N-am mai fost la un revelion pe stil vechi, adică din acela cu masă festivă, musafiri, sclipici, paiete, muzică și dans de nu mai știu când… dar să tot fie vrei cinșpe ani de atunci. De când cu moda artificiilor și a concertelor în mai toate orașele țării, la atât s-a limitat și distracția noastră și, drept să spun, nu mi s-a părut un lucru rău, ba din contră, să te culci la ora unu și în ziua de Anul Nou să fii proaspăt ca bradul a fost cum nu se poate mai reconfortant. Deci nu cluburi, nu restaurante, nu mahmureală, doar un pahar de șampanie sub cerul liber și înghețat iar apoi hop la Cabana Plăpumioara.
Anul acesta sau, de fapt, anul trecut dacă vorbim de ultimul revelion, lucrurile au stat puțin altfel deși a fost lucrul la care m-am așteptat cel mai puțin. N-am mai fost niciodată plecată din țară de anul nou și, într-un fel, eram curioasă cum decurg lucrurile pe alte meleaguri deși cu deschiderea imensă a internetului nu prea ai cum să te aștepți la nu știu ce suprize. Totul este previzibil. La un moment dat mi-a trecut prin cap să-i propun lui C. să mergem în noaptea de revelion la Londra în Trafalgar Square, celebra piață de unde transmit toate televiziunile modul în care englezii pășesc în noul an admirând cu ochii la cer jocurile de artificii. Dar nici Trafalgar Square nu mai e ce-a fost de când punctul de atracție principal a devenit London Eye unde, by the way, ca să stai pe stradă ca simplu muritor în noaptea de revelion trebuie să plătești o taxă de 10 lire.
Ca să petreci la restaurantele din zonă rezervările se fac cu câteva săptămâni înainte iar meniul costă în medie undeva la 75 de lire dar, să ne înțelegem, nu la fițe ci la cele basic. Iar când spun ”meniu de revelion” în niciun caz să nu vă imaginați că e ceva similar cu restaurantele din România unde noaptea decurge după scenariul de nuntă: poftiți la masă, poftiți la dans, poftiți la masă, poftiți la dans… iar apoi reluăm de la momentul zero. Nu. Când rezervi masa de revelion ai două opțiuni: early dining, adică ți se servește masa între ora 7 și 9 seara sau dining package standard, când mânânci între 9:30 și 11:30 că doar și chelnerii ăia sunt oameni și n-o să lălăie toată noaptea 🙂 Trei feluri adică un aperitiv micuț, un fel principal și o prăjitură. Iar masa-masă, și aici vorbesc despre piesa de mobilier, îți este rezervată doar pentru cele două ore. În rest, pentru băuturile de după, te duci în zona de bar unde funcționează regula primul venit-primul servit. Mai există posibilitatea să îți cumperi în avans un voucher pentru băuturi (20-30 de lire), voucher care îți asigură accesul înapoi în restaurant după ce spectacolul de artificii se va fi încheiat dar oricum după miezul nopții nu se mai servește mâncare nicăieri.
Bine, n-am făcut nimic din toate astea însă m-am documentat ca să știu exact la ce să mă aștept în cazul în care ne-am fi hotărât să petrecem revelionul într-un astfel de stil. N-am făcut-o în primul rând din cauza transportului. În general este dificil să mergi la Londra cu mașina pentru că te costă parcarea mai mult decât benzina dar, în afară de asta, în noaptea de revelion o mulțime de străzi sunt închise circulației. Ar fi trebuit deci să mergem cu trenul, însă tren înapoi nu am fi avut decât la ora 9 dimineața și unde să stai până atunci? Restaurantele se închid cel târziu la ora 3 chiar dacă e noaptea de revelion pentru că, se pare, englezii nu sunt la fel de petrecăreți precum noi. Sau poate pentru că a doua zi mulți dintre ei lucrează? În orice caz, în unu ianuarie toate magazinele sunt deschise și marea majoritate a lor au program normal. Am crezut că voi fi printre puținii vizitatori rătăciți în mall în ziua de 1 ianuarie dar, nici vorbă, puhoaiele de clienți se revărsau în valuri de nestăvilit. Începuse o nouă tură de reduceri 🙂
Dar am divagat complet de la subiect și în loc să povestesc ce am făcut, am întins-o cu ce aș fi putut face. Deci, ce am făcut? Pe scurt, am petrecut în cel mai tradițional stil românesc la 3000 de km de casă. Între români, cu muzică românească, salată de boeuf, chiftele, cârnați, murături, zacuscă, sarmale, țuică de prune, vinuri romanesti, și bancuri cu Ceaușescu, Bulă și Viorica. Prietenii soțului meu și-au pus casa la dispoziție și ne-au invitat și pe noi alături de alte cunoștințe iar în total am fost vreo 10 persoane, asta fără să numărăm copiii care nu știu cum se făcea că de câte ori apăreau în zonă mi se părea că sunt tot alții 🙂 Și nu, nu era de la băutură pentru că nu am băut decât un delicios păhărel de lichior de cafea. La ora zece seara am ieșit în curte și am aprins artificii – doar după ora României intrasem deja în noul an. Nu am fost singurii defazați față de fusul orar, polonezii din curtea vecină făcând același lucru cu veselie și prietenie între popoare. Peste o oră, deci la 11, pe stradă s-au auzit din nou pocnituri dar de data asta nu știu ce nație sărbătorea. Poate ceva sârbi, unguri sau slovaci. La 12 am ieșit, evident, cu toții pentru cele mai frumoase și puternice artificii, un fel de concurs între vecini unde câștigători au fost toți spectatorii. Apoi, pe la ora 1, ne-am conformat obiceiului locului și ne-am culcat iar a doua zi am urmărit, așa cum fac de 25 de ani încoace, Concertul Filarmonicii din Viena, deci exact ca acasă.
Nimic spectaculos, nimic fancy, nimic ieșit din comun și totuși a fost un revelion frumos de care cu siguranță îmi voi aminti cu drag peste ani. La voi cum a fost? memorabil sau nici nu s-a simțit?
