învățăturilor elementare pentru că nu știu de unde vine cauza și mă gândesc că dacă cineva nu scrie corect nu înseamnă neapărat că a fost un leneș și un delăsător la școală. Poate n-a avut nicio șansă în viață. Nu vreau să sune dramatic, chiar dacă uneori este, și ca să fie clar, aici ”dau binecuvântarea” doar celor care duc o viață obișnuită și nicidecum celor care s-au cățărat pe scara socială (sau chiar universitară) sărind peste etapele firești și instalându-se în posturi mult peste nivelul lor. Nu am nici cea mai mică urmă de înțelegere pentru agramații cu doctorate și nu există nicio scuză pe lume care să nu le știrbească poleiala la care s-au ajuns pe nedrept. E o categorie aparte și nu intră în discuția de azi.
Azi e despre cei care își exprimă în scris părerile, uneori cu timiditate, alteori cu aplomb, e despre cei care vor să-și audă vocea în online dar nu știu să scrie corect și fac grave greșeli care deranjează. Pe unii mai puțin, pe alții mai mult, unii trec cu vederea în timp ce alții îi pun la punct cu ton răstit. 
Acesta e un comentariu la o postare mai veche de-a mea în care cineva și-a spus părerea așa cum s-a priceput. Cu multe, foarte multe greșeli. M-a surprins însă reacția, mai bine spus modul, în care cineva care a poposit în același loc i-a corectat cuvintele. Răspicat, rece și fără eleganță. Puteam și eu și probabil încă 5000 dintre cei care au văzut postarea să îi atragă atenția în public sau în privat dar nu au făcut-o. Având în vedere că exprimarea, chiar și așa cu două greșeli la fiecare cuvânt scris era una decentă, cred că un pic de delicatețe n-ar fi dăunat nimănui. Vigilența dusă la extrem mi se pare uneori prost înțeleasă și dacă această luare de atitudine aș vedea-o și pe stradă atunci când, de exemplu, cineva aruncă o hârtie pe jos, poate că nu m-ar deranja sarcasmul împărțit cu nonșalanță de cavalerii limbii române. Dar până una-alta rămân la ideea că politețea trebuie să primeze. Sau nu? Poate ar trebui să ne arătăm știința în orice circumstanțe?
tonul face muzica, nu? 🙂
eu nu corectez niciodată (deși mă enervează cumplit la mine greșelile pe care le fac, acesea din repezeală).
o singură dată am spus unei rude că ”sânt” nu există în limba română. astăzi nu-mi mai vorbește. 🙂
Imi vine greu cateodata sa ma abtin dar si eu prefer sa tac.
Eu ca voi: tac,dar ma enervează. Iar pe vremuri eram si eu extrem de intransigenta. Mi-ar fi ajuns si o greșeală , nici nu era nevoie de a doua ca să-i pun omului eticheta. Pe de altă parte tin minte ca la primul serviciu lucram cu cineva de vîrsta mea, care avea stofa de parvenit si ambitii sa ajunga departe( in sensul de sef ). Pentru mine și-a dat examenul când a facut o greseala de ortografie care nu se face Peste ani a ajuns mai departe decit mi-aș fi imaginat, ba chiar și la închisoare, ca atunci cand a ajuns la funcția cea înaltă a furat cît s-a putut. Deci intuiția mea a fost buna 🙂
Acuma nu putem totuși spune că cei care fac greșeli de ortografie sunt și hoți :))))
Clar… Deja imi făcea o impresie proasta cum se gudura pe lîngă șefi. D’apai ca facea si greseli de ortografie. Dar nici nu-ti imaginezi ce bine l-am mirosit 🙂
Acum tac, mai demult corectam, cu bune intentii, si mi-am luat peste nas ca sunt obraznica si dau lectii. In schimb daca gresesc eu si sunt corectata ma bucur, eu consider ca e mai bine sa ma corecteze cineva si pe viitor sa ma exprim corect decat sa persist in greseala de dragul orgoliului si sa rada altii pe tacute 🙂
Ca vorba aia ca omul din greseli invata se poate aplica si greselilor gramaticale, dar numai daca afli ca ai gresit.
Stii cum se spune: prost, prost dar perseverent 🙂
:)) am fost grammar nazi in tinerete (cu delicatete insa, nu ca in exemplul tau), mi-a trecut
Acum nu mai corectez, cel mult, cum fac si cu copilul, ingan cu forma corecta, fara sa sune a corectat. But I’m silently judging 😁 tin minte cand sotul meu a injurat intr-un mesaj, cu un baga-mi-as puncte puncte i-am raspuns ca e sexy si nu intelegea :))) i-am zis ca e printre putinii care injura cu toate cratimele 😁
Eu am devenit mai indulgenta in ultimii ani, mai ales ca francezii stau rau de tot la capitolul asta. La mine la birou ma roagă să-i corectez la ortografie 🙂
Plus ca aici sunt multi dizlexici, adică oameni normali, dar care nu prea le au cu scrisul si cititul. Noi îi băgăm pe toți care faceau greseli în aceeași oală in Romania, zicând că-s mai prosti, dar dizlexia asta n-are nimic de-a face cu inteligenta.
Nu fac asta, din buna cuvinta, dar ma supara ingrozitor greselile si mai nou, vad ca ele intra din ce in ce mai mult in obisnuinta unor oameni invatati.
Cat timp avem un ministru “Pamblica”…nu ne putem mira de ce gasim in jurul nostru.
Vai, am vazut si eu pe social media, jenant
Voiam sa zic ca si in alte tari mult mai civilizate scriu oamenii cu greseli, e adevarat, nu ajung ministri, nici macar in functii de conducere prin companii private, dar e o chestie din ce in ce mai raspandita. Ma uitam prin comparatie la olandezi, ca printre ei traiesc. Si ei are silently judging 😁 colegii mei nu fac, dar ii aud comentand cand primesc emailuri cu greseli. Si internii care vin, ca eu ma ocup de ei, fac greseli mai grave decat mine, care sunt totusi la nivel A2, genunchiul broastei. Elementare. Si-s la colegiu, nu la scoala primara…
Asa si la noi: critica șefa de numa’. Dar ma mir si eu ce greseli multe fac colegii. Si cum ei, francezi, ma intreaba pe mine daca au scris corect. Pe de altă parte limba română ma ajuta uneori sa imi dau seama de lucruri care pentru ei nu sunt asa simple.
Si acum ca in 10 negri mititei: cineva care a comentat pe aici a facut o greseala care m-a zgariat pe urechi 🙂
Am gasit-o, greseala, e doar un i din tastatatura 😁 colegii mei ma intreaba asa la engleza si glumesc ca in curand o sa ma intrebe la olandeza, ca eu, desi vorbesc si scriu decent in rest, si m-au si auzit la telefon, la birou inca nu, si ei zic ca Diana asteapta pana o sa scrie si vorbeasca mai corect decat un olandez, ceea ce nu e fals 😁 franceza e mai apropiata mental, plus educatia, te prinzi mai usor de reguli
Da, franceza seamănă, în plus in Romania a scoala era mai important cum o scrii decit cum o pronunți. Asa ca stiu cum se scriu diverse, dar nu intotdeauna si cum se pronunță. Plus ca vocabularul mi l-am îmbogățit mult din lectura, ceea ce face ca mi-e usor sa am o conversație mai oficiala , dar mi-e greu să fac fata discuțiilor de la cantină.
Corectez, dar imi permit asta doar cu persoanele foarte apropiate. Nu as putea sa ii spun unui strain ca nu a scris corect cuvantul X sau ca nu a folosit corect o cratima. Nu am de unde sa stiu care este motivul pentru care a scris intr-un fel sau altul. Eu sunt de aceeasi parere cu tine, ca politetea trebuie sa primeze.
Ma deranjeaza cand gasesc greseli gramaticale in carti si nu e vorba de greseli de tehnoredactare. Si nu vorbesc de 1-2 greseli in toata cartea… vorbesc de cateva zeci de greseli. 🙁
Am intalnit cativa oameni inteligenti si foarte buni in domeniul lor de lucru (IT) care, totusi, fac unele greseli gramaticale (de genul: vre-un, vre-o).
La inceput am fost contrariata, dar apoi am gasit o explicatie. Oamenii din generatia mea (35-40 de ani) au facut gramatica numai in gimnaziu. Cine a urmat la liceu un profil real nu s-a mai intalnit niciodata in viata cu gramatica pentru ca la profilul real se studia numai literatura (de ce oare?).
Asadar, daca in gimnaziu au fost mai delasatori sau copilarosi si n-au invatat gramatica de 9-10, ci de 7-8, au ramas cu unele lacune care n-au mai fost acoperite niciodata. Si chiar daca mai tarziu s-au maturizat, iar in liceu/facultate au devenit foarte buni intr-un anumit domeniu de studiu, gramatica lor a ramas la nivelul din gimnaziu (mediu sau poate chiar mediocru).
Asadar nu mai judec oamenii strict dupa modul in care vorbesc.
Oricum, aproape toti facem greseli gramaticale. Doar ca unii gresesc mai subtil, iar altii grav.
Am curaj sa-l corectez numai pe sotul meu si numai cand suntem noi doi, niciodata in public. Stiu ca el nu se supara, dimpotriva. Si-l corectez numai pentru ca nu vreau sa lase o impresie gresita celor care judeca (prea) aspru oamenii dupa modul in care scriu.
Si ma corecteaza si el cand ma prinde :)), in acelasi mod (discret, nu in vazul lumii)
Asta sunt eu: it, gramatica in generala (aveam 10 ! ), greseli cacalau, mai scriu pe blog si in metrou iar de pe mobil autocorrect-ul nu ma ajuta . Mi-am corectat unele articole vechi si….valeleu 😀
Dar nu cred ca face cineva gramatica la liceu. Poate la filologie, nu?!
La filologie se face gramatica in liceu, da.
Dar nu inteleg care e motivul pentru care gramatica a disparut de tot in liceu la celelalte specializari … E important sa ne cunoastem limba … macar atat cat sa nu facem greseli gramaticale grave.
Mi-ar fi placut sa fie macar o ora de gramatica pe saptamana si in liceu. Pentru mine gramatica era ca un fel de matematica a limbii romane, cu reguli si gandire logica, care ne punea rotitele creierului in miscare. Chiar daca in gimnaziu mi-a placut mult si-am invatat cu placere, in timp s-au mai atenuat cunostintele … am uitat multe lucruri. Daca s-ar fi pastrat orele de gramatica si in liceu, fie si sa nu aduca nimic nou, ci numai sa repete cunostintele din gimnaziu, cu siguranta azi multi dintre noi ar vorbi si scrie mai corect, inclusiv eu, bineinteles, ca nu aduc critici nimanui, ci vorbesc despre noi toti, la modul general.
As fi renuntat cu usurinta la o ora de latina pe saptamana din clasa 9-a (dupa ce fusese studiata si in clasa a 8-a) pentru o ora de gramatica.
Saaaaaau, macar sa fi avut posibilitatea sa alegem, sa avem optionale, sa putem alege dintr-un pachet de disicipline (in care sa fie inclusa si gramatica). Pentru mine ar fi fost tare fain, mi-ar fi placut.
Da, si mie tare imi plăcea gramatica si o vad ca pe o matematică a limbii. Dar nu cred ca a dispărut, ci pur si simplu nu s-a făcut in liceu.
Nu se face gramatica in liceu la filologie. Cel putin nu s-a facut acum 8 ani de zile.
Ah, am uitat sa spun c-am intalnit o categorie de oameni pentru care n-am gasit o explicatie. Inca.
E vorba despre oamenii care citesc foarte mult, sunt pasionati de carti, dar care, totusi ….. fac greseli gramaticale evidente (ex: “care” in loc de “pe care” sau “aceiasi” in loc de “aceeasi”).
Cu siguranta exista si pentru ei o explicatie, dar inca n-am aflat-o.
Eu cred ca fac ceva greseli de când s-a schimbat ortografia la tot felul de cuvinte. Mai zic si eu “sunt” in loc de “sint” cum era pe vremea mea, dar in rest nu le am cu noile reguli si scriu ca pe vremuri.
Am scris scrisori vara mii. Ea le-a pastrat. La 12 ani ii povesteam ca a fatat vaca si pe vitel il cheama nu stiu cum. Scrisul da forma, dar gramatica nu se face decat la generala si la liceu ar putea fi imbunatatita prin incurajarea de compuneri libere, dar in afara de critici nu am scris…
La greseli gramaticale sunt maestra, daca ma corectezi nu e bai. De cand am inceput sa scriu si sa imi analizez textul m-am ingrozit de ce prostii pun pe hartie.
