Vitamina A pe pâine

        Am o relație specială cu vitamina A 🙂 Știu că sună ciudat să ai o relație cu o vitamină dar se mai întâmplă. La mine a început când eram la liceu și debutul a fost dezastruos. Am participat odată la un fel de prezentare/ conferință/ workshop, nici nu știu cum să îi spun pentru că evenimentul a fost ceva total nereușit deși intenția organizatorilor a fost una dintre cele mai bune. Ne-au adunat în Casa de cultură a studenților pe elevele de clasa a XII-a de la toate liceele din Cluj și medici de diverse specialități au ținut câte o mică prelegere despre probleme pe care ei le considerau de interes pentru vârsta noastră. Spun că evenimentul nu a avut succes pentru că pe noi nu ne interesa aproape nimic din ce se spunea pe scenă, în sală era gălăgie și nu prea auzeam ce se vorbește și singurul episod la care lumea a devenit atentă a fost cel în care o cosmeticiană a dat câteva sfaturi despre îngrijirea tenului adolescentelor. Evident, în acel moment toată lumea a ciulit urechile, frumusețea fiind un subiect de maxim interes în toate timpurile 🙂

        Nu știu cât de competentă era persoana care a făcut prezentarea și dacă avea cunoștințe bazate pe studii științifice dar înclin să cred că nu. În orice caz, ce am reținut eu din pledoaria ei a fost faptul că vitamina A aplicată pe gene duce la creșterea și îndesirea acestora. Deși niciodată nu m-am plâns de genele mele, ba din contră pot să spun că sunt foarte mulțumită de cum arată, m-am gândit că n-ar strica să mi le fac mai lungi și mai frumoase așa că ajunsă acasă am aplicat sfaturile specialistei. Mi-am cumpărat de la farmacie o fiolă de vitamina A uleioasă și seara, înainte de culcare, mi-am pus pe gene loțiunea magică.  Dimineața, șoc și groază, aproape nu am mai putut deschide ochii atât de tumefiate îmi erau pleoapele. Aveam ochii umflați ca o broască, nu puteam clipi  și abia îi țineam întredeschiși. M-am speriat rău și m-am dus la dermatologie unde doctorița a constatat că făcusem o alergie groaznică la leacul miraculos și m-a certat bine. Am umblat ca un zombi, distrusă complet și răspunzând la întrebări idioate, aproape o săptămână și mi-am jurat că nu o să mă mai ating de vitamina A în viața vieții mele.

        Nu e de mirare deci că douăzeci de ani mai târziu când o prietenă mi-a recomandat vitamina minune pentru pielea foarte uscată a palmelor nici n-am vrut să aud de așa ceva. Întotdeauna am avut pielea uscată pe mâini și, deși mă dau cu cremă de fiecare dată după ce mă spăl, tot nu pot să scap de problema asta. Atunci însă a fost un episod de-a dreptul acut, aveam niște palme pe care îmi crescuseră solzi de șopârlă atât de deshidratată eram. După ce am încercat toate cremele posibile și imposibile de la cele mai scumpe până la clasica glicerină sau vaselina pe bază de petrol, în disperare de cauză am zis să mai fac o încercare și mi-am luat inima în dinți. M-am dat cu vitamina A pe mâini și, pe cuvântul meu, după două zile mă lăudam cu o piele fină ca de bebeluș. Se pare că într-adevăr aveam o carență și de atunci am revenit la sentimente mai bune față de vitamina A. De atunci, din când în când mai ales iarna, îmi ofer câte un astfel de tratament și îmi face foarte bine.

        Zilele trecute eram pe un site unde căutam niște suplimente alimentare pentru tratamentul hepatitei C pentru o cunoștință în vârstă care nu prea se pricepe la internet iar sistemul medical de stat (nici cel oficial, nici cel paralel) nu o ajută cu nimic și am dat peste niște chestii foarte interesante. Legate de vitamina A, evident 🙂 Spun interesante pentru că îmi convin de minune: Vitamina A se regăseşte în mod natural în alimente de origine animală, cum sunt ouăle, ficatul, peştele gras (anşoa, macrou, hering etc.), lapte şi produse lactate nedegresate, cum sunt smântâna sau untul. Deci exact alimentele care-mi plac mie 🙂 Şi având în vedere că au început să-mi iasă din nou solzii, inspirată fiind de sursele de vitamină de mai sus am creat o reţetă de pate de ficat ex-cep-ţio-na-lă. Nu că mă laud… de fapt, ba chiar mă laud dar mi-a ieşit ceva foarte bun, simplu şi rapid de făcut.

        Nu ştiu vouă cum vi se pare dar pateul de ficat care se găseşte în comerţ este din ce în ce mai rău. Rău înspre oribil. Mie mi-a plăcut întotdeauna pateul şi nici nu sunt o mofturoasă dar parcă acum când desfac o conservă zici că mănânc hârtie. Nu mai are niciun gust în schimb are termen de expirare peste 5 ani. Nici nu vreau să mă gândesc ce bagă în el de ţine atât, în orice caz nu ficat că ăla este în proporţie de maxim 15% 🙂 Adică pate de ficat fără ficat.

        În consecinţă mi-am făcut singură pateul de vis 🙂 Am fiert 300 de grame de ficat de pui, dar nu mult, doar câteva minute cât să nu mai iasă sânge dacă îl înţepam cu furculiţa şi apoi l-am băgat în blender unde l-am măcinat. Practic s-a făcut imediat ca o pastă şi tot acolo am băgat şi aproximativ 40-50 de grame de unt, un pic de sare şi piper proaspăt măcinat.

        A ieşit ceva foarte bun la gust, untul fiind dulce a luat amăreala de care se plâng cei cărora nu le place ficatul. Eu nu fac parte dintre ei dar ştiu că sunt unii care susţin că ficatul este amărui. A ieşit un pate care mustește de vitamina A, gustos şi foarte ieftin, 3 lei ficatul şi încă vreo 2 lei untul deci eu spun că merită. Plus că se face şi foarte repede, nu are conservanţi, E-uri, aditivi, culoranţi şi nici nu stă cu anii în aluminiu sau plastic. L-am mâncat cu roşii şi castraveţi cruzi dar merge şi mai bine cu murături. Din alea puse de mine ca să mă laud până la sfârşit 🙂        Mai am o reţetă de pate dar acela este mult mai gras, este reţeta pe care o făcea bunica mea când tăia porcul. Şi acela este delicios dar plin de colesterol, dacă vreţi să v-o spun și pe aia, daţi de ştire.