Ce mai spun inventatorii români

         Este imposibil să nu fi cumpărat cel puțin o dată o rolă de scotch, un burete de vase, un pansament, un adeziv, o soluție de curățat mașina sau măcar niște post-it-uri pe care să scrie 3M dar probabil că nu v-ați pus vreodată întrebări legate de această companie.

sursa foto: mydeal.lk


         O să vă spun azi câteva lucruri care mie mi s-au părut foarte interesante. Numele firmei, de fapt o abreviere, vine de la Minnesota Mining and Manufacturing Company și a fost fondată în anul 1902 (în Statele Unite, evident, după cum îi spune numele). Primele activități au constat în exploaterea unor cariere de piatră cu scopul de a fabrica discuri abrazive și hârtie de șmirghel. Se pare însă că materia primă locală nu era potrivită pentru fabricarea șmirghelului și în consecință s-a luat decizia importării respectivului mineral din Spania. Vânzările au crescut și totul părea să meargă bine până când în 1914 clienții au început să se plângă de faptul că praful abraziv lipit pe hârtia de șmirghel nu mai avea aderență și cădea foarte ușor.
         Căutând motivul,  fondatorii firmei au descoperit că în timpul transportului cu vaporul peste Oceanul Atlantic, pe piatră se vărsase ulei de măsline care se impregnase în aceasta.  Pentru că nu își permiteau să piardă o mulțime de bani, au căutat soluții iar cineva a venit cu ideea de a ”prăji” pietrele în foc astfel încât uleiul de măsline să se ardă și suprafața lor să devină din nou curată. Ceea ce s-a și întâmplat iar lucrurile au reintrat în normal. Adoptarea acestei invenții se poate spune că a fost baza de la care s-a plecat pentru crearea departamentului de cercetare și dezvoltare la 3M.
         Chiar de la înființarea companiei, angajații au fost tot timpul încurajați (și recompensați) să vină cu idei inovatoare pentru a crea noi produse. Astfel la 3M s-a produs pentru prima oară celofanul, scotch-ul,  tot felul de benzi magnetice și alte chestii tehnice folosite în muzică și televiziune. Cea mai tare invenție mi se pare post-it-ul, apărut pe piață în 1980, fără de care nici un om care lucrează azi într-un birou nu își mai poate concepe munca.

        Un lucru de admirat este că interesul acestei firme pentru invenții nu se oprește în interior, la porțile companiei. 3M și-a propus să premieze  inventatorii şi aşa a pornit conceptul de „PR3MIAZĂ INOVAȚIA”, unde oferă un premiu de 2000 de euro celei mai bune invenţii româneşti din ultimii ani. Unele companii se implică în sport, altele în proiecte sociale, unele în campanii umanitare dar, din păcate,  în sprijinirea inventatorilor foarte rar se arată cineva interesat deși mersul înainte al omenirii a depins, pas cu pas, de cei care au avut idei. Și, bineînțeles, de cei care i-au sprijinit să le pună în practică iar 3M este unul dintre aceștia.

         Există mai multe invenții românești aspirante la premiul oferit și va câștiga aceea care va obține cele mai multe voturi.
         Eu am votat, o să vă spun imediat cum puteți face și voi asta,  și aș vrea să câștige BIOCOND NERV, o nouă tehnologie medicală care permite regenerarea rapidă a suturilor nervilor periferici. Sănătatea mi se pare, și nu numai că mi se pare, chiar și este, cel mai important lucru pe lumea asta și atunci când o pierzi se duce totul de râpă. La fel de trist este și atunci când cineva drag se îmbolnăvește și ai da tot aurul din lume ca să-l ajuți să se facă bine. Sunt sigură că la un moment dat, chiar dacă eu nu o să mai apuc momentul, medicina va avansa atât de mult încât oamenii vor putea fi ”reparați” și li se va putea înlocui orice ”piesă” stricată. Și toți vor trăi 100 de ani și se vor stinge încet, încet, stând fericiți în fotoliu în fața televizorului.
         Pentru un astfel de deziderat, echipa de cercetători care a lucrat la realizarea conductorilor nervoși din colagen și-a pus mintea la contribuție. Au inventat un produs cu aplicabilitate imediată în operaţii de microchirurgie, adică niște conductoare tubulare de regenerare (tuburi) care leagă capetele unui nerv secționat pentru a le lipi la loc.

         Nu știu de ce eu am crezut că nervii periferici sunt la periferie, adică la extremitățile corpului (în degete, așa mi-am imaginat). Dar probabil că nu prea am învățat la anatomie atunci când trebuia pentru că ceea ce am crezut eu este de fapt o mare prostie. De fapt sistemul nervos periferic cuprinde acele componente ale sistemului nervos, care se află în afara creierului și a măduvei spinării. Adică toți nervii din corp, nu numai ăia micii din degete 🙂
         Deci, cu această nouă tehnologie , un nerv secționat (de exemplu rupt în urma unui accident) se poate reface cu ajutorul acestor tubulețe din colagen care costă în jur de 30 de euro (2 cm). Un preț mai mult decât rezonabil. Metoda reprezintă o alternativă terapeutică de actualitate mondială la tratamentul convențional prin sutură sau grefarea leziunilor nervoase.  Până acum, cadrele medicale erau nevoite să recolteze fragmente de porţiuni de nerv, adică să sacrifice un alt nerv, pentru a ajuta la regenerarea unui nerv important. Adică tăiau dintr-o parte ca să pună în alta.
         Această idee a fost medaliată cu aur la Târgul de Inovații – Innova de la Bruxelles 2013. Echipa de cercetători care a lucrat la realizarea conductorilor nervoși din colagen este formata din doctor chimist Madalina Albu, profesor doctor Ioan Lascar, doctor Dragos Zamfirescu, academician Maya Simionescu, doctor Ion Zegrea, doctor Marius Popescu şi doctor biolog Irina Domnica Titorencu şi Georgeta Bumbeneci.
         Dacă invenția vi se pare utilă și vreți să câștige premiul pus în joc de 3M, vă invit să vă exprimați votul aici . Dacă totuși aveți o altă părere, puteți vota un alt proiect din lista celor participante. Oricum eu vă doresc sănătate, că-i mai bună decât toate !

Share This:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *