spital

Statutul de medic îți permite să umilești pacienții?

        Trebuie să recunoaștem că meseria de doctor nu a fost niciodată o profesie oarecare ci mai degrabă un titlu și un privilegiu iar datorită cunoștințelor sale ce îi dau puteri vindecătoare, medicul a fost întotdeauna ridicat pe un piedestal și privit cu mare respect în orice comunitate sau epocă și-a desfășurat activitatea. Nu degeaba se spune că este o meserie nobilă și chiar dacă în ultimii ani au existat campanii denigratoare la adresa medicilor, cu toții ne punem speranța în mâinile lor atunci când ajungem la ananghie.

        Unii spun că nu oricine poate fi medic, că pentru asta îți trebuie vocație și că nu sunt suficiente învățăturile academice. Nu știu exact ce se înțelege prin vocație dar dacă nu ai atașament față de pacienți, dacă nu știi ce înseamnă înțelegerea și compasiunea, dacă dincolo de halatul alb nu se află un om, dacă nu știi să încurajezi și să strângi mâna, dacă nu poți, nu știi sau nu vrei să vorbești frumos, atunci las-o baltă și alege-ți altă meserie. Profesionalismul fără suflet nu înseamnă medicină în adevăratul sens al cuvântului.

        De sistemul de sănătate din România se plânge toată lumea, în primul rând pacienții care trăiesc un coșmar când ajung în spitale dar la fel de nemulțumit e și personalul medical din cauza condițiilor care de multe ori îi împiedică să-și practice meseria. E o chestiune de bani, strigă toți, nu sunt fonduri, nu avem finanțare, e sărăcie lucie, nu avem cu ce cumpăra medicamente iar tavanele ne cad în cap și instalațiile ruginite ne umplu de microbi! Așa e. Banii sunt mai puțini ca niciodată deși din bruma care a rămas tot se mai poate fura câte ceva. Vedem asta la știri în fiecare seară și a devenit ceva la fel de banal ca rubrica meteo.

        Credeți că  lucrurile vor merge ca pe roate când în Ministerul Sănătății vor intra căruțe de bani și toate Casele de Asigurări de Sănătate vor avea în seifuri saci cu arginți? Eu nu cred asta. Probabil că multe lucruri se vor schimba în bine dar atâta timp cât mentalitățile rămân aceleași și unii medici sau asistente nu te vor băga în seamă decât dacă mergi cu ploconul, umilința pacientului va rămâne aceeași. Nu se leagă totul de bani și multe s-ar putea rezolva doar cu un pic de bun simț și cu rememorarea celor șapte ani de acasă. O să vă spun azi ce mi-a mai povestit soră-mea, unul dintre multele lucruri șocante prin care a trecut de patru ani încoace de când face tratament pentru cancer la sân.

        Au trecut patru ani și jumătate de când a fost diagnosticată dar încă trebuie să facă niște injecții în abdomen în fiecare lună, trebuie să ia zilnic medicamente, trebuie să meargă periodic la controale și nu doar la oncologie ci și pentru alte simptome care au apărut ca efecte secundare la chimioterapie și reacții adverse la tratamentul curent. Mulțumesc lui Dumnezeu că e bine, dar perfect sănătoasă nu o să mai fie niciodată. S-a pensionat de boală și nu pentru că așa a vrut ea, nu pentru că ar fi dat șpagă, ci pentru că așa i-a recomandat oncologul și pentru că, din păcate, îndeplinea toate condițiile pe care comisia de pensionare le verifică. Spun din păcate pentru că cine nu ar vrea să fie sănătos în loc să umble în fiecare an cu un dosar de acte medicale prezentându-se în fața unui prezidiu de medici prin care să demonstreze că nu e apt de muncă?

        Pensia de boală se acordă pe termen determinat și în luna martie a fiecărui an se prezintă la comisia de care vă spuneam cu scrisorile medicale și rezultatele analizelor care arată evoluția bolii (sau a bolilor) în anul precedent. Hârtiile se adună la dosar pe parcursul întregii perioade și la fiecare control pe care îl face adaugă o scrisoare medicală sau un raport de analize. Nu e simplu să ajungi să  îți faci controalele obligatorii, pentru o mamografie gratuită la un anumit medic poți aștepta chiar și câteva luni, te înscrii în aprilie și îți vine rândul în octombrie-noiembrie și pe cuvânt dacă exagerez vreun pic. Ca să nu mai spun de un RMN sau de un computer tomograf. Trece juma’ de an până să îți vină rândul și, în caz de urgență, pur și simplu nu ai ce face și te îndrepți câtre sistemul privat altfel mori cu zile. Dar sunt sigură că știați deja asta. Ce nu știam eu, este că la stat și programările pentru controalele așa zis de rutină durează foarte mult iar pe lângă faptul că durează este și foarte complicat să îți faci o programare.

        Trei zile în șir a sunat soră-mea la radiologie și fie nu răspundea nimeni, fie suna ocupat. Asta se întâmpla în ianuarie. În a patra zi s-a pornit într-acolo pentru că nu vedea nicio altă soluție deși avea febră și lua antibiotice dar fiind sub presiunea timpului știa că nu mai poate să amâne. Ajunsă în spital s-a așezat în fața cabinetului așteptând la rând împreună cu puhoiul de pacienți. Abia după două ore a reușit să o abordeze pe asistenta care ieșea înțepată din când în când scrutând holul în care abia se mai putea respira, spunându-i că nu dorește decât o programare, practic o chestiune de un minut cât ar fi durat să o treacă în catastif. Programările se fac telefonic, a repezit-o urgent dând  să intre înapoi în cabinet . Doamnă, de trei zile încerc să sun și nu-mi răspunde nimeni a mai încercat  cu plecăciune soră-mea la care asistenta i-a aruncat o privire scârbită și i-a întins un bilețel  cu numărul de telefon al cabinetului după care i-a trântit ușa în nas retrăgându-se în turnul de fildeș al zeilor medici.

        Era același număr de telefon pe care îl avea deja. Înfrântă, a plecat acasă că nu se mai putea ține pe picioare și a stat degeaba cu telefonul în mână încercând să sune toată dimineața următoare. Povestea s-a repetat după același scenariu. Fie suna ocupat, fie nu răspundea nimeni. La sfârșitul săptămânii s-a dus înapoi la spital și s-a așezat din nou pe băncuța din fața cabinetului. De data asta parcă nu mai era chiar atâta lume dar cu toate astea n-a avut succes nici acum. Inabordabila asistentă cu aere de superioritate nu privea înspre muritorii de rând iar când, după câteva ore de așteptare a catadicsit să se oprească preț de o secundă, a întrebat stupefiată ca și când i s-ar fi cerut să-și doneze organele: Acuma vreți să vă fac programare?? când mi s-a terminat programul de lucru?? și cu o figură de pe care nu putea să-și ascundă disprețul, a plecat val vârtej înspre lift. Pare incredibil dar nu, nu e o scenă din Moartea domnului Lăzărescu. De multe ori viața bate filmul.

        Nu poți să cedezi nervos în astfel de momente, n-ai dreptul și nu ai cum pentru că sănătatea și chiar viața ta depinde de ceea ce se întâmplă în spatele acelei uși. Trebuie să găsești soluția de a pătrunde în sanctuarul vindecător. După atâția ani și zeci de  vizite pe la diverse cabinete medicale, soră-mea știa că o bancnotă de 10 lei strecurată în buzunarul halatului se transformă pe loc în cheie magică dar pur și simplu nu a mai vrut să plătească și pentru o simplă programare. Nu a mai vrut și nu a mai putut. 10 lei pentru programare, 10 lei pentru fișă, 30 de lei pentru injecție încă 10 lei pentru că ți-a scris rețeta, alți 20 când vii după referat și se adună. De unde? din pensia de boală? Faptul că ai dat șpagă la doctor nu înseamnă că vei avea parte de un tratament preferenţial. Din contră: dai ca să te asiguri că ești tratat la fel ca ceilalţi, fiindcă toți ceilalţi dinaintea ta au dat. Nu vrei să devii oaia neagră pe care o ocolesc toți.

        Până la urmă, la a treia încercare, într-o altă zi pe jumătate pierdută pe holurile spitalului, așteptând  insistent bunăvoința asistentei cu pricina, a obținut programarea la radiologie peste o lună, adică la început de martie. Doctorița a primit-o, i-a făcut controlul, a palpat-o, i-a studiat pielea care fusese arsă în zonele de radiație și a făcut tot ceea ce presupune protocolul în astfel de cazuri, deci nimic de comentat asupra profesionalismului luat în sensul strict al cuvântului. Asta scrie în cartea de medicină, asta a făcut și ea pas cu pas.

        La sfârșit, în timp ce îi completa scrisoarea medicală, soră-mea a scos din geantă buchetul de lalele pe care i-l adusese  drept mărțișor și i l-a pus pe birou. În loc de zâmbet, cu o privire sceptică și neprevestind nimic bun, doctorița o întreabă sec: Unde lucrați? (parcă am mai auzit asta undeva, așa proceda Lucan?) … nu mai lucrez, sunt pensionară… Și în momentul acela s-a dezlănțuit jihadul. Păi de ce nu lucrați, doamnă? că sunteți încă tânără și în putere de muncă, de ce veniți să vă văietați, ia să mergeți la muncă și să vă integrați între cei care lucrează, de ce să primiți ajutoare de la stat când ați putea lucra? și a continuat să șfichiuiască împroșcând cu ură și venin de parcă tot viitorul ei depindea de statutul economic al soră-mii. Se dezlănțuise ca o tornadă și văzând că nu există ripostă, a continuat să o umilească până s-a răcorit. Cum de își permite să nu lucreze și de ce are statut de pensionară? de parcă soră-mea și-ar fi petrecut zilele pe plaje exotice și nu prin policlinici și farmacii. A încercat ea să îngaime ceva încercând să-i spună că suferă și de alte afecțiuni care nu sunt legate de cancer dar poți oare să opui rezistență atunci când știi că și la următorul control tot acolo trebuie să vii? Îți permiți oare să îi spui adevărul de la obraz când știi că orice semn al bolii ar putea fi depistat tot de ea? Când știi că inevitabil te vei întorce acolo având nevoie de ajutor profesional? Nu poți. Taci și îți înghiți lacrimile, îți chircești sufletul și aștepți să se termine umilința.

        Cu un an înainte, aceleiași doctorițe, nu îi pusese un buchet de lalele pe birou ci un plic. Lapte și miere a curs atunci. Și să mai spună cineva că nu se poate cumpăra totul cu bani…

       La câteva zile după acest incident, comisia medicală a constatat că rezultatele analizelor și diagnosticele prezentate o îndreptățesc pe sora mea să primească în continuare pensie de boală iar de data asta următorul termen de revizuire este peste doi ani. spital

Share This:

34 păreri despre “Statutul de medic îți permite să umilești pacienții?

  1. Foarte trist dar din păcate foarte adevărat …exact asta este realitatea dar nu ai cum sa-ti dai seama pana nu ai dea face cu lumea din spitale 😒

  2. Trist,trist….dar cat de adevarat!!Fiecare dintre noi am trecut intr-un anume moment prin asa ceva ,cu privirea plecata ,pentru ca aveam NEVOIE.Sanatate multa surorii tale si toate cele bune.

