posch tea

Lista (scurtă) a cadourile pe care mi le doresc de Crăciun

        Nu țin neapărat să primesc cadouri de Crăciun. Am de toate și când spun asta nu vreau să mă laud sau să stârnesc invidii gratuite. Pur și simplu nu-mi lipsește nimic iar când îmi doresc un obiect material mi-l cumpăr singură. Simplu ca bună ziua. Sunt perfect mulțumită de garderoba mea, de cosmeticele pe care le am, de parfumurile de pe noptieră, de spectacolele pe care le văd, de vacanțele petrecute și de cele în curs de realizare. Nu visez la cai verzi pe pereți și am așteptări realiste iar împlinirea acestora îmi dă o stare de confort pentru care mă simt binecuvântată în fiecare clipă. Tot ce-mi doresc cu adevărat este legat de sănătate, pace și liniște și, de fapt, nu cred că este cineva pe lume care să nu jinduiască la asta. Daaaar… pentru că așa e datina și pentru că sunt înconjurată de mulți oameni care mă iubesc și care vor să-mi facă suprize, m-am gândit să fac o listă cu cadouri care într-adevăr mi-ar aduce bucurie. Așadar, să începem:

  • Un pandantiv în formă de fulg de zăpadă. De aproape 20 de ani îmi doresc unul, mai exact de la difuzarea pe ProTV a emisiunii în care Emil Călinesc a avut-o ca invitată pe Claudia Schiffer la Chestiunea zilei. Nu aveam internet pe vremea aia și interviurile de acest gen erau rare mai ales dacă protagoniștii erau de o asemenea anvergură. Drept urmare m-am uitat cu sufletul la gură de la cap la coadă și am sorbit fiecare cuvințel. Printre altele, frumoasa vedetă a spus că parfumul ei preferat este unul natural, mai exact uleiul esențial de vanilie și nu vreun parfum creat de o casă renumită iar la întrebarea ce bijuterie poartă, și-a arătat încântată lănțișorul pe care îl avea la gât și de care era agățat un fulg superb cu diamante micuțe, o creație Bvlgari. bvlgari snowflake
  • O invitație la ceaiul de după amiază într-un restaurant luxos. Un posch afternoon tea, pe vorba englezului. Genul acesta de meniu/ ieșire/ distracție, nici nu știu exact cum să-i spun, nu cred că există în România sau eu cel puțin nu știu să fie pe undeva. În schimb în Anglia am văzut mereu prin vitrine reclame care mă lasă să visez la ceva extrem de elegant. Deci îmi doresc să ajung într-un local select, cu mobilier sculptat clasic, cu tapet de mătase, sfeșnice și oglinzi, cu veselă de porțelan adevărat și neapărat cu platouri etajate pline cu prăjituri delicioase. Ceaiul să fie servit de chelneri politicoși care poartă mănuși albe iar muzica ambientală să fie întreruptă doar de clinchetul lingurițelor de argint strălucitor. Am văzut scena asta în realitate numai că eu mă aflam în stradă, de partea cealaltă a geamului, și acolo mi-a rămas gândul :) Ca să vă faceți o idee, costă de la 25 de lire în sus de persoană. Scump,  dar e o experiență pe care aș vrea să o încerc.posch tea
  • Și dacă tot vorbim de Anglia și de plecările mele, mi-ar plăcea să am acolo, la fel ca acasă, tot ceea ce este necesar ca să îmi fac părul după ce mă spăl pe cap. E adevărat că am deja un uscător de păr, dar mie nu-mi trebuie un uscător ci exact unul din acesta. Și nu-mi trebuie o placă de întins părul ci exact una din astea. S-ar putea să vă pară pretenții nefondate dar femeile știu că o zi în care părul nu-ți stă ca lumea poate fi compromisă din start :)
  • O pisică. M-aș bucura foarte tare dacă aș primi o pisică bengaleză. Știu că cel mai bine ar fi să adopt una abandonată și nu neapărat de rasă (ceea ce am și făcut) dar o superbitate tigrată mi-ar depăși orice vis. Cel mai probabil asta nu se va întâmpla niciodată pentru că bengalezele astea sunt extrem de scumpe, prețul lor pleacă de la o mie de dolari pentru cele cu origine dubioasă și poate ajunge până la 20000-25000 de dolari pentru cele cu certificat genetic și care miaună în 3 limbi de circulație internațională. bengal cat
  • Bilete de avion. Oricând și oriunde. Să văd lumea, să vizitez orașe, să întâlnesc oameni, să încerc mâncăruri noi, să învăț geografie și istorie, să experimentez senzații necunoscute și să mă bucur de libertate. N-am niciun loc pe lumea asta în care să nu-mi doresc să merg, poate doar în cele cu zone de război unde ar fi periculos pentru moment, în rest, începând de la Bucovina până în Papua Noua Guinee și de la Iași până în Pampasul argentinian, aș pleca mâine. Iar cum cea mai realizabilă destinație din lista mea este târgul Ieșilor… de ce nu? N-am mai fost dinainte de revoluție și este unul din orașele mele de suflet pe care m-aș bucura enorm să-l revăd. Am văzut de curând niște poze din spatele Palatului Culturii de zici că ești la Versailles. Musai să văd cu ochii mei cu ce s-au îndeletnicit moldovenii în ultimii ani :)

Voi ce dorințe materiale aveți? I-ați scris lui Moș Crăciun sau vă bazați pe intuiția lui?

Share This:

16 păreri despre “Lista (scurtă) a cadourile pe care mi le doresc de Crăciun

  1. Eu sunt ca tine, nu-mi doresc nimic material ,ca imi pot lua. M-am tot gandit si am ajuns la concluzia ca vreau o iesire cu sotul pe citeva zile undeva.Unde sa bem cafea la o cafenea asemanatoare cu localul de care spui. Ce e scump dar merita banii, nici nu-l mai consider scump.
    Si azi mi-a venit ideea ca as vrea totusi un cojoc de piele intoarsa Alain Delon ( !!) modern, preferabil natural ( nu-mi sariti un cap!) scurt si sic. Se poate si artificial daca e fain :)

  2. Doamna Ioana,îmi sunteți tare dragă.Vă citesc toate postările,vă urmăresc pe youtube (şi pe Cristina)☺.
    Am învățat multe de la dumneavoastră,dar nu am avut niciodată curajul de a comenta ceva.
    Însă,cu acest post,parcă mi-ați dat avânt să vă şpun câteva cuvinte.
    Îmi place că aveți dorințe „lumeşti”,şi sper că toate să devină realitate,pentru că meritați.
    Un maaaare respect pentru pisicuța adoptată şi pentru cățelişul salvat.
    Vă doresc să aveți sărbători de poveste.
    Şi dacă îmi permiteți adaug la sfârşit şi un pupic virtual.?

  3. Noi ne luam carti de Craciun, mai scumpe decat ce luam in mod normal, gen Harry Potter, care aici e 20 eur bucata, o carte de specialitate pt sot (ale lui trec de suta), ceva abonament la o revista literara pt mine. De regula la asa chestii nu ne induram, imprumutam de la biblioteca, colegi, dar de Craciun na. In rest, eu nu imi doresc nimic, chiar am de toate si de la o vreme nu ma mai intereseaza lucrurile, ci experientele. In concediu mergem sa degustam sampanie la un castel, pe astfel de lucruri cheltuim banii. Si cadouri am inceput sa fac la fel, sunt tare bine primite (un ceai deosebit, miere in forma de betisoare, o cafea altfel, un sirop fistichiu, etc)

    1. Abonamentele la reviste au fost cadourile mele preferate mult timp, in urma cu ani de zile. Din pacate acum nu mai am ce citi, toate publicatiile contin reclame in proportie de 70-80% :( Deci am renuntat sa mai cumpar. Cartile imi plac enorm dar evit sa mai aglomerez biblioteca, cel putin pana nu gasesc o solutie de a scapa de zecile de romane pe care le-am citit deja si care cu siguranta nu imi vor trece din nou prin mână.
      Total de acord cu cadourile consumabile :)

      1. Depinde ce iti place sa citesti, in ro exista Iocan si mai sunt cateva reviste bune de citit. Aici sunt abonata la Flow (exista cred si in engleza, eu citesc in olandeza ca sa-mi imbunatatesc si vocabularul), e cu filozofie, recenzii, articole din astea de well-being, pe o hartie f buna si grafica faina, mai mare dragul sa o tii in mana si nici nu mi se pare scumpa, la 8 eur pe luna e cat o carte de groasa

        1. DoR… da, da, am avut un numar si mi-a placut foarte, foarte mult, a avut niste articole extrem de interesante. Chiar trebuie sa caut revista asta, uitasem de ea. Multumesc!

      1. Eu n-am citit Harry Potter și nici filmul nu l-am văzut. Adică am văzut doar un episod dar nu m-a prins. Se cheamă că nu sunt în rândul lumii? :)

          1. si eu pt copil iau. dar mai citesc o data.
            Prima data la 25 de ani 😀 am ratat statie de metrou si coborat mai tarziu din motive de citit 😀

  4. Eu imi doresc muuulte…dar nu mi-am facut lista ca oricum nu primesc nimic 😛
    Oricum, pe primul loc ar fi o masina de paine simpla, ieftina, as mai face un aluat, as mai coace un cozonac…
    Sper ca citeste Moshu si pe aici… 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *