M-am apucat ieri de curățenia de ”vară” că aia de primăvară am făcut-o de vreo trei ori în perioada de izolare. Și nu mă refer la un simplu aspirat, șters ferestre sau spălat perdele ci la cea mai grea sarcină, aceea de a face ordine în multitudinea de obiecte care mi-au invadat spațiul în ultima vreme. De fapt, dacă stau să analizez la rece, obiectele nu m-au invadat de curând ci sunt bine-merci, instalate foarte confortabil la mine în casă de ani de zile numai că până acum nu am avut inimă să le fac vânt. Dar ieri, inspirată de pozele frumoase văzute într-o revistă de amenajări interioare m-am hotărât să-mi acord libertatea de a crea câteva spații libere pe rafturile bibliotecii și ale etajerei din camera copiilor.
Cu cărțile a fost relativ simplu, am ales ceea ce aveam de donat în doi timpi și trei mișcări nefiind nevoie de niciun fel de proces greoi din punct de vedere decizional. Am avut două categorii de cărți de care m-am descotorosit cât ai zice pește: în primul rând cărți pe care nu am mai avut curiozitatea, plăcerea sau interesul de a le mai răsfoi de douăzeci de ani încoace, iar a doua categorie, cărți cumpărate relativ recent dar pe care nu am reușit să le citesc deși am încercat de câteva ori. Plictisitoare, greoaie, cu conținut absurd și în niciun caz pe placul meu, îngreunau degeaba rafturile bibliotecii așa că le-am lăsat să plece spre alte case fără nicio urmă de regret.
Mai greu a fost în camera copiilor unde am constatat că, deși pe parcursul ultimilor ani am tot eliminat din obiectele nefolositoare, pe de altă parte s-au strâns alte lucruri, în special jucării care dădeau o imagine obositoare de aglomerație transformând toate colțurile încăperii în zone complet nefuncționale. Am adunat ”de ici de colo” un sac întreg de plușuri pe care l-am dosit în debara să nu-l mai văd măcar o perioadă, adică până la următoarea vizită a nepoatelor. Nu am putut să arunc nimic pentru că nu intenționez să provoc drame existențiale. Știu exact cum face Silvia când vine la mine: Yaya (asta sunt eu), unde ai pus broasca aia cu picioare lungi? asta? nu, nu asta cu blăniță, aia cu picioare lungi. Asta? nu! nu, asta cu urechi mici, aia cu picioare lungi! asta? nuuuu! aia cu picioare lungi! nu mai ții minte?! vă spun, are o memorie de elefant iar dacă din greșeală arunc un șurubel de la o jucărie din Kinder, e în stare să se apuce de plâns. Așa că în niciun caz nu pot să renunț la vreo broască pentru că le știe pe toate. Și nu pot să renunț nici la ursuleți, nici la vreun iepuraș, nici la păpușile scărmănate și nici la vreun cartonaș rătăcit din cine știe ce joc descompletat. Își cunoaște averea ca pe propriul buzunar în cele mai mici amănunte.
Iar culmea culmilor a fost când a intrat în fibrilații pentru că nu găsea șaua unui căluț. Este înnebunită după Lego (de fapt cărui copil nu-i place Lego?) și are câțiva ponei la care ține ca la ochii din cap. Am căutat după șaua aia prin toate cotloanele și pungile de jucării până până mi-au sărit ochii din cap mai ales că nici nu știam exact ce caut 🙂 Până la urmă tot ea a fost cea care a găsit șaua, o mică bucățică de plastic maro pe care probabil eu o sărisem cu vederea. Oricum nici căutările mele nu au fost chiar în van, cu acea ocazia reușind să refac conținutul tuturor cutiilor de puzzle pentru copii împrăștiate prin toată casa pentru că si acesta este un joc aflat la mare prețuire.
Revenind la ordine, curățenie și organizare, ce voiam de fapt să spun este că oricât aș încerca să reduc numărul de obiecte, tot ce reușesc să eliberez pe o parte, se năruiește pe alta. Nu pot să spun că sunt copleșită pentru că nu e chiar dezastru la mine în casă dar sunt încă departe de ceea ce însemnă spații libere și suprafețe descoperite. Voi cum faceți, cum stați cu densitatea de obiecte nedorite? cu clutter-ul carevasăzică? 
Parca m-ai vazut pe mine in aceste zile! Idem. Am sortat cartile, am dus la reciclate si la o biblioteca intr-o comuna. Am scos haine si incaltaminte veche, ori le duc la un magazin care le preia, ori le las langa ghena ca sa le ia cersetorii, dispar imediat. Mai greu a fost cu puzderia de obiecte mici, decorative, tot felul de ceramica si sticlarie care zacea pe rafturi si in cutii. Le-am dat colegelor care le-au dorit. Cu jucariile e si mai greu, ce e prea stricat duc la reciclate, la plastic, restul donez. Am muncit pe branci si tot n-am terminat. Cred ca jumatate din ce avem in case sunt chestii inutile pe care doar le depozitam, e jalnic, muncim ca sa stergem praful de pe ele.
Ma bucur ca am reusit sa scap de o mare parte din lucruri dar inca mai am mult de lucru 🙂
si din casa de la mine au plecat o parte. Sute de carti, ceva -uri din bucatarie, ceva-uri din sectiunea hobby-uri, de la haine tot ce s-a obosit/cacait/rupt pe aici, vreo 2 cerceafuri ce ajunsesera impinse in fundul dulapului de neintere. Deja mi-e mai usor sa curat si simt povara mai putin.
Pt jucariile de plus am facut o husa gen cilindru, cu fermoar, si burdusita cu jucarii de plush o folosim ca ‘scaunel’. Macar nu le mai vad peste tot.
Ce idee buna, sa stii ca o sa o aplic si eu!
Am si eu ganduri din acestea de multe ori, nu numai ganduri, chiar si practic uneori….de la un sezon la altul ma uit printre hainele copilului, ce intrezaresc doar ca va fi mic, urmeaza sa fie pus pentru a fi dat/donat. Acum cateva luni am facut si o mare curatenie printre jucarii, care erau in stare buna, chiar daca nu aveam cutiile, le-am prins cumva cu folie alimentara sa ramana ca si set, oricum le-am dus apoi la o biserica la un parinte aici in oras la noi, mereu ajuta multi copii, am mai sortat si din hainele noastre si din lenjerii chiar.
De curand ma tot uitam printre carti, sunt foarte multe, as sorta sa donez unei biblioteci o parte, dar mi s-a parut ca-i simt privirea sotului :)) si mie imi plac foarte mult cartile, dinainte sa ne cunoastem, fiecare dintre noi a avut carti, iar apoi s-au mai si cumparat….dar e foarte aglomerat, nu am niciun perete liber in casa, apartamentul nefiind mare….trebuie analizat, cele esentiale sunt necesare, avand in vedere faptul ca ii vor trebui si copilului, care e inca la scoala. Multumim pentru articol.
Cartile imi sunt si mie dragi dar uneori simt ca ma sufoc sa traiesc printre rafturi pline…
Si eu îmi doresc foarte mult sa scap de unele lucruri: jucării vechi, haine, diverse obiecte. Dar cum trec peste încărcătura emoțională? Fiecare obiect îmi amintește de ceva: un eveniment cu părinții, o întâlnire cu un prieten, un gest făcut de copii.. As vrea sa pot scăpa de gândurile astea și sa pot sa scap ce nu ne mai trebuie. Cum sa reușesc?..
Amintirile nu ni le poate lua nimeni si nu cred ca o amintire devine mai pretioasa daca ții un obiect în mână…E acolo oricum, închisă în inima noastră.