  3. Vai, e ceva îngrozitor ce povestești. Si sora ta in loc sa isi vada de sănătate, stă la cozi unde e umilită în halul ala… Ar trebui să publici articolul asta in cît de multe locuri, poate la ziar? Nu exista un loc unde se poate reclama?

    1. Dacă ai vedea ce se întâmplă pe holurile de la Spitalul de Oncologie ai rămâne șocată, eu am fost cu sora mea o singură dată și nu o să uit prea curând. Nu mai erau locuri pe scaune și bolnavii se întinseseră pe jos, pe scări, pe unde găsiseră o bucățică de ciment liber. Înfiorător.
      Nu sunt toți medicii așa, unii stau în spital de dimineața până noaptea dar nu mai fac față. Sistemul tot e la pământ.
      Cui să reclami? unui șef care procedează exact la fel?

      1. Am o cunostinta aici in Franta, sotul ei e diagnosticat cu o formă f agresivă de tumora cerebrală. Spunea ca de cum a fost diagnosticat, s-au ocupat de el ca si cand ar fi fost o vedetă, nici nu-i venea sa creada. Apoi am fost la o prietena internată la oncologie si m-am mirat cât de amabile sunt asistentele cu pacienții si chiar și cu cei veniti in vizita.
        Săracii bolnavi in Romania, deja ca boala cred ca e un șoc si ii schimba complet, mai au de dus lupta cu tot sistemul…
        Un medic mi-a zis odată ca a devenit mult mai blazat cu timpul( dar nu in sensul de al naibii cu pacientii ), pentru ca văzînd atîtea lucruri greu de dus, trebuie sa se protejeze pe ei înșiși, nu isi permit sa sufere cu fiecare pacient.
        Ce sa zic, nu e comparabil, dar dupa doua nașteri (cu pile, cunoștințe, etc) in Romania si nașterea de aici, diferenta e de la pămînt la cer. Si macar ca dupa nastere stai 2-3 zile pleci si uiti, la boli grave când ești la mila sistemului luni si ani…e cumplit.

  4. Din pacate asta e realitatea din spitale si policlinici.Putini medici sunt omenosi cu pacientii.Azi am fost la stomatolog pt o extractie.Era o masea de minte care ma chinuia de ceva timp.Vazabdu-ma speriata rau,tinerelul doctor s-a pus la taclale cu mine pana si-a facut efect spreiul apoi mi-a marturisit ca a ales profesia asta pt ca in copilarie a fost chinuit rau de un medic care i-a scos un dinte fara anestezie pe motiv ca si asa se clatina .Si uite asa cu o poveste mi-a scos maseaua fara durere .La acel centru stoma nu cunosteam pe nimeni si ma bucur ca am nimerit la el.un om fara fite amabil si respectos.Dar cati sunt asa?Sper sa nu se schimbe cu timpul si sa ajunga un arogant fara suflet cum sunt foarte multi colegi din breasla.

    1. Nu cred că se va schimba, adică așa sper penru că lucrurile ar trebui să ia o turnură pozitivă și la noi.
      Cei din generația noastră am fost cu toții traumatizați de dentist în copilărie deci e normal să ne gândim cu groază la scaunul de tortură :)

  5. Ce rau imi pare de tot ce se intampla cu sora ta. Si eu am trecut printr-o parte de astfel de situatii, deci va inteleg perfect. E cumplit, din pacate!

  6. În calitate de părinte, mă doare nespus de tare suferința prin care trece Ileana mea. Nu e destulă boala, că lunar trece prin astfel de situații umilitoare și dramatice…. atunci când ar avea mare nevoie de liniște, de bună dispoziție.

  7. am o prietena de varsta mea, care in urma cu cativa ani, in urma unui AVC, a descoperit ca nu are nu stiu ce artera pe partea stanga, a fost nevoie de operatii complicate si acum e pensionata medical, pt ca orice efort ii poate produce un nou accident. Insa in fiecare an trebuie sa treaca prin chinurile comisiei, e epuizant si degradant…
    Multa sanatate surorii tale… Din pacate, eu cred ca nu se vor schimba prea curand lucrurile…

  8. Eu cred ca faceam un circ teribil cu asistenta aia de doi bani, mie imi sare tandara rau de tot la faze de-astea. Dar sora ta a tacut si-a inghitit ca n-avea alternativa, inteleg si atitudinea ei. La noi, calitatea oamenilor n-are legatura cu meseria pe care o practica, pur si simplu vorbim despre niste nesimtiti. Nu poti fi bine crescut si sa te porti asa, indiferent de cat esti de obosit sau sictirit sau cate ture ai facut in spital. Multa putere ii doresc surorii tale!

      1. Depinzi, depinzi, dar daca TOȚI nemulțumiții ar face scandal, li s-ar mai tăia avântul unora de a face pe micii Dumnezei. Mai ales ca titlul e despre doctori, dar vad ca nici asistentele nu-s mai prejos. Si am remarcat in multe locuri in Romania ca secretarele si asistentele fac legea pe moșia alora de care in fond depind.

        1. O, da. Vezi însă că nu se mai numesc secretare ci șefe de cabinet sau asistent manageri în funcție de organizația/ compania în care lucrează :)

          1. :)
            Iar uneori ,ca medic in privat, esti la mana asistenteleor care iti fac orarele si care iti programeaza sau nu pacienți dupa bunul lor plac. Deci ai tot interesul sa te pui bine cu ele.

  9. Ioana, eu te-am descoperit abia de vreo 3 luni si imi place tare mult cum scrii, asa incat in fiecare zi verific daca ai mai postat ceva.
    In legatura cu ultimul articol, are dreptate cineva de mai sus, no coment! Dar imediat mi-am adus aminte de un activist din rep. Moldova, pe nume Oleg Brega, a carui video l-am vazut acum o luna , care la fel are legatura cu sistemul medical, dar de peste Prut, care este mai jalnic decat cel romanesc. De fiecare data cand „faceam cu nervii” in spitale, exact asta https://m.youtube.com/watch?v=b2XoLObH3sQ imi maginam ca asi face (nu ma pricep cum sa albastrez linkul). In asemenea situatii cred ca e una din cele mai bune solutii, bineinteles cine are curajul.

    1. Am văzut filmulețul, Doamne ferește, cum le lasă inima pe femeile alea să se joace cu sufletul unei mame?? deja asta nu mai ține de meseria pe care o ai ci pur și simplu doar de umanitate.

      1. Dar ce vroiam eu sa arat sau sa spun de fapt, este ca, daca sistemul INCA nu e pus bine la punct (ceea ce eu cred ca o sa se intample, cand?… .nu stiu), noi pacientii, nu e voie sa acceptam astfel de comportamente din partea nimanui, ca sunt doctori ori asistente sefe. Prin faptul ca nu se zice nimic, alimentam mai departe comportamentul asta bolnav. Cu atat mai mult cand ne aflam in mijlocul multimii de pacienti, vorbiti dragi pacienti cu voce tare care e problema! Data viitoare te tine minte si nu se mai poarta la fel. Trebuie sa vorbesti atunci cand ti se face o nedreptate, altfel esti partas la acea nedreptate! Nu va fie frica sa impuneti respect. Personalul medical stie foarte bine care e atitudinea fata de pacient, numai trebuie sa le mai aduceti aminte.
        Altceva, apartinatorule, nu lasa pacientul singur sa se descurce prin jungla medicala, ca il mananca hienele! Insoteste-l si fii reprezentantul lui, apara-l in cazul in care e nevoie.
        Si o ultima idee, pe paginile de internet ale spitalelor mari, exista o rubrica unde poti scrie sesizari, plingeri. Va rog din tot sufletul sa o faceti, ptr ca o faceti spre binele nostru al tuturor!
        Poate nu m-am expritam indeajuns de clar, dar ideea mea este, sa impunem respect, chiar daca personalul medical e obosit, in pasa proasta, flamand sau vrea o „atentie”, nu il lasati sa va umileasca, va rog eu!

        1. Foarte bine zis , ME. Si mi-am amintit ceva. Citisem mai demult într-o carte ca propria parere despre noi înșine e ca o eticheta pe care ne-o lipim pe frunte, iar reacția celorlalți e consecința ei. Nu-i usor, dar eu am vazut asta pe pielea mea : daca pleci cu ideea ca esti o persoana demnă de tot respectul, asa se si întîmplă. În situații când stiu ca pot fi umilita, ma pregatesc de acasa psihologic sa fiu sigura pe mine. Făceam înainte si cu copiii mici scenete cum sa reacționeze într-o situație dată.

      1. Nu știu dacă este legal așa ceva dar de fapt în România dacă s-ar putea s-ar interzice accesul ziaristilor si la Parlament :)

  10. O imbratisare calda surorii tale! Nu stiu daca sa ma infurii sau sa plang pt ca am trait astea ca apartinator dar si pacient. Realmente umilire.
    Si totusi nu e ceva in meseria de medic, ci vine de acasa, ii zice educatie sau respect. Sunt multi oameni cu halat care nu se poarta asa, desi sunt la fel platiti si unii au si constiinta si nu iau niciun plic.

    In calitate de apartinator dar si pacient concluzia mea e ca cel mai rau in spitale nu sunt doctorii ci asistentele si infirmierele. Copil le comparam cu o haita. As scrie nu stiu cat despre ce am vazut si tras pe holurile sectiilor de pneumologie … dar nu e cazul. Tot ce vreau sa zic e ce mi-a repetat doctorul belgian: boala are si o cauza psihica, si cu asemenea cadre medicale nici nu ma mira rata de agravare de tuberculoze si insuficiente pulmonare fix in spital.

    1. Și eu cred că ține de educație, de cei șapte ani de acasă. Iar asistentele în spitalele din Ro sunt niște mici dumnezei, asta va fi foarte greu de schimbat.

  11. Inteleg mai mult decat poti sa-ti inchipui povestea trista pe care ne-ai impartasit-o; surorii tale, multa sanatate si curaj ! Cu 3 operatii pe colon in 11 luni, urmate de 5 luni chimioterapie , victim de fapt a unor erori medicale, as putea relata o gramada de intamplari despre spaima, curaj, disperare, tradare si rareori omenie; cel mai greu mi-a fost cand am avut senzatia ca in spital, chiar daca cel in care mi-am „dus veacul” era incredibil de bine pentru statul roman, personalul medical decide in locul lui Dumnezeu pe cine il „scapa” si pe cine il lasa sa se zbata cum s-o putea… pot relata despre cum, pre si post a treia operatie, am fost intimidata, mai intai subtil, apoi violent, ca sa nu cumva sa reclam culpa medicala. Pot relata despre cum, la primul control medical la o luna de la cea de-a 3-a operatie ( care a fost si ultimul, de-altfel ), in loc de orice recomandare mi s-a spus doar ” sa vii sa te mai operez sa-ti scot tot colonul” …. Merg la serviciu pentru ca am sansa ca toate „betesugurile” cu care am ramas si care nu sunt deloc usor de dus, imi permit sa muncesc, practic cum o faceam si inainte de tot calvarul ( informatica, cu fundul pe scaun :-)) . Cat despre medici, clinici, laboratoare, asistente, etc. , fara sa ma consider ignoranta sau inconstienta, le-am lasat in urma; nici obiectiv, nici subiectiv, nu le suport… Va doresc tuturor sanatate, sanatate si iarasi sanatate !

    1. Multă sănătate dragă Mirela! te felicit pentru starea de spirit și pentru faptul că ai reușit să lași totul în urmă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *