Mojito. Cocktail de vară

15 June 201513 August 2015 Ioana 4 Comments

Mojito este un cocktail tradițional cubanez care a devenit extrem de popular în Statele Unite în anii 80 și apoi în întreaga lume. Printre altele a fost băutura preferată a scriitorului Ernest Hemingway iar în Marea Britanie a fost primul pe lista celor mai bine vândute cocktail-uri în 2014, asta, așa, ca să știți. Este un long drink delicios, foarte simplu de preparat, nu necesită decât cinci ingrediente și este extrem de răcoros, potrivit pentru zilele caniculare.

Pentru mojito aveți nevoie de rom alb, frunze de mentă, zahăr, lime (nu știu care este cuvântul în românește pentru lămâia verde) și apă minerală sau sifon. Gheața ar fi al șaselea ingredient dar pe asta nu am mai pus-o la numărătoare. Ca la orice preparat, reușita acestuia depinde în mare măsură de calitate ingredientelor folosite. Evident că romul este foarte important și eu m-am cam zgârcit când l-am cumpărat alegând marca proprie de la Kaufland (vreo 30 de lei, nu mai știu exact) și drept să spun nu am făcut cea mai bună alegere. Data viitoare o să cumpăr ceva mai de calitate, asta însemnând un rom cu o aromă mai pregnantă.

Prepararea propriu zisă durează doar două minute. Într-un pahar mare se pun două lingurițe de zahăr (dacă sunteți în Cuba puneți sirop de trestie de zahăr) , 12 frunze de mentă, sucul de la o jumătate de lime și 40 de ml de rom. Eu nu pun codițele de mentă pentru că mi se pare că dau un gust ușor amărui dar poate e doar părerea mea. Pentru ca savoarea mentei să difuzeze repede, frunzele trebuie zdrobite puțin iar eu fac acest lucru cu coada unei linguri de lemn. Dacă încerc să le zdrobesc cu ceva metalic s-ar putea să se fărâmițeze și este foarte neplăcut atunci când bei să ți se lipească pe dinți bucățele verzi sau să ți se înfunde paiul.

Apoi se adaugă 5-6 cuburi de gheață iar restul paharului se umple cu apă minerală. Se decorează cu o felie de lime și o crenguță de mentă.

Este băutura (alcoolică) pe care mai nou o prefer vara și nu aș da-o nici pe o sută de beri 🙂 Vouă ce vă place să beți pe caniculă?

Salată tabouleh

2 June 201513 July 2016 Ioana 9 Comments

Îmi place foarte tare mâncarea libaneză. Adică așa cred 🙂 Spun cred pentru că doar de două ori am fost la restaurante cu profil libanez și din multele feluri care s-au adus pe masă nu a fost nimic care să nu-mi placă. Tabouleh este una dintre cele mai populare salate și își merită renumele din plin. Se face foarte simplu și foarte repede iar rezultatul este spectaculos. Dacă nu ar fi fost așa, nu m-aș fi încumetat să mă apuc de treabă pentru că nu-mi place deloc să-mi petrec vremea în bucătărie, mai ales vara. Tot ce pregătesc trebuie să-mi ia mai puțin de 15 minute iar tabouleh se încadrează perfect în acest interval.

Unul din ingredientele acestei salate este bulgurul care este un grâu măcinat mare sau doar zdrobit. Eu am găsit o singură dată la Auchan și după aceea nu am mai văzut decât în magazinele cu profil arăbesc dar bulgurul poate fi înlocuit cu succes cu cușcuș. Și nu o spun numai eu, a spus-o și Adi Hădean pe blogul lui. Nu e vorba de principiul tipic românesc merge și așa ci chiar este o soluție bună.

Ingredientele pentru tabouleh sunt cele din poza de mai jos. Ca la orice salată cantitățile nu sunt bătute în cuie și în niciun caz nu trebuie cântărite Totuși ar trebui precizat că este nevoie de muuuult pătrunjel (mult mai mult decât în orice preparat românesc). Eu am făcut un bol mare, pentru patru persoane, și am pus o legătură măricică de pătrunjel, aproximativ 400 de grame de roșii, 3 cepe verzi, o jumătate de lămâie și 125 de grame de cușcuș (o jumătate de punguță). Sare, piper și ulei de măsline după gustul fiecăruia. Pentru ca salata să fie răcoroasă, potrivită pentru o zi caniculară, ar fi trebuit să adaug și câteva frunze de mentă dar am uitat să cumpăr din piață iar menta uscată nu îmi place așa că nu am pus deloc. Dar voi să nu uitați de mentă pentru că îi dă o aromă delicioasă.

În primul rând am pus la fiert cușcuș-ul în apă clocotită cu sare. L-am lăsat 4 minute, un pic mai puțin decât scria în instrucțiunile de pe ambalaj, pentru că bobițele trebuie să rămână întregi și nu să se transforme într-un fel de pastă noroioasă. Carevasăzică le-am fiert al dente.

Între timp am tocat pătrunjelul și ceapa verde și mi-a fost ciudă că am uitat de mentă.

Roșiile se taie mărunt. Cât de mărunt? în bucățele cu latura de un centimetru 🙂

Se stoarce sucul unei jumătăți de lămâie și se toarnă peste amestecul de verdețuri, roșii și cuș-cuș fiert iar apoi se adaugă ulei de măsline, sare și piper. Salata tabouleh se poate mânca imediat dar dacă se lasă la frigider o jumătate de oră capătă un gust divin, toate aromele trecând unele în altele.

Am făcut această salată de foarte multe ori și secretul reușitei mi se pare strict legat de pătrunjel. În primul rând trebuie să puneți un pic mai mult decât vă gândiți inițial că ar fi necesar. Tabouleh la mama lui acasă este mult mai verde decât cel pe care îl vedeți în poza făcută de mine. V-am mai spus că nu există mâncare de-a noastră cu atâta pătrunjel și un pic pare neobișnuit. În al doilea rând, nu vă chinuiți să îl tocați foarte, foarte mărunt. Din loc în loc trebuie să se vadă marginile dantelate ale frunzulițelor. Uleiul de măsline trebuie să fie de bună calitate și… cam atât. Simplu, rapid, gustos și sănătos.

Cel mai simplu Tiramisu

12 May 201513 August 2015 Ioana 12 Comments

Numele desertului Tiramisu însemnă în italiană ridică-mă și nu cred că se putea găsi un nume mai potrivit. Mie, cel puțin, îmi ridică moralul instantaneu.
Prima și prima dată am mâncat tiramisu la niște prieteni francezi. Era un tiramisu făcut în casă, fără alcool, și mi s-a părut cel mai bun lucru pe care l-am gustat în Franța deși, fiind pentru prima oară acolo, am încercat multe din rafinamentele pentru care francezii sunt vestiți. Dar așa s-a întâmplat, să-mi cadă cu tronc un desert italian.

Mi-am notat atunci rețeta, care este foarte simplă, și am făcut-o de nenumărate ori. Nu chiar atât de des cum aș fi vrut pentru că încerc să limitez pe cât posibil numărul de calorii. Dar dacă nu mi-ar fi teamă că mă fac cât China, aș mânca în neștire.

Să trecem deci la lucruri concrete, adică la ingrediente:

500 grame de brânză mascarpone
5 ouă
5 linguri de zahăr
24 de pișcoturi
400 ml de cafea

Din cantitățile astea ies cam 8-10 porții, așa că, dacă vi se pare prea mult, se poate înjumătăți totul. Ca să știți la ce să vă așteptați: acest tiramisu are o consistență destul de moale, nu este țeapăn ca o prăjitură și se servește în cupe de înghețată. Contează foarte mult calitatea mascarpone-ului care, dacă este prea moale, s-ar putea să compromită rezultatul final. Eu îl cumpăr de la Lidl unde raportul calitate / preț mi se pare foarte bun.

Pasul unu: se prepară cafeaua pentru că aceasta trebuie să fie rece atunci când se vor înmuia pișcoturile. Nu puneți zahăr și mai ales nu folosiți ness, ci cafea neagră.

Apoi se separă albușele de gălbenușe și se bat spumă. Gălbenușele și zahărul se amestecă împreună și treptat se adaugă brânza. Eu folosesc robotul de bucătărie și toată operațiunea durează cinci minute. Fără mixer durează un pic mai mult dar nu e imposibil. Apoi, peste acest amestec de culoare galbenă și cu un gust absolut delicios, se răstoarnă spuma de albușe și, cu mișcări ușoare se amestecă împreună. Vreau să spun că nu e nevoie să frecați ca la zacuscă ci doar un pic, astfel încât să rămână o compoziție pufoasă, cu aerul din albușe încorporat în ea.

Pișcoturile se înmoaie, unul câte unul, în cafea și se așează într-un vas. Trebuie să le treceți rapid prin cafea pentru că absorb lichidul foarte ușor și dacă le țineți prea mult pur și simplu se dezintegrează.

Nu este necesar să le aranjați artistic pentru că oricum nu se vor vedea la final. Peste ele se toarnă crema propriu zisă.

Se nivelează puțin și gata. Deasupra se poate presăra ciocolată neagră rasă sau pulbere de cacao și se lasă la frigider patru ore.

Asta e tot. Adică nu chiar. Să vă mai spun una-alta despre pișcoturi 🙂 În engleză se numesc ladyfingers iar în italiană savoiardi. Numele lor vine de la Ducele de Savoia pentru că la curtea sa, la sfârșitul secolului al XV-lea, s-au făcut pentru prima dată cu ocazia unei vizite a regelui Franței. Au avut un succes atât de mare încât au devenit prăjitura oficială a curții fiind oferite oaspeților ca un simbol al bucătăriei locale. Și se vede că și acum, după mai bine de 500 de ani de la apariție, sunt la fel de apreciate.

Bruschette cu roșii

8 April 201513 August 2015 Ioana 6 Comments

De tare multă vreme nu v-am mai dat nicio rețetă așa că acum a sosit momentul. Ceva mai simplu de atât nu se poate (decât, eventual, cozonac înmuiat în lapte dar pentru asta mai trebuie să așteptați câteva zile până la Paști).

Bruschetta este un aperitiv italian (antipasto) care constă în pâine prăjită, frecată cu usturoi și garnisită cu roșii, ulei de măsline, sare și piper. Gata, asta e tot 🙂 Dar dacă tot am făcut poze, mă gândesc să vi le arăt și vouă. Eu nu pun piper pentru că mi se pare că are un gust prea puternic alături de usturoi așa că folosesc doar ceea ce se vede mai jos

În timp ce feliile de pâine se prăjesc, se taie roșia bucățele mici, mici, mici (ca să nu cadă de pe pâine și să fie ușor de mâncat).

Apoi feliile de pâine prăjită se freacă cu usturoi și se stropesc cu ulei de măsline. Doar se stropesc, nu se îneacă în ulei, da?

Deasupra se așează artistic roșiile tăiate cubulețe, se sărează un pic și gata! Am gătit o masă gustoasă pentru micul dejun sau o cină ușoară.

Vă garantez că dacă le aranjați așa drăguț, bruschettele o să aibă un cu totul alt gust, mult mai bun, decât dacă ați mânca pâinea prăjită și roșiile tăiate felii separat. Aspectul are un efect puternic în stimularea papilelor gustative. Dacă vreți un gust mai italienesc, puteți pune deasupra și un pic de busuioc. Gustul românesc care se vrea de partea mărarului nu este deloc indicat 🙂

Sunt așa de bune încât nici nu par a fi de post. De fapt scopul postului este să ne luăm gândul de la lucrurile mărunte și să ne concentrăm asupra spiritualității și nu să inventăm cât mai multe rețete care să ne aducă bucurii lumești.

Luați-o cum vreți, dar mie mi se pare că a mânca bruschette în Vinerea Mare nu este un gest de renunțare deși corespunde dogmelor din domeniu 🙂

Înghețată de iarnă

15 January 201513 August 2015 Ioana 2 Comments

Înghețata de iarnă, ca și cea de vară… se cumpără de la magazin 🙂 Sunt înnebunită după înghețată dar nu cred că o să mă apuc vreodată să o prepar eu cu mâna mea atâta timp cât ceea ce se găsește în comerț este delicios. Dar… pentru că există un dar, oricărei înghețate i se pot aduce îmbunătățiri. Iar cum aroma de măr copt și scorțișoară se potrivește perfect cu iarna de afară, îmi place să mă răsfăț (fără să aștept neapărat musafiri) cu un desert foarte simplu dar care are savoarea a ceva făcut în casă.

Pe lângă înghețată, ingredientele principale sunt mărul, zahărul și scorțișoara.

De data asta eu am avut o înghețată de măr copt cumpărată de la Lidl dar de obicei am înghețată de vanilie. Tot ”gătitul” constă în a curăța un măr și a-l tăia feliuțe pe care apoi se presară zahăr și scorțișoară. Pe farfurioara din fotografie am doar o jumătate de măr pentru că m-am găndit că ar fi bine să mai reduc din calorii.

Mărul astfel tăiat se pune la microunde un minut, două până se înmoaie puțin, devine transparent și lasă sirop.

Apoi se așează în cupă, fierbinte, lângă înghețata rece și e gata. Vreau să spun gata pentru a fi mâncat.

Este ceva demențial, atât gustul merelor coapte care acoperă aproape de tot gustul înghețatei, cât și combinația de rece-fierbinte. Aș folosi o expresie pe care sigur ați auzit-o dar care îmi cam dă de gândit: ceva atât de bun că-ți vine să-ți bați copiii. Este un superlativ prin care exprimăm ceea ce simțim dar care, din fericire, nu se mai potrivește cu politica zilelor noastre. Expresia însă continuă să existe 🙂

Share This:

Share This:

Share This:

Share This:

Share This: