7 verbe pentru 7 zile #10

Așa, ca de duminică seara, câteva rânduri despre săptămâna care a trecut:

  • Mi-am cumpărat un ceas cu banii primiți de la mama la ultimul Crăciun. Întotdeauna mi-a făcut cadouri frumoase pentru că știa exact ce îmi doresc dar în ultimii ani, cum nu mai ieșea la cumpărături, îmi dădea bani să-mi cumpăr ce cred eu de cuviință. Uneori puneam banii deoparte să-i am pentru vreo excursie dar de cele mai multe ori mi-am cumpărat ceva. De data asta, fiind ultimul cadou, am vrut să-mi iau un obiect care să-mi fie aproape în orice zi a anului și care să reziste în timp. A durat ceva până să mă hotărăsc să scot banii din plic dar până la urmă am găsit acest ceas care mie mi se pare superb. ceas1
  • M-am frământat toată săptămâna și am rememorat o scenă pe care acum o regret enorm. Eram la mama într-o seară de sfârșit de ianuarie, se simțea deja foarte rău și a vrut să iasă puțin la geam să ia o gură de aer proaspăt. Am deschis geamul și am ajutat-o să facă cei câțiva pași, apoi s-a sprijinit de pervaz și a rămas tristă și gânditoare uitându-se pe  stradă. Afară era liniște, nu mai circula nimeni și se auzeau doar lătraturi răzlețe de câini. Aerul nopții era geros iar  o țineam pe mama pe după umeri. La un moment dat mi s-a făcut frig dar mama a vrut să mai stea puțin și atunci eu m-am retras în spate, m-am așezat pe fotoliu așteptând să-mi spună să închid geamul. N-a mai stat mult nici ea și asta a fost ultima oară când a mai respirat aer curat. De ce nu am stat cu ea în geam. n-o să știu niciodată, de ce am lăsat-o singură și am plecat de lângă ea n-o să mi-o iert în vecii vecilor. Acum aș sta și de-ar fi să mă înghețe gerul siberian dar e prea târziu și-mi pare rău, rău, rău.
  • M-am dat cu capul de masă. Bine, nu chiar la modul propriu dar asta mi-a venit să fac. Cineva de la job mi-a predat un document, m-am uitat peste el și am văzut că este greșit. Nu era pentru prima dată când făcea aceeași greșeală: o parte din text rămăsese nemodificat de la documentul anterior. Se poate întâmpla oricui, mi s-a întâmplat și mie dar să vii cu scuza ca ”word-ul  este de vină că nu salvează deși îi dau save” mi se pare aberant și ridicol. Și nu doar să încerci această justificare puerilă ci să mergi până în pânzele albe cu o astfel de afirmație! Da, există unii care lucrează și gândesc la acest nivel, pentru ei întotdeauna alții sunt de vină dar să ajungi să decretezi că Microsoft este incompetent este culmea absurdului.
  • Am mâncat pentru prima dată fenicul, în engleză fennel. L-am văzut de mult prin supermarket dar nu am știut ce este și nici n-am fost curioasă din cauza frunzulițelor pe care le are. Eram convinsă că este un soi de mărar dar am constatat ulterior că nu are absolut nicio legătură cu mărarul (am verificat pe wikipedia, credeți-mă pe cuvânt). Acum l-am găsit la reducere în Lidl și am zis că de ce nu? Mi-a plăcut deși nu mă așteptam absolut deloc la gustul pe care îl are. În primul rând am fost surprinsă de mirosul dulce, puternic și vag cunoscut pe care l-am simțit atunci când l-am tăiat. Mi-am dat însă repede seama de unde mi-a venit amintirea: exact așa mirosea lichiorul de anason pe care îl făcea o mătușă de-a mea care a murit acum 20 de ani. Feniculul acesta l-aș descrie ca pe o gulie cu gust de prăjitură. E foarte ciudat, aduce mai degrabă a fruct decât a legumă. Eu am făcut o salată simplă cu lămâie, ulei de măsline și un strop de sare dar dacă aveți vreo rețetă la care s-ar preta mai bine, vă rog să spuneți. fenicul ioana spune
  • Am primit un mesaj de la Andreea Alexandra Vraja, o prietenă pe care am cunoscut-o prin intermediul SuperBlog, în  care îmi spunea să nu mă supăr dar corect se spune de serviciu și nu de servici așa cum greșit am scris eu de 3 ori consecutiv într-un articol. Mesajul m-a surprins în mod plăcut, doar pentru asta sunt prietenii, să îți spună atunci când greșești iar ea a făcut-o într-un mod foarte discret și la obiect. Mulțumesc, Andreea, e un lucru pe care nu-l știam.
  • M-a mușcat pisica de obraz. Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată deși o am de șase ani deja, era cât cana de cafea când a venit la noi în casă. Știu exact că era cât cana pentru că acesta e ritualul nostru din fiecare dimineață – eu îmi fac o cafea și mă întorc în pat să o beau în timp ce mă uit pe telefon, iar ea stă pe pieptul meu și trage o tură de somn torcând ușor. Azi nu știu ce a avut că s-a trezit brusc și și-a înfipt colții în fața mea, nu foarte tare, dar nici să-mi dădea drumul nu voia. Eram ochi în ochi cu ea și știam că dacă încerc să o împing o să strângă mai tare așa că am stat preț de câteva secunde ca două fiare la pândă. M-a lăsat apoi și s-a culcat la loc ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Părea așa de pașnică încât înclin să cred că acela a fost un sărut pisicesc. Totuși acum am două găuri în obraz. sylvestra
  • N-am văzut niciun film și n-am citit nicio carte, așa a fost să fie. Am scris în schimb primele două articole pentru SuperBlog-ul de primăvară.

Săptămâna voastră cum a fost? Culturală, socială sau mai mult administrativă? 🙂

Share This:

17 thoughts on “7 verbe pentru 7 zile #10

  1. Foarte frumos ceasul!
    Eu din fenicul fac pireu: il fierb la aburi cred ca se poate si in apa) si il mixez apoi cu putina smintina si sare. Crud nu-mi place din cauza gustului ala de care vorbesti.

    1. Am văzut că există multe rețete cu fenicul și portocale, astea două cred că merg bine împreună. O să încerc și pireul de care spui.

          1. Exact! M-ai prins.
            De fapt e reteta de pe vremea cind aveam bebelus: am preparat-o , am gustat-o, mi-a placut…si acum o mai fac din cind in cind.

  2. cum m am uitat mult pe paprica tv am vz ca feniculul merge cu pestele. poti incerca.
    la noi pisica il musca tare pe sot, pe mine mai mult in joaca, pe dante cand e nervos iar de bebe nu se atinge, ba chiar pot spune ca il pazeste. au pisicile astea ceva in cap cand fac ce fac :).
    deja ai scris doua articole? wow. eu abia l am clocit pe primul dar inca n am reusit nici sa l scriu.

  3. Chestia cu “serviciu” si eu am aflat-o mai tarziu si nu mi s-a parut ca are logica dar daca asa e corect… Poate pisica a visat ca esti un soarece urias sau mai stiu si eu ce vis pisicesc i-a bantuit creierasul, cine stie! In rest, si eu am amintiri si lucruri pe care le-as face altfel daca timpul ar putea fi dat inapoi. Traim cu ele, poate timpul le va mai estompa.

      1. Viseaza, sunt o gramada de studii si videoclipuri de incredere pe internet de unde poti afla multe lucruri despre psihicul animalelor. In plus, la unele facultati de psihologie din strainatate se studiaza psihologie animala si sunt institutii care chiar se straduiesc sa aduca oamenilor informatii cu privire la inteligenta animalelor, care este cu mult peste ceea ce cred oamenii (nu stie nimeni ce si cum gandesc ele, pentru ca nu le intelegem limbajul, asa ca presupunerea ca nu gandesc e doar ego-ul uman si credinta in superioritate umana – lucru pus la punct tot de oameni, dar cine stie cum suntem vazuti de alte fiinte).

        Din pacate, informatiile nu sunt primite de oameni asa cum ar trebui, asa ca inca exista mituri si preconceptii cu privire la lumea animala. Si mai sunt atat de multe de aflat!

        1. Nu știu cât gândesc animalele (în accepțiunea noastră) dar cert este că sunt înzestrate cu simțuri care nouă ne lipsesc și pe care nici măcar nu le înțelegem.

  4. Nu-ti face nici un reproş in legatura cu mama ta.Esti om si ai actionat omeneste.Totusi pot sa inteleg regretele tale, la fel am gandit si eu dupa moartea lui Dan, dar nu aduc nimic bun, din contra, te storc emotional In altă ordine de idei, imi place foarte mult ceasul, să-l porti sănătoasă!

Leave a Reply to Dorina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *