Eu și Katy sub aripa Coty

        Chiar dacă nu pot să spun despre mine că sunt o mare amatoare de monden, nu  sunt nici pe dinafara știrilor de acest gen. Deși oscilez între interes și nepăsare, am perioade când sunt acerb interesată de o anumită persoană și atunci urmăresc îndeaproape tot ceea ce i se întâmplă, declarațiile pe care le face, ținutele pe care le  poartă la evenimente și nu pierd nicio emisiune în care apare, în ideea de a o cunoaște cât mai bine. În afară de familiile regale ale Europei, care sunt și vor rămâne all time favourites, am admirat-o mult în perioada sa de glorie pe Claudia Schiffer, supermodelul anilor 90, nu doar pentru felul în care arăta ci și pentru naturalețea, discreția și modestia de care dădea dovadă în orice împrejurare. Un style icon din toate punctele de vedere. Nu mai știu exact cu ce ocazie a ajuns în România în 2001 dar mi-aduc perfect aminte de emisiunea Chestiunea zilei unde a fost invitata lui Florin Călinescu, și el pe mare val în acea perioadă. Am stat nemișcată în fața televizorului și i-am sorbit fiecare cuvințel, i-am studiat gesturile, coafura, mâinile cu degete lungi, i-am admirat zâmbetul firesc, tenul perfect, părul blond și tot ceea ce ținea de aura care o înconjura. Părea să se simtă în largul ei și probabil așa a și fost pentru că nu i s-au pus întrebări incomode sau care să necesite răspunsuri prea intime.

        Era îmbrăcată extrem de simplu, fără nimic ostentativ, iar la la gât purta un lănțișor subțire de care era agățat un pandantiv delicat în forma unui fulg de zăpadă, un filigran foarte frumos. Printre altele, Florin Călinescu a întrebat-o dacă micuța bijuterie reprezintă ceva special pentru ea iar răspunsul ei a fost că nu, este doar un model foarte drăguț de la Bvlgari care i-a plăcut mult și pe care și l-a cumpărat singură. Apoi a vrut să afle care este parfumul ei preferat. M-a surprins răspunsul auzind că preferă aromele naturale și uleiurile esențiale în detrimentul parfumurilor vândute de marile case iar aroma pe care o adoră este vanilia. Din momentul acela mi-am dorit și eu un pandantiv în formă de fulg de nea și parfumuri cu miros de vanilie dar încă nu am găsit exact ceea ce caut deși de atunci mi-am cumpărat o pereche de cercei oarecum în același stil. Sunt niște fulgi argintii, stilizați și frumoși, nimic de zis, dar sunt departe de lucrătura fină pe care am văzut-o atunci, iar cu vanilia… tot așa, încă nu am ajuns să strig Evrika! deși am testat multe, foarte multe parfumuri care promit această aromă.

        Până de curând aș fi spus că Vanilla Fields de la Coty  se apropie cel mai tare de mirosul pur al semințelor de vanilie așa cum de altfel îi și zice numele. Am făcut însă o descoperire recentă care a răsturnat topul: parfumul Mad Potion al lui Katy Perry pe care l-am văzut în Anglia, în scurta excursie pe care am făcut-o săptămâna trecută. Treceam pe lângă raftul celebrităților când mi-a atras atenția cutia aceasta nouă, neagră cu buline albe și litere mov pe care nu o mai văzusem.

IMAG2456

        Am testat ce era înăuntru și mi-a plăcut la nebunie. Un parfum oriental în care vanilia se simte de la primele note și care apoi se așează persistent amintind de căldura plăcută pe care o simți la intrarea în casă venind din gerul unei nopți de iarnă. Este cel mai aproape de ceea ce caut eu și este un parfum apărut anul acesta, un mod prin care Katy Perry își promovează imaginea, asociindu-și frumusețea și farmecul cu magia acestui parfum.

