7 verbe pentru 7 zile

         Astea sunt primele lucruri care îmi vin în cap când mă gândesc la săptămâna trecută:

  • Am vărsat iaurtul Danone în poșetă. De fapt nu eu, ci s-a vărsat singur și nu pot să înțeleg cum s-a întâmplat una ca asta pentru că în fiecare zi, de 10 ani încoace, dimineața când plec la servici îmi strecor un mic borcănaș în geantă. Asta e, evenimentul s-a produs și a fost dezgustător. Am curățat, nu m-am învățat minte și continui să fac la fel.
  • Am sărbătorit-o pe mama de ziua ei. Petrecerile cu familia sunt foarte reușite în zilele de vară când stăm cu toții sub vie în curte și ne îndepărtăm de betoanele încinse. Mai ales dacă mâncăm pizza și nu sarmale.
  • Am ieșit la terasă (la Chios, în Parcul Mare din Cluj) împreună cu sora mea și cu nepoțica Silvia. Noi am băut bere dar pentru copii așa mici nu aveau nimic așa că am fost nevoită să îi dau ceea ce îi adusesem de acasă :)
  • Mi-am cumpărat un parfum pe care mi-l doream de mult (I love love de la Moschino) și despre care am scris aici.
  • Mi-am găsit colierul galben pe care îl caut de la începutul verii și despre care credeam că l-am pierdut. Eram aproape sigură că l-am uitat în camera de hotel de la Brașov când am fost în aprilie dar, căutând mai temeinic, l-am găsit pe fundul unei cutii cu mărgele. Aș putea jura că nu eu l-am pus acolo dar asta ar fi o mare greșeală.
  • Am avut musafiri de mai multe ori așa că programul de după-masa/ seara/ noaptea mi-a fost modificat față de rutina zilnică.
  • Am călcat o tonă de haine într-o seară când s-a răcorit puțin afară. Deși aproape nu mai aveam cu ce mă îmbrăca, pe canicula asta mi-era groază sa bag fierul de călcat în priză.

Sunt la al treilea exercițiu de acest gen și constat cu surprindere că nu este chiar ușor să găsești lucruri care să merite a fi menționate în retrospectiva unei săptămâni. Să fie viața mea chiar atât de plictisitoare?

Share This:

6 păreri despre “7 verbe pentru 7 zile

  1. imi place sa poposesc aici la tine si stii de ce? pentru ca imi amintesti de entuziasmul inceputului meu in blogging cand eram in stare sa scriu un eseu si pe marginea cestii de cafea pe care o beau dimineata. bine, de cele mai multe ori scriam despre Dante, parandu mi interesant absolut tot ce facea pe atunci.
    acum nu prea mai simt sa scriu asa, am inceput sa gandesc prea mult referitor la un subiect si ajung sa nu il mai scriu spunandu mi ca nu e prea intereant pentru cititori. dar de multe ori ar trebui sa tin cont doar de faptul ca e interesant ptr mine sa consemnez.
    de aceea imi place sa vin la tine sa gasesc subiecte din viata de zi cu zi pe care le abordezi cu naturalete si chiar entuziasm.
    uite imi place ideea asta cu verbele. poate nu pentru fiecare zi as tine evidenta, dar macar ptr fiecare luna ar fi interesant.
    eu am ales si anul trecut si anul acesta cate un cuvant al anului. anul acesta a fost Eficienţă. cat de eficient este se ştie, deşi nu la asta ma gândisem eu când l-am ales :).

    1. Cuvântul anului? asta mi se pare o idee foarte interesantă, o să mă gândesc până în decembrie ce s-ar potrivi pentru mine :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *