Am fost aseară la Cristian, nepotul cu numărul trei în linia succesiunii la tron și ne-am distrat de minune cu noul lui joc în care eu mă ascundeam și el trebuia să mă găsească. Un fel de-a v-ați ascunselea pus pe repeat în care, sub nicio formă, nu trebuia să mă abat de la regulă. Adică era musai să mă ascund de fiecare dată după draperia din dormitor în timp ce el aștepta în bucătărie ca apoi să intre intempestiv peste mine și să țipe de bucurie că m-a găsit. Iar eu să mă mir cum de a avut flerul să mă caute tocmai acolo. Am încercat să trișez și să mă ascund în baie dar tentativa mea a fost lipsită de succes. Chiar și Vlad, adică taică-su, mi-a spus că jocul înseamnă să mă pitesc de fiecare dată în același loc și să nu schimb nimic din reguli chiar dacă mi se pare ciudat. Adevărul e că uitasem că acum 30 de ani și Vlad se juca exact la fel. Se ascundea sub masa din bucătărie și apoi o striga pe mama Hai, bunică să mă cauți sub masă! 🙂 Aceeași vârstă o avea cum are Cristian acum adică doi ani și jumătate.
Nu-mi vine să cred cum a zburat timpul, cât de uimitor e tot ciclul acesta al vieții care se repetă de atâtea generații și cum cei mai norocoși dintre noi ajungem să privim etapele din toate ipostazele. Foarte vag, doar crâmpeie disparate dar totuși cu amprentă clară, îmi trec și mie prin fața ochilor, locuri în care mă ascundeam eu însămi așteptând cu emoție să fiu găsită. Iar asta se întâmpla în urmă cu zeci de ani. Copiii au fost și vor fi întotdeauna la fel chiar dacă ceea ce se construiește în jurul lor este mult diferit de la generație la generație. Tonele de jucării cu care îi înconjurăm acum nu au cum să înlocuiască plăcerea jocurilor simple care într-un fel se bazează pe instinctele primare și le dezvoltă abilitățile înnăscute sau talentele dezvoltate pe parcurs. Cred că niciun copil din lume nu va alege să se retragă singur în camera care geme de jucării în loc să se joace cu alți copii, sau chiar adulți, de ce nu, cu care poate să interacționeze, cu care poate să râdă și alături de care să țipe, să urle, să alerge, să transpire, într-un cuvânt să simtă că trăiește.
Dar câte lucruri și cu câte obiecte am ajuns să umplem goluri de care nici nu ne dăm seama. Deși, în mod cert, acumularea reprezintă o creștere a nivelului de trai și certifică un anumit standard la care tindem cu toții, nu știu dacă munții de obiecte cu care ne înconjurăm ne aduc cu adevărat fericirea. În bula în care trăiesc eu, copiii aproape că nu se mai bucură de jucării. Sau dacă se bucură, e pentru foarte scurt timp, după o zi sau poate chiar mai puțin dispărând orice interes. Nu pot să nu compar și nu pot să nu îmi aduc aminte de mașinuțele chinezești care pe vremuri erau aur curat sau de păpușile fabricate la Arădeanca, păpuși cu ochi care clipeau și care plângeau atunci când le întorceai pe burtă. Erau cadouri la care toți copiii visau și care acum au căzut în desuet. Ca să nu mai spun ce caznă era să ”faci rost” de un cadou atunci când erai invitat la ziua cuiva și în special la cea a unui copil. Fără pile, cunoștințe și relații erai fiul ploii. Îmi aduc aminte cu neplăcere că, negăsind nimic în comerțul de stat, nu am reușit să îi fac cadou finuței mele tradiționalii cercei de botez și i-am dus o brățară de aur pe care s-o poarte la adolescență. Cam aiurea dar nu am avut încotro.
Acum însă, după cum spun reclamele, totul este la un click distanță. Silvia și-a pierdut un cercel și a trebuit să cumpărăm alții. Am rămas surprinsă de oferta grozavă de cercei de aur pentru bebelusi și, realmente, nu știam ce să alegem atât de drăguți erau toți. Ea ar fi vrut unii cu fluturaș dar până la urmă am hotărât împreună că unii cu cireșe i s-ar potrivi mai bine mai ales că mama ei o alintă mereu ca fiind ”fetița lui cireșar”. Iar dacă tot am intrat pe site am zis să arunc un ochi și la pandantive și bine am făcut pentru că am găsit exact modelul de trifoi cu patru foi pe care îl căutam de ceva timp. Lovely!
Și cu toate astea, cu toate grămezile de jucării peste care se așterne praful, cu toți munții de plușuri și cutiile pline de plasticuri, copiii continuă să aștepte jucării noi iar noi le cumpărăm deși suntem pe deplin conștienți că nu este cea mai înțeleaptă decizie. Peste câteva zile vin Paștile și în ultimii ani iepurașul și-a cam făcut de cap. Ce credeți că se va întâmpla anul acesta? se va rezuma la ouăle de ciocolată sau se va transforma din nou în Moș Crăciun de primăvară?
