Pentru ea aceasta este normalitatea. Pe ea au bătut-o părinții și pe ei i-au bătut ai lor. Nimic anormal, generație după generație și-au luat-o pentru că meritau. Pentru că au făcut ceva rău, pentru că au luat o notă proastă la școală, pentru că au fost obraznici, pentru că au întârziat seara acasă, pentru că nu s-au mișcat destul de repede, pentru că au spart o farfurie, pentru că și-au pătat hainele… pentru orice. O meritau. Ai fost rea, trosc!, o palmă peste fund, ești o nesimțită, pleosc! o palmă peste față. Azi așa, mâine așa… Ai fost rea, n-ai fost ascultătoare, ai făcut aia, n-ai făcut aialaltă… meriți o bătaie!
Ești copil și cei mai iubiți oameni din micul tău univers te lovesc, uneori nici nu-ți dai seama care este motivul dar știi că ei au dreptate doar ți-au spus de atâtea ori că meriți să fii bătută. E vina ta și numai a ta. Îți repetă mereu acest lucru și tu crezi, doar ai fost obraznică cum altfel să te educe ca să iasă om din tine? Mintea unui copil este ca un burete, absoarbe tot ce vede și tot ce aude în jur. Bianca știe că e doar vina ei atunci când ia bătaie. Merită asta. Numai așa o va putea apuca pe drumul cel bun. Copiii își iubesc părinții orice ar face. Copiii își iubesc părinții așa cum sunt și le preiau comportamentul.
Nu știu cine este Bianca, am întâlnit-o astăzi pe Facebook. Era revoltată în urma unui articol în care Radu afirma că dacă îți bați copilul nu meriți să fii părinte. 
Bianca își iubește părinții pentru că i-au oferit totul. Totul, inclusiv bătaie. Pentru ea, bătaia a fost un rău necesar. Mintea ei fragedă de copil s-a dezvoltat într-o realitate deformată, într-o lume în care bătaia este ruptă din rai și în care normalitatea include violență. O lume în care rezolvarea problemelor înseamnă plesnitul copilului peste fund sau peste față atunci când nu vrea să facă ceea ce i se cere, o lume agresivă în care se urlă și se trântesc lucruri. Așa a văzut la ea acasă. Părinții ei au crescut la fel. Bătaia, e adevărat că nu cu parul sau cu scândura din gard, ci bătaia ”rezonabilă” face parte din realitatea cotidiană și vine atunci când copilul o cere. Așa crede Bianca și, din păcate, nu este singura care a crescut cu aceste valori.
Cum va fi Bianca atunci când va avea proprii copii dacă ei i se pare normal că părinții au bătut-o? Cum va reacționa când ăla micu o să plângă degeaba sau n-o să vrea să execute ceea ce ea o să-i ceară? O să vadă roșu în fața ochilor și, cel mai probabil, o să-l altoiască și o să gândească ce mare lucru, doar nu l-am omorât în bătaie, merita asta…
E trist să prevezi astfel de lucruri, e trist să sesizezi violența ce va veni… Mi-e milă de Bianca cea crescută cu bătaia dar o să o urăsc atunci când o voi vedea pe stradă smucindu-și copilul de mână, strigând la el sau lovindu-l peste fund. N-am văzut niciodată o pisică să-și bată puii și nici o cățelușă să și-i lovească sau să-i tragă de cap. Și atunci oare de ce spunem comportament animalic?
Sunt 100% de acord cu tine.
Ca o completare/paralela la ce ai scris, un alt caz, tot de pe fb: Am avut aceeasi discutie cu verisorul de 28-30 de ani, pe facebook, M, acum vreo 2 saptamani. A zis ca a fost batut de taica su (confirm, am asistat la amenintari, abandon, santaj emotional, lovit, etc) doar ca M. considera ca era vina lui si ar fi meritat sa ia bataie. Si cum povestea mi-a adus aminte de niste carti scrise despre perioada comunista unde era mentionata una din regulile tortionarilor: abuz pana victima e convinsa ca o merita. Doar ganditi-va la ideea asta!
Pentru M., o doamna (nu o cunosc) i-a argumentat despre efectele negative ale bataii asupra psihologicului si sanatatii (si va confirm, M. a schimbat religii, a abandonat activitati si scoala, se plange in public ca are probleme in a forma o relatie stabila etc etc ) – desi si-a gasit un ritm in viata (si credeti-ma, e unul din cel mai talentati si inteligenti din familie!!! ). In discutia aia i-am zis un singur lucru: “e ilegal sa lovesti un caine, un om, un copil. Ilegal. ” . Sper sa tina minte asta, pt ca M. are sanse sa devina (eu ma rog ca nu!! ) sa devina unul din soti care isi va bate sotia, educativ zic.
Eu sunt o femeie. O mama. Am fost batuta. Povestile mele au facut sa planga colegele de camin asa ca nu le-am mai spus, doar scris. Am momente cand imi pierd cumpatul si inspir, expir, pentru ca din subconstient si instinct prima solutie vine agresivitatea. E crunt, dar recunosc eu copii ce vazui din instinct. Nu am lovit, e un efort mare pentru mine sa schimb asta, dar fac pentru ca rational stiu ca altfel dau mecanismul agresivitatii mai departe copilului si copilul va bate mai departe.
Ganditi-va de cate ori vedeti un om ca isi bate nevasta/copil/vecin/animal ca asa a fost tratat in copilarie si ca nici nu gandeste, ci se comporta cum a vazut. Ganditi-va ca asa a fost perioada de iobagie din Romania acum 150 ani (comunistii au spalat istoria si folosit cuvantul iobag in loc de sclav, dar in dex au descriere similara). Ganditi-va ca tiganii sunt si mai agresivi pentru ca au fost si m ai agresati, de toti! de sute de ani. Si ca suntem cu 100 de ani in urma Filandei, Norvegiei, Suediei tocmai ca “transmitem” mecanisme feudale mai departe.
Am aceeași reacție atunci când mă gândesc la M., adică îmi pare rău și mi-e milă de el dar nu nu pot să empatizez cu el mai departe dacă va avea un comportament violent (deși sper că nu) mai ales că tu spui că este un om inteligent… poate va reuși să-și controleze agresivitatea dobândită în urma tratamentului pe care l-a îndurat.
Ce bine ai spus ”mecanisme feudale”…
De acord si eu cu voi.
Cred ca multi copii batuti sufera de sindromul Stockholm.
O femeie, poate mersul la camin te-a salvat, ai putut povesti. La noi nu stia nimeni ce se intimpla in casa, ce batai, santaj, circuri, ce viata chinuita aveam. Din afara toate erau bune si frumoase . Eu am scapat abia cind m-am maritat, si nici macar atunci, cum ziceam, eram prada sindromului Stockolm.
Si cum spui tu, o femeie, primul impuls e sa dai, cind ai fost educat doar cu bataie si amenintari. Si e tare greu sa lupti continuu ca sa fii un parinte bun pentru copilul tau. Asta e una, apoi faptul ca insisti, ca astepti toata viata daca nu scuze, macar niste pareri de rau, dar ele nu vin niciodata.
Doamne, fată dragă, ce rău îmi pare să aud toate astea…
Eleno, ce avem noi in subconstient, in rutina, se vede fix in situatiile critice. Cand suntem calme si rationale, ne controlam. La mine cand tipa cineva ma blochez si plang. Apoi fug. Am asistat la serviciu la o cearta intre 2 sefi (romanii se injura si la munca….). M-am ridicat si plecat la toaleta ca am inceput sa plang. Alta sedinta unde un coleg tipa la alt coleg ca daca nu ii convine, sa plece. Am plecat eu.
E tare greu sa fiu un parinte bun cand nu avem exemple. Ei bine, eu am avut si exemple, mamaia, care reusea sa aiba grija de 3- 4 nepoti, vaci, porci, gatit 3 mese (vremuri cand nu era curent) si sa zica un Tatal Nostru cand se infuria pe un animal. Dar eu mai copii iesirile mamei. Imi cer scuze fetei. Conteaza mult.
M-a ajutat o psiholoaga. Carti citite. Meditatie. Iubire de sine. Ordine si simplitate in viata. Mai repet: iubirea de sine …. pentru ca noi nu am fost invatati asta, nu am vazut-o nici acasa, nici in scoala unde erau iubiti numai elevii buni, aia care nu erau suficient de buni (sau daca eu buna, greseam) eram balacariti in fata clasei etc.
“E tare greu sa fiu un parinte bun cand nu avem exemple”, asta zic si eu. Eu le am pe prietenele mele le mai cer sfaturi.
Si eu am la activ multe carti citite, psiholog, dar cum zici , in momentele de criza, ies demonii la suprafata. Te repari, dar nu esti ca altii, care au crescut cu dragoste.
cum îi spuneam și ieri lui radu, sunt dintre cei care spun că unii nu-și merită copiii. și că sunt de acord ca statul să intervină dur, chiar luând copiii de la părinții care, într-o formă sau alta, își agresează copiii (nu doar fizic și ci verbal).
din păcate statului nostru îi este cam indiferent și aici este cu totul altă discuție, dar…
Statul se implică foarte puțin și doar atunci când de multe ori este prea târziu. Și eu sunt de acord cu măsuri mai drastice împotriva celor care își agresează proprii copii.
Psi, si eu sunt de aceeasi parere, si tarile nordice chiar fac asta. Astazi, acolo doar 9-10% din copii spun ca au fost loviti de parinti (in romania cifra e pe la 60%), tocmai ca exista serviciu social, la primele incidente vin si fac consiliere parintilor, si abia daca lucrurile sunt grave sau continua, se decid la intervenit (temporar).
Cica cele mai mari probleme acolo le au somalezii si tiganii. 2 natii de sclavi si nu departe de sclavie ….
Din pacate acesti copii agresivi ajung sa agreseze copiii nostri.
Asa tare m-a revoltat: in România pe strada o familie cu 2 copii și un bebeluș la plimbare. Și tatăl urla la unul din copii ca ii e frică să meargă pe bicicleta, apoi a început să-l bata spunându-i că-l învață el sa nu-i mai fie frică. Și n-am făcut nimic decit sa arunc niște priviri ucigătoare. Nici nu știu ce s-ar putea face.
Mulți copii nu-s bătuți decit în casa,în public totul e miere și dulceață, deci ce-ar putea face statul?
Eu ma gândeam ca despre femeile bătute se mai vorbește,dar sa bați un copil e mai grav,ca el nu știe sa fuga și îl crești asa,strâmb…
Din păcate și eu asist adesea la scene de violență și nu fac nimic…
Eu cu mandrie, pot sa zic ca am stricat o prietenie cu mama dar am salvat copilul ei. Il lovea, tragea de urechi, ameninta ca il omoara in bataie si in public, in fata prietenilor lui. Mi s-a parut prea grav sa isi loveasca copilul de 3 ori in 2 ore, asa ca i-am zis ca e abuz.
Situatia s-a schimbat COLOSAL la copil din prima saptamana. Copilul inca sufera, inca e depresiv, inca spune ca omoara/vrea sa moara dar nu mai loveste la fel ca inainte, nu mai e la fel de agresiv.
Apoi am mai atras atentia unei educatoare. Am tacut, dar ar fi trebuit sa fac reclamatie la gradinita.
Dacă am avea toți aceeași atitudine, ce bine ar fi. Nu pot decât să te felicit cu cea mai mare sinceritate!
nu e nevoie sa avem toti. 10% din noi daca am face, daca am reactiona la ilegalitate (e ilegal sa lovesc un caine, o pisica, un copil, un om) , ei bine, asta ar schimba lumea.