Cele mai frecvente 7 alergii alimentare

        Din fericire nu sufăr de așa ceva, practic pot să mănânc orice fără să am vreo sensibilitate deosebită însă observ în jurul meu tot mai multe persoane care au devenit alergice la diverse substanțe și astfel am aflat lucruri despre care în urmă cu 20 de ani nici măcar vag nu auzisem iar acum sunt subiecte la ordinea zilei. Cum ar fi intoleranta la lactoza ceea ce mă face ca pe primul loc în topul alimentelor care produc alergii  să pun

  • Laptele. Alergia la lapte este cauzată de răspunsul sistemului imunitar la proteina din lapte și în special la cel de vacă, dar poate apărea și în cazul altor tipuri de lapte, inclusiv la cel de soia. Nu are legătură cu intoleranța la lactoză care este o formă de deficit enzimatic intestinal (lipsește lactaza din organism) dar cumva asocierea de nume lapte/lactoză duce uneori la confuzii. Alergia la lapte poate apărea la orice vârstă dar este mai frecventă la copiii sub 5 ani.
  • Arahidele. Până nu demult medicii sfătuiau părinții să introducă alimentele cu risc ridicat de alergii (cum ar fi arahidele sau căpșunile) abia după ce bebelușul trece de vârsta de un an sau chiar doi. Acum însă lucrurile s-au schimbat complet și se spune că este indicat ca aceste alimente să fie introduse în alimentația bebelușului cât mai devreme astfel încât cei mici să se obișnuiască timpuriu și să nu dezvolte mai târziu alergii. Înclin să cred că este mai bine așa.
  • Ouăle. Reprezintă un factor de risc crescut mai ales în cazul copiilor. Este posibil ca o persoană să fie alergică doar la albuș sau la gălbenuș, sau la ambele.
  • Peștele. Se poate ca o persoană să fie alergică la orice tip de pește sau doar la o anumită specie  ceea ce mi se pare destul de ciudat. Este una dintre cele mai agresive alergii și am citit despre un caz în care un băiețel de 11 ani a murit anul trecut doar pentru că a inhalat aburii de la oala în care bunica sa fierbea peștele în bucătărie. Cumplit.
  • Fructele de mare. Este cea mai frecventă alergie la persoanele adulte, drept urmare creveții, homarii, crabii și toate moluștele gen scoici, midii și stridii ar trebui gătite în alte tigăi decât restul mâncării fiindcă în acest caz particulele alergene sunt deosebit de puternice și invazive.
  • Soia. Este prezentă peste tot, și nu doar în alimente (inclusiv laptele praf – formula pentru bebeluși) ci și în produsele cosmetice. Chiar și anumite jucării bio, eco, organice cum le-o fi spunând sunt făcute din fibre de soia.
  • Grâul. Similar cu intoleranța la lactoză, alergia la grâu nu este același lucru cu intoleranța la gluten așa că înainte de a scoate pâinea din alimentație înlocuind-o cu pâinea de secară este imperios necesar a se stabili un diagnostic corect într-un cabinet medical și nu la domnul doctor Google.

        Și spun asta pentru că nu demult, era pe la începutul primăverii, un coleg de serviciu și-a pus singur diagnosticul de alergie la substanțe pesticide când a văzut că i s-a înroșit și umflat o gleznă. Stropise în grădină împotriva buruienilor și nici prin cap nu i-a trecut să meargă la doctor. S-a uns degeaba cu tot felul de alifii și abia când și-a făcut (într-un final) analizele de sânge, mai concret câteva analize pentru trombofilie, a constatat că diagnosticul era cu totul și cu totul altceva.

        Anyway, pe lângă alergiile alimentare, în lumea noastră din ce în ce mai poluată există tot mai multe persoane care suferă de alergii la medicamente, la produse cosmetice, la înțepături de albine, la praf, la pene, la animale… la pisici mai ales. Cred că aș muri dacă m-aș trezi într-o dimineață și n-aș mai putea să-mi pup pisica 🙂 Voi cum stați cu alergiile? Ați trecut cu bine peste polenul florilor din primăvara asta? sau fiind izolați în casă nici nu l-ați simțit?

Share This:

12 thoughts on “Cele mai frecvente 7 alergii alimentare

  1. Eu am alergie la polen, mai ales la puful plopilor. Nu pot sa respir, simt ca ma inec, tusesc, stranut, imi curg ochii. Iau tratament in perioada aceea si trebuie sa port masca neaparat, deci eu sunt obisnuita cu masca, nu mi-a fost greu sa o port si perioada asta. Nu am intampinat aceasta problema pana acum 1 an cand am ajuns la spital cu o criza foarte urata, unde mi s-a pus diagnosticul de alergie la polen. Mi s-a spus ca e din cauza poluarii, poate aparea de la orice varsta. Este deranjant, dar asta este ce sa facem, noi oamenii ne-o facem cu mana noastra in mod voit sau involuntar. In rest nu am nici o alta alergie din fericire, mau intepat albine, viespii, tauni, paianjeni, nu am nici o reactie alergica. Ii multumesc lui Dumnezeu ca e numai atat si continui sa traiesc asa cu ea si mai departe. Va pup stimata doamna si numai bine va doresc.

  2. Mi-a apárut o alergie de un timp, fatá de oamenii prefácuti, mincinosi😁😁… cá din pácate sunt inconjuratá de cátiva colegi de genul.. In rest doar la un fel de faina mi se inroseste mána si incep sa ma scarpin, asta cand lucrez cu aluatul nu la máncat… 🙂

  3. din cele alimentare, cele mai cunoscute sunt la laptele de vaca si gluten. La laptele de vaca am eu.
    Mai e si problema histaminei, anumite alimente au un raspuns ridicat histaminic si cine deja e in criza alergica ii exacerbeaza simptomele. La mine desi analizele de gluten sunt ok (desi nu am testat toate glutenurile;, sunt multe fainuri modificate genetic si nu sunt toate acoperite in analizele facute) asa ca daca eu vin doar in contact cu o bucata de branza, sa zicem ca o duc cum o duc, dar daca mananc branza aia si cu paine si cu arahide si cu soia as putea avea o reactie mult mai puternica.
    (da, sunt alergica si la pisici, si la acarieni, iar plopii in floare imi da respiratia peste cap – nu testai insa asta, la aluminiu si la nichel iar).
    Citeam pe site la medicover ca 30% din oameni ar fi adulti. Si discutand cu doctori am inteles ca de fapt, cine are o viata simpla, aproape de natura si nesufocata in chimicale alimentare si pe piele, poate trai fara niciun simptom toata viata. Excesul e problema. Cum de 10 ani sunt pe protocolul auotimun (fiind din spectru), coordonata de medici si cu analize anual si cu carti citite, articole, grup de suport, se pare ca si imunitatea, astmul, tiroidele, unele probleme intestinale, unele de piele etc etc toate pot fi imbunatatite cu zero zahar, zero gluten, zero lactate, zero chimicale pe piele, mancam simplu si trait simplu, si toate astea gratuit!! .

    1. Cred ca sunt groaznice alergiile, eu am avut reactii alergice doar la produse cosmetice sau farmeceutice (de vreo 3-4 ori in viata) dar la mancare niciodata.

      1. cel mai nasol au fost vreo 10 ani, pana am avut un diagnostic clar. Pt ca medicii pe bajbaite au zis ca e raceala/ceva orl, primit si antibiotice si alte medicamtente ce fac praf sistemul imunitar etc.

    2. Interesant si bine abordat subiectul, o placere ca intotdeauna sa te citesc. Nu sunt alergica propriu zis la ceva, dar la dr mereu mentionez un episod destul de neclar cu medicamentul Biseptol de cand eram mica (naiba stie de ce mi s-a umflat buza atunci, dar sa fim precauti). Pe de alta parte, fetita mea are 1 an si am suspectat-o pe la 7 luni , inutil de altfel, de alergia la prot din lapte in urma unor teste neconcludente si ulterior, am concluzionat ca ne-am supus pe amandoua unui regim de restrictii (eu alaptam atunci) fara utilitate. Morala este sa fie consultat dr specialist in astfel de chestiuni, gen alergolog sau macar un pediatru competent. Altfel, da, i-am introdus in alimentatie. prudent, cu exceptia fructelor de mare, cam toate chestiile major alergene pana la varsta de 1 an: ou integral, unt arahide, pasta susan, peste, fructe de padure, cu rezultate foarte bune. Iti doresc o zi minunata!

  4. Nici eu nu sufar de alergii alimentare, pfuai, la cat imi plac mie fructele de mare si pestele, daca as fi alergica, cred ca as suferi groaznic… Sunt insa alergica la polen, acarieni si mucegai, acarienii si mucegaiul pot fi evitati, dar polenul in perioada mai-iunie nu, asa ca iau antihistaminice la nevoie, anul asta a fost mai bine, dar nu pt ca am stat in casa, ies zilnic minim o ora la alergat/mers, ci pt ca plouat mai mult… Noi avem insa invazie anuala de omizi de stejar, au niste peri microscopici purtati de aer si e jale cu mancarimile, nu ai practic cum sa te protejezi, cu tot cu haine lungi, ochelari, nu poti umbla blindat non-stop, am uitat o data sa-mi pun ochelari la alergat si am avut ochii umflati 3 zile…

  5. Alergie la aer conditionat intr-o excursie lunga cu autocarul?!…cu o pleoapa umflata 3 zile…asa ceva?

  6. Am avut cateva reactii alergice in trecut, dar mai mult sotul pentru care am schimbat multe in regimul alimentar, in modul de ingrijirea a casei, hainelor, folosind mai rar, mai putin, pana am eliminat(consumat si nu am mai cumparat) multe produse agresive. Asta si pentru ca la un moment dat tratamentul medicamentos antihistaminic nu mai dadea rezultate. Si medicii nu intotdeauna iti spun asta, despre atentia la alimente, chimicale.
    O perioada mare am scos multe alimente care au fost reintroduse treptat si le consumam rar-moderat. Chiar daca el avea reactii am decis sa mancam amandoi la fel pentru a diminua aparitia frustrarilor.
    Laptele ne pica greu, mai ales daca e si gras, dar nu avem reactie alergica, doar un disconfort digestiv. Facut iaurt sunt(em) ok.
    Cred ca avem ceva si cu glutenul… vad la mine o legatura si cu procesele inflamatorii.
    Stranutam mereu cand ieseam din casa si era soare, de cand port ochelari rar se mai intampla. La praf. Bine ca nu si la pisica. 😅

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *