Duminică am fost la botezul Ruxandrei. Așa de mult îmi place numele ăsta, nume de domniță cu obârșie boierească, și știu că și mamei îi plăcea tare mult. De fapt la ea am auzit analogia care mi-a rămas în minte. Cred că s-ar fi bucurat tare mult să știe că pe una dintre strănepoatele ei o cheamă astfel și sper, sper din suflet!, ca nu cumva cineva să devieze și să înceapă să îi spună Ruxi. Și, credeți-mă, nu îmi fac temeri în mod gratuit, există antecedente care îmi arată că tuturor Ruxandrelor pe care le cunosc, nu multe, e adevărat, frumosul nume cu vechi consonanțe românești li s-a prescurtat în ciudatul și unisexul Ruxi.
Botezul nepoată-mii s-a ținut la București și am mers cu mașina. O zi dus, o zi întors că de n-ar fi nu s-ar povesti. Vorbesc de drumul nesfârșit pe șoselele patriei, drum care te ține câte 40-50 de kilometri pe o singură bandă în spatele unui tir imens și supraîncărcat, de ajungi să-ți dorești moartea. Și cum stam noi în mașină rozându-ne unghiile de plictiseală, trei generații cu trei moduri de gândire diferite, am ajuns să abordăm diverse subiecte controversate, ba chiar să ne și certăm pe anumite teme cum ar fi cele politice (ceea ce nu ar fi vreo noutate). N-am avut însă treabă cu PSD-ul, cu Iohannis sau alte entități autohtone ci am trecut la nivel global: Putin, americanii și Siria. Adevărul este că dacă toată lumea ar avea aceeași părere despre orice subiect, orice conversație ar deveni, chiar înainte să înceapă, anostă și plictisitoare. Să tot aprobi și să spui da, să dai din cap și să zâmbești admirativ celui din fața ta nu e deloc amuzant, ba aș spune că politețea și eleganța exagerată pot transforma o întâlnire ce ar purtea avea nerv și esență, într-o lălăială seacă.
Așadar și prin urmare, cum știu că cei care citiți acest blog nu vă sfiiți să vă expuneți opiniile, aș vrea să aud ce aveți de spus în privința uniformelor, un alt subiect pe care l-am discutat în mica (dar lungaaa) noastră călătorie. Întâi de toate o să vă spun părerea mea: îmi plac și mi-au plăcut întotdeauna uniformele. Clar ca bună ziua. Nu m-a deranjat niciodată să port uniforma școlară, asta începând chiar de la grădiniță când îmi aduc perfect aminte cu câtă mândrie am mers în prima zi cu șorțulețul albastru cu guleraș alb și fundă roșie la gât, demonstrând lumii întregi că sunt deja un copil mare ieșit din bebelușie.
Uniforma de pionier mi s-a părut frumoasă și, chiar dacă nu le înțelegeam pe deplin semnificația, eu și prietenele mele ne străduiam să adunăm cât mai multe insigne pe care să le purtăm în piept ca pe niște decorații. La liceu sarafanul bleumarin nu mi-a ”îngrădit” niciodată feminitatea așa cum aud uneori persoane care se plâng de frustrările de acest gen. E adevărat că am avut parte de un liceu cu profesori de excepție care nu au pus niciodată aspectul fizic înaintea capacităților intelectuale. Exista o anumită lejeritate din acest punct de vedere și dacă în locul cămășii albastre îți puneai un tricou nimeni nu comenta nimic, la fel cum n-am auzit niciodată vreun profesor să facă observație vreunei eleve că are fusta prea scurtă sau prea lungă sau că nu are bentiță pa cap (recunosc, cordeluța mi s-a părut o tâmpenie căreia nu i-am văzut niciodată rostul).
Când lucram la bancă a apărut la un moment dat zvonul că se vor introduce uniforme, cămașă și sacou pentru toți cei din front office. Pfff… nu vă spun câtă disperare și ce panică s-a produs… cum să fim toți îmbrăcați la fel? ca pe vremea comuniștilor! De unde și până unde e asociată uniforma cu comuniștii, habar nu am pentru că în Anglia, care n-a văzut picior de comunist decât la televizor, toate, dar toate școlile, au uniformă. E simplu și pentru părinți, e simplu și pentru copii, uniforma conferind un sentiment de apartenență sau chiar de mândrie în cazul unei școli bune.
Mai nou am observat o tendință în rândul medicilor de a renunța la halatul alb, un simbol care oferă statutul și prestanța acestei meserii de o grămadă de vreme. Unii spun că vestimentația tradițională este asociată cu injecțiile și cu alte proceduri dureroase dar și cu veștile proaste și că halatul sperie pacienții. Alții, dimpotrivă, susțin că astfel de halate medicale oferă credibilitate și profesionalism în timp ce ținutele colorate scad prestanța în fața pacienților. Există un adevăr pe undeva, de curând am fost într-o clinică stomatologică și la un moment dat, în timp ce așteptam pe hol, a apărut o tânără într-o costumație roz cyclam poate un pic prea excentrică pentru gustul meu. Am fost convinsă că este uniforma personalului care se ocupă de curățenie și nu era deloc așa. Tipa era chiar doctoriță și mi-am dat ulterior seama după discuția pe care a purtat-o cu un pacient. Nu aș spune că am prejudecăți dar totuși în mintea mea s-au întipărit câteva preconcepții greu de înlăturat și, departe de mine să afirm că ar exista meserii mai puțin onorabile, presupun că nici unui medic nu i-ar plăcea să fie confundat cu femeia de serviciu.
Dar trecând de medici și de halatele lor, care nu sunt chiar o uniformă în adevăratul sens al cuvântului, să luăm cazuri mai simple cum ar fi însoțitorii de zbor, șoferii de autobuz sau vânzătorii din anumite magazine care imediat arată altfel atunci când poartă uniforma specifică. Chiar și un mecanic auto cu salopeta pătată de vaselină oferă un sentiment de încredere și de profesionalism atunci când se prezintă în fața clientului costumat corespunzător. Am văzut patroni de service auto care lucrau cot la cot cu angajații îmbrăcați în pulovere rupte, lungite și deșirate la coate, cu pantaloni răriți în genunchi de ziceai că sunt homeleși și nu oameni cu o afacere prosperă. Când se prezintă unul din ăsta în fața ta oare îți mai vine să îi lași mașina pe mână? Sunt atâtea locuri în care, cu o sumă de nimic, ar putea să-și facă salopete de lucru brodate fie cu numele firmei, fie cu un mesaj drăguț încât pur și simplu nu înțeleg de ce sunt atât de nepăsători. Până la urmă vorba aia cu haina face pe om se aplică și în astfel (sau mai ales) în astfel de cazuri.
De uniformele militare, formale sau mai puțin formale, nu mai spun nimic. Nici nu are rost. Doar uitați-vă la poza de mai jos și să aud că aveți tupeul să spuneți că nu vă plac. De uniforme, zic 🙂
In Anglia sunt uniforme in general in scoli.Pe mine ma enerva uniforma si mai ales numarul matricol de pe mana.Mai degraba imi scriau numele pentru ca nu eram in lagar si daca tineai minte ideea era sa nu poti sa scoti matricola ca sa fii recunoscut daca chiulesti sau faci urat.Adica sa poti fi dat in gat si urmarit usor.Vara ma coceam in uniforma si aveam doua sanse sa scap.Fie nu o purtam si era scandal fie chiuleam si era scandal.Apoi matricola o mai lipeam cu rara ,pe atunci,banda de lipit pe doua parti,total inadecvata.Matricola cadea tocmai la controlul la intrarea in scoala unde ne pandea directorul sau un profesor de servici. Scoala in sine era faina fara prostiile astea si inca imi mai amintesc cu ce drag mergeam la liceu ,dupa majorat si chef, cu TRABANTul lui taica-meu si-l stiam in parcarea de langa scoala gata de plecare cand eram nevoit s-o sterg ,eu sau vreun coleg.Oricum matricola aia nu folosea nimanui la nimic ca mergeam cu masina.Cam pretentios cuvantul masina pentru trabant,de altfel poreclit vaporul de colegii mei,de unde mai imi spuneau uneori vaporeanul.In rest era distractie curata si toti colegii mei au facut scoala in liceu si toti au urmat o forma de invatamant superior care a fost importanta atunci.Acum destul de putini mai profeseaza ce au invatat dar asa sunt vremurile iar mintea mea continua sa se impotriveasca introducerii uniformelor.
PS.Mai tii minte trabantul?
Of course, darling, cum să uit Trabantul?? La prima întâlnire era să pic jos de uimire crezând că vrei să-mi deschizi portiera ca un gest galant ca să aflu ulterior că era stricat mecanismul :))))
Uniformele erau urate si le mai purtam uneori dupa frate-miu.Nu intotdeauna. Aveau un material groaznic si se rupeau cand ne mai tavaleam din greseala la vreun fotbal in pauza.
Cu toate astea sunt de acord cu o imbracaminte si comportament decente din partea elevilor dar si profesorilor pentru ca in principiu invatarea e o activitate de echipa si nu o forma de supunere.Dar daca ipotetic ,scoala urmata de copiii nostri ar fi impus uniforma as fi respectat decizia daca o cunosteam inainte de admitere.Altfel masura introducerii de uniforme as fi contestat-o neconditionat.
Hai sa le iau pe rand:
1. Daca as fi parinte, m-as opune ca la scoala unde e copilul meu sa fie uniforma. Mi s-ar parea fair sa stiu dinainte: scoala X are uniforma, scoala y nu are. Deci il inscriu la Y.
2. Legat de medici, mi se pare logic ca ei sa aiba halate, dar unde scrie ca halatul tre sa fie musai alb? Si pe mine ma deprima culoarea respectiva, drept urmare as aprecia un medic imbracat altfel.
3. Legat de cabinetele particulare, stomatologice si nu numai, mi se pare firesc sa aiba fiecare halatul personalizat. Eu sunt clinica HAPPY DENT (am zis un nume la intamplare), drept urmare avem halate roz si zambim mult. E firesc.
4. La banca e normal sa se imbrace toti la fel. E spalare pe creier. Cum poti avea propria personalitate? Sa te imbraci diferit?! Doamne-fereste!
5. Inchei cu o chestie facuta de un hotel, nu mai stiu in ce tara (parca Turcia; sau Grecia, nu mai stiu): avea 1-2 receptioneri imbracati regulamentar, la 4 ace, si mai multe angajate, imbracate cum doreau ele, de obicei cu pantalonasi scurti, saritoare, gata oricand sa te ajute. Nu le spusesera cum sa se imbrace, le zisesera doar sa se imbrace adecvat litoralului. Nu obscen, dar e absurd, ca femeie, sa te imbraci in ciorapi si in fusta deasupra genunchilor. Iti vorbeau frumos, iti dadeau numarul lor de telefon, ala personal, iti ziceau ca poti sa le suni oricand, ca atunci cand se culca isi inchid telefonul, care-i redirectionat catre telefonul alteia, si ca tot timpul va fi cineva. Se constatase ca, desi angajatele “oficiale” aveau aceeasi varsta, oamenii le sunau pe aceste tipe.
Apoi, ca sa verifice unde-i problema, patronii au zis ca fac prin rotatie: o zi o tipa e la receptie, imbracata oficial, o zi e in pantalonasi scurti. “surpriza”: un turist a vazut-o la receptie si i-a zis c-o suna maine, cand e mai relaxata 🙂 #qed
Multumesc pentru comentariul amplu si, deci, sa le iau si eu pe rand 🙂
1. Cat copilul e mic, ca părinte faci ce crezi ca e mai bine pentru el, cand copilul creste si vrea la o scoala cu prestanta care impune uniforme, ce faci? Nu il inscrii acolo tinând cont de criteriul uniformei care tie personal nu iti place?
2. Psihologii au ajuns la concluzia, ca cel putin pentru cei mici, relatia doctor pacient este mai calduroasa daca acesta nu poarta halat (care dupa parerea mea are rol de protectie doar in cazul unor manevre medicale) deci nu stiu daca este ”logic” sa aiba halat.
3. Continuind ideea de la punctul 2, nu țin neapărat ca medicul sa poarte halat ALB. Dar decat sa-l vad imbracat ca de carnaval, prefer sa-l vad in haine civile 🙂
4. No comment, ai perfectă dreptate.
5. În concediu și eu aș cere ajutorul tot relaxatelor. Dacă în schimb aș avea întrebări de natură financiară, m-aș duce la una bățoasă 🙂
La punctul 2 e de discutat. Ar fi absurd ca unii medici sa poarte halat, cei din spitale, in timp ce altii nu. S-ar face o ierarhie (ah, tu esti medic din ala tare, cu halat). Pt a se evita, medicii poarta halat.
Ca sa-ti dau un alt exemplu, pe care l-am uitat, in Romania atat procurorul, cat si avocatii, poarta roba. E obligatorie. Am fost intr-o instanta unde judecatoarea l-a facut de 2 parale pe avocat: Veniti de pe strada? Unde va e roba? Credeti ca acea legitimatie va e de ajuns?
La americani se imbraca fix ca pe strada. Se considera ca modul in care un avocat se imbraca este reprezentativ pt el. Acum se imbraca in negru, maine in alb, poimaine cu cravata. Face parte din farmecul sau personal.
Pe scurt: uniforma, dupa cum ii zice numele, uniformizeaza. Te impiedica sa-ti arati personalitatea. Unora le convine, ca nu au asa ceva, gen bancherii, si-s incurajati sa nu aiba, altora nu le convine, dar n-au ce face.
Ioana, sunt de acord cu tine 100%. Si mie imi plac uniformele si as purta cu placere uniforma din liceu chiar si acum – la 51 de ani !!! Rezonez cam cu tot ce scrii, fiind din aceeasi generatie…
In Canada, unde locuiesc, scolile cu uniforme sunt cele mai bune si e o mandrie sa-ti etalezi uniforma pe strada.
Cat despre cele la care te referi tu, purtate de profesionisti in Romania, cred ca iti trebuie un fel de stil sau bun gust, sau simt al valorii, sau… nu mai stiu cum sa-l numesc 🙂 , ca sa le apreciezi – ceea ce nu toata lumea are si care cred ca vine mai mult dintr-o educatie adiacenta scolii.
Așa sunt și elevii din Anglia, când ajung la școala pe care și-au dorit-o, se MÂNDRESC cu uniforma pe care o poartă.
Din ce am citit am inteles asa:
-uniforma este OK cand o porti cu mandrie, cand arata celor din jur ca faci parte dintr-un grup exclusivist!
-uniforma e horror cand nu înseamnă nimic, cand cineva te obliga sa o porti contrar voinței tale!
Multumesc pt poza cu Tom Cruise. 😊
Ha-ha 🙂 Te gândești la zeghe?
Sa va bucurati de micuta Ruxandra!
Si eu sunt de acord cu tine. Mai mult, mi se pare ca elevii de azi nu poarta uniforma, dar se imbraca de parca ar avea. Inclusiv tenisii si mai ales rucsacul li-e identic.
Cu o uniforma e mai simplu: nu te gandesti cu ce te imbraci si nici nu-ti uzezi hainele. Si nici nu risti sa vezi fete in pantaloni scurti cu fundul pe jumatate gol, cum am auzit ca se practica la unele licee, spre indignarea cadrelor didactice.
Multumesc, Elena. Ma gandeam si eu la acest lucru, elevii refuza categoric uniforma dar se imbraca (si se încalță!) identic 🙂
Eu lucrez la un centru de recuperare, lucrez cu copiii (pe partea ce ține de educație), motiv pentru care uniforma mea e roz. Și pe viitor voi opta tot pentru culoare, nu inhibă.
Eu sunt pro uniformă în orice context. Cred că noi avem o fobie nejustificată din vremuri de demult. Nu sunt pentru uniformizare, dar sunt pentru uniformă (sunt chestii diferite).
Ce bine ai punctat, uniforma si uniformizarea sunt lucruri diferite 🙂
Foarte frumos prenumele nepoatei dvs, si da, sunt de acord ca nu e bine sa fie transformat in orice alta prescurtare, se spune ca nu e bine sa faci acest lucru cu nici un prenume.
Cu uniformele nu am nimic, unde e cazul sunt de acord cu ele…insa ca mama de trei copii de liceu, ma cam saturasem sa tot calc la camasi albe si pantaloni(doi baieti), sa nu mai spun cat ma costau toate acestea…intre timp s-au retras regulile si am respirat usurata… 🙂
Călcatul hainelor mi se pare cea mai plictisitoare muncă din gospodărie și ideal ar fi ca uniformele să fie din materiale care nu trebuie călcate.