covrigi

Primele lucruri despre Canada pe care le-am povestit colegilor

        Hello, hello! M-am întors cu forțe proaspete. Nu, de fapt nu. Asta e doar o expresie pe care îți vine să o folosești în virtutea obișnuinței pentru că m-am întors ca după o vacanță în care am umblat cât m-au ținut picioarele fără să stau deloc cu burta la soare și fără să lenevesc pe vreo plajă în bătaia valurilor. Am fost mai activă ca oricând și n-am vrut să pierd nicio clipă în care să nu văd ceva nou sau să fac ceva ce n-am mai făcut niciodată pentru că nu știu când și dacă voi mai ajunge în Canada cea de la capătul lumii.

        Inevitabil am reînceput serviciul. Fără avânt revoluționar, fără prea mare entuziasm, mai mult târându-mă decât sărind într-un picior, m-am reîntors la birou unde toți colegii mă așteptau să le povestesc marea mea experiență canadiană. Ce ne spui? Cum a fost? Ce-ai văzut? Cum e acolo? o mie de întrebări la prima oră a dimineții când încă nici nu reușisem să mă readaptez la fusul orar și nici nu știam cu ce să încep. Povești ar  fi pentru o mie și una de nopți dar e atât de greu să selectezi ordinea și să le așezi cap la cap… Cu se să încep? Ce m-a impresionat cel mai tare? Ce mi-a plăcut cel mai mult? Este într-adevăr America atât de diferită față de Europa? Greu de povestit în pauza de cafea, greu de ales cu ce să încep așa că am lăsat cuvintele să vină singure fără să încerc să le așez într-o anumită ordine. Au alunecat la vale învălmășite ca gândurile ce n-au apucat încă să se sedimenteze în amintiri ce vor rămâne o viață și m-am surprins chiar și pe mine însămi de ce mi-a venit prima dată în minte.

        Totul e imens în Canada. Șoselele, casele, magazinele, mașinile, pădurile, motocicletele. Ha-ha :) da, da, doar Harley Davidson am văzut pe șoselele nesfârșite,  acele motoare uriașe cu ghidoane nichelate în care te instalezi ca într-un fotoliu și în care poți să parcurgi sutele de kilometri fără să simți că te strâng cârceii de picioare. Jur că n-am văzut nicio altă marcă de motocicletă deși am făcut câteva mii de km plimbându-ne încoace și încolo. Iar dacă motocicletele sunt de dimensiunea unui camion, atunci camioanele sunt cât un bloc. Mi-au plăcut drumurile largi și autostrăzile cu cinci benzi pe sens care se întretaie din loc în loc în intersecții de dimensiunea unui sat mic de la noi și care străbat Canada în linii drepte fără să aibă nicio curbă pe distanțe impresionante. Nimic nu e ”aproape” și nicăieri nu poți să mergi pe jos. Cu toate astea ”aproapele”  e ceva foarte relativ. Într-o seară ne pregăteam să mergem la un restaurant și am întrebat dacă e departe iar M. (canadianca) mi-a răspuns că nu, e doar la juma’ de oră de mers. Cu mașina, bineînțeles, adică la vreo 40 de kilometri.

        Am înțeles, în sfârșit, cum vine treaba cu indicele de confort termic, indicele acela cu care prezentatorii de la rubrica meteo ne anunță la fiecare val de caniculă că depășește pragul critic de 80 de unități. Mie, până acum, dacă afară erau 40 de grade îmi era cald și gata. Adică îmi era foarte cald, mă topeam, transpiram, curgeau apele de pe mine dar atât. Îmi era foarte cald și nimic mai mult. În Canada căldura este altfel. Este umedă. Iar dacă afară sunt 27 de grade se simt ca 39. Iar dacă sunt 35 se simt ca 45. Este exact ca în saună, te înconjoară un fel de abur prin care simți că îți vine din ce în ce mai greu să respiri. Nu știu de unde provine umiditatea excesivă, probabil de la marile lacuri dar nu știu din ce cauză se formează. Doar am mai fost în locuri mult mai la sud (în Antalya) unde am prins 42º dimineața la ora 10 și deși eram pe malul Mediteranei nu am simțit acest fenomen. Norocul a fost că vremea asta ciudată nu a ținut decât două zile dar oricum peste tot există aer condiționat și, spre deosebire de Ro, nimeni nu suferă de curent :)

        Ce mi-a mai plăcut? Oamenii. Atâta politețe n-am văzut în viața mea. Toți îți zâmbesc, iar please, thank you, sorry și excuse me sunt cele mai uzitate cuvinte. Dacă te trăznește să traversezi strada printr-un loc nemarcat (ceea ce desigur nu vă recomand dar mi s-a mai întâmplat), mașinile se opresc acordându-ți prioritate (deși nu ai) ba în plus s-ar putea ca șoferul să te și salute printr-o ușoară înclinare a capului.

        Magazinele. Din nou, primul cuvânt care îmi vine în cap, imense. Și nu le compar cu cele din Ro ci cu cele din Anglia. Supermarketurile au între 453 și 759 de sortimente de sosuri/ dressinguri/ creme/ dip-uri sau cum vreți să le spuneți, spre deosebire de continentul nostru unde limita se oprește pe la maxim 30-40. Și mi-am adus aminte de asta pentru că în Canada am descoperit că broccoli se poate mânca și crud. La fel fasolea verde, conopida sau tulpinile de țelină. Și, de altfel, orice alte legume care nu ajung să fie lemnoase. Sunt delicioase ca aperitive tăiate în bucățele mici și înmuiate în sosurile de care vă spuneam și care se găsesc în toate combinațiile și pentru toate gusturile. Mi-au plăcut enorm și o să continui să mănânc și acasă. Probabil că pentru asta nu trebuia musai să ajung în Canada dar așa s-a întâmplat să fie iar de acum înainte o să le asociez cu această țară.

        Mall-urile sunt uriașe iar la Toronto am văzut unul care cobora vreo 3 nivele sub pământ iar de întins era mult peste puterea simțului meu de orientare care este aproximativ egal cu cel al unei pisici oarbe. Deci așa ceva chiar nu am mai întâlnit până acum deși, slavă Domnului, nici eu n-am trăit sub o piatră și am fost de multe ori la shopping prin Europa. Mall-ul ăla însă m-a răvășit complet. Erau magazine pentru toate buzunarele și, deși de cele mai multe branduri nu auzisem până atunci,  m-am prins destul de repede care mi s-ar încadra în buget mai ales că începuse și perioada reducerilor. À propos de cumpărături, mă macină o dilemă în ultima vreme și sunt curioasă care este punctul vostru de vedere, atunci când îți cumoeri o haină este preferabil să faci o mică investiție într-un obiect de calitate care te ține o viață cum ar fi cele de aici sau de aici sau este mai bine, mai confortabil, mai îmbucurător să cumperi mai des și mai mult și să tot schimbi articolele de îmbrăcăminte?

        Mulți colegi m-au întrebat cum e mâncarea deși acum, cu multiculturalitatea și cu migrația internațională nu prea mai e relevant sau regăsești foarte greu specificul local. Practic, indiferent în ce loc de pe glob călătorești, găsești cam de toate. Ce am observat însă, e că în Canada se mănâncă foarte multă carne. Nu există restaurant care să nu aibă în meniu câteva feluri de hamburgeri și tot câteva feluri de aripioare de pui. Bune, nimic de zis, dar la salate meniul se rezumă la două, maxim trei feluri. Ce mi s-a părut însă interesant sau, mai degrabă, ciudat, este faptul că toate restaurantele au în meniu sandwich-uri. Jesus! De ce s-ar duce cineva la restaurant să mănânce un sandwich, nu pot să înțeleg și să nu vă gândiți că ar fi mai ieftin decât un alt fel de mâncare. Costă aproximativ la fel de mult ca o pizza sau cât o porție de aripioare, adică undeva între 15 și 20 de dolari canadieni. Vorbesc de restaurantele obișnuite nu de alea unde primesti trei paie de morcovi, doi stropi de sos și o bucățică de ceva spongios aranjate artistic pe o farfurie pudrată cu condimente necunoscute muritorilor de rând.

        Ca aperitiv mi-au mai plăcut covrigii cu coaja crocantă și interiorul moale, bine sărați și serviți cu muștar sau un sos de brânză. Mi-au adus vag aminte de vremurile studenției când făceam foamea în cămin iar pâinea prăjită cu muștar era considerată un deliciu. Bine, nu era muștar de Dijon și nici măcar din ăla de Tecuci dar tot ținea de foame :) Și încă ceva interesant și bine de luat în seamă. Sangria mai bună ca în Canada nu am băut în toată vacanța petrecută anul trecut la Barcelona. covrigi

Share This:

14 păreri despre “Primele lucruri despre Canada pe care le-am povestit colegilor

  1. Bine ai venit acasa calatoareo.Ma gandeam zilele trecute la tine si te apostrofam in gand ca nu mai vii cu ceva noutati canadiene .Ca de obicei am citit pe nerasuflate tot si astept sa mai scrii .Nu cred ca voi ajunge sa trec dincolo de ocean ,asa ca ma bucur sa vad locuri si obiceiuri asa cum le vezi tu.Te pup si dupa ce vin de la mare te sun ca sa punem de o intalnire cu fetele.

      1. Pai daca stau sa ma gandesc, si noi avem localuri cu sandwichuri. Pomme de Pin si la Croissanterie, care-s frantuzesti. Si Subway parca tot sandwich-uri. Si Mcdo de fapt tot un fel de sandwich.

        1. De cele doua frantuzesti nu stiu, Subway e un fastfood, McDonalds la fel. Eu m-am mirat de restaurantele clasice, nu de fastfood-uri, adica alea unde te asezi la masa si vine chelnerul sa te serveasca. Acolo erau o gramada de sandwichuri in meniu. Ce sa spun, poate este asa in mai multe locuri din lume dar eu acum am vazut prima data :)
          La mine, la țară, când te duci la restaurant te duci să mănânci ceva mai special nu doua felii de pâine cu ceva intre ele :)))))

          1. Si mie mi se pare tare ciudat ce zici cu sandwich la restaurant.
            Astea frantuzesti tot fastfood, dar sandwichuri. Credeam ca au deschis si prin Romania, ca au mare succes.

  2. Bine ai revenit! Covrigii aia nu-s ca bretzel-ii? Asa par.
    Zicea cineva da State, dar vad ca se aplica si la Canada, ca acolo casele sunt mari, dar si distanțele sunt mari, totul e uriaș.
    Eu prefer sa investesc in lucruri scumpe care tin o viata. Dar nici nu-mi place sa merg la cumparaturi.

    1. Pai, da. Bretzel nu inseamna de fapt covrig? eu asa stiam, covrigi ”ca la noi” nu dintr-ăia de Buzău de îți rupi dintii in ei :)

  3. De fiecare dată spui lucruri intresante. Le citesc și eu de aici fiindcă, sunt sigur, nu vei avea răbdare să le mai „spui” încă o dată și pentru mine, cu toate aceste amănunte. Chiar îmi place!

  4. Hei ! Nu pot sa cred ca n-ai scris nimic de Tim Hortons cu acele incredibile donuts ! Un brand pe care nu-l are decat Canada si dupa care tanjeste oricine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *