Ești limitat dacă vorbești despre alții?

        E plin internetul de citate motivaționale, de îndemnuri, de maxime și de fraze celebre a căror origine poate fi cu greu verificată dar care s-au împământenit în limbajul colectiv la fel ca ”succesurile” Elenei Băsescu. Folclorul online spune că Eleanor Roosevelt, care a fost nu doar soția președintelui american din timpul celui de-al doilea război mondial ci și o intelectuală foarte activă politic, a spus la un moment dat  că „Mințile luminate discută idei, mințile mediocre discută evenimente, iar mințile mici discută oamenii.” Nu știu dacă într-adevăr ei îi aparține această extrem de concisă sinteză și de fapt nici nu are importanță, dar ideea este că în mare parte are dreptate chiar dacă nu cred că delimitarea este atât de abruptă. Desigur că există întrepătrunderi între categorii pentru că, mă gândesc, până și călugării tibetani mai vorbesc între ei despre chestii administrative 🙂 Sau cel puțin așa îmi place să cred.

        Aș vrea și eu să fac parte din mințile luminate care discută doar despre cunoaștere, despre ce este omul sau viața sau timpul dar, evident, sunt departe de asta. Și nici la evenimente nu prea particip ca să-mi dau părerea zi de zi așa că în unele zile mă regăsesc undeva la coada erudiției 🙂 Justificat sau nu, mai trag și eu cu urechea la emisiunile de scandal, la can-canurile mondene și la șuetele care se bazeză pe mica bârfă deși cele mai multe emisiuni sunt de un prost gust desăvârșit și de o vulgaritate care îmi provoacă greață. Totuși în acest decor există câteva personaje care îmi sunt simpatice și care mă binedispun prin simțul umorului de care dau dovadă, prin gândirea pozitivă și prin lipsa de malițiozitate pe care reușesc să o transmită atunci când se adresează privitorilor. Una din figurile pe care le urmăresc cu plăcere este Maurice Munteanu, fashion editor al revistei „Elle România“.  Pe canalul de YouTube al revistei, are o rubrică unde comentează ținutele purtate la diverse evenimente de diverse persoane, nu doar din România ci și din străinătate. Pe scurt, se uită la poze și își exprimă punctul de vedere, dacă persoana e bine sau prost îmbrăcată.

        Nu e nimic nou și nimic spectaculos în asta, e un joc vechi pe care îl practică numeroși ”specialiști” în modă dar Maurice are un stil adorabil de a comenta și păstrează mereu limitele bunului simț fără să jignească și fără să dea cu bâta-n baltă. Desigur că nu întotdeauna sunt de acord cu ceea ce spune el, de fapt aproape niciodată nu sunt pe aceeași lungime de undă cu el atunci când vine vorba de ținute, dar asta contează prea puțin. Important este că mă binedispune iar cuvintele pe care le inventează exprimă atât de bine esența lucrurilor încât mă înteb de unde naiba le mai scoate 🙂

        Deunăzi vorbea despre înlemnirea fețelor vedelor care apar pe covorul roșu, înlemnire care se pare a devenit un accesoriu de sine stătător astfel încât ajungi să nu mai recunoști personajele. Știți la ce mă refer, la pielea întinsă perfect, la fruntea fără cute, la ochii fără riduri de expresie, la buzele supradimensionate și la toată masca de machiaj de sub care nu se mai întrevede niciun por și nicio urmă de imperfecțiune. Și avea perfectă dreptate când spunea că de pe chipul cetățenelor  s-au șters complet trăsăturile și au ajuns să semene toate între ele. Aceleași extensii de păr, aceiași pomeți conturați exagerat, aceleași buze botoxate, aceleași gene false, aceleași unghii lungi și sclipicioase, aceiași sâni siliconați scoși la înaintare. Și nu doar la față și la corp seamănă ci și la modul de a-și face simțită apariția în online. M-a distrat teribil descrierea situației ”poetice” cu fotografiile  realizate toamna trecută în parc de câteva influencerițe, cu rațe, cu frunze, cu nostalgie, cu priviri candide care nu se uită neapărat în cameră, priviri galeșe care privesc în jos, în sus, în dreapta… numai în față nu 🙂 Iar fetele de care vorbea și pe care le cunoștea personal erau orice, numai romantice nu și se întreba, firesc, de ce fetele astea cu o personalitate explozivă care n-are nicio legătură cu toamna în Cișmigiu, cu rața pe lac, cu frunza-n mână, cu frunza-n păr și copacul sub braț, nu își găsesc o modalitate de a se poza mai aproape de realitate, de realitatea aia în care se află zi de zi.

        Cu toate ironiile însă, omul nu jignește și nu lovește cu cuvinte grele iar dacă, din punctul lui de vedere,  ținuta pe care o comentează este varză, găsește modalitatea de a mai îndulci puțin lucrurile. Ceva de genul rochia este foarte, foarte urâtă dar femeia are un zâmbet incredibil sau bluza cade prost, drapajul este greșit dar pielea porțelanată merită toată admirația noastră. Nu se rezumă doar la observații negative ci face sugestii și dă sfaturi de genul celor de aici, sfaturi legate nu doar de moda propriu zisă ci de tot aspectul general. Îmi place de el și pentru faptul că deși se învârte în lumea asta a glamour-ului preferă prezențele naturale (în limita în care azi acest lucru mai este posibil). Nu mai știu exact despre cine vorbea dar m-am amuzat copios atunci când s-a exprimat spunând despre vedeta respectivă, încoțopenită pe covorul roșu,  că vrea să rămână în istorie ca femeia care a îmbătrânit cel mai greu și care la 149 de ani arăta de 98 🙂 Este într-adevăr ridicolă obsesia asta de a arăta de 18 ani atunci când ai 60.

        Recunosc, deci, că mica mea plăcere vinovată este să mă uit din când în când la comentariile lui Maurice Munteanu în filmulețele lui de pe YouTube. Îl știți? și dacă da, cum vi se pare omul?