plaja barcelona

Taina din Barcelona

        Sprijinită într-un cot, leneveam pe cearceaful jumătate plin de nisip în timp ce  priveam toropită printre gene cerul de un albastru ucigător pe care nu cădea nicio umbră. Luminile scăpate din cuptorul zilei ce se apropia de sfârșit se desprindeau una câte una trecând de pe nisipul dogorât înspre marginea mării și deși încă soarele strălucea dominator, în fața lui apăruse o urmă de lună care creștea ca un fagure de miere într-un stup. Plaja era aproape pustie, agitația din timpul zilei dispăruse complet iar zumzetul continuu specific zonelor aglomerate fusese înlocuit de ritmul cadențat al valurilor șerpuitoare care se spărgeau anemic de țărmul acoperit de cochilii ciobite de scoici. Eram, în sfârșit, în vacanța pe care o așteptasem toată iarna. Liniștită, absolut calmă și netulburată, senină și eliberată de noțiunea timpului priveam departe la micuțele ambarcațiuni care se legănau în zare și nu mă gândeam la nimic. La câțiva pași de mine Silvia încerca zadarnic să prindă valurile în pumnișori în timp ce bunicu-său o supraveghea tandru susținând-o din când în când, atunci când forța apei ar fi putut să o răstoarne de pe picioarele fragile și încă nesigure. plaja barcelona

        Chiar dacă nu le vedeam chipurile, simțeam firele care ne leagă inimă lângă inimă, mă simțeam în siguranță și nu voiam să pierd nicio clipă din timpul nostru împreună. Eram acolo cu ai mei la mii de kilometri de casă și mă topeam de drag și dor  iar dintr-odată am avut o revelație care cu greu poate fi prinsă în cuvinte. Vârstele se amestecau uitându-mă la copila de care mă despărțeau două generații și, în sfârșit, după ani de căutări, îmi vedeam rostul în lumea asta mare. Simțeam că gândurile și trăirile mele nu au fost în deșert aruncate și realizam că de acum înainte voi fi prinsă în nemărginirea lumii încă o dată și încă o dată, de o mie de ori chiar și atunci când nu va mai fi niciun strop din mine. Știam că voi dăinui într-o formă sau alta chiar și atunci când nu voi mai fi în joc și nici în ordinea divină a universului. Mă gândeam la copilăria mea îndepărtată și nu-mi mai aminteam care au fost lucrurile mici și care au fost lucrurile mari, nu mai contau porțile care mi s-au deschis și nici cele care au rămas zăvorâte pentru totdeauna. Alunecam în amintiri și drumurile care mă alungaseră se ștergeau treptat în deșertăciunea lor… Am rămas atunci pe nisip până la apusul soarelui cuprinsă de o incredibilă stare de liniște și împăcare cu mine însămi. Cumva îmi găsisem rostul în univers.

        Dacă m-ar întreba cineva care este cea mai frumoasă amintire din călătoriile mele, cu siguranță imaginea acelei după-amieze petrecută pe plaja Barcelonei mi-ar veni prima dată în minte. Poate și pentru faptul că este o amintire relativ recentă, n-a trecut decât o vară de atunci, poate și pentru faptul că gândurile, experiențele și senzațiile au început să se stratifice fără vârtejuri și fără tumult, simplu și cuminte, lăsând la o parte cursele de anduranță cu care odinioară obișnuiam să străbat lumea în dorința acerbă de a nu pierde nicio picătură din culoarea locală. Vacanța noastră iberică fusese altfel.

        Sigur că și de această dată mi-au plăcut enorm plimbările la ceas de seară pe faleză şi în port și evident că am rămas mută de uimire în fața Sagradei Familia sau a  spectacolului de la fântânile magice. Sigur că m-am întors în timp pe străduțele din Barri Gotic, m-am înfiorat auzind bătăile ceasurilor de la catedralele medievale, m-am entuziasmat la acvariul imens  și am admirat panorama de pe Montjuic la fel cum am savurat aglomerația din Mercat de La Boqueria, cumpărăturile de pe La Rambla sau plimbarea cu vaporaşul şi telefericul. Mi-a plăcut tot, tot, tot și am învăţat mai multe despre Spania decât în toţi anii de şcoală dar senzația de fericire pură care m-a invadat în fața valurilor molcome ale Mediteranei spărgându-se în picuri de pace pe bolta cerului nu se regăsește în niciunul din ghidurile turistice  pe care cu conștiinciozitate le adun înaintea oricărei călătorii. Știu că într-o bună zi o să mă reîntorc la Barcelona căutându-mi starea de atunci și sunt sigură că mă voi regăsi în tot și în toate. barcelona port

        Trecând de la metafore la detalii logistice, o să fie mult mai simplu decât prima dată, ca întotdeauna o cărare bătătorită fiind mai ușor de străbătut. Documentarea nu o să-mi mai ia prea mult timp și o să știu de la început la ce să mă aștept din multe puncte de vedere. Nu o să mai repet greșeala de anul trecut când am rezervat întâi cazarea și abia apoi am început să caut bilete de avion. Ca să vezi ghinion, pe toate companiile low cost  pe care mă bazasem prețurile erau incredibil de mari în zilele în care ar fi trebuit să zburăm. Nu mai țin minte exact datele plecării și ale sosirii dar era ceva de genul miercuri (ziua în care plecam) biletele erau 300 de euro și cu o zi înainte, deci marți, erau 180. Iar joia 170. Pfff! De ce n-am luat cazare începând de marți sau de joi? Răspunsul mi l-am dat singură: pentru că m-am grăbit ca fata mare la măritat. Am tocit atunci vreo săptămână site-urile de la  Wizz, Blueair și Ryanair până ce m-a apucat disperarea și pe când era să renunț și cu mâna tremurândă să scot cardul și să plătesc cât o fi, Cristina fiică-mea, m-a întrebat dacă m-am uitat pe momondo. Nici măcar nu auzisem de momondo. Ştiu, ştiu, pare incredibil dar după ce ani de zile am fost amorezată de Wizz cu care am călătorit la preţuri de dumping, mi se părea o trădare să caut oferte în curţile altora. Cine s-ar fi gândit că Tarom, o companie de linie, ar putea avea tarife mai mici decât orice companie low cost? Nici prin cap nu mi-a trecut să mă uit pe site-ul lor. Dar mi-au deschis alții ochii și până la urmă am călătorit atunci în condiții excelente cu Tarom-ul cu bilete cumpărate prin intermediul momondo. Omul cât trăiește-nvață asta bineînțeles dacă are mintea deschisă și nu se încăpățânează să le știe și să le facă pe toate de unul singur. avion

         În final vacanța a fost o reușită de proporții și cred că aș putea vorbi la nesfârșit despre Barcelona. De fapt am și făcut-o pe YouTube iar dacă vreți să vedeți unde am stat, intrați pe filmulețul de aici. Dacă sunteți curioși cam ce am mâncat pe acolo, intrați dincoace.

        Ați fi însă de o mie de ori mai câștigați dacă în loc să vă uitați la filmele mele ați destăinui într-un comentariu la acest articol cea mai frumoasă amintire a voastră dintr-o călătorie. De ce spun ”mai câștigați”? pentru că poveștile cele mai frumoase, inspiraționale, inedite sau amuzante vor fi premiate cu un city-break de 500 de euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro fiecare de către cei de la momondoIar pentru asta tot ceea ce aveți de făcut este să scrieți câteva fraze despre ceva drag sufletului vostru până vineri, 16 martie 2018. Călătoria nu trebuie să se fi petrecut neapărat la Polul Nord, în Australia sau în vreo altă destinație exotică, putea să se fi întâmplat la o pensiune din Apuseni, în tabăra de pionieri de la Năvodari sau în excursia de la Slănic Moldova. Și nu, nu e cu tragere la sorți!

24.03.2018 Later edit – premiile oferite de momondo:

Premiul pentru “Cea mai frumoasă amintire din comentarii”: Andreea Tomescu – https://mihaelaroxana.ro/2018/03/08/cheia-spre-libertate/…

Cele 5 vouchere de călătorie, în valoare de 50 euro fiecare:

1. Natalia Stefanita – https://familiahaihui.ro/…/cea-mai-frumoasa-amintire-din-…/…
2. Lavinia Nita – https://berbececristian.wordpress.com/…/inainte-de-cei-20…/…
3. Muntean Bianca – http://florinacordos.ro/2018/03/04/unde-esti-tu-copilarie/…
4. Ileana Crainic – http://ioanaspune.ro/2018/03/taina-din-barcelona.html…
5. dana el dreny – http://www.hai-cu-butterfly.com/aventura-adrenalina-zile-…/…

Felicitari tuturor!

         Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.

Share This:

105 păreri despre “Taina din Barcelona

  1. Superba ca intotdeauna!Va urmaresc o urmaresc si pe Cristina.Cred ca urmeaza sa avem o vacanta deosebită in acest an….așa simt.va pup

  2. Cele mai frumoase călătorii ale mele erau, clar, cele înspre bunica mea de la tara, și se petreceau la sfârșitul fiecărui an școlar. Nici nu se usca bine cerneala pe diplomele care ni se înmânau la festivitatea de premiere, ca mama ma și urca în mașină și ne carabaneam, de la Cluj, la Bistrița. Și când ajungeam în sătucul acela uitat de lume, ma podideau lacrimile de dorul bunicii și de senzația de acasă. Ca pe bunica puteam sa nu o vad tot anul, dar vara era musai sa fiu la ea, din 15 iunie pana aproape în 15 septembrie. Și cum.spuneam, cum ajungeam.in sat, treceam printr-o pădurice, și din.padurice coboram apoi pe o cărăruie în sat, iar pădurea, florile, oamenii, casele, toate aveau un.miros atât de familiar…
    Tragedia era la plecare, când o.lasam.pe bunica plângând în drum, iar eu cu lacrimile înodate în barbie- în mașină. La plecare mirosea mereu a toamna, plopii fâşâiau, pe câmp fanul era demult strâns. ..
    An de an, pana când bunica nu a mai fost…
    Când ai spus de drum, asta mi-a venit în minte.
    Bitter sweet memories. ..

  3. Citind articolul dvs, mi-am amintit de o senzatie de bine absolut pe care am resimtit-o acum aproape 3 ani, pe o pajiste in Poiana Lupului (jud Caras Severin), la un festival de jazz. Fusesem deja intr-un mini circuit in Europa in vara aceea, o vacanta activa si destul de obositoare, asa ca am decis sa ne luam cortul si sa ne relaxam la munte, la aer curat. Am prins 4 zile cu vreme perfecta de camping. Intr-una din zile stateam intinsa pe pajiste, ascultam muzica in casti, imi priveam prietenii la fel de relaxati ca si mine si ma bucuram de liniste. Pur si simplu ma simteam perfect, nu imi lipsea nimic in acel moment, eram cu cei dragi mie intr-un loc de vis, avand aceasta senzatie de bine absolut. La scurt timp dupa acea zi, am aflat ca sunt gravida :) Nu stiu daca asta ar fi fost o posibila explicatie pt acea senzatie unica, am calculat ca sarcina era la inceput la momentul acela. Mie imi place sa cred ca in acel moment in care am simtit acea liniste perfecta, s-a intamplat magia, s-a „format” fiinta ce avea sa imi schimbe viata noua luni mai tarziu :)

  4. Tin minte va dupa ce am urmarit vlogurile in Barcelona, am ramas uimita si m-am pus pe cautat zboruri pana cand in vara am fost si eu. Ce pot spune, am ramas fascinata. Intr-o dupa amiaza, mergand pe Rambla in Jos, am descoperit Boqueria Mercat cu delicioasele produse expuse, de la jamón serrano, chuches(dulciuri), sucuri naturale etc. De fantana magica Montjuic nici nu mai zic. Nu am vazut atata lume nici la zilele Clujului😆 Superba Barcelona si merita vizitata. PS. Merg si vara acesta 😍

  5. Frumos povestit… frumoasa Barcelona, frumoase calatoriile alaturi de cei dragi. Poate cele mai frumoase. Eu am avut parte de foarte putine calatorii în „formula” mama-eu-copil, pentru ca am plecat din tara când fiu-miu avea 4 ani. As fi putut sa scriu despre atâtea peripetii, dar si pe mine m-a cuprins nostalgia si am scris despre unica calatorie, mai lunga decât iesirile la gratar, cu mama si cu Cristi.
    Bafta, Ioana!

  6. De departe cea mai frumoasa vacanta a mea a fost acum multi ani cand am avut ocazia sa calatoresc in Statele Unite, pe Coasta de Est. A fost o experiență deosebita si peste ani, am avut mereu senzatia ca am calatorit in timp, într-o alta lume!

  7. Sper să ajung și eu la Barcelona cândva. Acum sunt atât de multe companii aeriene care vând bilete la preturi bune ca e păcat sa nu călătorești în lumea largă. Ajungi în doi timpi și trei mișcări! Cu ani în urmă, studentă fiind, am fost pe litoral. Bineînțeles, cu trenul…La dus a fost ok, eram entuziasmata si emoționată că merg în vacanță și abia asteptam sa treacă cele 14 ore în tren. Problema a fost la întoarcerea din Constanța când, frântă după o vacanță trăită la intensitate maximă, am adormit în tren și în loc sa cobor la Cluj am ajuns sa vizitez și Oradea.Din vacanță vii fără bani așa ca am apelat la bunăvoința nașului pentru a mă întoarce acasă. Tot drumul a durat nici mai mult nici mai puțin de 26 de ore.

    1. Are (sau, mai bine spus, avea) și trenul farmecul lui :) Dar când deja călătoria depășește 4-5 ore e cumplit de plictisitor.

  8. Acum iti voi aminti de o faza care mie mi-a placut enorm chiar daca a cuprins o doza mare de prostie si stress, mai ales pentru tine.In 2000, cred ,cu prima noastra masina straina,acel Citroen superb ,luxos si stricacios care imi placea mie mult. Veneam din Croatia ,tara aia superba ca-n povesti,refacuta dupa razboi,unde putine lucruri mai aminteau de ororile petrecute cu putin timp in urma.Concediu ,cred primul facut in strainatate ca turisti cu rezervare,impreuna cu nemtii la vila aia unde dimineata venea o fetita din vecini si dadea desteptarea cu”wo ist die kleine catze?” si toti va enervati ca va trezea.Pe drum la intoarcere pe autostrada in Ungaria m-ai intrebat daca nu trebuie sa pun benzina si ti-am raspuns la misto, uitandu-ma la indicator ca nu, pentru ca masina era diesel si indicatorul arata cam un sfert. Apoi in cativa kilometri masina s-a oprit pentru ca indicatorul era defect pentru ca la masina aia cred ca nu a fost nici un element care sa nu se fi defectat. Ma rog, asa a fost sa fie. Bine,ce dracu sa fac? Trebuia sa gasesc o benzinarie pentru ca, necunoscator fiind in autostrazi nu stiam ca exista serviciu de asistenta chiar si pentru asa ceva. Noroc ca n-am stiut ca cine stie cat plateam. Dar in ce parte trebuia sa o apuc? Am ales ca orbul sa merg inainte spre norocul meu. Dar cat oare trebuia sa merg? Habar n-aveam, eram ca pe luna. Si mai erai si tu cu atitudinea aia „proof of address” (va trebui sa explici candva cand se va putea, ce inseamna asta) asa ca toti norii lumii erau pe umerii mei.Si mi-a fatat mintea la urgenta, o prostie ce-i drept, dar care m-a scos cumva din rahatul in care eram. Mi-am amintit ca in portbagaj aveam rolele. Asa ca m-am incaltat si am tulit-o pe autostrada, pe banda de urgenta in cautarea unei benzinarii. Nu stiam eu, copil de la tara, din Cornisa Bacaului, ca pe banda de urgenta e nerecomandat si interzis sa faci patinaj pe role. Eu stiam ca pe marginea drului se poate circula ca la noi in Romania. Nu prea intelegeam de ce unii ma claxonau cu reactii prietenoase sau cu degetul ala simbolic. Apoi s-a terminat cumva autostrada pentru ca erau lucrari iar mie parca mi s-a terminat timpul. Dar vazusem chiar atunci, dupa vreo 3 km patinați, ca mai aveam doar 2 pana la statie. Asa ca am trecut glisiera si am luat-o la pas cu rolele in picioare prin lastarisul de langa autostrada, bineinteles ca nu mai puteam patina, pana ce m-am apropiat la un km de benzinarie si a venit politia dupa mine. S-au oprit si desi eram afara din autostrada, mi-au explicat pe limba lor si cu mainile, ca voiau sa-mi vada picioarele pana jos pentru ca nu-mi vedeau sosonii din cauza ierbii. Probabil stiau ca ajunsesem acolo pe role si de aia erau interesati de incaltarile mele. Mi-au spus ca n-am voie pe autostrada cu role si s-au carat. Apoi imediat a venit un tovaras maghiar mai inimos si m-a dus pana in stație mirandu-se ca politistilor nu le-a venit ideea sa ma duca desi nu putea merge decat in directia aia. Avea logica omul, nu era militian. Bineinteles ca am cumparat canistra de 5 litri, am umplut-o cu motorina si am pornit inapoi spre masina, tinand in mana pretioasa incarcatura. Acum ca sa nu mai merg din nou prin balarii am trecut autostrada si am luat-o pe banda de lucrari unde eram patron pentru ca nu circula nimeni. Doi kilometri de patinaj dureros pentru ca a dracu autostrada urca, tocmai in Ungaria unde totul e șes. Apoi cumva am ajuns, continuind pe banda de urgenta, pe partea noastra de autostrada, primind claxoane cu gesturi de simpatie sau aceleasi degete simbolice, pana la masina ramasa in pana si la tine botoasă si pusă pe rele in directia mea. Apoi totul a fost oarecum simplu penrru ca am reusit sa mergem cu masina pana in benzinaria de care ma despartisem nu de mult si ne-am putut conginua semi-linistiti drumul spre casa. Iar eu m-am ales cu o amintire de neuitat dintr-o vacanta frumoasa.

    1. 1. Ceea ce nu ai spus (poate ai uitat) e că eu am rămas încuiată în mașină cu ușile și geamurile blocate. Noroc cu unul din geamuri care era intredeschis vreo 2 cm că altfel mă apuca o criză de claustrofobie pe lângă criza de nervi :)
      2. Pe tema ”proof of address” o să scriu un articol întreg. Merită :)

  9. Imi amintesc, cu drag, de vacantele petrecute la Bucium-Sasa… Padurea, ciupercile coapte pe plita, zmeura proaspat culeasa de la poalele Detunatei, laptele proaspat muls, talangile vacilor la apusul soarelui…

    1. Ce bune mi se păreau și mie ciupercile aduse direct din pădure, acuma nu aș mai gusta nici moartă :) M-a apucat paranoia legată de intoxicația cu ciuperci grație mass mediei :)

  10. Superb articolul Ioana, cât despre Barcelona nu pot sa spun decât ca mi-as dori sa merg in fiecare Weekend și nu m-as plictisi😃am avut și eu multe călătorii frumoase pentru ca îmi place tare mult sa ma “plimb” dar acuma pe moment mi-am amintit de o călătorie cu mașina pe care am făcut-o in urma cu câțiva ani in Germania cu scopul de a-i face o surprize unei prietene mutate acolo.Am mers împreuna cu mama ei, destinația fiind undeva la 1400 km distanță, eu fiind șoferul bineanteles 😀A fost o adevarata distracție, o călătorie cu multe peripeții, printre care și o scurta rătăcire datorata faptului ca am ratat o ieșire de pe autostrada, pentru care am mai făcut câțiva km in plus! Dar odată ajunse la destinație, acesta fiind intr-o zona de munte Superba și faptul ca am reușit sa-i facem o surpriza prietenei mele a transformat excursia intr-una din cele mai reușite, relaxante și memorabile 😀

  11. Nu e cea mai frumoasa amintire dar in orice caz e cea mai impresionanta. In ultima calatorie am fost in Polonia si am vizitat lagarul de la Auschwitz (Oswiecim in poloneza). E un loc pe care ar trebui sa il vada toata lumea astfel incat sa nu uite niciodata ce s-a intamplat acolo. Am vazut multe poze inainte de a ajunge dar in realitate este cu mult mai mare decat mi-am imaginat, aproape cat un orasel. Vreau sa revin in Polonia pentru ca are multe de oferit iar preturile sunt mai mult decat acceptabile.

    1. Am fost și eu acolo în urmă cu mulți ani. Cutremurător. Dacă mai ajung în Polonia vreau neapărat să vizitez Cracovia.

  12. Am atatea amintiri frumoase din vacante, nici nu stiu despre care as putea zice ca a fost cea mai frumoasa. Insa de multe ori ma intorc cu gandul in lumea copilariei timpurii, atunci cand imi petreceam vacante intregi in curtea bunicilor, in lumea aceea atat de draga mie. Ma trezeam in asternuturile racoroase din camera bunicului, in sunetul cocosului, mancam papara delicioasa facuta de bunica si apoi eram toata ziua in curte la joaca. Rutina imi era intrerupta doar de taberele la mare, organizate tot de dragul meu bunic… Oricand m-as intoarce in timpurile acelea, macar pentru cateva clipe.

  13. Nu voi uita niciodata vacanta in Grecia, prima vacanta adevarata in 3, eu cu sotul meu si fetita noastra care nu avea nici 3 luni. Multi spuneau ca suntem inconstienti, insa totul a fost perfect. Am avut vreme buna, apa calda, copil cuminte, drumuri neaglomerate si clipe de relaxare.

  14. Ioana am citit pe nerasuflate povestea ta de vacanta . Te vad cum stai pe malul marii si nu te dai dusa desi soarele a apus demult.Sunt stari pe care le-am trait si eu la Mediterana si apoi in Creta.Mi tare dor de o vacanta tihnita langa o mare curata si albastra cum numai acolo am vazut,cu stanci iesind din apa inspumata.Anul acesta avem si noi o invitatie in Spania si stau cu ochii pe MOMONDO poate prind niste bilete de avion cu un pret rentabil.Am curse bune directe spre Belgia si caut tot timpul anului bilete de avion pt vacantele Oliviei.De cativa ani buni facem vacantele de vara si mai nou si cea de pasti in Romania lui buni pe care o invat sa o iubeasca .O vad pe Silvia cu Cristi la malul marii si ma duc sa caut in albumele cu poze si pe ale mele cu Olivia cand era de varsta ei si faceam castele de nisip pe malul Marii Nordului .Nu ne dam duse desi seara acolo se racorea bine.Acum e o adevarata domnisoara dar mie amintirile si albumele din acei ani imi starnesc nostalgii.Bucurati-va de cat mai multe vacante in familie ca astea sunt cele mai frumoase clipe.

  15. Eu am trădat un picuţ metafora şi-am înlocuit-o cu o formă de stand up almanahiană la această probă, dar m-am bucurat s-o găsesc aşezată atât de plăcut în amintirile tale. Baftă, Ioana! Poate ne revedem la Gală, la mare.

  16. Se intampla in 2014. Trecusem de mijlocul perioadei de chimioterapie si eram cu moralul sub nivelul zero. Din punct de vedere fizic lucrurile stateau si mai rau, facusem afte nu doar in gura ci si pe esofag in jos, aveam dureri in toate oasele, nu puteam dormi iar pielea mi se uscase ingrozitor. Aveam mainile crapate si nicio crema nu se dovedea de vreun folos. In comparatie cu asta, faptul ca nu mai aveam nici un fir de par, nici macar gene sau sprancene devenise cea mai mica problema.
    Nu ma mai bucura nimic, nu-mi mai placea nicio mancare si eram pe punctul de a intra intr-o depresie de zile mari. Singurul lucru pe care mi-l doream era sa vad din nou marea, sa plec intr-o vacanta si sa uit de toate. Doctorul imi spusese foarte raspicat ca radiatiile soarelui sunt total interzise dar imi intrase in cap ca singura cale sa ma fac bine era sa schimb aerul. Cateodata (sau intotdeauna?) corpul nostru stie exact de ce are nevoie.
    Mi-am spus ca indiferent de risc, plec la mare. Si intre doua sedinte de chimio am plecat in Bulgaria de 1 Mai. In caz ca faceam din nou o criza, Romania era la 100 si ceva de km deci puteam ajunge in timp util.
    Pot sa spun ca a fost cea mai frumoasa vacanta din viata mea chiar daca nu a durat decat 4 zile. Evadasem din boala si suferinta si in sfarsit vedeam altceva decat zidurile spitalului. A fost ca o gura de oxigen data unui om pe cale sa se inece. Nu am stat deloc la plaja dar atmosfera din statiune mi-a facut mai bine decat toate terapiile din lume.
    Cand m-am intors acasa, dupa primul set de analize, oncologul m-a intrebat daca am inceput vreo terapie alternativa. Rezultatele erau de 10 ori mai bune decat inainte sa plec iar asta cred ca spune tot.

  17. Cea mai frumoasa vacanta pt mine a fost in Lefkada-Grecia. Apa cristalina, pietrisul alb, nopti calde si linistite, o multime de insulite, plimbari in largul marii, apus si rasarit de poveste, = o reteta perfecta pt o relaxare mult asteptata. Cu mult drag imi aduc aminte de aceasta experienta, Grecia ramane pentru mine o destinatie mult dorita.

    Entuziasmul meu a fost asa de mare incat am scris prima data pe facebook, sub articol. Am revenit cu povestea si aici :)

  18. Câte amintiri aduci tu Ioana din cele mai secrete „sertarase”! Cea care revine cel mai des în imagine este o plajă superba din Albania

    1. Daca mi-ar fi spus cineva acum cativa ani ca o sa-mi doresc sa ajung in Albania, nu l-as fi crezut însă de curând mi-am reconsiderat părerea. E fain, nu? Din Corfu vedeam coasta Albaniei si cred ca e la fel de frumos.

  19. Cea mai frumoasa vacanta a fost anul trecut pentru ca am mers cu sotul meu si cu mama mea pentru prima data in Grecia. Sa fiu alaturi de ei este cea mai mare bucurie, dar sa pot sa merg cu mama mea oriunde (am fost si in iarna la Viena) este de nepretuit, este cel mai mare cadou ca avem ocazia si oportunitatea sa mergem impreuna, caci pana la urma asta conteaza, familia!

    1. Ce n-as da să mai fac o excursie cu mama dar din păcate ea nu mai e printre noi. Am însă o multime de amintiri frumoase cu ea pentru că adora să călătorească ba chiar în tinerețe a fost ghid.

  20. Pentru mine cea mai frumoasa amintire pe care o am a fost atunci cand am vizitat Venetia. Pe vremea aia aveam vreo 17-18 anișori si cred ca poate nu realizam prea bine ,dar stiu ca mi a placut foarte mult atmosfera si am facut muuuulte poze. As vrea sa vizitez orice oras din Spania pentru ca aceasta tara a avut mereu un loc deosebit in inima mea in primul rand pentru ca David Bisbal e cîntărețul meu preferat si in al doilea rand pentru ca am lucrat pentru o companie spaniola. :)

  21. Buna ,Ioana. In primul rand ,te felicit pentru modul in care scrii si pentru comunitatea de pe youtube creata. Desi am vizitat cateva locatii din strainatate, pentru mine , cea mai frumoasa vacanta a fost vara trecuta la mare. Am vizitat Eforie Nord dupa 7-8 ani in care nu mai fusesem in aceasta statiune. M am simtit foarte bine alaturi de familia mea si cativa prieteni, s a creat o atmosfera aparte si ne am apropiat mai multe pe care o sa mi o aduc aminte mereu cu drag. Mult succes in continuare!

    1. Multumesc frumos! Si eu am facut un concediu la Eforie Nord si am stat la Hotel Zorile, chiar pe plaja era. Foarte fain a fost.

  22. De când sunt pensionară și avem mașină am început să cutreieram țara noastră și descoperim atatea frumuseți.Mai ales vara facem cateva trasee mai lungi,iar in rest bifam tot ce este in județele apropiate.La sfârșitul săptămânii bifam satele din judetul Brașov,Covasna , Buzău.Inainte ne documentăm de pe Google ce avem de văzut sau de la bloggeri de călătorie. In afară doar Spania- zona Barcelona,Tarragona,Andorra am văzut.Cat timp mai putem călătorii vrem să vedem cât mai mult.Daca este ceva ce regrat până acum că nu am făcut in tinerețe este ca nu am călătorit mai mult. Fiecare loc vizitat a avut ceva special,ceva unic prin cate rămâne in amintirea noastră,singura avere ce nu ne poate lua nimeni.Calatoriti cât mai mult!!

    1. Exact, amintirile sunt singura avere pe care nu o vom pierde niciodată și singura pe care o putem lua cu noi pe lumea cealaltă.

  23. Cea mai frumoasa amintire ramane vacanta de pe Coasta de Vest a Statelor Unite, cu lume noua, cu locuri pe care le-am vazut doar in filme si in poze. Am ramas cu multe amintiri placute pentru totdeauna,dar si cu gandul ca o sa ma intorc oricand o sa am ocazia!

  24. Cea mai frumoasă amintire din vacanta o am din prima călătorie în afara țării facuta cu fetița noastră, pe atunci avea putin peste un an. Am fost în Corfu. Nu a avut nimic spectaculos în ea, dar fix calmul și normalitatea simțite în săptămâna aia mi-au rămas în suflet. Înainte de a pleca la drum, ne-am făcut griji despre cum o sa fie cu pitica acolo, dar după ce ce am ajuns, totul s-a linistit, brusc. Am stat intr-un hotel cu o grădină maare, iar după grădină urma direct marea. Vis a fost! La final, a fost un incident, dar nici măcar ala nu a reușit să strice amintirile. Cei de la receptie ne-au pierdut buletinele noastre, al meu si al sotului. Cei de la receptie aveau doar pașaportul fetiței. A fost o adevărată aventură sa ajungem acasa, cu declarații la.politiile aeroporturilor. M-am invatat minte si nu mai las nici un act la receptiile hotelurilor. Acum.mai e putin si ne marim familia, mai vine o pitică, imi doresc sa pornim in călătorii mai repede cu fetele, lumea e frumoasa si merita văzută si descoperită chiar si cu ochi micuți de bebeluș :)

    1. Felicitari!! O sa fie frumos cu doi copii, o sa se joace impreuna si tu o sa poti sta linistita la soare cu un cocktail in mână. E drept că mai trebuie sa astepti cativa ani, dar merita :) Să fie deci într-un ceas bun!

        1. Multumesc mult dar nu scrii un comentariu despre o amintire dintr-o calatorie pentru a intra si tu in concurs? Hai ca nu e greu :)

  25. Cea mai frumoasa vacanta! Exact Acum 2 Ani , eram ptr prima oara intr-un avion , destinatia Anglia! Imi doream sa vad Londra , de la varsta de 11ani , cand am inceput sa invat , la scoala , limba engleza! Vis implinit la 56 Ani , datorita copiilor mei !prima saptamana in linistitul si superbul burg Canterbury!a doua saptamana in tumultoasa si superba Londra! Totul a fost minunat de la cazarea la hotelul Dorsset Shepherds Bush, la muzeele pline ochi de mame cu copilasi , la Sky gardens , The Shard, la London Eye!Bulevardele pline cu oameni de toate natiile!si nebunia de la parade de la Buchingham Palace!Go London!

    1. Când eram în liceu nici în visele cele mai frumoase nu credeam că o să ajung în Anglia :) Dar viața ia întorsături nebănuite.

  26. Singura tara pe care am vizitat o a fost Bulgaria, iar cea mai frumoasa vacanta a mea a fost de o saptamana in Varna, la mare alaturi de familie.
    Mereu o sa mi amintesc de aceasta vacanta 😀

  27. SEYCHELLES, “recenzie” sau jurnal de călătorie. 🏝☀️🥥

    Departe de a încerca a fi un formator de opinie, la sugestia unui prieten, voi încerca să descriu traseul nostru din acest colț de lume.

    Am ales destinația cu multe luni în urmă, riscând puțin perioada, care este una ploioasă. Experiența din anii trecuți (Sri Lanka și Mauritius) ne-a dat curaj! 😊
    Trecerea spre gradele multe din termometru a fost ușoară, România fiind relativ temperată de această dată. Primul contact cu localnicii a fost negativ, transferul spre hotel un fiasco din cauza firmei de turism care trebuia să ne ofere serviciul respectiv…
    Ajunși la hotel, am avut însă plăcuta surpriză de a descoperi un recepționer român amabil, clujean chiar! Deci, una rece…alta caldă! Hotelurile din Seychelles sunt destul de departe de stelele din România. Ai servicii modeste la prețuri mari. Prețurile de cazare pot ajunge însă, la 3000 de euro/ zi în resorturi exclusiviste unde, așa cum bine spune un prieten, sunt turiști care oferă banul fără să respire! 😊 Personalul este divers, așa cum diversă e populația acestei mici țări africane: africani, asiatici și europeni. Servirea și amabilitatea au lăsat de dorit… Le-am pus pe seama experienței scurte în turism, raportată la experiențele altor popoare precum și la vârsta oarecum scăzută a personalului de aici, o bună parte fiind sub 18 ani.
    Țara e compusă din 115 insule, o parte granitice, o parte coraliere, “aruncate” în mijlocul Oceanului Indian, la 1000 km distanță de Madagascar, nu departe de Mauritius și Maldive. Cea mai mare, Mahe, are și capitala Victoria, precum și aeroportul a cărui pistă e la 100 m de ocean.
    Din Mahe, cu ajutorul feribotului sau a catamaranului poți ajunge în insulele apropiate, cum ar fi Praslin sau La Digue (cele mai faimoase).
    Seychelles are un număr de aproximativ 90.000 de locuitori iar turiștii anuali sunt de 4 ori mai mulți! Principala “industrie” așadar este turismul, următoarele îndeletniciri fiind agricultura și pescuitul.
    Trebuie să constat că este o destinație preferată de mulți români! Am întâlnit foarte mulți compatrioți și modul în care s-au comportat nu m-au făcut mândră deloc! 😡
    Suntem departe de ceea ce înseamnă turiști civilizați: grupul din hotelul nostru era format din 17 adulți și copii, imposibil de “nereperat” din cauza urletelor de pe plajă, a felului în care “rădeau” platourile de la micul dejun, a modului în care “fraternizau” prin monopolizarea scaunelor pe feribot… Senzația maximă de jenă a fost atunci când, într-o rezervație naturală fiind (o locație superbă, o padure virgină de cocotieri, defapt cea mai importantă avuție a lor), românii noștri (bucureșteni după accent) au început să arunce PET uri goale pe jos iar pe urmă se certau acoperind cu nesimțire vocea ghidului! 😡

    Excursiile realizate, au fost minunate! 😍
    Am făcut 2 alegeri.

    O zi, turul Insulei Mahe, cu un sofer de taxi extrem de fin și erudit, fost căpitan de catamaran! Am vizitat plajele exotice, exclusiviste sau virgine, unde oceanul are culori incredibile! Ne-a arătat portul cu vasele de croazieră ale șeicilor! Am luat masa intr-un local pe o plajă, “Chez Batiste”, care și-a crescut bussines-ul de la o simplă tarabă, ajungând să ofere cazare și mâncare superbună la prețuri de dumping pentru orice concurență! Am văzut culturi de ceai verde, ananas, crescătorie de țestoase și un vechi așezământ unde erau ținuți in vremea colonizării, copiii sclavilor negri. Șoferul de taxi a fost un ghid grozav pentru noi, oferindu-ne informații prețioase!

    La două zile distanță, am vizitat două insule importante, plecând cu feribotul din Mahe. Am avut ocazia, amândoi, să înțelegem pe propria noastră piele, ce înseamnă răul de mare! 😅😅 Și am avut inspirația și ajutorul din partea ghidului ca la întoarcere să ne așezăm în partea superioară a vasului, la aer proaspăt! Și clar, a fost altceva! 😊 Omul tot învață…!
    Cele două insule, ne-au oferit imagini splendide, dar și informații legate de obiceiurile localnicilor sau îndeletniciri. Interesant de știut e că sunt de relativ puțin timp intrate în circuitul turistic, adică de 7 ani. Turiștii erau plimbați odinioară cu ajutorul carelor cu boi, iar după nemulțumirea repetată a acestora, tehnica a evoluat: există mașini! 😃Am văzut cum se extrage uleiul de cocos, cum se cultivă vanilia și ni s-a explicat cum din frunzele palmierului de cocos rezultă acoperișuri de case perfecte, rezistente până la 10 ani!

    Descoperită de Vasco da Gama, colonizată pe rând de francezi și englezi, Seychelles adună o populație vorbitoare de engleză, franceză și creolă.
    Merită văzută! Însă trebuie știut că prețurile depășesc așteptările turistului… Peisajele de vis, apa minunată…anulează negativul!

    Vă salut cu dor! 😘

  28. O intamplare amuzanta din vacanta mea de vara petrecuta in Bulgaria la Sunny Beach. Impreuna cu mama si cea mai buna prietena a mea, Ioana, am plecat la o plimbare pe strada comerciala. Prietena mea fiind putin mai grabita mergea la 2 metri in fata noastra cu pletele in vant si geanta fluturandu-i intr-o parte. De nicaieri a aparut un tip cu un cutitas mic care cat ai clipi i-a taiat breteaua gentii si a luat-o la picior. Mama mea, vigilenta cum e ea, intr-o secunda a si zbughit-o hot in incercarea de a recupera geanta. Bineinteles ca si noi am pornit in fuga dupa ticalos. Hotul fugea speriat ca e urmarit de noi trei care totodata urlam ca disperatele : „Help!”, „Police!”. Intr-un final mama l-a prins, i-a smuls geanta dar tot nu a fost multumita pana nu i-a vazut si ochii de dupa ochelarii de soare.
    Cumva, hotul a reusit sa scape si a luat-o la fuga, fara sa-i mai pese ca de data asta el era cel jefuit. Astfel ne-am ales cu o pereche de ochelari de soare.

  29. Felicitări pentru articol. Apreciez modul în care scrieți și lecturez cu plăcere, de fiecare dată.
    Pentru mine, cea mai frumoasă călătorie a avut loc anul trecut, nu într-o destinație exotică, ci pe meleagurile noastre. De la Vulcanii Noroioși, la izvoarele de tratament din Slănic Moldova, minunatul loc numit Cheile Bicazului, Săpânța, Cluj, Salina Turda și o scurtă staționare în Sibiu. Nu locurile pe care le-am văzut mi se par de neuitat, cât drumul, plăcerea de a călători, alături de oameni dragi; nu destinația, ci traseul, discuțiile purtate, zâmbetele, oamenii întâlniți. În plus, imi amintesc, mai degrabă, amuzandu-mă, drumul rătăcit înspre Vișeul de Sus, chelnerul ce a uitat să ne aducă mâncarea intr-un restaurant din Vatra Dornei sau dormitul in mașină în Cluj, pentru că am ajuns prea tarziu, in noapte, și nu avem cazare… De povestit sunt multe și e tare frumos să ai ce… Numai bine!😀

    1. Exact asa e, nu doar bifarea destinatiei si a obiectivelor turistice conteaza ci toata atmosfera care se creează în timpul unei călătorii.

  30. Cea mai frumoasa amintire am avut-o când am fost pentru prima data in Italia. Am mers să-mi vizitez părinții care lucrau acolo și nu ii văzusem de 4 ani. Am fost fascinata de tot ceea ce am văzut acolo. O alta cultura și o alta atmosfera fata de cum eram eu obișnuita. Probabil mi-a rămas in minte aceasta vizita pentru ca duceam dorul părinților prea mult. Eram entuziasmata de tot ce vedeam. Nu o sa uit niciodată acel Crăciun petrecut alături de familie. Și da! Acasă este acolo inde îți este familia!

  31. Anul acesta am fost într-un city break la Berlin. Fiind pasionata de istorie, m-am simțit ca pestele în apa. La recomandarea unei prietene am rezervat un tur tematic al Berlinului, „Third Reich Tour”. O experienta minunata datorita ghidului prietenos și foarte bine informat.

  32. Liniste, pace…dupa atat de mult zbucium sufletesc in sfarsit pace. Singura eu, singura marea si totusi fara sentimentul de singuratate. Nu apus, nu rasarit, o ora obisnuita la ceas de seara pe malul Marii Negre (Bulgaria) mi-a oferit momentul de care aveam nevoie si pe care nu stiu cum il pierdusem…pace cu mine, pace cu tot!

  33. ti-am descoperit blogul in urma cu putin timp.de fiecare data citesc cu placere povestirile dumneavoastra.aveti un fel aparte de a ne povesti chiar si intamplari de viata. citind ultima intamplare traita de dv.chiar mi-a trecut prin minte;”ah,daca as fi stat aproape as fi ajutat la repararea tocului de usa.”ma pricep.acum o poveste despre vacante.nu sant maestra dar incerc .ultima a fost in iunie 2017 un pic mai sus de Barcelon la vreo 100 km.Lloret del Mar se numeste oraselul-statiune.dintre o pleiada de statiuni mai mici sau mai mari,,printre care si Rossa del Mar,un pic mai sus 17 km pe uscat sau la 1/2 ora cu fary-boat.2 statiuni de vis,in care am poposit 2 ani la rand.optional am facut vizite la gradinile Santa Clotide,si Marimutra .Pentru o zi am vizitat si Barcelona,si tot pentru ca iubesc barcelonezii si strazile orasului,cu vizitele incluse,Sagrada,Quell Parc,Casa Batllo,Rambla.Iubesc Spania,dupa ce intr-o imprejurare norocoasa am ajuns in Sevillia si de acolo la granita cu Portugalia in localitatea statiune El Rompido. pentru intoarcere am luat trenul ,Renfe,din Sevillia -Barcelona,traversand Spania in 10 ore,prin munti,livezi maslini,deasupra lumii.am simtit ca Dumnezeu ma iubeste.Spania,este pentru mine locul unde simt ca as putea trai o viata la un alt nivel.stiu sa pretuiasca viata,sant foarte harnici,dar stiu si sa se bucure de clipa.Dar linistea sufleteasca si pacea si impacarea cu tot si cu toate,chiar intelegerea lucrurilor mai putin bune ce se intampla sa le traiesc,locul unde imi regasesc optimismul si pofta de viata,este Grecia.Dar iubesc locurile linistite,neinvadate,perioadele cand nu este sezon plin,neaglomerate.in ultimul timp am descoperit Thassos.aici regasim linistea de care avem nevoie,,,aici avem si mare si munte,libertate,oameni deschisi,ospitalieri,prietenosi.Revin de fiecare data cu mare drag,ca si cum m-as intoarce la locurile natale,simt ca fac parte din acele locuri,simt ca ma intorc acasa.la cea de a doua mea casa.Fiecare loc are farmecul lui,fiecare loc iti ofera ce are el de oferit,din fiecare loc plecam cu amintiri si sentimente diferite.pot spune si despre Turcia,Istanbul,este ce-a de a 3-a tara,loc unde ma reintorc cu drag si nerabdare de fiecare data.chiar daca stiu locurile,strazile,de fiecare data am alt sentiment.acela de bucurie,bucuria unui copil la vitrina cu bomboane,,,recunostinta unui adult catre Dumnezeu ca-i este ingaduit sa aiba privilegiul de a fi sanatos si a se pitea bucura de frumusetile acestei lumi.lunga expunerea mea,poate nici nu am dat un comentariu tematic,insa va doresc sa aveti vacante din cele mai frumoase si pline cu amintiri cat pentru o viata!

    1. Nu Tossa de mar ii spune la stațiune? Mergeam acolo in vacante si debarcau dimineața cei veniti cu vaporul de la Lloret. Era tare frumos la Tossa, dar aglomerat.

  34. Despre Barcelona as spune doar atat : ” La pomul laudat sa nu te duci cu sacul” Nu e o destinatie de top chiar daca i se face o reclama extraordinara.

  35. Sunt Leonita,am 57 de ani,sunt o persoana cu handicap gradul unu,cu distrofie musculara,din copilarie mi-sa decoperit boala,intr-un spital de la Vilcele,Covasna,au trecut ani,boala se agrava,nu mai puteam sa mai merg in picioare,la 23 de ani nu mai pteam sa mai fac nici un pas,mergeam cu salvarea acel spital din munti in fiecare an,unde ma simteam bine,eu find din Botosani,stateam numai o luna,atata ne tinea eram multi,din toata tara,pana intru an can aveam 32 de ani am cunoscut un baiat mai mare cu 4 ani decat mine,pe atunci mergea,eu eram intr-un caricior,ma scotea la plimbare,in comuna,unde padurea si munti erau asa de frumos,la-m cunoscut in anul 1994,si ne intalneam in fiecare an,unde ne petreceam acea luna frumoasa,panain anul 1998,cand ne-am hotarat sa ne casatorim,el venind la mine,ne-am cununat,iar in anul 2002 am adus pe lume o fetita frumoasa de 3kg.500g,e sanatoasa iar acu e la liceu si invata bine ,e bucuria vetii mele,imi place aventura,sa merg unde e frumos,sa vad marea,pe care nu am sa o vad niciodata,sotul meu are picioarele strambe nu mai poate merge ,as fi vrut si eu sa merg sa alerg pe nisipul moale,sa inot in marea albastra,dar toate sunt vise de un handicat,va doresc sanatate ca tare e greu cand nu poti merge si de doare tot corpul…LATU LEONITA,COMUNA UNTENI..JUD .BOTOSANI…

  36. 6 august 2013. Dimineata, foarte devreme, Nicu m-a trezit să privesc nemarginirea. Ne aflam la cabana Dochia , in Ceahlău, sus de tot, deasupra norilor și Soarele se pregatea să ne dăruiască o nouă zi. El se trezea întotdeauna foarte, foarte devreme , înaintea zorilor si imortaliza cu aparatul său de fotografiat miracolul Luminii și al lumii. În acea zi, am primit din partea lui un dar care mi-a rămas in suflet: spectacolul de lumină și culoare pe care Soarele răsărind din marea alpină ni-l dedica NOUĂ, doi oameni fericiti, îndrăgostiți din nou unul de celălalt și de viață.
    Acum Nicu este dincolo de nori, iar eu mă trezesc în fiecare dimineață purtând în suflet miracolul unui nou răsărit, promisiunea unei noi zile care se numește VIAȚĂ.

  37. Cele mai dragi amintiri sunt din escapadele noastre la Vadu: scenariul s-a repetat de cateva ori pe parcursul verii si ritualul este bine cunoscut: ora 5 dimineata, cort, lada frigorifica, saci de dormit si sendvisuri si cafea, centura+autostrada, oprire de alimentare la Petrom Navodari…incetisor spre Corbu, Vadu, iata marea si plaja nisipoasa!baie si soare nelimitat, masa de pranz la chehana, apus si rasarit pe plaja, revenit acasa plini de nisip fin si incarcati de energie pt o noua saptamana. Iubesc acest loc si sper sa fie descoperit de cat mai putini turisti in viitor😁

  38. Ador plaja liniștita, cu marea calma, fără vânt, dacă se poate și fără nori.. fără oameni multi…Plaja în timpul toamnei sau al primăverii… De câteva ori am avut ocazia sa ajung pe asemenea plaje în momentul potrivit:) Stăteam pe nisip sau pe marginea unei bărci abandonate pe mal și nu făceam nimic decât sa îmi umplu sufletul de liniștea aceea divina:) Când viata e uneori mai grea, când totul pare fără sens este suficient sa îmi amintesc acele momente .. Fug acolo pentru câteva clipe și viata redevine frumoasa:) -Bellaria Igea Marina și Valencia

  39. Cea mai frumoasa amintire este de la Viena am fost primavara si erau tote parcurile inflorite, foarte multe lalele colorate si cafenelele erau deja deschise am stat la o terasa cu prietenul meu si ne-ema uitat la trecatori toata lumea era linistita si relaxata parca toti erau in vacanta. As vrea sa merg acolo in fiecare primavara.

  40. Cea mai frumoasa amintire de vacanta….
    Am fost tentata sa scriu despre ultima vacanta(cea mai recenta ),la Haga ,cu prietena mea cea mai buna,apoi mi-a venit in minte vacanta de asta vara,apoi cea de anul trecut,si mi-am dat seama ca din fiecare vacanta am amintiri minunate,si nu o pot eticheta doar pe una ca fiind cea mai frumoasa,pentru ca ar fi nedrept fata de celelalte .Mi am dat seama ca nu am avut nici macar o vacanta pe care sa nu o iubesc,despre care sa nu imi aduc aminte cu emotie si placere.
    Vacantele copilariei mele cu parintii si sora la mare ,vacantele studentiei mele,in care nu aveam bani si mancam 10 zile doar salata de castraveti si cate un covrig,ca sa imi ajunga banii ,sa stau mai mult la mare,vacantele cu prietenii la munte,sau in tari straine ,in care ne sculam de la 5-6 dimineata sa mergem in excursii,sa vedem cat mai multe,si apoi cand veneam acasa aveam nevoie de doua saptamani ca sa ma odihnesc dupa vacanta,vacantele in SUA,la sora mea,in care am descoperit America la figurat,vacantele cu sotul si grupul pe prieteni,care sunt de fiecare data frumoase si spectaculoase.
    Toate ,dar absolut toate au fost minunate,si fiecare ocupa un loc special in inima mea.
    Acum ,scriind acest comentariu si trecand in revista vacantele mele,mi-am dat seama cat sunt de norocoasa ca am avut ocazia sa calatoresc in atat de multe locuri,ca am vazut atat de multe lucruri,atat de diferite,de la peisajele superbe si salbatice din Thasoss,la cladirile “zgarie -nori “din San Francisco,de la desertul Sahara (Tunisia),la spectaculosul Las Vegas,de la peisajele edenice de la Plidvice ,la faimosul Los Angeles.
    Cat sunt de norocoasa ca am putut sa merg cu mama la Venetia ,si cat de fericita am facut o pe ea, ca a vazut Venetia,ca in iunie voi putea sa merg cu ea si sora mea la Paris (nici una dintre ele nu a vazut Parisul,si amandoua isi doreau lucrul asta de o viata).
    Multumesc pentru tema acestui articol,pentru ca intr-o zi ploioasa de martie,m-ai facut sa rememorez atat de multe lucruri frumoase,si m-ai facut sa realizez cat sunt de norocoasa,si totodata m-ai facut sa ma simt minunat pentru ca m-am gandit la toate vacantele trecute,dar cel mai importantant ,la cele ce vor veni.Asta pentru ca e grozav sa fii in vacanta,dar la fel de grozav ,daca nu inca si mai si,este sa pregatesti vacanta,sa te gandesti ca vei pleca,si sa astepti sa treaca zilele pana la data stabilita.

    1. Sa stii ca de multe ori m-am gandit daca nu cumva partea de pregatiri in vederea vacantei e mai frumoasa decat vacanta in sine :)
      Ador sa caut pe internet informatii despre locurile pe care urmeaza sa le vad!

  41. „Uitati-va bine si retineti ceea ce vedeti! Va fi cea mai frumoasa amintire din toata calatoria” e vorba prietenei mele catre ceilalti calatori atunci cand pun piciorul pentru prima data intr-un loc nou.

    Pentru ca prima intalnire cu un loc nou ramane cu tine pentru totdeauna. E ca dragostea la prima vedere, nu ai cum sa o uiti!

    Prima intalnire cu un loc in afara tarii a fost taman cu Miami. Desi e o amintire, veche, veche de tot, inca simt aerul cald, sufocant, care m-a adus aproape de un atac de panica. “Nu o sa pot respira in tara asta” era gandul care-mi acapara toate celelalte ganduri. Nu a tinut mult, gandul si atacul de panica s-au evaporat deindata ce am urcat in shuttle-ul catre hotel unde soferul ne-a intampinat cu un zambet larg si un “How’re all doin’?”. Am putut respira, ba chiar a inceput sa-mi placa aerul cald si umed de Miami.

    Mi-e inca asa plin sufletul de prima intalnire cu Peru care a fost defapt cu casa in care un peruan ne-a gazduit pe mine si pe doi prieteni pentru cateva ore pana plecam catre Arequipa. Eram absolut extenuata dupa zbor, pe care l-am petrecut planificand intinerarul. Ne hotaraseram cu o zi inainte sa mergem in Peru – deh, eram tineri, entuziasti si eram in State. Ne-am lasat “convinsi” sa mergem acolo de catre un peruan intalnit in aeroport care s-a oferit sa ne gazduiasca in Lima pana decidem ce vrem sa facem. Cand am pasit in casa peruanului, parca am calatorit in timp cativa zeci de ani. In urma. Oboseala si extenuarea au pierit pe loc. Imi amintesc pestele de sticla de pe televizor, ornamentul de pe capacul WC pe care il mai vazusem undeva la tara si in Romania, cuvertura de pe pat, papusa stricata de pe o noptiera. Un loc special in amintirile mele e omleta cu carne facuta de mama gazdei noastre. Eram vegetarieni pe atunci, dar zambetul cald, primirea din inima ne-au facut sa trecem peste animalul mort din omleta, sa nu suflam o vorba despre faptul ca nu mancam carne si sa savuram cu gura pana la urechi omleta.

    Trec peste alte prime intalniri si ma opresc la India. In India simt ca am avut multe prime intalniri. Prima intalnire cu soferul de taxi ce ne ducea de la aeroport la gara si care claxona incontinuu desi era 4 dimineata si nicio alta masina nu circula la ora aceea. Prima intalnire cu gara si mirosurile din ea. Si cu puhoiul de lume de la ora 5 dimineata de parca era miezul zilei. Prima intalnire cu trenul catre Agra. Prima mancare indiana – salivez si acum cand ma gandesc la mancarea din India. Si lacrimez putin. De la ardeiul iute. Dar cea mai pregnanta amintire e prima intalnire cu oamenii de acolo. Cu multi oameni deodata. In India am avut impresia ca nimeni nu e niciodata singur. Multi oameni saraci lipiti pamantului dar cu sufletul senin si ochii stralucitori. Prima intalnire cu contrastul intre saracia materiala si bogatia sufleteasca.

    Ultima dragoste la prima vedere am avut-o cu Thailanda. Iarasi sunt oameni in aceasta prima intalnire. Oamenii din Chiang Mai. Primul e soferul de taxi, un om pe la 50 de ani, cu parul rar, strans intr-o coada subtire care nu vorbea boaba de engleza. Bine ca vorbea thailandeza, ca am oprit de vreo 5 ori sa ceara instructiuni despre guesthouse-ul unde trebuia sa ajungem. Dar am ajuns, zambind cu totii. Nu era graba, nici stres. Si asa cum a fost inceputul a fost intreaga calatorie: fara graba, fara stres si cu zambet.

    Mi-s dragi toate locurile prin care am umblat, dar un loc special in inima mea il are prima intalnire cu fiecare dintre ele!

  42. Pentru mine vacantele la mare din adolescenta au fost perioadele marilor iubiri… sau imi gaseam cate o iubire acolo sau mergeam gata indragostita si visatoare. Insa vacanta de care imi aduc aminte cu mult drag a fost cea din clasa a 9-a spre a 10-a in care cred ca m-am indragostit de cineva cu adevarat pentru prima oara. Eram la Costinesti, la o cazare ieftina si cam putin draguta, cu banii stateam asa si asa, la un moment dat chiar mi-a fost furat portfofelul, dar nimic din astea nu m-a afectat pentru ca mie imi picase cu tronc un baiat. Nu mi-am dat seama cat de indragostita ma simteam pana nu m-am urcat in trenul de plecare si m-am apucat sa plang, fara sa ma mai pot opri. Nu puteam sa inteleg de ce nu ma pot opri, aveam niste sentimente complet noi. Ne-am mai vazut o singura data in vara respectiva si apoi peste multi ani. Nu mai era nici o vraja si m-as fi bucurat sa-mi ramana amintirea neintinata, decat sa descopar cu surprindere ca nu prea avusesem nici un motiv sa ma indragostesc :))). Feromonii astia, bata-i vina.

  43. Cea mai frumoasa amintire dintr-o vacanta a fost aceea in care am fost ceruta de sotie, intr-un peisaj de vis pentru mine, varf de deal, inconjurati de creste muntoase (chiar pe meleagurile noastre, la Moeciu). Dupa un traseu destul de obositor de cca 3 ore, am decis sa poposim, iar nici la 5 minute de cand m-am asezat pe patura, dragul meu sot se ridica si imi zice „ia ridica-te si tu putin sa vezi ce frumos se vede in partea asta”. Eu, obosita si lenesa de fel ii raspund ca am vazut, aham, foarte frumos! El insista, eu nu ma prind! El voia de fapt sa ma ridic ca sa se poata aseza apoi intr-un genunchi, caci asa isi imaginase desfasurarea faptelor…:) Nu era la fel de romantic sa ma ceara intins langa mine pe patura. Asa ca, dupa multe insistente, ma ridic vadit deranjata dar nesuspicioasa …si apoi he pops za question! Si…am zis DA!
    the end (al acelui act)

  44. Nu stiu daca exista experienta cea mai frumoasa, pana acum am avut mai multe vacanta extrem de reusite. Cea care imi aduce mereu zambete pe furis este excursia cu finii in Retezat, unde am stat aproape 10 zile cu cortul, eu nefiind vreo comoda, dar mi-a ajuns din plin :)) Dupa primele zile deja nu mai suportam mirosul si gustul de pate, paine feliata si ciocolata de la Ikea, dupa un sandwich cu cascaval. Cam astea au mai rezistat in rucsac, dupa plimbari prin caldura si ascensiuni zilnice. Cand am descoperit niste afine in tufisuri am fost in al noulea cer, curcubeu de cerul gurii au fost 😀 insa si excesul de afine s-a transformat a doua zi intr-o dereglare la stomac :)) Dupa aproximativ 7 zile am hotarat sa coboram de pe munte, sa revenim la civilizatie, visam la un dush, mancare calda si o saltea.pufoasa (sotul intrase si, in soc termic datorita izoprenului prea subtire). Insa, tocmai atunci Sibiul era capitala europeana ceea ce s-a tradus in 0 disponibilitate la locurile de cazare, verificata pe toate siteurile de profil. Iata-ne asadar in Paltinis la o cazare-camin, cu patru paturi in camere si purici in pat (descoperiti dupa ce ne-am asezat conforatbil:))) si bineinteles apa calda era o poveste frumoasa. Stiu ca pare o excursie ratata, insa atunci ne-am cunoscut mai bine finii, ne-am amuzat de toate pataniile iar muntii mi-au deschis simturi atunci si de atunci ii iubesc neconditionat :) S-au mai schimbat lucrurile, acum optam mai mult pt citybreakuri, concedii in afara tarii, cazari prin booking sau airbnb (luate din timp) si bilete de avion mega analizate, dar amintirile acestea imi sunt vii si dupa atatia ani.
    Momentele cu Silvia sunt unice, sunteti o familie foarte frumoasa! Va pup

  45. Zona plajei din barcelona e una dintre cele mai frumoase ale orasului…cel putin pentru mine care am umblat mai mult cu trotineta decat cu altceva si …foarte important..fara sa am impresia ca sunt judecat ca fac asta chiar daca treceam de varsta de 10 ani:))

    1. A propos de roți… Ce mi s-a părut foarte interesant la Barcelona era ca pistele pentru biciclisti erau pe mijlocul drumului si nu pe margine, asa ca in alte părți. Si într-adevăr erau o multime de tineri cu trotinete.

  46. Amintirea cea mai frumoasa o am din Nessebar Bulgaria.Acolo pe o insula romantica ,am visat cu ochii deschiși că sunt o prințesă care străbate fericita pe străduțe pietruite și terase pline de flori.Am emoții și acum când scriu ,am în suflet fericirea.Si ca pont.Acolo se găsesc cele mai fantastice torturi.O vacanta dulce și fantastica o recomand cu drag la Nessebar.

  47. Pe frumoasa vale a Arieșului între Abrud și Turda circula pe o linie îngustă un trenuleț blând numit Mocănița. Spun blând, fiindcă nu prea se grăbea nici măcar la coborâre când venea spre Turda, iar locomotiva purta cu mândrie o tăbliță pe care scria cu roșu VIT. MAX. 35 Km /oră. Oricum trenulețul se silea, că pentru a parcurge întreaga distanță de aproape 100 km nu avea nevoie de mai mult de… 8-9 ore. Mergea cu cărbune iar din când în când, ca să-și dea importanță, fluiera prelung sau scurt, cu smucituri, și împingea cu presiune deasupra locomotivei ghemotoace negre de fum ce îndată se umflau și se prelingeau peste vagoane pe toată lungimea trenului. Era în stare să ducă, chiar și spre munte, 4-5 vagoane și toate erau pline de călători. Nu prea era silențios iar la curbe scârțâia din toate încheieturile.
    Cu toate neajunsurile lui, pe care le vedem doar acum comparându-le cu actualele mijloace de transport, acest trenuleț, Mocănița, a fost mândria Țării Moților, până odată, când s-a făcut de mare rușine, dar toate minunile țin doar trei zile; demult s-a uitat și s-a iertat acea întâmplare.
    Era într-o duminică dimineața de primăvară târzie, că înverzise bine pădurea. Planificasem din timp o excursie cu elevii la Sălciua, la Huda lui Papară, acolo unde apa venită din Geogel și Ponor trece pe sub munte printr-o peșteră largă, un fenomen carstic foarte spectaculos. Pentru cei peste o sută de excursioniști au fost atașate încă vreo trei vagoane suplimentare. Pornim veseli din Gara mică a Turzii; elevi, învățătoare și profesori-diriginți însoțitori. Abia se pune trenul în mișcare că elevii și încep Un elefant se legăna / Pe o pânză de păianjen / Și pentru că nu se rupea / A mai chemat un elefant / Unu! Doi ! / Doi elefanți se legănau… și așa, în râsete, copiii, chiar și cei din clasele mari, învățau din nou să numere până la zece.
    Cu o așa sarcină suplimentară locomotiva pufăia din greu spre munte. Trecem de stațiile Cornești, Moldovenești, nu se mai văd nici Cheile Turzii și ne îndreptăm spre Buru. Ciudat, vagoanele devin mai liniștite, nu mai hurducă, dar scade și viteza până ne oprim cu totul deși nu era nicio gară. Pe geamuri, în dreapta stânci crăpate pe care se cațără arbuști înverziți și felurite flori de primăvară iar pe geamurile din stânga se vedea, de sus în jos, drumul pietruit iar dincolo și mai jos curgea Arieșul limpede dar foarte grăbit. Stăm. Copiii fără astâmpăr pornesc prin celelalte vagoane și așa sosește vestea că suntem pierduți, că patru vagoane s-au desprins de tren și de locomotivă, că trenul s-a tot dus, nu se mai vede. Doamne, să nu pornească cumva vagoanele noastre la vale spre Turda, dar se pare că osiile nu prea erau unse, poate de aceea și scârțâiau, așa că am rămas pe loc.
    Așteptăm. Ce-o-m face? Telefoane, pe vremea aceea, nici vorbă, doar din gară în gară se folosea telegraful morse, deși nu eram pe vremea lui Pazvante Chioru, ci prin 1977-‘80. Așteptăm. Copiii fără astâmpăr se dau jos din tren, culeg flori, ba cum nu erau semne că vom pleca mai departe, câțiva elevi mai mari întind o pătură pe iarbă și își desfac mâncarea. Devenim îngrijorați, dar un elev mai șugubăț, Moise din VII B, (cu sfânta lui gură) găsește explicația: „Tovarășe diriginte, uitați ce scrie pe biletul meu, 4 lei, 50 %. Am plătit numai jumătate din drum, de aceea ne-a lăsat aici, s-a terminat biletul.” Alt elev, și mai înțelept, nepricepând gluma: „Du-te, mă, că mai este un vagon cu oameni care au plătit biletul întreg.”
    Așteptăm și era chiar plăcut; vreme caldă, cer senin, iar păsările, o plăcere să le asculți. Și cucul era pe aproape că i se auzea glasul, când de ici, când de acolo, de prin cireșii sălbatici înfloriți. Totuși se îngroașă gluma, chiar n-o fi băgat nimeni de seamă, din cei plecați, că au pierdut mai mult de jumătate din tren?

    Totul e bine când se termină cu bine, spune un proverb și așa este. Abia în gara Buru șeful stației observă că trenul e mult prea scurt, știa și de vagoanele suplimentare pentru elevi. Mecanicul de locomotivă și controlorul de bilete intră în panică și pornesc înapoi să recupereze vagoanele pierdute. Trenul o ia spre Turda, nu pentru o simplă manevră cum au crezut călătorii la început ci o ia serios la goană înapoi. Un tânăr ce părea și puțin (adică bine) afumat protestează, el vrea să ajungă cât mai repede la Bistra la un botez, că „n-o să aștepte popa în biserică după mine. Nu mă interesează vagoanele voastre,” spune el răstit controlorului și, fără să mai aștepte, trage cu putere frâna de alarmă. Roțile scrâșnesc puternic, bagajele cad de pe polițe, iar călătorii, la o așa oprire bruscă, se împing unii peste alții. Trenul se oprește.
    Altă dandana, s-au blocat roțile vagonului. Mecanicul nu avea cheile potrivite așa că remedierea durează mult. Călătorii, nerăbdători și nervoși de o așa întârziere, protestează tot mai agresiv „Lua-v-ar dracu, cu tren cu tot!” Iartă, Doamne, gura păcătosului că nu știe ce grăiește! Poate că blestemele de atunci se împlinesc azi, că nu mai există acel trenuleț de poveste. Și linia, calea ferată, abia se mai zărește din loc în loc; peste tot s-a întins pădurea…
    Dar să revenim la povestea noastră. „Vine trenul! Vine trenul cu locomotiva!” Strigă mai mulți copii. Da, se apropie cu prudență niște vagoane împinse de locomotiva care fluiera cât o țineau fălcile, de bucurie că și-a găsit vagoanele ori, poate, pentru prevenirea unor accidente. Vagoanele vin tot mai încet până se întâlnesc piesele masive de cuplare. Ajutorul de mecanic, foarte serios, fiindcă mă considera conducător de grup, mă întreabă: „Unde-i cuiul?” Știam că acolo ar trebui să fie un cui gros, un bulon, care ține vagoanele cuplate dar nu știam că intră în sarcina mea să-i port de grijă. Deci asta era cauza, sărise cuiul! „Ai răbdare, că se rezolvă problema” spun eu zâmbind și trimit doi elevi dintr-a VIII-a înapoi pe linie să caute și să aducă cuiul. După numai câteva sute de metri băieții găsesc cuiul și se întorc cu el. Era îmbibat de vaselină. „Este prea uns și a alunecat, de aceea a sărit” concluzionează ajutorul de mecanic. Cred că era singura piesă unsă din tot trenul acela, că toate celelalte scârțâiau, se pare că aici toate funcționează invers; dacă le gresezi, se strică.
    Pornim veseli spre destinație. Mocăniţa noastră, ca niciodată, intră în regim de rapid, că prin gara Buru trece ca vântul fluierând doar de câteva ori. Ca să i se mai ierte din păcate, la Sălciua mecanicul nu ne mai duce până în gară, oprește trenul mult mai jos, la puntea de peste Arieș pentru Huda lui Papară unde coborâm în grabă. Ne promite că tot de aici ne ia și la întoarcere. Continuăm drumeția pe jos.
    Spre seară, la înapoiere, mare veselie în tren. Toți copiii așteptau cu nerăbdare să spună părinților aventura prin care au trecut, că ne-a pierdut trenul. Elevii mai mari chiar au început să cânte „Și-altă dată, și-altă dată / O s-o facem și mai și mai lată!”
    Sosim în Gara mică veseli, zgomotoși, transpirați, arși de soare. Pornim spre casă. Strada Fabricii e plină de mulțimea elevilor. Pe colț cu Primăverii ne iese în cale o cofetăria ce purta același nume. Elevii, ca la comandă, intră cu toții înăuntru că se umple larga încăpere până la ușă, unii chiar sunt dispuși să aștepte afară. Intrigate de comportamentul copiilor care erau acum la doi pași de casă, învățătoarele îi întreabă pe copii: „Vă e așa foame? Doar sunteți aproape de casă, vă așteaptă mamele cu mâncare.”
    „Nu ne e foame, dar am primit bani de excursie și, dac-am stat tot pe câmp, n-am avut unde-i strica”, răspund cu naivă sinceritate copiii…

      1. Multumesc, Elena, de ce nu lasi și tu o amintire din calatoriile tale, scrii atât de frumos încât ai șanse reale de câștig. Hai, că mai ai timp :)

  48. Esti draguta, Ioana, multumesc. Nu pentru concurs, dar cred ca cele mai faine amintiri sunt din călătoriile unde s-a întîmplat prost. Pățania voastră cu mașina mi-a adus aminte de vara cand am plecat la drum Cluj- Nisa cu o mașină proaspăt cumpărată, de ocazie, straina, cred ca se umblase la kilometraj, cu copiii de 7 luni si respectiv 3 ani. Si am descoperit noi la drumul asta lung ca masina se oprea când o apuca pe ea, asa ca stăteam cu grija sa fie banda de opriri de urgență, ca daca era, putea masina sa se oprească, stăteam o vreme în care sotul isi făcea treaba sa sufle prin niste piese de sub capota ( nu stim daca asta avea efect)…si porneam. Si tot asa, pînă la vreo 100 km de Nisa, cand fericiți, am sunat la familie sa spunem ca in scurt timp ajungem. Cand sa demaram masina, gata, s-au auzit niste pocnete ciudate: se duseseră planetariile. A venit depanajul, ne-a luat masina pe sus ( cu mine si copiii in ea) si ne-a plasat înainte la un hotel, ca reparația urma să fie a doua zi. Ce hotel, ce reparații și depanaj? Că noi veneam din România, cu banii numărați…până la urmă ne-au reparat masina si nici n-a costat cât ne-am fi așteptat, ci am reusit sa plătim. Acum mă gândesc ce inconstienti eram…dar asa erau vremurile. Si copiii aveau amândoi in scaune de masina.
    As mai putea povesti si de vacanțele dinainte, cand plecam cu Dacia, care se strica si ea, dar macar plecam cu portbagajul plin de piese de schimb. Sau cum tot cu Dacia am observat noi pe harta ca exista un drum care părea o scurtătură fata de autostrada mult ocolitoare si ne întrebam oare de ce nu stiam de el. Am aflat abia când l-am luat: era drumul cel mai inalt din Europa (2800m), cînd se întîlneau 2 masini din sensul opus, una trebuia sa stea ca sa treaca cealaltă…iar Dacia noastră nu făcea fata la atîta urcat. Dar am rămas cu niste amintiri minunate.
    Si daca tot m-am pornit, imi amintesc cu drag de drumurile cu trenul Cluj- Coasta de Azur când străbatem cu sora-mea in studentie toata Europa. La primul drum ne-a initiat bunica, pentru ca nu era lucru usor sa schimbi trenul in 5 locuri, in doua schimbam si gara. Si făcea conversație bunica- mea cu tot compartimentul, iar când obosea de atîta vorbărie ne dădea coate si ne îndemna, fără succes, sa mai spunem si noi ceva. Într-un astfel de drum ni s-a spart o sticlă de tuica prin bagaje, va imaginati mirosul:)
    Si mi dau seama ca in ziua de azi facem vacante frumoase , dar fara partea de neprevazut, care in amintiri face farmecul călătoriilor.

    1. Văd că nu ne lipsea adrenalina in călătoriile cu Dacia nici unuia dintre noi :) Dacă ar fi să povestesc tot ce ni s-a intamplat cu mașina aia, nu mi-ar ajunge doua volume, noroc că soțul meu e foarte priceput la reparații și rezolva problema de fiecare dată. Dar și noi eram inconștienți cum ne porneam cu copiii foarte mici la drumuri lungi și cu mașina varză :) Deh! ale tinereții valuri…

  49. Da:) Mi-am amintit de o noapte când ne lăsaseră farurile, asa ca sotul le repara. Imediat au venit la el niste fetite vesele de stateau pe marginea soselei: ele credeau ca sotul le face semne cu farurile :)
    Oricum, cred ca vi s-a întîmplat si vouă ca toata lumea de pe autostrada sa-si întoarcă capul dupa Dacia. Si de multe ori, chiar și acum.cand trecem in zone in panta ne aducem aminte ce greu ii era Daciei sa le urce si cu cita groaza le abordam…uneori trebuia sa o oprim ca sa-si mai traga sufletul, că era supraturat motorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *