Viața mea, la fel ca și a majorității dintre voi, arată bine de tot pe Facebook. Iar în zilele care tocmai au trecut a fost mai mult decât perfectă. În feed-ul meu au apărut poze în care fericirea deborda din toate părțile. Valuri de șampanie, îmbrățișări tandre în fața brazilor de designer din restaurante de lux sau pe fundalul unor peisaje cu zăpadă de vis, petreceri în jacuzzi alături de prieteni cărora li se pierdea numărul, sclipici, paiete, pălării caraghioase, întruniri de familie cu bebeluși cu gura până la urechi și bunici iubitori plini de înțelepciune, pisici alintate și căței purtând coarne de reni din fetru. Oriunde mă uitam vedeam o  lume fără griji, fără tristeți și fără gânduri negre,  o lume fără răutăți în care toți își urau unii altora binele absolut și fericirea eternă coborând, firește, pe aripi de lumină și pace sfântă. Un ocean de bună înțelegere, dragoste și armonie deplină.

        Acum că ne-am întors la normal și au reînceput atacurile la persoană, observăm cu stupoare cum capra vecinului a dobândit proporții îngrijorătoare în timp ce noi eram ocupați cu lamulțeanul. În consecință centrul de interes al multora s-a mutat  de pe brutăria de fapte bune care mai pot aștepta până în săptămâna mare, înapoi pe sfânta invidie pentru că, nu-i așa, doar în perioada sărbătorilor trebuie să fii mai bun. În restul anului nu contează ce și cum faci. Dacă ai trimis felicitări, mesaje sau gif-uri cu vorbe de duh în care ai menționat cuvinte precum lumină în suflet, pace (merge și cu varianta liniște) sufletească, aripi de înger, magie sau împliniri, ești pe jumătate iertat. Și să nu uit de căldură. Neapărat căldură că mergi la sigur.

        Lăsând gluma și sarcasmul la o parte cred că nu ar fi rău ca pe lista rezoluțiilor pentru 2018 să ne trecem cu toții intenția de a nu lăsa să treacă nicio zi fără să facem o faptă bună. Iar când spun o faptă bună nu mă gândesc neapărat la gesturi grandioase, la donații importante de bani sau la proiecte care să intre în atenția televiziunilor. Pentru început o faptă bună ar putea fi și simpla abținere de a apăsa pe claxon atunci când s-a făcut verde la semafor iar mașina din față nu a țâșnit în aceeași secundă. O faptă bună ar putea fi să cedezi locul în autobuz unei persoane care are mai multă nevoie sau să lași să treacă în fața ta la coada din supermarket pe cel care are doar două produse de plătit. Un gest frumos ar putea fi să saluți și să zâmbești în același timp fără să aștepți neapărat să ți se facă plecăciuni anticipate.  Sau să-i faci colegului de birou o cafea fără niciun motiv special. Sau pur și simplu să nu mai ridici tonul atunci când îți vine să o faci. Oare cum ne-ar sta să ne comportăm decent și să ne îndepărtăm de mahala? Cum ar fi să renunțăm la bârfă, la intrigi și la alte preocupări mizerabile? Sunt sigură că o faptă bună ar putea fi și inhibarea impulsului de a vorbi de rău pe cineva chiar dacă acest lucru nu îți va aduce laudele celor din jur. Și nici nu poți afișa pe Facebook că te-ai abținut de la a-ți săpa colegul 🙂

        Cam asta e ideea cu faptele bune. Iar după asta ar urma și celelalte rezoluții pe care ni le propunem în fiecare an dar cu care nu ajungem niciodată la capăt gen lăsat de fumat, mâncat sănătos, mers la sală, slăbit 5-10-15 kilograme și alte bla-bla-uri de adormit copiii.

Read More

        După părerea mea sărbătorile n-ar trebui să fie un motiv de stres, ba din contră, ar fi minunat dacă sentimentele de liniște, pace și căldură sufletească ar acoperi orice îngrijorare sau gând negativ astfel încât, cu adevărat, perioada pregătirilor de Crăciun să fie cea mai frumoasă perioadă a anului. Până la urmă depinde doar de noi din ce perspectivă privim lucrurile și ce considerăm că este cu adevărat important în viață. Să facem curățenie prin sertare și să mutăm dulapurile de la loc sau să petrecem timp cu familia creînd amintiri de neuitat copiilor și nepoților. Iată deci care cred eu că sunt activitățile pe care țin neapărat să le fac în fiecare an de cum începe luna decembrie și pe care vi le sugerez și vouă:

1. Scrieți și trimiteți prin poștă prietenilor dragi felicitări adevărate, din acelea de carton cu sclipici și troiene de zăpadă, așa cum se făcea înainte de apariția internetului. Un plic găsit în cutia poștală care să conțină altceva decât o factură aduce bucuria unei surprize plăcute oricui.
2. Mergeți la un concert de colinzi. Nu contează dacă este unul de mare gală ținut la Ateneul Român sau cântă corul bisericii din sat, important este să intrați în spiritul sărbătorii nu doar prin mesajul transmis ci să-i simțiți și latura artistică.
3. Dați telefoane bunicilor, mătușilor sau verilor pe care nu i-ați mai văzut de ani de zile dar la care vă gândiți totuși cu drag și întrebați-i de sănătate înainte de a le ura sărbători fericite. Sângele apă nu se face dar legăturile trebuie întreținute chiar dacă uneori consumă timp.
4. Uitați-vă la cel puțin un film de Crăciun. Preferatul meu este Home Alone pe care îl văd cu conștiiciozitate în fiecare an (e drept că în acest sens mă ajută și televiziunile) dar îmi place la nebunie și happyend-ul lui Love Affair cu Warren Beatty și Annette Bening. Anul acesta pe Diva TV s-au difuzat o mulțime de filme cu tematică de Crăciun. Drăguțe și siropoase dar așa ar trebui să fie sărbătorile, dulci, fără împușcături și crime.
5. Faceți un cadou surpriză cuiva care nu se așteaptă deloc la asta. Poate fi un cozonac pentru femeia care face curat pe scara blocului, o cafea caldă pentru portarul de la serviciu, două portocale pentru vânzătoarea amabilă de la magazinul de pâine căreia nici măcar nu-i știți numele dar care vă știe deja preferințele.
6. Pregătiți împreună cu copiii, nepoții sau, de ce nu, de unul singur decorațiuni pentru casă sau ornamente de agățat în brad. Micul sentiment de mândrie de a fi creat ceva cu propriile mâini este inegalabil. Nu trebuie neapărat să ai idei originale (eu, de exemplu, stau destul de prost la capitolul imaginație artistică) dar sursele de inspirație se găsesc acum peste tot. Şi nici bani nu trebuie mulţi, am văzut ghirlande făcute din popcorn înşiraţi pe sfoară care arată exact ca zăpada sau coroniţe adorabile de pus pe uşa de la intrare care nu costă mai mult de 2 lei 🙂
7. Împodobiți-vă casa. Nu trebuie să scoateți chiar toată artileria din dotare,  fundițele, globurile și conurile de brad din debarale și din pod dar câteva accente argintii  cu gust pe ici, pe colo vor încânta pe deplin ochii privitorilor și gheruțele mâțelor – acolo unde e cazul 🙂
8. Programaţi-vă din timp o vizită la coafor, manichiură, pedichiură sau orice altceva vă aduce o doză de răsfăţ. Poate un masaj de relaxare sau, dacă sunteţi din zona mea, o sesiune de tratamente faciale in Cluj. De fapt, puteţi găsi tratamente faciale in Iasi, Bucureşti, Constanţa sau Timişoara şi probabil în orice comună mai răsărită, ideea e să vă faceţi timp şi disponiblitate pentru a străluci. E adevărat că frumuseţea vine din interior dar ştim prea bine că şi exteriorul contează.
9. Aprindeți în fiecare seară lumânări parfumate. Mirosul de scorțișoară sau vanilie aduce un aer festiv și în același timp dă o notă personală casei oferind căldură și intimitate. O variantă mai ieftină lumânărilor parfumate (care pot fi destul de scumpe) sunt acele suporturi cu un mic bol de apă în care se toarnă câțiva stropi de uleiuri aromate. Uneori eu pun esențe care se folosesc la prăjituri cum ar fi rom, vanilie sau migdale și toată casa se umple de un miros înnebunitor de parcă atunci aș fi scos cozonacii din cuptor.
10. Beți vin fiert cu zahăr, mirodenii, bucățele de măr și portocală, băutura tradițională de Crăciun.  Pentru un farmec deplin acesta tebuie savurat din cea mai frumoasă cană pe care o aveți sau dintr-unul din paharele alea ținute în vitrină și folosite doar pentru musafiri.

        Iar după ce ați bifat toate punctele de pe această listă, puteți să vă apucați de șmotru deși nu văd de ce nu ați fixa deadline-ul curățeniei mari pe 15 ianuarie sau oricare altă zi a anului.

Read More

        Niciodată nu este prea devreme, uneori însă poate fi prea târziu… Intenționam, împreună cu mama, să scriem povestea vieții ei, adică ea să-mi povestească în timp ce eu o înregistram pe un reportofon iar apoi eu să transcriu amintirile ei în cuvinte scrise. Proiectul nostru a început cu puțin timp înainte ca ea să se îmbolnăvească și, din păcate, n-am mai apucat să terminăm. Sigur că cea mai mare parte a întâmplărilor trăite de ea le știu și fără să le fi înregistrat, dar constat cu neplăcere că multe amănunte se estompează și se pierd în timp. Astăzi, sub impulsul emoțiilor din ultimele zile când tot poporul a devenit monarhist și când foștii elevi sub-mediocri la istorie țin prelegeri despre deciziile Mareșalului Antonesc sau ale Regelui Mihai m-am gândit să vă împărtășesc o amintire din anul școlar 1943-1944 când mama era în clasa a IV-a la școala din Iernut, singurul an în care a locuit acolo, la una din mătușile sale, soție de preot ortodox. Mai jos sunt cuvintele ei, exact așa cum le-am auzit în urmă cu doi ani:

        Toată școala primară și primele clase de liceu le-am făcut sub amenințarea războiului. În școală se  făcea educație patriotică. Ni se spunea că țara noastră luptă împotriva rușilor care sunt comuniști, care sunt atei, distrug bisericile și sunt împotriva culturii. În foto-montajele făcute din decupaje din ziare și afișate pe pereții holurilor din școală ni se prezenta armata germană care înainta ca o forță eliberatoare.  Vedeam mereu poze în care rușii, cu mâinile ridicate se predau în masă iar nemții împreună cu românii înaintau victorioși prin stepa rusească. Toată această educație foarte solidă era făcută de către învățători și profesori iar nouă ni se părea că facem foarte bine ceea ce facem. Chiar și în cinematografe, înainte de orice film rula un jurnal în care era prezentată aceeași propagandă.

        Dar la un moment chiar și noi copiii am început să simțim tragedia războiului pentru că au început să moară pe front părinți ai colegilor noștri. Pe peretele clasei erau afișate tot soiul de îndemnuri- lozinci, nici nu știu cum să le spun, semnate de Mareșalul Antonescu. Nu îmi mai aduc aminte exact textele dar aveau la bază aceeași idee: Copii învățați și luptați împotriva bolșevismului ! Aceste sloganuri erau presărate prin toate manualele după care învățam. Aveam și o revistă, revista Graiul copiilor în care se prezentau, pe înțelesul nostru, tot felul de aspecte de pe front. Era o revistă colorată, foarte frumoasă din care mi-au rămas în minte câteva versuri dintr-o poezie, scrisoarea unui tată care îi scrie băiețelului său de pe front: Tu Răducu lui tătucu, de ce plângi, șterge-ți năsucul… și îi promitea că se va întoarce victorios din război.

        În fiecare dimineață, înainte de începerea orelor, se desfășura un adevărat ceremonial. Primul lucru era rugăciunea, adică Tatăl nostru,  iar apoi urma ceremonialul pentru eroi. Elevul de serviciu rostea numele celor care au căzut pe front, părinți ai elevilor din școală, cum ar fi Crișan Ioan și toată clasa răspundea într-un glas Mort pentru patrie, Man Gheorghe – mort pentru patrie, Suciu Vasile – mort pentru patrie și așa mai departe… câți eroi erau. Și tot mereu se mai adăuga câte unul. Într-o zi, tot așa, a venit vestea că a murit tatăl lui Mihăiță, un copil din clasa I a cărui mamă tocmai ce născuse de curând al doilea copil. Toată lumea era tulburată de vestea ce căzuse din nou ca un trăznet dar, cum se făcea ceremonialul, mie mi se părea că acest copil trebuie să fie foarte mândru că de acum înainte numele tatălul său va fi rostit în fiecare dimineață. Nu m-am gândit la faptul că rămăsese orfan și toți colegii ne-am dus să-l vedem pe copilul al cărui tată devenise peste noapte erou. Vedeam partea festivă, dacă pot să o numesc așa, a evenimetului și nicidecum partea tragică…

        Mort pentru patrie… ce înseamnă oare asta? Au murit pentru binele copiilor lor? pentru un viitor mai bun? greu de spus…

Read More