Zilele trecute mergeam liniștită pe stradă când am întâlnit două fetițe cam de 8-9 ani care m-au abordat cu un zâmbet pe toată fața : Vreți să cumpărați niște brățări ? M-am oprit mirată să văd despre ce este vorba.
Aveau o cutie dreptunghiulară, din plastic transparent, probabil la origine o cutie mare de înghețată. Au deschis capacul și mi-au arătat o mulțime de brățări din elastic viu colorate. Să fi fost 50-60 de bucăți. Arătau frumos și îți luau ochii cu toate că erau amestecate și nu erau puse în nici o ordine. Le întreb de unde le au și îmi răspund deodată că ele singure le-au împletit.
– Bine, zic, ca să intru în jocul lor, cumpăr.
– Câte cumpărați ? sar ele repede.
– Păi una, câte să cumpăr ? Cât costă una ?
– 1 leu, mi se răspunde, dar să știți că astea nu se poartă doar câte una. Trebuie să vă puneți mai multe pe mână ca să arate frumos.
– I-auzi, dar de unde știți voi cum se poartă ?
– Am văzut la televizor ! Și Mihaela Rădulescu are multe de tot.
Cu asta m-au dat gata. Dacă Mihaela, care este o divă, are brățări din elastic, eu de ce n-aș avea ? Am ales două brățări, le-am plătit și apoi am mai stat puțin de vorbă cu ele.
Le-am întrebat de unde au învățat să împletească și de unde își procură materia primă. Am aflat cu stupoare că au învățat de pe YouTube și că elasticele le cumpără de la magazinul chinezesc. Inutil să mai spun că de cum am ajuns acasă am căutat pe YouTube lecțiile de împletituri în care cele două copile erau deja experte. Și am găsit o mulțime de filmulețe, dacă vreți să vedeți unul, îl găsiți aici . Între noi fie vorba am căutat și poze cu Mihaela Rădulescu și am găsit-o frumoasă ca întotdeauna și cu multe brățări pe mâini. Deci fetele aveau dreptate.
M-am gândit mult la această întâmplare, la spiritul antreprenorial pe care îl aveau cele două. E clar că principiile vânzării le aveau în sânge fără să le fi învățat de la nimeni. Lucrau perfect în echipă și se completau reciproc. Nu era un joc în care să își imagineze că vând pietricele pe post de bomboane și praf de cărămidă roșie pe post de boia de ardei. Ele cumpărau materiale, produceau un produs finit și apoi îl vindeau. O mică afacere pentru zilele de vacanță. O afacere în care plăcerea de a împleti se suprapunea cu utilul și cu un rezultat concret. Pentru că brățările sunt purtabile, nu sunt de jucărie:
Întrebarea care îmi vine acum în minte este dacă gândirea de afaceri este ceva înnăscut, ca un oricare alt talent, sau se poate învăța pe parcurs.
Cu toţii avem idei de proiecte sau de afaceri, dar uneori ne e teamă sau nu ştim cum să le pornim. Foarte mulți dintre noi ne dorim să fim proprii noștri șefi dar entuziasmul copilăriei ne scade cu fiecare an care trece peste noi. Cu toate astea cred în continuare că dacă avem o idee și ne dorim cu tot prețul să o punem în practică cu puțin ajutor orice devine posibil. Și bineînțeles pasiune și multă muncă.
V-ați gândit vreodată că ceea ce ne lipsește pentru a ne pune în practică ideea de afaceri este faptul că nu suntem înconjurați de persoane entuziaste și că trăim într-un mediu ostil unei astfel de perspective? Poate că ar trebui să schimbăm asta.
În perioada 14 – 20 septembrie, la Pensiunea Speranţa din Predeal, se va organiza şcoala de antreprenoriat Start Me Up, singura şcoală de acest gen din România. E o săptămână altfel unde oamenii știu să asculte, nu iau în derâdere nici o idee și nu te trimit înapoi la serviciul călduț, plătit prost dar sigur.
În cadrul școlii se formează echipe, se generează idei de afaceri şi ulterior se dezvoltă concepte viabile de business. Toate astea lucrând alături de un trainer internaţional, antreprenori şi investitori consacraţi din România. La final ideile se validează prin prezentarea în faţa unui juriu de specialitate și se stabilește un clasament.
Aceasta poate fi o rampă de lansare a afacerii tale și poate însemna reinventarea ta ca antreprenor. Te tentează astfel de cursuri ?
obișnuiam și eu să fac brățărici d-astea, tot de pe youtube am învățat, și chiar intenționam să le și vând, la un moment dat, însă e o muncă destul de migăloasă, iar eu stau cam prost cu răbdarea, așa că m-am lăsat de sportul ăsta :))
Se pare că toată lumea stia despre brățările astea înaintea mea … ciudat cum aflu eu ultima 🙂
Pentru mine, ce aflu aici este o noutate. Intr-o astfel de situatie oamenii ar trebui sa-i incurajeze pe copii, in nici un caz sa nu rada de ei. Sa le taiem elanul si bucuria succesului ar fi o ticalosie din partea noastra, a adultilor. Bravo, Ioana.
Asa ma gandeam si eu. Niciodata nu e prea devreme sa intri in afaceri .