Joia ghinioanelor

        Doar zece minute mai erau până la sfârșitul programului de lucru, îmi adunasem tot de pe masă, am închis calculatorul, mi-am pus telefonul în geantă și, înainte de a pleca, m-am grăbit să fug la baie pentru că nu mergeam direct acasă. Voiam să merg la cumpărături și de obicei asta durează destul de mult așa că, just in case… dar nu știu de ce vă dau atâta informație 🙂 Pur și simplu m-am dus la toaletă ca tot omul. La serviciu avem două wc-uri, unul cu vedere la curtea interioară și unul fără geam. Întotdeauna mă duc la cel cu aerisire și lumină naturală dar acum, pentru că mă grăbeam, am intrat la cel din dreapta, adică la confort redus.

        Când am încuiat ușa am auzit un pocnet oarecum ciudat dar nu am dat prea mare importanță. Abia după ce am tras apa și am vrut să ies mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Mecanismul de deschidere se învârtea în gol. Pffff… ce ghinion, mă blocasem în budă. În aia fără geam pe care nu știu de ce naiba o alesesem chiar acum când toată lumea urma să plece acasă, clădirea să se închidă cu trei rânduri de lacăte și să se armeze sistemul de alarmă. Învârteam butonul când în stânga, când în dreapta cu același rezultat nul, apoi văzând că nu am nicio șansă am început să trag de ușă. Nimic. Am tras mai tare. Tot nimic. Deși nu am probleme cu claustrofobia, o umbră ușoară de disperare tot m-a cuprins. Am început să bat în ușă doar, doar m-o auzi cineva dar cu atâtea betoane și termopane solide, pumnii mei erau ca zbaterile unor aripi de fluture.

         Am început să creez  în minte diverse scenarii uitându-mă când în sus la tavanul fals pe care l-aș fi putut demonta și să încerc o evadare ca-n filme, când pe jos să văd dacă aș avea loc să dorm până a doua zi dimineața când ar fi apărut o echipă salvatoare. Norocul meu a fost cu colega de birou care a observat că am dispărut și a venit să mă caute. Tot ea a fost cea care i-a rugat pe colegii bărbați să spargă ușa și să mă elibereze pentru că altă soluție nu s-a găsit. Ușa nu s-a putut descuia nici cu cheia sau șurubelnița de pe partea cealaltă așa că până la urmă a zburat din țâțâni, deschisă în stilul JeanClaude van Damme. Am răsuflat mai ușurată decât dacă aș fi parcurs maratonul fără antrenament și mi-am jurat că în viața mea nu o să mă mai dezlipesc de telefon nici măcar pentru cinci minute.

        Incidentul nu mi-a schimbat însă planurile și de la serviciu m-am dus glonț la Lidl, nu doar să văd ofertele de joi ci chiar aveam pregătită o listă de cumpărături. Un pic mi se stricase buna dispoziție dar mă bucuram totuși de libertate 🙂 La Lidl ca de obicei toate bune și frumoase, bifasem tot ce aveam de cumpărat și mă îndreptam spre casă trecând pe lângă raionul cu maioneze, sosuri și muștar când mi-a sărit în ochi un sortiment cu miere pe care nu cred că-l mai văzusem. M-a mâncat curiozitatea, am vrut să studiez puțin borcanul și am întins mâna spre raft. Jur că nu am atins nimic, doar m-am uitat în sus când din senin nu unul, ci două borcane s-au prăbușit cu zgomot făcându-se țăndări pe ciment. M-am simțit ca o tembelă, mai zdrobită decât cioburile de pe jos și starea de jenă nu mi-a trecut nici când băiatul care a venit să curețe mi-a spus că nu trebuie să le plătesc deși mă oferisem să fac asta. Nu mi-a mai trebuit niciun muştar, am plătit şi am ieşit din magazin ca din puşcă. Deja era pra mult pentru o singură zi.

        Adică aşa am crezut până în momentul în care mergând spre casă o cioară călătoare s-a găinăţat exact pe umărul meu lăsându-mi o dungă albă şi greţoasă pe geaca de piele. Da’ nu aşa un pic şi delicat precum o vrăbiuţă ci un găinaţ vrednic de tot respectul, de sus şi până jos. Era al treilea ghinion în interval de câteva ore. Legile lui Murphy îşi spuneau cuvântul. De fapt legile spun că veştile proaste vin în serie de câte trei dar, prin analogie,  se pare că e valabil şi cu ghinioanele. Şi că să nu ne bucurăm şi să credem că am scăpat dacă au venit deja trei pentru că imediat urmează o nouă serie de trei.

        Ajunsă acasă am zis că e cazul să nu mai fac nimic, să fiu deci prudentă cu orice fel de iniţiativă pentru că nu se ştie ce se mai poate întâmpla. Drept urmare m-am trântit în pat, am răsuflat uşurată, am pus muzică în surdină şi am încercat să stau nemişcată. Însă odihna nu mi s-a arătat prea mult timp pentru că la un moment dat a început să plouă şi a trebuit să mă ridic să închid geamul de la bucătărie. De multe ori se întâmplă ca atunci când plouă puternic apa să ajungă înăuntru iar cum în ultima vreme am avut parte doar de rupere de nori, nu era momentul să risc.

        Am intrat în bucătărie. Geamul avea jaluzelele coborâte şi era doar puţin întredeschis. Am împins uşor şi neînţelegând de ce opune rezistenţă, am forţat, moment în care am văzut cum se deschide plasa exterioară iar pisica mea, pe jumătate agăţată cu ghearele de plasă, se zbătea agitată pe lăbuţele din spate într-o încercare disperată de a rămâne pe pervazul interior. Lungită ca un elastic, stătea pe trei sferturi în aer într-un echilibru precar care se putea rupe în orice moment. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi plonjat de la înălţimea celor patru etaje. Norocul mâţei n-am fost eu care am paralizat instant. Norocul ei a fost că nu s-a rupt plasa şi faptul că are o agilitate şi o mobilitate pentru care ar invidia-o chiar şi Nadia Comăneci. A reuşit să se redreseze şi a zbughit-o printre picioarele mele în timp ce eu eram încă în stare de şoc. Fusesem la un pas de a-mi omorî pisica.

        Dintr-odată am simţit că mă lasă toate puterile şi m-a cuprins un fel de stare de oboseală pe care o cunosc prea bine, o nemulţumire din care pe vremuri ieşeam printr-una din terapiile alternative pe care le cunoaşte aproape toată lumea deşi nu mulţi recunosc asta. Adică am intrat aici şi aici umplându-mi timpul şi mintea cu altceva decât întâmplările unei zile negre de joi. M-am relaxat și m-am delectat cu chestii plăcute privitorului iar acum nu-mi rămâne decât să vă întreb pe voi cum stați cu norocul în ultima vreme?pisica suparata

Share This:

9 thoughts on “Joia ghinioanelor

  1. Vai, ce ghinioane, ma gindesc cu groaza ce s-ar fi intimplat daca colega ta pleca si nu se interesa de tine unde esti. Eu nici acasa nu inchid usa la wc decit daca e sotul meu acasa tot din aceasta frica de a se bloca usa si, cind sunt singura acasa trag cheia din usa de la intrare tot asa ca Doamne fereste mi se face rau si cad jos si yalla trebuie sa fie libera ca sa descuie.
    Cu ceva ani in urma am venit de la complex si am simtit inca de la stopul pe care il aveam de trecut ca mi se face rau. Am intrat in casa si am sunat la salvare dupa care l-am sunat pe sotul meu si l-am chemat de urgenta acasa, am lasat usa deschisa la intrare (n-am incuiat) ca sa intre cei de la salvare. Domnul doctor facea fite, ba chiar a ridicat tonul la mine ca vezi doamne nu am mai nimic dar, cind asistentul mi-a facut o electrocardiograma aveam bloc de ramura (o afectiune la inima) si m-au luat de urgenta la spital.

    1. Pana acum n-am avut niciun stres legat de usi blocate dar de acum inainte sigur o sa fiu prudenta 🙂

  2. Pisica noastra a avut doua intamplari asemamatoare, noi stam tot la 4…prima data era pui si a iesit pe geamul de la bucatarie care s a inchis de la curent si ea de frica s a catarat pe peretele blocului pana in pod , am cautat o inebuniti pana la urma a miorlait si ne am dus dupa ea, era si la scara vecina 😲!! A doua oara anul trecut tot asa a iesit pe pervazul geamului de la dormitor si cand am intrat in casa s a inchis geamul si a cazut de data asta jos, cand ne am dat seama ca nu e nicaieri in casa( are obiceiul sa se ascunda si sa nu raspunda) si nici pe scara( tot asa se strecoara pe scara cand deschizi usa la intrare) m am uitat pe geam sa vad daca e in gradina din spatele blocului si era acolo printre buruieni, nici nu mi amintesc cum am ajuns la ea, tremuram toata ma gandeam ca si a rupt ceva sau mai rau. Ne am dus cu ea la veterinar imediat si a avut noroc ca nu a rupt nimic si nu a avut probleme! Asa ca din 9 vieti a consumat 2, acum baricadam toate geamurile sa nu se mai repete povestea!! Povestea asta este despre ghinionul ei sau mai bine zis despre norocul ei dar si al nostru ca nu a patit nimic!

    1. Vai, saracuta! Si a mea a cazut de la etajul 4 cand era mica-mica dar, la fel, nu a patit nimic pentru ca era usurica. Acum insa are 8 ani si e cam grasuta si, in afara de asta, era pe geamul care da inspre niste acoperisuri… nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat.

  3. Un articol minunat! Dincolo de continutul lui ghinionist, articolul este o încântare literară! Recomand cu drag depășirea zonei tale de confort (literar vorbind)!

  4. auzi, toate intr-o zi? :))
    clar, nu a fost ziua ta buna.

    Eu le patii pe toate: si inchisa in toaleta (am batut si fost auzita in final), si pasare si gainatz (pe geaca, dar sotul fix in mijlocul cheliei) si borcane sparte in magazin , dar pe rand, doamna, pe rand!! sa ajunga :)))

  5. Să știi că pățesc și eu uneori tot felul de ” năzbâtii”… Mă panichez și mă rog! Apoi totul se risipește! Eu sufăr clar de claustrofobie! Singura mea spaimă teribilă e “sufocarea” Doamne prin ce ai trecut! Bine că totul e ok!

Leave a Reply to Diana Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *