S-avem sănătate că-i mai presus decât toate

        Cred că tocmai am trecut printr-un covid. Tura numărul doi, pentru că pe primul l-am făcut în octombrie, vaccinată fiind cu două doze. Între timp am primit și doza trei de vaccin ca să pot circula liberă prin Europa și cu toate astea se pare că m-am pricopsit din nou cu dușmanul. Știu exact când am avut primele simptome de ”răceală”, pe 6 iulie când eram în aeroport în Otopeni, și nu erau semnele mele obișnuite de guturai. După vreo 4-5 zile de suferință (medie) mi-am făcut un test covid din acela rapid care a ieșit negativ dar, pentru relevanța rezultatelor testelor rapide n-aș băga mâna în foc, mai ales dacă boala nu e la apogeu. Dar într-un fel m-am liniștit și mi-am văzut de treabă. (Pe cât am putut pentru că am trecut prin niște dureri de cap groaznice).

        Ieri a fost prima zi când nu am mai simțit nevoia să iau antinevralgic și m-am bucurat teribil pentru că după ce am dat gata vreo două-trei cutii de medicamente fără niciun rezultat, mă gândeam că ar fi cazul să merg totuși la un doctor. Doar că (tot ieri), am citit pe Digi24 că principalele semne ale infectării cu varianta Omicron sunt durerea în gât, urmată de durerea de cap, nasul înfundat și tuse. Se potriveau mănușă 🙂 Mai ales că, tot acolo citit, febra și pierderea mirosului nu mai sunt atât de frecvente. Drept urmare am tras concluzia că, foarte probabil, am avut covid ceea ce nici nu ar fi de mirare la câte cazuri văd că au apărut din nou.

        Acum sunt (aproape) bine deși dimineață am simțit o ușoară senzație de nisip în ochi și asta ar putea fi un început de conjunctivită. Dar de data asta medicul care m-a consultat a fost dr. Google și nu dr. Digi24 🙂 Adevărul este că am o sensibilitate la ochi și, dintre toate fenomenele meteorologice, vântul mă deranjează cel mai tare. Iar în ultimul timp, foarte neobișnuit pentru zona în care locuiesc, am avut parte de alizee continue. Iar acum, dacă tot simt plăcerea asta ciudată de a vorbi despre boli, să vă spun și că de câteva zile  mă mai doare ”ceva” deasupra călcâiului stâng dar nu tot timpul, deci nu atunci când merg ci mai degrabă atunci când fac mișcări bruște și asta nu e bine deloc pentru că n-aș vrea să apară vreun impediment în a-mi bifa țelul de a face cei 15000 de pași pe zi. La atât mi-am setat obiectivul, am plusat la 15000 pentru că 10000 era floare la ureche. Același medic, specialist în toate, sugerează că ar putea fi vorba de o tendinita.

        Bineînțeles, dacă am atins subiectul, am făcut și săpături să văd care este tratamentul acestei afecțiuni inflamatoare și toate drumurile m-au dus către kinetoterapie, metodă de recuperare despre care, până de curând, recunosc că nu știam mare lucru. Din punct de vedere etimologic, kinetoterapie înseamnă terapie prin mișcare ceea ce nu sună rău deloc. Prietena mea din Canada îmi spunea că ea merge periodic la un kinoterapeut pentru ceva probleme la gât și că după fiecare astfel de ședință se simte extraordinar de bine. Am văzut că în ultima vreme au apărut și la noi cabinete de acest gen ceea ce este îmbucurător.

        Cam aceasta este fișa mea medicală la zi. Glicemia și tensiunea sunt în limite normale 🙂 Sper că voi sunteți bine, sănătoși tun, iar dacă asta nu este posibil 100%, măcar să nu aveți probleme grave. Și să ne obișnuim cu ideea că va trebui să trăim cu covidul printre noi. By the way, câți dintre voi ați avut covid? Că eu nu mai știu aproape pe nimeni să nu fi trecut prin boală.