        Nu este singura celebritate care face acest lucru, în ultimii ani o mulțime de vedete și-au creat propriile linii de parfumuri lansând campanii uriașe de auto-promovare iar acest lucru nu are cum sau de ce să nu-ți placă. Este ca un fel de întrecere în afara scenei și câteodată ți-e greu să alegi. Descrierea parfumurilor este adusă la rang de artă și cum ai putea să o refuzi pe Katy când îți spune că Mad Potion a apărut din jobenul magic în care a pus o pisicuță, zaruri, lună și câteva stele?

coty_proba-superblog-parfum-katy-perrys-mad-potion1

        Frumoasă descriere, nu? Mă gândesc acum la ce ingrediente aș alege eu dacă într-o bună zi aș deveni celebră iar COTY mi-ar face o propunere de colaborare pentru crearea unui parfum. Așa cum a creat pentru Beyoncé, Halle Berry, Jennifer Lopez, Celine Dion, Lady Gaga, Madonna sau Katy Perry, să am și eu un parfum care să mă reprezinte dar în același timp să fie și pe placul persoanei iubite… asta înseamnă că ar trebui să renunț din start la aromele grele și învăluitoare care de multe ori nu sunt pe placul celor din jur și să o iau mai ușor. Poate că am gusturi prea dramatice :)

        Deci, ce aș pune în pălărie? Clinchet de clopoței – în primul rând. Clopoței de vânt sau clopoței de cristal care îmi răscolesc amintiri prețioase. În ziua în care am venit acasă cu băiețelul nostru nou născut, Cristi l-a luat în brațe încetișor, ca pe un bibelou fragil, l-a dus la fereastră să-l vadă mai bine iar micuțul a tușit puțin. Nu o să uit niciodată comparația pe care a făcut-o și intensitatea sentimentelor pe care le încercam în acea perioadă. M-a întrebat extaziat ai auzit cum a tușit? parcă s-au auzit niște clopoței… Și așa era, era cel mai frumos sunet auzit vreodată. Apoi aș pune culori, multe culori rupte din curcubeu care să acopere tot ce este cenușiu pe lumea asta. Drept să spun, aș pune și o pisicuță pentru că ador pisicile torcăcioase dar nu vreau să se spună că ”mă iau” după Mad Potion fragrances. Deci va trebui să aleg altceva, să fiu unică și originală. Și atunci o să pun un pic de aer sărat, spumă de valuri și un zbor planat de pescăruș… ca să închid ochii și să simt gustul vacanțelor grecești.

        Cam asta ar fi descrierea de marketing a parfumului Ioana spune. Practic însă, dacă ar fi să creez un parfum aș alege ca note de vârf  ceva foarte proaspăt și citric, urmate de o inimă de lăcrămioare iar ca note de bază, garoafele, flori superbe care îmi plac mult de tot dar din păcate căzute în dizgrație în ultima vreme. Sticluța aș vrea să aibă un design unic, să fie colorată ca un curcubeu și cu un capac care să o înalțe puțin deși varianta finală probabil ar fi decisă împreună cu specialiștii de la COTY. După cum vedeți, am planificat totul până la amănunt dar cred că mai ai ceva de așteptat până să devin celebră :)  sticla IOANA SPUNE        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

Cu banii stau foarte bine

        Era Vlad mic, nu avea mai mult de 3-4 ani, când a venit într-o zi la mine foarte contrariat și m-a întrebat de unde are bunică-sa atâția bani. Cum adică? m-am mirat eu și mai tare pentru că nu știam ca maică-mea să fi primit vreo moștenire. Păi, îmi răspunde el, de câte ori o întreb Cum stai cu banii, bunico? ea îmi răspunde foarte bine, Vlăduțule, foarte bine:) Aha, deci asta era, m-am lămurit eu imediat, zâmbind în sinea mea. Copilul meu făcea investigații în familie să vadă cine ar fi fost disponibil să-i subvenționeze cererile de jucării, sătul fiind probabil de replica mea – nu-ți iau acum pentru că nu stau prea bine cu banii – atunci când îmi cerea să-i cumpăr ceva. Iar bunica știa că nu e cazul să se plângă de lipsa banilor în fața unui copil care nici măcar nu înțelegea prea clar această noțiune.

        A trecut mult timp de atunci și, din fericire, situația s-a schimbat radical, cel puțin pentru mine. Acum și eu stau tot timpul bine cu banii iar acesta este un sentiment minunat. Să știi că banii nu ți se termină niciodată îți dă o siguranță și un confort greu de descris în cuvinte și nu, nu glumesc deloc. Nu rămân fără bani cu câteva zile înainte de salar, nu sunt nevoită să cer împrumut de la nimeni iar dacă văd o promoție de nerefuzat într-un magazin nu am regrete că nu pot profita de aceasta. Și toate astea datorită cardului de credit, cea mai mare invenție a omenirii de la curentul electric încoace. Bine, poate exagerez puțin, dar eu n-aș mai putea trăi fără un card de credit în buzunar. Contul de paypal cu ajutorul cardului mi l-am făcut, cumpărăturile de pe ebay, începând de la șireturi până la parbriz de motocicletă cu cardul de credit le-am plătit, am închiriat mașina în excursiile din străinătate tot cu cardul și, să nu uit… mi-am cumpărat frigiderul cel nou în rate fără dobândă.

        Astă vară, pe la sfârșitul lui august, când era canicula mai mare, am văzut într-o seară că s-au aprins toate becurile roșii de pe ușa frigiderului și, instantaneu, mi-am dat seama că a sucombat cu totul. Era să mă lovească apoplexia. Știam că suferea de o boală incurabilă și am tot sperat să-i prelungesc durata de viață dar  n-a fost să fie. L-am golit, rugându-mă toată noaptea să nu mi se dezghețe cele 25 de kile de vinete pe care le pusesem în congelator și la care lucrasem într-o sâmbătă de dimineața până seara și am avut noroc. A doua zi, la prima oră, m-am înființat la Domo și mi-am cumpărat o combină frigorifică supercalifragilistică. Vorba lui bunică-mea, ce han-tătar făceam dacă nu aveam cardul de cumpărături? De unde scoteam eu peste noapte 2000 de lei? Așa nu m-a durut capul. Elegant, frumos, mi-am ales ce mi-a dorit inima și am început să dau banii înapoi abia din septembrie: câte 160 de lei pe lună, timp de un an. Aproape că nici nu simt.

        Prima și prima oară am auzit de sistemul de rate fără dobândă la sfârșitul anilor  90 de la niște prieteni români care se mutaseră în Germania. Mi s-a părut așa de nemaipomenit încât la început nici nu am vrut să cred că există așa ceva și mi-aduc perfect aminte că i-am contrazis cu vehemență spunându-le că sigur se înșeală și că există, dacă nu dobânzi, măcar ceva comisioane ascunse. Degeaba au încercat ei să mă convingă, era prea frumos să fie adevărat dar uite că sistemul a ajuns și la noi acum, și iau ca exemplu cardul STAR Forte de la Banca Transilvania. Aur curat la casa omului.

        Pe lângă sistemul de rate de care vă spuneam, pe lângă acest card mai funcționează un sistem de puncte care se transformă în bani pe măsură ce faci cumpărături: un punct STAR este egal cu un leu. Eu când aud de puncte, mă înroșesc de plăcere pentru că îmi apare în fața ochilor o pușculiță în care cineva adună bani pentru mine :) Tot secretul constă în a fi realist și cumpătat și a nu te întinde mai mult decât ți-e plapuma (iar am citat-o pe bunică-mea). Adică dacă ai un venit lunar de 1500 de lei să nu te înhami la rate lunare de 1000 de lei pentru televizoare cât tot peretele sau pentru nu știu ce telefoane care îți depășesc clar bugetul. Nu o să faci față. Eu, cel puțin, așa gândesc și pe acest principiu îmi utilizez cardul de credit fără să plătesc nici măcar un leu dobândă. Sigur că dacă apare urgența urgențelor, adică o cheltuială neprevăzută pe care nu am cum să o plătesc cu cardul (să spunem că trebuie să merg la o nuntă), atunci scot cash de la bancomat dar încerc să pun cât mai repede banii la loc deoarece pentru cash nu există perioadă de grație. Însă pentru toate celelalte cumpărături făcute la magazine sau pe internet banca ”te așteaptă” până la 56 de zile, mai exact până în data de 25 a lunii următoare. Tare, nu? Să presupunem că am scadența la factura de gaz azi, 20 oct,  eu sunt complet lefteră iar următorul meu salar îl primesc abia în 10 noiembrie. Asta nu mă împiedică să-mi achit datoriile la timp. Scot cardul de credit și plătesc liniștită iar la salar pun banii înapoi. Costuri zero, satisfacție maximă garantată.

        Limita pentru un astfel de card ajunge la 22000 de lei, asta însemnând aproximativ 5000 de euro. Cardul meu însă nu este așa grăsan dar, dacă ar fi și, mai ales, dacă aș ști că pot să dau banii înapoi în timp util… ce credeți că aș face cu ei? Am două variante și la fel de tare mi le doresc pe amândouă:

  1. aș face o croazieră cu plecare dintr-un port din sudul Franței până în America de Sud (am văzut astfel de excursii cu 3000 de euro dar, pe lângă asta, mai ai nevoie de bani de cheltuială prin diversele porturi unde se fac escale)
  2. mi-aș cumpăra  mobilă de bucătărie nou-nouță, albă, cu blat de lemn, cu mânere de aramă și  cu dulăpioare cu geamuri de sticlă luminate în interior. Genul romantic-vintage.

        Vreo opt mii de magazine și agenții de turism partenere Star, abia așteaptă să mă hotărăsc, deci aș avea de unde alege :)

        Sunt multe bănci, de fapt cred că toate, care au în ofertă carduri de cumpărături dar dacă vă doriți un astfel de card eu vă sugerez să alegeți Banca Transilvania din simplul motiv că nu este o bancă scumpă care să tragă pielea de pe om cu comisioanele. Vorbesc în general, nu doar despre credit card. Mi-aduc aminte când mi-am deschis contul curent, am întrebat care este comisionul lunar de administrare și mi s-a spus că la ei, nu există un astfel de comision. Am devenit circumspectă și am insistat spunând că nu se poate, toate băncile au așa ceva… eram Toma necredinciosul :) Și nici comision de eliberare cash la bancomat?? Nu se poate! Dacă a văzut că vreau neapărat un comision, fata de la ghișeu mi-a spus că voi avea de plătit 2 lei în ziua în care voi închide contul. Au trecut de atunci doi ani și nu l-am închis. Iar asta spune tot.

Banca_Transilvania

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

        foto dailymail.co.uk, bancatransilvania.ro

Share This:

Citește mai mult

Becul ars și urșii polari

        De la mine din bloc eu sunt prima care se trezește și singura care merge la servici în fiecare dimineață. Pe scara mea locuiesc doar pensionari și o liber profesionistă (dar ea lucrează numai în tura de noapte :) ) așa că pe nimeni nu interesează că becul de pe casa scărilor este ars de mai mult de o lună. La ora la care plec eu de acasă e beznă totală și cobor cele patru etaje pe bâjbâite dar m-am obișnuit deja. Știu că sunt câte opt trepte pe fiecare tronson de scări și le număr de fiecare dată ca să nu mă împiedic în timp ce mă gândesc că ar trebui să cumpăr un bec. Sau să-l anunț pe administrator să facă acest lucru. Dar uit mereu. Și ca să fiu pozitivă îmi spun că în fiecare rău este un bine. Probabil am salvat viața unui urs polar. Unii spun că Al Gore a exagerat cu chestia asta, dar după ce vezi filmul An Inconvenient Truth nu îți mai vine să lași niciun bec aprins degeaba. Pentru cei care nu ați văzut documentarul, este vorba despre efectele devastatoare ale încălzirii globale datorate, printre altele, consumului energetic uriaș care duce în timp la topirea calotei glaciare. Urșii polari sunt printre primele victime pentru că nu mai găsesc sloiuri de gheață pe care să se urce și astfel ajung să moară înecați. Bieții de ei înoată în căutarea hranei dar gheața pe care altădată urcau să se odihnească dispare de la o zi la alta… iar ei mor epuizați. Very touching.

        Ajung la servici și aici este, oarecum, aceeași poveste. Unul din becurile de pe hol s-a ars iar lumina chioară din celălalt capăt este insuficientă pentru a face față. Probabil trebuie organizată o licitație cu minim trei participanți pentru a fi cumpărat un bec nou că, de… costă iar  legea e lege și trebuie respectată. Bine că suntem scumpi la tărâțe și ieftini la făină. Ne zgârcim la un bec în timp ce caloriferele duduie ca să facă față frigului care intră pe sub geamurile care nu se închid bine. Degeaba pereții sunt groși de aproape un metru, făcuți pe vremea când clădirile se construiau ca să reziste secole la rând, dacă tâmplăria e varză. Dacă ar veni un expert în termografie să facă o scanare termică ar ieși un tablou de toată frumusețea. Cu mult roșu.

termografie

        Pfff… dar asta nu e bine deloc. Ar trebui ca tabloul să fie cu tonuri de albastru. Roșul înseamnă, și la propriu și la figurat, bani aruncați pe fereastră. Căldură risipită degeaba. Urși înecați. Iar asta nu-mi place deloc. Termografia nu se face doar așa, de distracție, să vedem la știrile ProTV cum suferă bucureștenii vara pe caniculă în blocurile nereabilitate termic sau cum se duce căldura pe apa sâmbetei iarna la minus 20 de grade. Tehnic (și științific) vorbind, termografia determină zonele cu pierderi de căldură ale construcțiilor, identifică deficiențele izolației termice, infiltrațiile excesive de aer și zonele unde este posibil să apară condens și mucegai. Deci, fără glumă, termografia e bună la ceva obținându-se informații suplimentare certificatului energetic. Să nu-mi spuneți că nu știți ce e acela certificat energetic… Dacă nu vreți să păreți picați de pe o altă planetă atunci când veți vinde sau cumpăra un apartament, dacă nu vreți ca funcționarul de la bancă să vă privească cu superioritate atunci când veți aplica pentru un credit Prima casă, aruncați un ochi peste articolul pe care l-am scris acum câteva luni. Fără pic de modestie, mi se pare că explică foarte clar ce este certificatul energetic.

        Iar dacă veți avea nevoie de un astfel de certificat, ieftin și rapid, sau de un raport de audit energetic, țineți minte www.avizez.ro . Și neapărat să vedeți filmul An Inconvenient Truth.

certificat-energetic-superblog-

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015,

Share This:

Citește mai mult

Idee de cadou cu mesaj

        Am fost ieri la cumpărături și am văzut că deja au apărut în supermarketuri decorațiunile de Crăciun și moșii de ciocolată chiar dacă încă nu s-a terminat nebunia cu dovlecii și măștile de Halloween care se află la un raft distanță… Și cum umblam eu plictisită împingând căruciorul, m-am gândit că n-ar fi rău să pregătesc din timp cadourile de sărbători. Cel mai complicat e cu Cristi (soțul) pentru că am hotărât împreună să nu ne mai batem capul cumpărându-ne reciproc obiecte costisitoare și de multe ori fără să fie pe gustul nostru ci să folosim împreună banii pentru o excursie frumoasă. Astfel suntem mai câștigați amândoi. Cu toate că așa am procedat în ultimii ani, totuși ceva simbolic trebuie să se regăsească sub brad, adică, na… e frumos să desfaci fundița unui pachețel în seara de Ajun și să simți farmecul sărbătorii că doar nu putem renunța la tradiții așa hodoronc-tronc. Așa că, obligatoriu, trebuie să mă gândesc la un mică surpriză. Dar anul acesta nu mai vreau sub nicio formă să îi împachetez o sticlă de ceva, cunoașteți și voi șablonul când vine vorba de a face cadou unui bărbat :)

        Și să vedeți ce idee mi-a venit în timp ce îmi beam azi dimineață cafeaua. Mă uitam la ploaia urâtă de afară și îmi încălzeam mâinile ținând strâns cana din care se răspândea aroma pe care o iubesc atât de mult în timp ce pisica torcea drăgăstos în brațele mele. M-am uitat la ea și apoi privirea mi-a căzut pe cana din care sorbeam. Aceeași imagine: eu și mâța și în realitate, și pe cană :)

cana ioanaspune

        Cana asta am primit-o anul trecut de la sora mea și îmi place atât de mult pentru că îmi amintește de ceva drag în orice moment, încât m-am hotărât pe loc să-i fac lui Cristi un cadou personalizat. Categoric nu o cană, pentru că el nu bea cafea, ci un tricou cu mesaj. Ceva în genul celui de mai jos. Eu, de exemplu, m-am bucurat foarte tare când am primit acest tricou și îl port cu mare plăcere pentru că e amuzant.

ioanaspune blogger

        Dar deja dau în narcisism tot punând poze cu mine, mai bine vă arăt cam la ce tricouri funny m-am gândit pentru Cristi. Astea două care le-am găsit pe Tshirts.ro mi s-au părut foarte simpatice și potrivite pentru el.

tricou 5 min

tricou viteza

        Pentru cei care îl cunoașteți, este imposibil să nu-i fi auzit măcar o dată celebra replică Vin în 10 minute :) iar despre pasiunea lui pentru mașini nici nu mai încape discuție. Este foarte greu să mă decid care ar fi cel mai potrivit model din tot ceea ce am găsit pe site pentru că îmi plac toate. Ba mai mult, există și opțiunea de a comanda un tricou pe care să aplici propria poză ceea ce face, practic, opțiunile nelimitate. Și pentru că nu reușesc să mă hotărăsc, vreau să vă cer ajutorul. Poate îmi dați voi o idee de mesaj sau poză pentru tricou. Dar, please, please, please, nu veniți cu textul ăsta :)tricou google

        Și fiți liniștiți că nu o să-i stricați surpriza lui Cristi, dacă vede că articolul are eticheta shopping nu o să intre în vecii vecilor să citească. Cumpărăturile îl plictisesc de moarte. În schimb pe mine, nu :)

Tshirts_logo_sponsor_superblog_2015_proba

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

Povești cu ceară

       Nu mi s-a întâmplat mie, dar i s-a întâmplat soră-mii. Nu știu cum se face, dar ea mereu trece prin câte un episod comic, ciudat sau chiar șocant, adică are tot timpul câte ceva de povestit… începând de la ziua nunții când a rămas la ora doișpe noaptea, îmbrăcată în rochie de mireasă pe banca din fața blocului fără să aibă cheie ca să poată intra în casă :) Dar asta o să v-o povestesc altă dată. Acum, de curând, a pățit un alt pocinog, dar tot de râs mi se pare. Într-o zi a găsit în cutia poștală un flyer care anunța deschiderea cu mare tam-tam a unui salon cosmetic în apropierea casei sale și cum pozele arătau că este ceva drăguț iar tarifele promoționale erau irezistibile și-a spus că merită să vadă ce și cum. Vroia să se epileze pentru că în weekend urma să plece la Felix. A sunat pentru o programare dar nu a mai găsit disponibil decât vineri seara, nu mai știu exact la ce oră dar destul de târziu. Ar fi fost ultima clientă pe ziua respectivă dar cum urma să plece abia a doua zi dimineața, a confirmat. Era bine și așa târziu.

        Zis și făcut. Vineri seara s-a înființat la salonul nou deschis. Totul mirosea a nou și strălucea de curățenie, atmosfera era caldă și primitoare, fetele care lucrau acolo amabile și zâmbitoare, cafea și ceai la discreție… o adevărată încântare să te numeri printre clienți. I-a venit rândul imediat fără să fie nevoită să aștepte prea mult. A intrat în cabinet și a cerut un epilat lung pe picioare. Fac o mică paranteză pentru cei care nu sunt în temă cu astfel de noțiuni: epilatul poate fi făcut până la genunchi și se cheamă ”scurt” sau pe toată lungimea piciorului și atunci i se spune ”lung”. Foarte drăguță, cosmeticiana s-a apucat de lucru ciripind câte-n lună și stele. În același timp, cu o mână ușoară, își făcea treaba și totul decurgea lin și frumos. A terminat cu piciorul stâng, apoi a trecut la dreptul lucrând cu migală și îndemânare. Mai avea de pus ceară pe partea de sus a piciorului, când s-a oprit brusc, s-a uitat în jos și cu un zâmbet tâmp a spus cu voce înceată ”Îmi pare foarte rău și îmi cer mii de scuze dar mi s-a terminat ceara. Știți, am deschis de curând salonul și încă nu avem destule materiale…” Ceeee?? Și acum îmi spui asta? Nu mai avea ce face. Pare incredibil dar exact așa s-a întâmplat. Pur și simplu nu mai avea ceară pentru încă o jumătate de picior iar ca să o epileze cu penseta, fir cu fir, era exclus :) A plecat soră-mea de acolo șocată, tunând și fulgerând, cu o jumate de picior păros. Era prea târziu să caute un alt salon, totul era deja închis iar a doua zi dis de dimineață urma să plece în excursie.

        Ah, dacă ar fi avut acasă o bucată de ceară de epilat tradițională refolosibilă ar fi rezolvat problema în doi timpi și trei mișcări… dar nu avea. ceara-epilat-traditionala-dischete-1kg-miere        A fost nevoită să se radă cu lama și să-și strice weekendul având impresia că toți ochii din ștrand sunt ațintiți asupra jumătății ei de picior.

        Nu a mai mers niciodată la salonul respectiv, nici măcar nu a mai vrut să audă de el. A revenit acolo unde mergea de obicei și prima dată când s-a dus din nou la un epilat, după pățania de care v-am spus, a asistat (din nou) la o scenă tragico-amuzantă. În timp ce cosmeticiana își vedea de treaba ei, i-a sunat telefonul. A răspuns, a vorbit puțin iar apoi și-a pus telefonul în buzunarul de sus al halatului. Când s-a aplecat, telefonul i-a căzut exact în vasul cu ceară topită. Nu e frumos să râzi de necazul cuiva dar parcă uneori nu te poți abține :) Sau probabil acesta să fi fost un semn? un fel de atenționare sau avertisment? că atunci când ai în față un client să te ocupi exclusiv de el și să nu răspunzi la telefoane? Pe lângă că nu e politicos, uite ce se poate întâmpla :) V-am spus oare că la toate aceste întâmplări protagonistă este sora mea? doar să o provocați și o să vedeți câte are de povestit…

Total_pro_beauty

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult