Suntem pe val. Sau, mai degrabă, în val pentru că simt cum ne scufundăm cu toții într-o situație din ce în ce mai disperată și care pare fără sfârșit iar, după cum spun specialiștii, există teren prielnic pentru un al cincilea val al pandemiei. M-am umplut de atâta rău și frustrare încâr am ajuns să urăsc două cuvinte: tulpină și val. De cuvântul ”pandemie” nu mai spun nimic pentru că nici nu știam că există înainte să apară nenorocirea asta. Iar de online sunt sătulă până peste cap. M-am exprimat într-un articol anterior despre școala online ca fiind o ”porcărie sinistră” și mulți mi-au sărit în cap susținând că termenul este prea dur și că de fapt a fost o soluție care a adus multe beneficii. Probabil în bula lor, dar cu miile de copii care nu au avut acces la acest sistem, fie din lipsa resurselor materiale, fie din lipsa susținerii și implicării părinților, nu știe nimeni cum va rămâne. Dar cu siguranță nu va fi bine deloc.
Majoritatea elevilor își doresc să se reîntoarcă fizic la școală și să își regăsească echilibrul emoțional. De altfel și eu personal sper ca perioada aceasta de două săptămâni de vacanță forțată să nu se prelungească și viața normală să poată fi reluată cât de curând. Aștept deci cu interes soluțiile guvernanților. Dar nu doar copiilor li s-a acrit de online ci și adulților care de un an și jumătate lucrează de acasă deși, după cum am văzut într-un sondaj recent aroape trei sferturi (72,2%) dintre angajaţii din România spun că au început să meargă din nou la birou cel puţin trei zile pe săptămână, chiar dacă efectele pandemiei sunt vizibil mai ample faţă de anul trecut. Din această cauză, munca la domiciliu a devenit acum mai răspândită ca oricând. Însă, în ciuda beneficiilor logistice evidente (scapi de navetă și de trafic), statul acasă poate avea propriile dezavantaje pentru starea de sănătate și de fericire. Lipsa de socializare, singurătatea, întreruperile constante, tentația meselor neregulate care duc la creșterea în greutate, lipsa mișcării, toate acestea încep să te roadă și work from home nu mai pare atât de roz cum promitea la început.
Cred cu tărie că odată cu sfârșitul pandemiei (că se va termina și asta cândva!) se va reveni la clasicul loc de muncă și clădirile de birouri își vor relua funcționalitatea. Desigur că nimic nu va mai fi la fel iar modul în care interacționăm între noi se va schimba radical (dacă nu cumva asta s-a și întâmplat deja). Nu vom uita prea curând ravagiile corona virusului și, mai mult decât atât, după cum declara recent șeful Organizației Mondiale a Sănătății, este o certitudine biologică faptul că la un moment dat va apărea un nou virus pe care pur și simplu nu îl vom putea stăpâni. Ne este dat deci de acum înainte să trăim cu sabia lui Damocles deasupra capului. Ne vom adapta că nu avem ce face și nu doar prin stilul de viață, mai igienic și cu mai multă distanțare, ci și prin soluții aplicate la scară largă atunci când vine vorba de proceduri și tehnologii aplicate în spații și clădiri în care se regăsesc un număr mare de oameni.
Ce vreau să spun cu asta este că, așa cum în prezent nicio clădire nu poate fi imaginată fără standardul pentru prevenirea incendiilor, de acum încolo vor exista standarde referitoare la riscul de infectare a persoanelor care ocupă clădirea. De fapt nu știu de ce folosesc timpul viitor pentru că deja acestea există sub numele de The IMMUNE Building Standard™. Criteriile de evaluare se referă la alegerea unor sisteme eficiente de purificare a aerului, folosirea unor materiale cât mai prietenoase cu mediul, regândirea băilor și a bucătăriilor, amenajarea unor spații de carantină (o zonă special concepută, complet echipată și gata de utilizare în cazul nevoii imediate de a izola persoane expuse), folosirea unor sisteme de purificare a apei și alte amenajări care în trecut erau specifice doar spitalelor, clinicilor medicale și „camerelor curate” dedicate cercetărilor de laborator. Dacă vă interesează subiectul, mie mi se pare foarte interesant chiar dacă a pornit de la niște lucruri triste petrecute în istoria recentă a omenirii, puteți citi mai multe aici.
Vouă cum vi se pare ideea ca de acum înainte clădirile de birouri să aibă amenajate depozite în care să se găsească tot timpul materiale de protecție și să existe un responsabil care să mențină stocul distribuind toate cele necesare pentru siguranța ocupanților în caz de urgență? Adică să fim mereu pe picior de asediu? E oare o măsură exagerată sau va intra în firescul vieții?
Pai nu de acum trebuie sa ne asteptam la o nouă pandemie, ci dintotdeauna omenirea trece prin epidemii. Si asta de acum e departe de a fi asa gravă ca ciuma.
Cam stresant cu materialele de urgență, dar tin minte ca pe vremuri sa spunea ca trebuie sa avem cu toții acasa masca antigaz.
Vaaaai, am si uitat de faza cu masca, da, imi aduc aminte acum :))))
De acord cu Elena. Pe vremuri nu doar se spunea despre masca antigaz, eu chiar am avut aceasta masca acasa caci ne-a obligat la servici sa o luam. Nu-mi mai amintesc daca am platit-o. In cele din urma a expirat si a ajuns la gunoi.
Uitasem complet de masca, mi-a adus si mie aminte Elena. Doamne, ce vremuri am trait si atunci!
si eu am crescut cu masca de gaz in casa….
Periodic natura ne amintește că nu suntem singuri pe lume. Căutăm mereu cele mai sigure metode de apărare și ele ne aduc schimbări radicale în stilul de viață. “Noroc” cu noile provocări care ne obligă să uităm trecutul!
Să fie vorba de progres?!