Ce îmi place în Anglia

        Long time, no see adică nu ne-am văzut pe aici de ceva vreme și un pic mi-a fost dor. Nu tare, pentru că am avut totuși o vacanță frumoasă fiind  plecată pe meleaguri englezești. Și nu doar destinația m-a încântat ci și compania în care am fost: Cristina cu fetițele. Am avut deci un 1 și 8 Martie cum nu se poate mai pe gustul nostru iar un cadou mai potrivit nici că se putea.

        Ce-mi place mie mult în Anglia, exceptând locurile turistice, este relaxarea pe care o vezi la oamenii de pe stradă. Sau la cei pe care îi întâlnești în magazine, în autobuze, în restaurante și, de fapt, cam peste tot. Nimeni nu pare a se grăbi, nimeni nu aleargă, nimeni nu țipă și nimeni nu e nervos. Sau poate că mai sunt nervoși cu capsa pusă dar își țin frustrările în frâu și nu își varsă supărările pe necunoscuții care le-ar putea apărea întâmplător în cale. Regulile de politețe sunt sfinte și nu sunt încălcate niciodată.

        Stau uneori la coadă la casă la supermarket și mă tot minunez cum de cei care așteaptă nu își pierd răbdarea când văd că cel care tocmai a ajuns să plătească, începe să își caute cu un calm indescriptibil portmoneul în toate buzunarele iar după ce într-un final îl găsește, pornește o altă căutare după cardul de fideliltate cu care adună puncte. Și pe când crezi că a terminat, își aduce aminte că mai are nevoie de o plasă. Alt bon, altă căutare, altă buzunăreală. Abia apoi dă să plece. Dar se mai întoarce totuși să întrebe de promoția care începe de mâine iar casierul îi dă toate amănuntele care îl interesează subliniindu-i cu pixul pe pliant punctele esențiale. Apoi îl întreabă dacă îi mai poate fi de folos și cu altceva. Ah, da, omul nostru mai are o nelămurire. Sau mai multe. Dar nimeni, nimeni din cei care așteaptă la coadă nu dă din picioare sau să pufnească pe nas sau să dea alte semne de nerăbdare ca să nu mai spun că nimănui nu i-ar trece prin cap să vocifereze ceva de genul hai tataie mai repede că ne prinde moartea aici sau mișcă-te cucoană că am înțepenit de când așteptăm să plătești. Replici care mie îmi sună foarte cunoscut nu doar de la Carrefour-ul din Militari ci și de la Auchan-ul din Cluj.

        În autobuze este exact aceeași situație, nimeni nu se grăbește. Nici șoferul și nici pasagerii și abia după ce mașina a oprit complet în stație și s-a lipit de bordură lumea se ridică alene de pe scaune și se îndreaptă spre ușă de parcă ar avea tot timpul din lume. Și cred că îl au pentru că așa s-au obișnuit, să nu alerge ca descreierații ca să ajungă cu două minute mai repede la serviciu, la școală sau la piață.

        Pentru orice fleac, dacă îți ies o jumătate de pas în față, dacă intră înaintea ta în lift, dacă te depășesc pe stradă, dacă te ating din greșeală, auzi la tot pasul sorry, sorry, sorry și evident nu lipsește zâmbetul aferent. O politețe care uneori pare dusă la extrem dar care, mie cel puțin, îmi face mare plăcere. Și cred că tot politețea și bunul simț îi face pe englezi să nu se mire la nimic din ceea ce văd pe stradă, să nu comenteze și să nu se holbeze dacă cineva face altceva decât semenii.

        Poți să te îmbraci cu orice îți trece prin minte, să-ți pui poșeta în cap, să te înfășori în cearceafuri colorate, să-ți pui trei belciuge în nas, două în limbă și să-ți capsezi urechile cu bolțuri, nimeni nu are treabă cu tine și nici nu te face să te simți inconforatbil uitându-se mai lung sau mai ciudat. Pur și simplu, atâta timp cât nu îi deranjezi pe cei din jur,  te lasă în pace să trăiești fericit în lumea ta. Am văzut la un moment dat o fată care probabil își făcea poze pentru Instagram altfel nu îmi explic de ce stătea lungită pe stradă în cele mai ciudate poziții deși afară ploua destul de tare. Lumea o ocolea cu grijă ca să nu îi strice cadrele și nimeni, dar absolut nimeni nu dădea dovadă de vreo curiozitate bolnavă, nicio hlizeală, nicio chicoteală, niciun comentariu sau fluierătură cum am văzut de-atâtea ori și cu care, din păcate, sunt atât de obișnuită.

        Pe de o parte este vorba de politețe și bună creștere iar pe de altă parte este vorba de toleranță, acceptându-i pe cei din jur așa cum sunt fără să credem că doar principiile și reperele noastre sunt normale și corecte. Ne mănâncă prea mult grija altora iar pentru unii asta devine chiar centrul de interes al propriei vieți. Nu pot să uit imensa controversă creată în jurul unei vloggerițe românce care în urmă cu câteva luni a postat pe contul ei de Facebook o fotografie în care apare neepilată. Niște picioare păroase la care românii s-au turat maxim de parcă toate bunicile din neamul lor ar fi utilizat întreaga viață un epilator IPL. Vezi, Doamne, acum erau cuprinși de scârbă, milă, dezgust și toți știau cum trebuie să arate feminitatea.

        În Anglia poți să apari cu păr crescut în palme și pe tălpi că n-o să doară pe nimeni capul și nu o să te constrângă nimeni să îți faci o anumită imagine după standarde impuse. Vrei să te integrezi în marea masă, bine, vrei să faci opinie separată, la fel de bine. E o alegere individuală. Interesul, sau mai bine spus, grija ar putea apărea doar atunci când în urma epilării ți-ar apărea bube pe corp (à propos, dacă vă interesează aveți aici totul despre boala numita foliculita).

        Și nu exagerez deloc când menționez grija și empatia care există pentru toți cei care suferă de anumite boli sau care s-au născut altfel. Răsfoiam site-ul de la Marks & Spencer (un lanț celebru de magazine foarte cunoscut în Marea Britanie) și mare mi-a fost mirarea să văd că există haine create pentru copii care au nevoie de ”ajutor special”. Adică haine pentru copii cu dizabilități, copii care sunt imobilizați la pat sau care stau în cărucioare și care sunt foarte greu de îmbrăcat mai ales când deja au 13-14 ani, nu mai sunt bebeluși și sunt tot mai greu de ”manevrat”, ca să spun așa. Rochițe speciale, body-uri speciale, pantaloni legați pe laterale, tricouri cu nasturi la spate toate acestea într-o colecție al cărei nume spune tot: Easy Dressing.

        Toleranța, calmul, politețea, bunul simț, răbdarea, zâmbetul, respectul și toată atmosfera aia tihnită în care nu există stress mă fac, ca după fiecare vizită, să iubesc Anglia de fiecare dată mai mult. london-590114_640

Share This:

11 păreri despre “Ce îmi place în Anglia

  1. Bine ai revenit Ioana.Cred ca am facut cam in acelasi timp vacantele in strainataturi si cu aceeasi placere in compania fetelor si nepoatelor noastre.Am inteles din postarile Cristinei ca voi ati avut si timp frumos.La noi cu exceptia primei zile care m-a surprins cu cele 20′ cand am aterizat in timp ce la noi era vant si frig,in urmatoarele zile am avut parte de vijelii,ploi,frig a tinut-o asa pana duminica cand am revenit acasa.Am fost in doua moluri cu fetele la sopyngareala ,in rest doar activitati in casa cu Olivia dormind pana la amiaza pt ca era in vacanta.Ne ciondaneam zilnic pe tema telefonului care-i era lipit de mana si a talentului descoperit la croitorie( isi forfeca toate bluzele indiferent ca sunt scumpe sau luate mai ieftin de la reduceri) .Au un fel comun de a se imbraca cu pantaloni suflecati,cu gleznele dezgolite,cu ciorapi care nu se vad din baschetii cu talpa groasa.Oana o cam lasa de capul ei motivand ca asa se imbraca toate liceenele si ca atat cat fata are rezultate bune la invatatura si nu are derapaje de comportament totol e OK.Asa ca m-am resemnat si am facut ce stiam eu mai bine adica i-am rasfatat cu mancare romaneasca gustoasa.

    1. Eu credeam ca ai invatat-o un pic de croitorie daca pare interesata de domeniu, doar tu te pricepi asa de bine. Si in Anglia vremea a fost mizerabila, atata a plouat ca niciodata, cred ca erau 5-6 reprize de ploaie pe zi.

  2. Da, e clar parere de turist. Nu, nu avem tot timpul din lume si tataie care isi cauta portofelul incet pleaca incarcat de energia negativa a celor de la rand care nu au voie sa zica nimic, chipurile. Doar sa gandeasca ceva de dulce la adresa lui, eventual. Sunt in UK de peste un an iar treaba cu autobuzele si pasagerii care nu se grabesc ma enerveaza cel mai tare. Asta pentru ca daca am intarziat 1 minut la job mi se taie 30 minute din salariu, chiar daca le-am lucrat efectiv. Nu intereseaza pe nimeni ca busul fie n-a venit la timp, lucru care se intampla mai mereu tocmai fiindca sta foarte mult in fiecare statie de parca ar avea tot timpul din lume (soferul si turistii chiar il au!), fie a fost plin de oameni care se misca in reluare. Din cauza asta trebuie sa plec dimineata la job cu o ora mai devreme decat ar trebui normal sa plec, caci altfel as ramane fara slujba daca as intarzia mereu. E foarte stresant cand faci naveta, nu e deloc relaxant. E adevarat ca englezii nu se descarca precum latinii, dar asta le afecteaza clar sanatatea mintala.

    1. Comentariul tau imi confirma ceea ce am scris deja, faptul ca romanii nu au rabdare si ca isi considera propria persoana centrul universului dupa care toata lumea ar trebui sa isi conduca mersul zilnic al vietii. Exemplul cu persoana de la coada care nu se grabea era despre un domn in varsta si nicidecum cu un „tataie”, exprimare peiorativa pe care eu nu m-as fi grabit sa o folosesc.

      1. Tataie e exprimare peiorativa? Bunicii mei m-au invatat sa le spun „tataie” si „mamaie” si asa le-am zis toata viata lor (au murit toti intre timp, din pacate). Acum nu stiu daca in toate zonele exprimarea se foloseste. Desigur, conteaza si intentia. Dar ceea ce vreau sa spun e ca mie exprimarea doamnei mi-a trezit amintiri placute.
        In ceea ce priveste subiectul discutiei, eu una imi caut banii sau cardul din timp, nu astept pana in ultimul moment, si fac asta din bun simt si respect pentru cei din urma mea. Mi-as dori ca si cei dinaintea mea sa se gandeasca la mine si nu sa-mi puna rabdarea la incercare, chiar daca din fire sunt rabdatoare si nu le reprosez nimic. Dar, desigur, nu toata lumea are bun simt.

        1. Substantivul ”tataie” nu este peiorativ in sine însă poate deveni in functie de context. Si copiii mei o apeleaza pe bunica paternă ”mamaia” ceea ce mi se pare foarte dragut dar atunci cand vorbesti despre o persoana necunoscuta spunandu-i ”tataie” deja e lipsa de politețe. La fel cum si eu îi spuneam bunicului ”moș”. Ce faci, moșule, am venit să te văd!
          Dar atunci când spui ”un moș se mișca încet pe trecerea de pietoni” este cu totul altceva. Sper că acum sesizezi diferența.

  3. Am vizitat Londra si putin imprejurimile (Dover, Canterbury) acum 4 ani. Mie mi-a placut mult la primul impact, la prima impresie, mi-a placut chiar pana si ploaia. Oameni politicosi, orasele curate si frumoase, natura verde crud, totul mi s-a parut minunat, m-as fi mutat acolo.
    Dar rudele mele locuiesc in Londra de vreo 7-8 ani si au o alta impresie despre UK, desi inca le place sa fie acolo (lucreaza in IT si au joburi f bune). De la ele stiu, de exemplu, ca proverbiala politete englezeasca e ceva de suprafata, ceva fals, spus din obisnuinta. Eu n-am sesizat asta in cele cateva zile petrecute acolo, dar … le cred, n-ar avea de ce sa minta (nu sunt tipul de oameni „mandri ca-s romani”).

    1. Politetea e intotdeauna „de suprafata”, intr-un fel este interfata pe care relatiile sociale o impun. Dar o sa prefer intotdeauna un zambet fals decat o mutra acra autentica 🙂
      Si sunt convinsa ca opinia unui turist difera de cea a unuia care lucreaza acolo dar totusi cred ca nivelul de buna-crestere si bun simt e mai mare in UK decat in RO.

  4. Si mie imi place mult tara aia, la Londra am fost de cateva ori. Fata de tine am remarcat insa o diferenta mare intre satele mici si capitala. Diferenta care se vede si in Romania, de altfel. Cu cat e orasul mai mare si timpi mai multi in transport, cu atat oamenii sunt mia agitati/anxiosi. Dar eu sunt o femeie de oras, ma simt bine si in forfota si agitatie (Londra sa fie, zic 😀 ).

    1. Ce-i drept la Londra nu am fost decât o singură dată și asta în urmă cu vreo 10-11 ani. Se impune deci o recapitulare de urgență 🙂

  5. Mda…planuiam o excursie in Anglia in mai, sotul voia sa rezerve azi hotel. Si azi dimineata imi dau seama ca fetei i-au expirat actele. Prima programare pt depus dosarul la primarie am găsit-o abia pe 6 mai, asta seara ma ocup sa vad daca nu gasesc o programare la alta primarie ( la noi poti sa depui dosarul in orice primarie). Dar oricum ,dupa depusul actelor, timpul de asteptare e 2 luni…asa ca ramane pe alta data sa imi dau seama cat de politicosi sunt englezii.

Lasă un răspuns la Florica Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *