N-am fost învățată de mică să las bacșiș la restaurant pentru simplul motiv că astfel de activități nu făceau parte din programul familiei. Nu-mi aduc aminte să fi ieșit vreodată cu părinții seara la terasă sau să luăm masa în oraș. Doar la cofetărie mergeam uneori dar acolo, după ce ne alegeam prăjiturile din vitrină, plăteam la tejghea și apoi cu farfurioara în mână căutam o masă la care să ne așezăm. Nu am avut de-a face cu chelnerii până ce am ajuns la vârsta adultă când vremurile s-au schimbat iar posibilitățile de a ieși în oraș s-au înmulțit semnificativ. De la început mi s-a părut de bun simț ca cel care mă servește să fie recompensat deși nu cred să mă fi învățat cineva asta. Pur și simplu așa am simțit și așa am făcut. Faptul că cineva mă servește mă îndatorează într-un anumit fel, doar cuvântul servitor vine de la verbul a servi. Părerea mea este că atunci cînd stai așezat la masă iar cineva se agită în picioare în jurul tău căutând să-ți facă pe plac se creează automat o diferență de clasă iar raportul nu mai este cel de egalitate. Un mic gest de mărinimie poate compensa, sau măcar îndulci, gradul de inferioritate pe care un ospătar îl încearcă.
Sigur că dacă serviciile lasă de dorit situația se schimbă radical, dar faptul că mâncarea nu este gustoasă nu înseamnă același lucru cu lipsa de politețe. În primul caz nu este vina chelnerului că bucătarul este incompetent și este un lucru total diferit cu a nu fi băgat în seamă după ce te-ai așezat la masă.
Este foarte convenabil să-ți spui că jobul tău este mult mai greu decât al unui chelner dar poate ar fi bine să te pui în pielea lui pentru câteva momente. O mulțime dintre aceștia sunt studenți care încearcă să-și adune câțiva bani de buzunar iar multe dintre fetele care servesc la mese sunt mame care se chinuie să-și crească singure copilul. Este simplu să emiți judecăți de valoare presupunând că fiecare câștigă după cum merită și că unele meserii sunt scutite de stres. Este liniștitor pentru propria conștiință să-ți ascunzi egoismul după paravanul comparației meschine eu nu primesc nimic în plus pentru că fac ceea ce scrie în fișa postului, altul de ce ar primi? Mulți nu înțeleg că munca unui chelner nu se rezumă doar la a prelua comenzi, a aduce farfuriile la masă și a umple paharele. El trebuie să curețe, să aranjeze șervetele, să spele ferestrele, să măture, să dea cu mopul și apoi să-ți zâmbească astfel încât tu să te simți bine și să ai o experiență plăcută.
În consecință, la restaurant, eu las întotdeauna bacșiș pe principiul că mă port cu oamenii exact așa cum mi-ar plăcea mie să fiu tratată. Sigur că există și excepții dar pot să număr pe degete de câte ori am fost atât de prost servită încât să plătesc exact cât scrie pe notă. În cazul în care plătesc cu cardul, iar asta se întâmplă din ce în ce mai des, bacșișul îl las cash. Cât? În general 10-15% sau rotunjit în sus. Cu cât totalul este mai mare, cu atât procentul este mai mic. Adică la o notă de plată de 100 de lei, un bacșiș de 10 lei mi se pare rezonabil.
În general las ceva în plus și la coafor sau la taxi. Uneori îi dau ceva și curierului care îmi aduce pachetele dar de ceva vreme nu s-a mai întâmplat asta. Mai nou curierii (de la toate firmele) nu mai au bunăvoința de a urca până la etajul patru și trebuie să cobor eu. Dacă așa stau lucrurile mi se pare că nu li se cuvine nimic suplimentar. Totuși le dau câte o sticlă de apă sau suc de la frigider pentru că mi se pare că au o muncă foarte grea, mai ales acum pe caniculă. Și toți se bucură de apa rece, poate chiar mai mult decât pentru 2-3 lei 🙂
Cuvântul bacșiș este de origine turcă și nu mă mir deloc. Am fost în Turcia și se pare că acolo bacșișul e ridicat la rang de politică națională. Oriunde întorceam capul mi se părea că toți stăteau cu mâna întinsă pentru a primi mica răsplată pentru serviciile oferite. Cu rost și, de cele mai multe ori, fără rost. Cutiile de colectare a bacșișului erau răspândite peste tot: la recepția hotelului, la bar, pe bordul microbuzului care ne ducea la plajă, la bufetul restaurantului, pe vaporașele care organizau mici croaziere, nu exista loc în care să se întâmple ceva și să nu fie instalat un tip box.
Mi-a displăcut foarte tare acest lucru mai ales că erau locuri în care nu vedeam sensul acestor cutii adică nu vedeam niciun fel de serviciu personalizat. Am avut tot timpul senzația că cineva mă obligă să bag mâna în buzunar chiar și atunci când nu voiam să fac acest lucru.
Las bacșiș pentru că așa vreau și nu atunci când mi se cere, e un gest de mulțumire și nu unul automat. Iar restul nu uit să mi-l iau niciodată dar aici e o altă poveste.
Știu că sunt persoane cărora nu li se pare normal să lase bacșiș. Voi de ce parte vă situați, pro sau contra?
curierii cu care lucrez eu primesc bacșiș pentru că sunt mulțumită de felul în care mă servesc. cine nu are chef să urce două etaje dispare din lista mea, e simplu. la restaurante e în funcție de servire și de nota de plată (în grecia am văzut prima dată bacșișul pe nota de plată) iar a coafor mereu mă ciondănesc p cât las. însă îmi displace să cotizez la medic doar pentru că așa pot spera la un ajutor mai …competent și mă enervează cei care pretind fie din atitudine, fie verbal, o atenție.
Ceea ce se dă la medic nu aș numi bacșiș ci mai degrabă mită. Iar cei care consideră că bacșișul sau mita li se cuvine de drept mă enervează și pe mine.
Cand eram in facultate am lucrat cateva luni ca ospatarita la restaurantul "La Mama" din Bucuresti. Nu ca pot face neaparat o comparatie cu alte joburi pe care le-am avut, pentru ca erau din alte arii profesionale, dar sa fii ospatar ( unul care se straduie sa fie bun) e una dintre cele mai grele meserii. Tin minte ca lucram o zi cu o zi, iar in ziua in care lucram eram acoli de la 7 dimineata la 23 seara, nu aveam voie sa ne asezam decat in timpul pauzei de pranz (30 min), din bacsis ne opream oricum doar 40% pentru ca restul mergeau la restul angajatiilor si de multe ori am avut client nesimtiti carora nu aveam alta optiune decat sa le zambesc. Dupa cate o zi din asta, evident ca dormeam cel putin pana la pranz, iar seara nu puteam face mare lucru pentru ca a doua zi trebuia sa fiu matinala. Salariul era cel minim, pentru jumatate de norma, deci castigul venea practic doar din bacsisuri. Acum avem niste prieteni care nu lasa bacsis la nici un restaurant, au ei principiul asta al lor, ca oamenii aia oricum sunt platiti sa ne serveasca pe noi, iar mie imi vine sa intru in pamant de rusine cand ii vad cum se comporta.
"Principiile" astea ne omoara cu zile.
nici eu nu prea las baccis. E drept ca si apelez rar la servicii, rar ies la restaurant si la coafor= 2 ori pe an. Tin minte ca acum ceva ani cand a fost o perioada dificila financiar am strans tot restul ce il lasam si baccis etc si am vazut cati bani mi se scurg…. sa va mai zic ca la un bilant pe homebanking am vazut ca am neglijat 200lei in cursul anului doar pe comisioane bancare? Si eu am lucrat ani de zile cu minim pe economie, apoi salariu mediu pe economie, si eu am avut multe perioade cand ajungem la 10-12 seara acasa si nu am primit nimic; cand nu mi-a convenit am schibat jobul dar nu am asteptat si nici nu as fi luat nimic in plus.
Las doar acolo unde consider ca am platit prea putin ( de genul o coafeza a cerut 10 lei pt tuns si codite fetei) = munca de peste juma de ora. I-am dat cu drag inca 5 lei.
Subiectul cu comisioanele bancare e mare de tot 🙂 Și e foarte bună comparația cu bacșișul, adică pe lângă faptul că plătești comision pentru orice operațiune, ți se mai ia încă o taxă de așa zisă ”administrare”.