My wellies. Adică cizme de cauciuc

         Azi începe codul portocaliu. De vânt puternic și ger. Tocmai am scăpat de un alt cod care a adus zăpadă multă și zloată și mai multă. Că așa e la oraș, chiar și dacă afară sunt -10 grade, pe trotuare noroaiele și băltoacele nu îngheață niciodată. O fi de la sarea aruncată pe străzi sau poate de la gazele de eșapament care sunt fierbinți. Cert este că feeria zăpezii nu ține decât câteva ore iar apoi urmează lupta cu troienele murdare și strecuratul prin porcăiala urbană.
         Dar anul acesta am găsit soluția de a trece precum tancul fără să întâmpin nici un obstacol. N-aș fi crezut never ever că o să încalț cizme de cauciuc în mijlocul orașului dar uite că s-a întâmplat. Până în urmă cu câțiva ani îmi imaginam că cizmele de cauciuc sunt bune doar la țară atunci când ai grajduri sau lucrezi pe câmp. Prin iarna lui 2007, dacă îmi aduc bine aminte, au început să apară pe străzile din București. La început am fost oripilată, mi se păreau urâte, caraghioase și nu înțelegeam de ce o fată ar purta ceva atât de nefeminin care s-ar potrivi doar tractoriștilor. Apoi, încet-încet, le-am acceptat și nu mi-au mai sărit în ochi deranjându-mi retina sensibilă, pentru ca în final, în stadiul al treilea, să ajung să îmi doresc să am și eu o astfel de pereche. Totuși nu mi-am cumpărat deși am probat de câteva ori pentru că nu eram chiar hotărâtă însă, în iunie, de ziua mea, am primit cadou unele cu animal print. Și mi-au plăcut la nebunie.

         În toamnă nu am apucat deloc să le port pentru că nu a plouat și aproape am uitat de ele. Dar zilele trecute, când m-am întors de la cumpărături și am văzut în ce hal mi s-au murdărit și umplut de dâre de sare ghetuțele mele din piele întoarsă fină ca mănușa era să mă lovească damblaua. Și așa de tare m-am bucurat că am cizme de cauciuc pe care o să le port fără să mai îmi pese de mizerie. Nici nu vă puteți imagina cum e să calci cu nonșalanță unde e balta mai mare, să intri în noroi până la glezne sau să depășești lumea pe unde e zăpada mai afânată și mai neagră. Pe moment ai senzația că ești stăpânul lumii și nimic nu te poate atinge.
         Pe scurt, sunt atât de încântată de cizmele mele de cauciuc încât nu mă pot abține să nu vi le recomand și vouă. A, și să nu uit să vă spun că au o foarte mare stabilitate, au creste pe talpă și nu alunecă absolut deloc, deci pericolul de accidente tinde spre zero. Iar entuziasmul care m-a cuprins fiind atât de mare, am scormonit puțin internetul și am aflat câteva lucruri interesante, unele chiar surprinzătoare despre istoria cizmelor de cauciuc:

         Li se mai spune și cizme Wellington. Adică în lumea fashion Wellington boots, sau, pe scurt, wellies. Sună mai trendy-flendy, decât cizme de cauciuc, nu ? Numele vine de la primul duce de Wellington care le-a inventat la începutul secolului XIX. Mai bine spus, după indicațiile date de el, cizmarul i-a confecționat prima pereche de cizme rezistente la apă foarte asemănătoare cu ceea ce există astăzi, doar că pe vremea aceea erau făcute din piele de vițel. Au prins foarte repede în cercurile aristocratice din Anglia și au devenit principala modă pentru bărbați. 

      În 1852, un tip care se numea Charles Goodyear a inventat tehnologia de vulcanizare a cauciucului natural și a decis să fabrice anvelope (despre cauciucurile Goodyear cred că  toată lumea a auzit). Brevetul pentru fabricarea încălțămintei de cauciuc a fost cumpărat de un prieten de-al său care și-a deschis un atelier în Franța. 
         Acolo a avut un succes uriaș pentru că, până atunci, încălțările tradiționale erau saboții de lemn. Aproape toată populația țării lucra în agricultură iar cizmele de cauciuc nou apărute au permis țăranilor să se întoarcă seara acasă având picioarele uscate și curate.Producția a explodat în timpul primului război mondial când pentru armata britanică s-au confecționat mai mult de un milion de perechi de cizme de cauciuc. Ele au devenit apoi foarte populare în Canada, în Rusia, în țările scandinave și în general acolo unde vremea este foarte umedă. Și dacă nu știați, (că de exemplu eu habar n-aveam), înainte să înceapă să producă telefoane mobile, unul din cele mai bine vândute produse ale fabricilor Nokia erau cizmele de cauciuc. 
         Nu știu exact când au devenit un articol nu doar util, ci și unul foarte la modă, dar sunt aproape sigură că prințesa Diana a jucat un rol important în momentul în care a apărut încălțată cu așa ceva. 
         Și de atunci încoace o grămăda de celebrități s-au conformat acestui trend. Kate Moss, Reese Witherspoon, Angelina Jolie, Madonna, Kate Winslet, Victoria Beckham, Kate Middletone și multe, multe altele au cizme de cauciuc în garderobă și le chiar poartă. De fapt cred că niciunei fashioniste care se respectă nu-i lipsesc. 
        Ba pot să spun că această modă a trecut chiar la nivelul următor când primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, a dăruit fiicelor lui Obama câte o pereche de wellies roz și mov la vizita sa din 2010 la Washington. 
         Deci și prin urmare, cizmele de cauciuc, pardon, am vrut să spun Wellington boots, sunt un must have al iernilor de pe la noi. Aveți? Purtați? Cum vi se par?

Share This:

4 păreri despre “My wellies. Adică cizme de cauciuc

  1. Ioanei- prima cetățeancă din Ionia, țara celor 2 milioane de Ioni,îi urez LA MULȚI ANI! și să rămână mereu freș, precum se deduce din poza cu cizmele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *