O săptămână de… uitat cât mai repede

        Deși nu fac parte din aceeași familie, este interesant de observat câte similarități există între limba română și engleză atunci când vine vorba de a exprima lucruri, stări sau fapte care te-au făcut să te simți mizerabil. Pe scurt și direct, am avut o săptămână de cacao, asta ca să mă exprim eufemistic (în româmă), iar în engleză continuați voi cu traducerea liberă de bariere pentru că sunt sigură că tuturor ne vine același cuvânt pe limbă.

        Nu mi-a fost bine. Nici emoțional, nici fizic. Nici nu știu exact cum să definesc ce mi s-a întâmplat, pot să spun doar că săptămâna asta a venit cu o presiune enormă pe umerii mei, un soi de abuz cu intenția clară de dominare și control pentru a mi se defini încă o dată, dacă nu îmi era clar până acum, care sunt raporturile de forțe în lumea reală. Poate într-o bună zi o să detaliez dar nu acum. Sau, ce spuneți, poate ar trebui să mă grăbesc? Articolul 30 din Constituție, cel cu libertatea de exprimare, va mai fi valabil după mascarada de referendum la care nu știm exact ce votăm?

        Anyway, de-a lungul timpului am învățat să accept că nu toată lumea mă place și este normal să fie așa. Și eu la rândul meu sunt înconjurată de o mulțime de persoane antipatice, nu pot și n-am cum să rezonez cu toată lumea. La unii oameni pot să spun exact ce mă deranjează, le pot înșira defectele, sau ceea ce mi se pare mie a fi un defect că poate pentru alții este o calitate, însă am și persoane care pur și simplu nu-mi plac de la prima vedere fără să știu de ce. Soluția cea mai simplă de a nu mă încărca de energii negative este să le ocoloesc. Să le evit. Nu neapărat să trec pe partea cealaltă a străzii dacă le văd, că nu mă doare gura să salut, dar să nu deschid conversații, să nu stau aproape dacă ne nimerim în aceeași încăpere, să evit cercurile care ne-ar putea aduce față în față și așa mai departe. Înțelegeți ideea.

        Nu am mulți astfel de oameni în lista vieții dar am totuși câțiva și antipatiile astea de cele mai multe ori funcționează pe bază de reciprocitate. Adică nu prea se întâmplă ca eu să nu dau doi bani pe tine dar tu să mă ridici în slăvi. Vorbesc de cazul în care totul se întâmplă natural și firesc așa cum a lăsat lucrurile mama natură, fără interesele meschine care ne conduc în viața de zi cu zi și în care ploconeala balcanică se ridică la nivel de artă. Ceea ce vreau să spun, pe scurt, că strategia mea de a ocoli persoanele nedorite funcționează de cele mai multe ori și dă rateuri doar atunci când partea adversă ține cu orice preț să mă întâlnească, să mă înfrunte și să răbufnească. Și săptămâna asta a răbufnit.

        Apoi m-am îmbolnăvit, am făcut un fel de gripă pe care am târât-o după mine în fiecare zi la serviciu și care m-a țintuit în pat în fiecare după-masă de luni până vineri. Și, ca de fiecare dată când ceva mă dă peste cap, ajung să apreciez cât de mult contează sănătatea și cum un fleac din ăsta te scoate cu totul din rânduiala lumii. Că până la urmă, dacă stai să te gândești un pic, o răceală, oricâte frisoane sau accese de tuse ți-ar da, e o nimica toată față de câte boli groaznice sunt pe lumea asta. Soțu-meu, de exemplu, când l-a apucat criza cu pietrele la rinichi (de existența cărora habar n-avea) era să leșine într-o parcare în Franța, în urmă cu câțiva ani. A venit ambulanța după el  și a lăsat acolo și camion, și marfă, și asigurare și n-a mai contat nimic. Dar, na, când e vorba de propria noastră persoană , chiar și o unghie dacă ni se rupe, nu ne mai putem concentra decât pe degetul cu pricina. Pentru că fiecare dintre noi suntem centrul universului 🙂

        Acum sunt bine. Și psihic, și fizic. Pe lângă somn și odihnă, weekendul îți dă timp de reflecție și nimic nu poate să-ți dea o mai mare mulțumire și satisfacție decât să constați că prietenii adevărați, aceia pe care poți să îi suni la ora două noaptea, există cu adevărat și nu doar în filme. Iar à propos de filme, ce m-a ajutat  pe mine să trec peste incidentul  care m-a bulversat a fost unul din episoadele din serialul Suits. Dar să nu care cumva să credeți  că era ceva de genul ”binele și adevărul triumfă întotdeauna” pentru că nu mai înghit de mult astfel de fantezii-gogomănii ci era mai degrabă o întărire a ideii că loialitatea nu poate fi cumpărată cu bani și nici cu alte favoruri.

        Iar fizic m-am recuperat complet. Am trecut peste păcătoasa de gripă și cum suntem în prag de toamnă și probabil virusurile stau la pândă gata de un nou atac  mi-am zis să încep prevenția cu paradoxul francez care se găsește în vinul roșu. Mai rar așa tratament, nu? Dacă nu mă credeți, citiți aici. Săptămâna voastră cum a fost?