Fiecare om are o slăbiciune. A mea aș spune că sunt pisicile dar dacă stau să mă gândesc un pic cred că ar trebui să lărgesc cartegoria și să includ și câinii. De fapt iubesc toate animalele indiferent dacă au blană, pene, solzi sau carapace.
Tehnic vorbind, sunt fericita deținătoare doar a unei pisici, Sylvestra, care a trecut de 11 ani. Cei trei câini de la atelier, Mike, Gina și Patrocle sunt ai lui Vlad, băiatul meu, dar întotdeauna i-am considerat ca făcând parte din familie, deci cumva și ai mei. Când mă văd intrând în curte se aruncă toți trei la picioarele mele într-o învălmășeașă de nedescris, se împing, se urcă unii peste alții, se strecoară pe dedesubt, se freacă și se gudură într-o încercare disperată de a ajunge primii la mângâierile mele și de a mă acapara cu totul. Desigur că fiecare își primește porția lui de dragoste dar gelozia nu poate fi stăpânită ușor și mereu apar supărări între ei. Patrocle și Gina au apărut în viața noastră venind de pe străzi, erau încă tineri copii când s-au pripășit în ogradă dar, ca orice câini nevoiți să vagabondeze în căutarea hranei aveau experiența vieții și instinctele super dezvoltate. Între timp au devenit înțelepciunea întruchipată. Mike, în schimb, un pitbull încă tinerel de doi ani și jumătate e, nu aș spune mai prost că sună urât, dar e un alintat care nu a avut nicio problemă în toată viața lui și care în afară de joacă și dormit în fața sobei nu știe nimic altceva. E un lipicios fără pereche, blând ca o oaie și prietenos cu toată lumea.
Când m-a sunat Vlad acum două zile să îmi spună că Mike a dispărut din curte de câteva ore am crezut că înnebunesc. Într-un moment de neatenție a găsit poarta deschisă și împreună cu Patrocle au luat-o la sănătoasa fugind ca disperații. Numai că Patrocle, care cunoaște cartierul ca-n palmă s-a întors cu coada-ntre picioare spășit și obosit, în timp ce șturlubaticul de Mike nu a mai știut să vină înapoi. Am fost așa de supărată, dar ce spun supărată, am fost de-a dreptul distrusă mai ales când s-a făcut întuneric afară. Peste toate astea mai era și o ploaie oribilă de toamnă-iarnă iar gândul că amărâtul cu pielicica lui subțire nu are unde se adăposti nu m-a lăsat să dorm aproape deloc. Toate scenariile de groază mi s-au perindat prin minte mai ales ca cineva sunase (în urma anunțului de pe Facebook) să ne spună că văzuse un pitbull alergând bezmetic printre mașini pe o șosea aglomerată. Regretul meu cel mai mare era că nu insistasem destul pentru castrarea lui Mike și mă gândeam că dacă asta s-ar fi întâmplat la timp, poate câinele nu ar mai fi fost atât de dornic de evadare. Desigur că și Vlad este în principiu de acord cu procedura de castrare caini care aduce multe beneficii dar se pare că atunci când a venit vorba de protejatul lui, decizia nu a fost atât de ușoară și a tot amânat având în vedere că totuși este vorba de o operație.
A doua zi l-am căutat peste tot, pe toate străzile din oraș, am dat sfoară-n țară, au fost nenumărate share-uri pe Facebook, mi-am sunat toate cunoștințele de la adăposturile de câini dar nimic. Nicio veste, nici de bine, nici de rău. Mă durea sufletul și pentru Mike și pentru mine dar și pentru Vlad care își pierduse orice speranță. Greu au trecut orele, greu a trecut ziua cu ploaia interminabilă și cu tristețea din noi. Cu fiecare oră care trecea, șansele să îl găsim erau din ce în ce mai mici.
Dar de la agonie am trecut la extaz când, pe la 11 seara a sunat cineva să ne spună că are câinele. Vlad a sărit în mașină și în câteva minute a ajuns la adresa indicată care era la câteva străzi distanță de atelier. Mike era în curte, legat cu o sfoară de gât, rănit puțin la un picior dar în viață. Și fericit să-și revadă stăpânul. Toată povestea îndrugată de găsitor a fost dubioasă dar a primit oricum o recompensă și am lăsat-o moartă pentru că de povești vânătorești suntem cu toții sătui. Deși nu vreau să mă hazardez în afirmații, practic câinele a fost furat. E adevărat că era nesupravegheat pe stradă dar a fost luat de cineva și dus acasă la el.
Până la urmă totul e bine când se termină cu bine. Mike și-a revenit destul de repede deși după ce l-a luat Vlad în mașină a vomitat. Acasă a mâncat doar câteva boabe și apoi a dormit aproape 24 de ore frânt de oboseală și epuizat psihic pentru că nu doar noi am respirat ușurați ci și dragul de el care a trecut printr-o traumă pe care nu cred că o va uita curând.
În ultima vreme am trecut destul de des pe la veterinar pentru că Sylvestruța mea are deja o vârstă și se pare că ia la rând tot felul de boli de pisici însă cu prima ocazie o să deschid și subiectul castrării lui Mike cu veterinarul meu. Trebuie să văd exact riscurile, la ce să ne așteptăm și dacă într-adevăr câinele își schimbă comportamentul după o astfel de intervenție. Nu îmi doresc să mai trec, și de altfel nu doresc niciunui iubitor de animale, să treacă printr-o astfel de experiență și poate că reprimarea instinctului sexual îl va face pe Mike mai puțin dornic de aventură.