Eu le sunt recunoscatoare celor care-mi atrag atentia atunci cand imi scapa cate ceva pe blog… Prefer in privat, recunosc. Știu ca fac greseli – din grabă, din neatenție, uneori completez ceva de pe telefon si nu observ ca mi-a modificat unele cuvinte – pentru că deseori revin asupra unor articole mai vechi si le vad :). Oricât recitesc „la cald”, imi scapa cate o greșeală. Și sunt atât de tristă să o văd după o perioadă și atât de fericită când cineva îmi scrie, o corectez și realizez că următoarele persoane care intră nu o vor mai vedea …
Nici pe mine nu ma deranjeaza cand ma corecteaza cineva, imi recunosc greselile fara nicio urma de vanitate sau amor ranit 🙂
“Poate ar trebui să ne arătăm știința în orice circumstanțe?”
Poate ca nu, dar nu inteleg de ce ar trebui sa fim toleranti cu cei care tin sa-si arate prostia in orice imprejurare. Si poate ca intrebarea ar fi trebuit sa fie alta: “Poate ar trebui să ne arătăm prostia in orice circumstanțe?”
Educatia nu se opreste in momentul in care ai terminat liceul sau facultatea, ci ar trebui continuata toata viata. Daca unii n-au avut sansa sa invete sa scrie corect in scoala, cine ii impiedica sa invete dupa terminarea studiilor? Ar trebui sa puna mana pe carte daca vor sa-si spuna parerea in public. Pana nu se vor simti prost ca scriu cu greseli grosolane, nici nu se vor apuca sa-si corecteze deficientele.
Da, și tu ai dreptate dar știi cum se spune: să nu te pui cu prostul că are mintea odihnită 🙂
Lucrez in publicitate. Scriu articole, brosuri, newsletters, etc. Comentez aici pentru ca abilitatea de a pune fiecare virgula, de a vorbi 100% corect in orice limba nu e ceva usor de intalnit.
Defapt, si cei ce fac din scris o cariera un in spate oamenii care le corecteaza fiecare cuvintel scris. Nu vad de ce ai avea tendinta sa ii corectezi pe alti non-stop. Poate ca e te mandresti cu calitatile tale legate de gramatica limbi romanesti? Foarte bine. Dar nu e nevoie sa te simti bine pe spatele celorlati si nici sa ii numesti “prosti”.
Cum zicea, sunt multi scriitori, jurnalisti, oameni de publicitate si media care nu au o gramatica perfecta, din contra. Sunt foarte creativi dar in acelasi timp fara atentie la detaliu.
NICI O VIRGULA IN ARTICOL!!!!
ACUMA IN LOC DE ACUM!!!!
VIRGULE ARUNCATE TOTAL AIUREA IN RASPUNSURI!!!
PLEASE!!!! IOANA!!! GO TO SCHOOL!!!!
ABIA ASTEPT LEGEA CU AMENZI URIASE DE LA CNA PENTRU AGRAMATII ONLINE!!!
Grea intrebarea ta Ioana. Asta pentru ca nu ai avut contact direct cu “prostia”. Eu am comandat online un set personalizat pentru finuta mea si le-am cerut sa imi puna numele si data botezului. Surpriza a fost cand am primit coletul si am vazut ca data era scrisa in felul urmator “05 mai 2019”. I-am contactat sa imi explice de ce Dumnezeu au pus 0-ul in fata? Si le-am cerut sa imi inlocuiasca produsul cu o varianta corecta si anume 5/05/2019 sau 5 mai 2019, acceptam si varianta englezeasca 5 Mai 2019. Dar din pacate cerea mi-a fost respinsa de o doamna care scrie “bleo” in loc de “bleu ” pe motiv ca dansa scrie asa pentru clienti de 4 ani si ca eu nu am specificat ca vreau un format anume pentru data botezului. Trebuia sa specific ca vreau o forma corecta a datii?
Cât de neplăcut trebuie să fi fost…
Niciodată (nici o dată) (!) nu e prea târziu…!
Ioana dixit: ”… coală de hârtie ÎMPĂTURATÂ în patru…”
Hai, noi știm că ”sună” mai frumos forma: ÎMPÂTURITĂ.
Corectezi?
Observație: nu (mai) fi ”leneșă” – când răspunzi la comentarii – scrie cu diacritice! Mai ales la astfel de articole!