masina suruburi

Aventuri în aeroport

        Mai țineți minte cum ne întreba educatoarea la grădiniță Copii, ce se vede în acest tablou? iar noi răspundeam cuminți în acest tablou se vede un cal… sau un lup sau o pisică… La fel ca atunci, o să vă întreb eu pe voi astăzi, dragii mei, ce se vede în poza de mai jos? masina suruburi        Eu una nu am știut să răspund din prima încercare și l-am întrebat pe Cristi, dar ce e asta, dragă??, atunci când foarte încântat mi-a arătat cutia spunându-mi că e cadoul pentru ziua de naștere a lui Vlad, băiatul nostru. O sculă care se folosește la înșurubat, mi-a răspuns. (Sau des-șurubat? că deja am uitat. De fapt, cred că se poate folosi în ambele sensuri, sau în orice caz dacă aș fi inventat-o eu, așa aș fi făcut-o). Oricum n-am cerut amănunte că nu mă interesa deloc ce se afla în cutie. Dacă bărbatu-meu știa că asta i-ar face plăcere copilului și se va bucura, foarte bine, pentru că eu de câte ori i-am luat haine sau cosmetice sau cărți,  a spus mulțumesc și aproape că nu s-a uitat la ele. Până la urmă cadoul trebuie să placă celui care îl primește, nu celui care îl dăruiește.

        Problema a apărut pe aeroportul din Birmingham când cei de la security mi-au pus aceeași întrebare atunci când au văzut dihania în lădița de plastic gri care aluneca pe banda rulantă alături de cureaua, ceasul și kindle-ul meu.  Ce este asta? iar eu, cu cea mai inocentă mutră pe care o aveam, le-am spus că este ceea ce scrie pe cutie. Nu cred că o să vă lase să treceți  mi-a spus tipul care făcea prima evaluare a bagajelor dar zice stați totuși să-l întreb pe șeful meu. Stau, ce să fac. Vine șeful, un tinerel simpatic, ia cutia, o întoarce pe toate părțile și după o analiză de câteva minute, îmi dă permisiunea să trec mai departe prin detectorul de metale. Cutia merge pe bandă, eu printre cele două porți care încep să piuie ca toți dracii ca de fiecare dată când mi se face semn să mă apropii. Știam că așa se va întâmpla pentru că toate sutienele mele au balene metalice pe care detectorul le sesizează imediat. Evident că urmează controlul corporal care mă scoate din minți de fiecare dată. Știu că femeile alea își fac doar meseria dar uneori mi se pare că sunt exagerat de zeloase. Mă mângâie și mă freacă din cap până în picioare până reușesc să mă enerveze. De data asta nici nu a fost prea greu pentru că deja devenisem un pic irascibilă la gândul că ăștia ar fi în stare să îmi arunce cadoul pentru Vlad.

        În sfârșit termină tipa cu masajul, îmi zice să plec și, cu speranța că am scăpat, mă duc să-mi recuperez pantofii de la capătul rândului. Era o aglomerație de nedescris în aeroport, se călcau englezii în picioare să plece în Punta Cana, Tenerife și Maldive, toți pregătiți de vacanță, în șlapi și cu ochelari de soare bengoși  deși afară se luau la întrecere codurile galbene și portocalii de ploaie și vijelie. Bineînțeles că dintr-o primă privire nu mi-am văzut pantofii, în schimb l-am văzut pe nenea care stătea cu pistolul meu de găurit/ înșurubat/ desșurubat uitându-se la el ca la o bucată de rocă extraterestră. Este bagajul dumneavoastră? mă întreabă politicos așa cum sunt toți englezii. Da. În interior se află ceea ce scrie pe cutie? Răspund din nou, da. Se pare însă că vrea să se convingă de acest lucru și scoate afară toate componentele, le studiază ca și când ar fi fost un potențial cumpărător apoi îmi spune, la fel de politicos, că nu pot urca în avion cu așa ceva. Pfff… urât moment. Dar, zic, aș putea să trec înapoi, să merg în parcare să las pachetul lu’ bărbatu-mio?, nu de alta, dar costase o sută de lire chestia asta. Se gândește el așa un pic și, într-un final, dă din cap ceva de genul bine, fie, treacă de la mine… Ok, răsuflu ușurată, mă duc, mă duc, dar pe unde să mă duc?? că la controlul de securitate nu există decât un singur sens: din afară înspre porțile de îmbarcare.

        Nu știa omul pe unde aș putea trece pentru că, cel mai probabil, nu scria în procedurile lor pe unde se întorc femeile nebune care vor să desșurubeze interiorul avionului așa că îl cheamă pe șefu-so. Îi explică situația și acesta, alt englez amabil și politicos, zice, haideți că vă conduc eu, luați-vă doar biletul și pașaportul și lăsați bagajul la persoana care vă însoțește (eram cu soră-mea). Zis și făcut. Numai că eu eram în șosete iar pantofii mei pe nicăieri. Deja eram super agitată și cu tensiunea la cer și singurul lucru care îmi mai lipsea era să-mi caut ghetele prin toate tăvile aruncate alandala în super-aglomerația creată de exodul spre țările calde. Mi-era teamă să nu-și piardă ăsta răbdarea dar, nu, omul a fost complet nepăsător la trepidațiile mele, lucru care m-a făcut încă o dată să pricep de unde vine expresia de calm englezesc. După ce m-a condus prin câteva coridoare interminabile și vreo trei birouri, după ce a deschis o ușă cu cartela lui, mi-a dat drumul în lume și m-am văzut din nou liberă. Liberă să alerg, că deja eram în criză de timp, să-mi întâlnesc soțul și să îi predau pachetul. Ne-am văzut, i l-am dat, ne-am pupat din nou de ”la revedere” și am zbughit-o să reiau circuitul de la controlul de securitate.

        Alerg pe lângă ghișeele de check-in, ocolesc în viteză cozile, mă arunc pe scările rulante și în sfârșit ajung din nou să scanez biletul ca să intru în zona de verificare. Biiip! și se aprinde un bec roșu. Îl scanez încă o dată cu susu-n jos, același bip, același ”x” roșu. Clar, biletul devenise invalid după prima utilizare. Deja mă luaseră transpirațiile. Mă duc la negresa care superviza intrarea și îi explic ce s-a întâmplat rugând-o să mă ajute să mă strecor înăuntru. De data asta calmul ei, tot englezesc, mă enervează maxim. Se mișcă atât de încet, îmi verifică și biletul și actul de identitate de o sută de ori, se uită pe enșpe mii de monitoare fără nicio urmă de grabă și, în sfârșit, după ce vede că sunt o persoană de încredere îmi urează a nice flight, îmi zâmbește cu toată fața, îmi deschide ușița iar eu, toată fleașcă, mă așez din nou la coada imensă pentru un nou control.

        Nu vă spun că acum iar n-a fost bine? că de ce n-am niciun bagaj? Că de ce călătoresc aşa? M-au întrebat toţi, unul câte unul, pe rând, de-mi venea să-mi tai venele. Suspectă fiind, am trecut la controlul corporal varianta superioară dar eram deja oricum pe jumătate leşinată de atâta agitaţie aşa că n-am mai avut nicio reacţie.  Norocul prostului ştiţi care a fost? că avionul meu spre Cluj a plecat cu întârziere de o jumătate de oră, Dumnezeu să le dea sănătate celor de la Blueair care au făcut posibilă întârzierea, că dacă nu, ratam plecarea. Cred că niciodată nu m-am bucurat mai tare decât atunci când am văzut pe panou cum din on time linia s-a transformat în delayed :) ai fi zis că văzusem scris  bingo aşa de tare îmi venea să ţopăi.

        Cireaşa de pe tort a venit totuşi abia după ce m-am urcat în avion. Aveam locul 25A, chiar bine că stau la geam mă gândeam eu în timp ce înaintam pe culoar cu paşi mărunți până ce am ajuns în partea din spate a avionului. Dar… surpriză-surpriză!! Și chiar una de proporții: ultimul rând era 21, nici vorbă de 25!! Locul meu pur și simplu nu exista.  M-a apucat un râs isteric de nu înţelegea însoţitorul de zbor ce naiba m-a apucat. Până la urmă călătoria a decurs mai mult decât perfect, am primit un loc cu extra leg room iar lângă mine nu a mai fost nimeni deci am stat ca un belfer. Eram așa de obosită psihic că nici măcar n-am putut să citesc.

        Pentru următoarea călătorie Cristi m-a rugat din nou să transport ceva, de data asta din România în Anglia, dar tot cu avionul. Are un coleg, Robert, ”ăla cu câinii” îmi spune când nu știu despre cine e vorba, pentru că omul are 10 (zece) căței chihuahua. Robert ăsta, cu care soțul meu se înțelege foarte bine,  i-a spus lui odată că a băut nu știu ce vin românesc și că i-a plăcut extraordinar de mult. Nu mai țin minte exact ce soi, dar știu că era ceva vin alb. Și cum Cristi vrea să îi facă un cadou de ziua lui ceva autentic românesc, s-a gândit la vinul respectiv. Vinul e deja cumpărat, vreo 6 sticle, dar pe lângă alea, mi-a transmis să mai iau și ceva feteasca neagra, că vrea să-l învețe pe englez ce înseamnă cu adevărat un vin bun :) Ce să zic, fiecare cu gusturile lui,  Cristi preferă vinul roșu, eu, categoric, vinul alb.

        Dar nu mă văd nici moartă cărând atâtea sticle de vin chiar dacă vor merge la bagajul de cală. Cine știe ce pocinog mi se mai întâmplă, să se spargă sticlele, să curgă peste alte valize, să se împută avionul sau alte alea :) Am găsit și soluția, am rezolvat problema cu un  românaș de-al nostru care face transporturi cu mașina proprie, vine și îți ia pachetul de acasă și îl duce la adresa din Anglia, cum s-ar zice door-to-door cu 1,2 lire pe kilogram. Iar eu o să călătoresc doar cu poșeta ca o adevărată doamnă ce sunt :)

Share This:

16 păreri despre “Aventuri în aeroport

  1. Si cate atfel de intamplari vei mai pati calatorind cu avionul.Demult nu mai am bagaj de cala pt ca in Belgia am un dulap plin cu haine carate in atatia ani .Dar m-am prins ca daca nu am lichide,pot duce in bagajul de mana toate bunatatile romanesti dorite acolo.De Pastile catolice am dus in geanta pe care am avut grija sa o cumpar exact de dimensiunile admise de ei numai cozonaci pufosi,prajituri care abea au ajuns la masa de pasti desi au fost o cantitate considerabila.Odata am regretat ca nu stapaneam mai bine franceza ca sa-i pot spune controlorului sa-si cumpere crema solara pt copii din magazin nu din bagajul nepoatei mele care e alba ca o branza si la ei in farmacii costa destul de mult si nu eram sigura ca o gasesc la noi.Depasea gramajul dar al naibi a pus ochii pe ce cu protectie UV mai mare iar cea mai slaba din bagajul meu a trecut-o cu vederea ca de pe aia nu o voia.Olivia era mai mica si cum nu voiam sa stresez copilul i-am tras printre dinti o injuratura romaneasca si am trecut mai departe,Acum duc fara jena carnati afumati si cartabosi facuti in casa,foi de varza murata vidate dar am grija sa ma insoteasca cineva la aeroport sa le dau lor ceea ce vor sa-mi confiste ei. Era sa o patesc cu un parfum scump facut cadou de fica-mea si de atunci mi le cumpar din aeroport .

      1. Era inainte de intrarea Romaniei in UE, n-am stiut ca acum e voie cu mancare.
        Am mai avut o întîmplare cu sotul care a adus muuulte afine in bagajul de cala. Tot inainye fe UE. Pe vremea când lua avionul de la Budapesta, dupa un drum cu microbuzul de la Cluj. Numai bine, la aeroport la Budapesta ii curgea zeama de afine din bagaj :)

  2. Imi vine sa rad, sa plang, ca si noi avuram situatii din astea, dar niciuna cu bormasina sau ce e aia!! m-ai dat gataaaa! Imi si imaginez pe tine, doamna eleganta, deshuruband in avion piesa cu piesa 😀 😀

    Cele mai tari la mine au fost in aeroport la Baneasa/otopeni: la scanat se uita romanca urat: „ce aveti, doamna, in punga??” „eu: 2 kile de sare de muraturi, gogonelele vin pe alta sursa” – dar nu a gustat gluma. Sau alta data „bagajul de mana sa aiba maxim 5kile!!” (sau cat o fi zis, ca uitai) si eu ridic valiza copilului ostentativ cu o mana. Dupa ce se intoarce tanti romanca, realmente mi-a cazut mana secerata: aveam valiza copilului burdushita cu carti si astea is al naibii de grele (am adus aprox 600 carti din romania :D)

      1. Acum razi, dar pe moment imi imaginez ca n-a fost de ras :)
        Oricum, pe mine ma linisteste ca li se intimpla și altora chestii care credeam ca numai mie mi se intimpla…nu pe la aeroport, dar de exemplu stiu că daca trebuie sa ajung undeva unde nu cunosc locul la o anumita ora, sigur gps-ul e descarcat, telefonul n-are semnal..am patit chiar sa las mașina intr-un loc, iar apoi sa o caut mai bine de o ora. Am patit si sa mi se opreasca masina in mijlocul drumului blocand toata circulatia si sa nu poata fi impinsa …

  3. :)) pai bine ca s-a terminat cu bine si ca totusi s-a intors masinaria aia la sot
    Noi n-am avut din astea, de regula mergem numai cu bagaj de mana si lucruri putine, dar suntem frecvent de hazul aeroportului de cand avem copil, are rucscacul lui in care-si pune singur jucarii si unele piuie, si o data au golit vreo 100 de fotbalisti mici mici, radeau toti cu lacrimi, alta data un binoclu aparea ca lichid la scanner si au golit un rucsac plin de dinozauri, acum ii si zicem vezi ce-ti pui, ca stii ca-ti scoate tot (ultima oara au fost niste monstri de toaleta cu tot cu toaleta, don’t ask 😁)

    1. Ha-ha :) Si noua ne-a pornit odata gps-ul in bagajul de cala, era la volum maxim, si l-am auzit pana l-a urcat in masina de bagaje :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *