Un gest de iubire

        Vrem – nu vrem, ziua îndrăgostiților se apropie cu pași repezi și indiferent dacă sărbătorim sau nu Valentine’s sau Dragobetele sau nu sărbătorim nimic, magazinele, televiziunile, presa și media online ne asaltează deja cu inimioare, floricele roz și alte dulcegării încercând să ne bage pe gât rezervări la restaurante, bilete spre destinații romantice sau idei de cumpărături inutile gen ursuleți de pluș mari cât juma’ de dulap, seturi de căni cu el și ea sau lumânări în forme de îngerași pe care nu se va îndura nimeni să le aprindă vreodată. Prețul florilor crește exponențial iar florăresele profesioniste cu vase uriașe pline de trandafiri roșii nu par intimidate de novicii care vând primii ghiocei.

        Nu fac parte din categoria celor se oripilează la ideea că Valentine’s Day e o sărbătoare de import și că trebuie să ținem cu dinții de Dragobetele nostru de care, sinceră să fiu, nu auzisem până acum câțiva ani și nici nu mă doare capul că ar fi ceva kitschios. Să mă scuze susținătorii tradițiilor autohtone dar pe vremea mea nici naiba nu sărbătorea Dragobetele. Anyway, nu despre evenimentul în sine vreau să scriu azi, indiferent de data la care se sărbătorește iubirea, ci despre modul de manifestare al acesteia.

        Despre declarațiile de dragoste scrise cu majuscule pe Facebook și despre buchetele virtuale oferite cu mărinimie pe ecranul calculatorului sau, după caz, al telefonului. Mi se pare că la vârsta adolescenței astfel de gesturi au o drăgălășenie aparte iar uneori sunt chiar înduioșătoare prin naivitatea și puritatea lor însă la deplina maturitate pot trece cu ușurință pragul ridicolului. No offense dar să vii în public cu declarații pe juma’ de pagină în care să-ți urli iubirea pentru partenerul cu care împarți casa de ani buni pare mai degrabă că o spui pentru vecini, prieteni și rude decât pentru alesul sau aleasa inimii. O paradă ieftină nu tocmai pe gustul meu și pentru care am mari suspiciuni în ceea ce privește veridicitatea.

        Trăim în lumea în care aparențele contează enorm și în care sub poleiala de fericire ce ni se aruncă în ochi se ascunde viața adevărată cu bune și, mai ales, rele, multe rele, pe care mulți refuză să le conștientizeze dându-le la spate și măturându-le precum gunoiul sub covor. Mi-aduc aminte de o emisiune tv difuzată acum mulți ani, pe vremea când încă mai înghițeam hapurile pe care ni le serveau protagoniștii show-urilor care își expuneau fericirea și dădeau sfaturi pentru atingerea nivelului de zen maxim celor care duceau vieți monotone și lipsite de strălucire. Mai exact Claudiu Bleonț împreună cu nevasta de la acel moment, Beatrice (Rancea), păreau că tocmai coborâseră din rai pentru a-și uni destinele și a duce împreună o viață fericită pe acest pământ.

        Viața în casa lor curgea în formă de râuri din lapte și miere, simbioza era perfectă iar decorul desprins din povești. Cireașa de pe tort era o ferigă imensă sub verdele căreia cei doi se retrăgeau în momentele în care simțeau cea mai vagă adiere a vreunei nemulțumiri conjugale și de unde, după o scurtă perioadă de meditație comună, reveneau la starea de zen pentru care muritorii de rând îi invidiau. Eram probabil într-una din zilele mele proaste altfel nu pot să-mi explic cum de îmi aduc aminte cu atâta lux de amănunte emisiunea respectivă. Știu că oarecum m-a umbrit o undă de tristețe și dezamăgire pentru viața mea anostă care era plină de griji ce nu dispăreau la umbra niciunei ferigi și cu siguranță aș fi schimbat rolurile cu cei de pe ecran fără nicio urmă de regret. Mult timp după aceea m-a urmărit modelul acelei familii  iar gândul că eram departe de relația perfectă nu mi-a dat pace.

        Dar, să vezi și să nu crezi, la câteva luni după emisiune, destul de aproape, nu mai mult de două, trei, citesc în presă că cei doi au divorțat. Am fost șocată și nu-mi venea să cred că tot spectacolul oferit nu fusese decât un fragment dintr-o piesă de teatru oferită înspre divertismentul telespectatorilor. Era înainte de apariția Facebook-ului iar telenovelele de până atunci veniseră doar pe filiera sudamericană unde interpreții erau actori adevărați. Viețile reale încă nu aveau atâta expunere ca acum iar televiziunea abia începuse să manipuleze mințile oamenilor și în alte domenii decât politica.

        De atunci nu mai iau nimic de bun iar giugiuleala publică mă lasă rece și nu mai pun botul la dulcegăriile de familie afișate cu ostentație pe pereții internetului. Și nici nu cred că dragostea e direct proporțională cu numărul de trandafiri din buchetul oferit de Sfântu’ Valentin sau cu numărul gramelor de aur turcesc din brățara cumpărată în rate de la negustorii de ocazie.

        Cred însă că gesturile de iubire adevărată  se simt în fiecare zi și de cele mai multe ori au un cod ascuns pe care nu îl înțelege decât persoana căreia îi este adresat. Gesturi care nu cer like-uri pentru că oricum nu au cum să fie share-uite pe internet. Cum ar fi ca cel de lângă tine să îți tragă în jos mâneca pijamalei ridicată deasupra cotului ca să nu îți fie frig noaptea. Sau să îți dea telecomanda lăsându-te să alegi filmul de sâmbătă seara. Sau să îți lase jumătate din ultima felie de tort din frigider. Sau să se scoale mai repede dimineața ca să spele vasele rămase din seara precedentă. Sau… continuați și voi.inima

Share This:

16 păreri despre “Un gest de iubire

  1. Ca bine zici. Sau să-ți deseneze cite o inimioara pe parbrizul inghetat al masinii 🙂
    Sotul imi mai amintește si azi de un cuplu care mi se parea ideal si eu tot i-l dam exemplu pe sot care facea aia si aia….spre deosebire de al meu care nu facea. Doar ca sotul ideal isi exersa talentele cu o alta, iar sotia a aflat tarziu si nu de la el, asa ca i-a dat drumul sa continue sa fie iubitul ideal al aleia. Din noua iubire curge lapte si miere si inimioare pe fb, dar eu demult nu mai pun botul la iubiri ideale.

    1. Probabil sentimentul de vinovatie îi face sa isi ascunda pacatele sub umbra unor gesturi tandre asa de ochii lumii. Dar noua nu ne inseala vigilenta 🙂

  2. Dragobetele era o sarbatoare regionala, pare-mi-se, cunoscuta in ceva sate din Oltenia, cam de multisor…cand era bunica fata.

  3. Mie mi-e de-a dreptul greață de cei care își urlă amorul in public de parcă ei l-au inventat și ei sunt singurii norocoși. Trecuți de prima tinerețe, amor construit pe cadavrele sau rănile unor relații precedente . Amor ghebos și libidinos, cu complimente, declarații publice și apropouri cam prea intime pentru Facebook. Dă-i frate un mesaj privat!
    Noroc că există buton de „unfollow”, căci mă abțin greu de la comentarii sincere.

    1. Stii cum se spune, decat sa iti para rau pentru ce ai spus, mai bine sa-ti para rau ca nu ai spus. Sau sa nu iti para rau pentru nimic :))))) Unfollow sa traiasca.

  4. Din adolescentza si experientele „iubirilor” mele si ale prietenelor mele (asta pe vremea cand nici era net sau fb si alte cele si show off era doar in viata reala), am invatat ca al mai „declarativ” boufriend s-a dus repede tocmai pt ca.

  5. Avem o colega f f bizară: nu vorbește cu nimeni, chiuleste cat poate (cate 2 luni dintr-una), cu burta imensa si vesnic imbracata in pantaloni de trening de-aia flausati in care isi îndeasă cate un pulover. Miroase tot timpul f urât, pe raza de 2-3 m in jurul ei. Ei bine, de ziua ei i s-a livrat la serviciu un buchet de flori. Nu stim de la cine, nimeni nu a indraznit sa intrebe, e despartita de tatăl copiilor. Inca pastreaza pe birou buchetul uscat. Dovada de iubire??

    1. Poate si l-a trimis singură și nu glumesc, eu chiar am avut o colegă care a făcut asta :)))) Era iubita unui alt coleg si ca sa il faca gelos intr-un moment de cearta si-a comandat singura flori dar cineva a auzit-o cand vorbea la telefon :)))) Telenovelă curată.

  6. Da, da, si noi am făcut tot felul de supozitii si ne-am gandit la asta 🙂 Apoi nimeni pe la noi nu primeste flori la birou.
    Vad ca si la voi se intampla lucruri interesante 🙂

  7. Sarbatoarea asta pe mine m-a prins la o varsta la care nu ma impresiona prea tare si cum totul este atat de comercial trec peste ea zambind .Mai nou ma distrez cu nepoata mea care -mi face confidente de liceana uneori amuzant de distrata, alte ori parca prea realista pt varsta ei.Cred ca sarbatoarea asta se potriveste adolescentilor .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *