7 verbe pentru 7 zile #17

        Până nu începe meciul cu Albania, să vă spun repede cum mi-a trecut săptămâna  ca să apucați să citiți 🙂

  • Am tuns pisica. Este perioada când își schimbă părul și m-a înnebunit cu firele pe care le găsesc peste tot în casă așa că m-am hotârât să-mi fac (mie) un bine. Mi-a fost teamă că o să se sperie și o să se zbată așa că mi-am luat o geacă groasă de iarnă ca să nu mă zgârie și am ținut-o în brațe în timp ce Cristi a băgat mașina de tuns în blănița ei. Cu totul surprinzător, a stat foarte liniștită deși a mieunat în continuu. Operațiunea n-a fost un succes deplin pentru că mașina nu a făcut față așa că nu am tuns-o destul de scurt dar tot e bine și cel puțin cred că ea nu mai suferă de căldură.
  • Mi-am cumpărat, în sfârșit, Canon-ul la care am tot visat. G7X 🙂 canon g7x ioana spuneEste exact așa cum l-am studiat în cele cinci sute de mii de review-uri pe care le-am văzut înainte de a lua decizia (și chiar mai mult) iar ecranul care se ridică și faptul că are touch-screen mi se par formidabile. Încă îi studiez funcțiile dar sunt super-mega-hiper încântată. L-am plătit cu cardul de credit și voi avea 6 rate (fără dobândă, evident) și deci aș putea să trec și acest lucru la premiere pentru că este prima dată când folosesc cardul pentru a cumpăra în rate. Ciudat, nu? după ce ani de zile când mi-am bătut gura promovând acest avantaj, eu nu l-am folosit niciodată.
  • Am mâncat cireșe pe săturate, adică dimineața, la prânz și seara că doar de-aia luna iunie se numește cireșar: pentru că mănânci cireșe. Sau așa ar trebui să fie. Norocul meu este că avem doi cireși mari pentru că anul acesta prețurile au fost prohibitive și nu înțeleg de ce s-a întâmplat asta pentru că de făcut, s-au făcut foarte multe.
  • Am fost la un concert al trupei Desperado. Trupa asta cântă un stil de country rock made in Transylvania și sunt niște băieți foarte simpatici cu un simț al umorului bine dezvoltat ceea ce eu apreciez în mod deosebit. Mi-a plăcut ce au cântat dar marea surpriză a fost faptul că în public se afla Narcisa Suciu (cea cu Mocioriță cu trifoi) și la insistențele celor de pe scenă, a urcat și ea și a cântat prea-cunoscuta ei melodie. Foarte fain a fost momentul.
  • M-am programat pentru săptămâna viitoare la un cabinet de dermatologie pentru o consultație gratuită în cadrul campaniei organizată la nivel național de La Roche-Posay Romania. Campania este adresată publicului larg și implică verificarea alunițelor în vederea prevenirii malignizării acestora. Mă bucur că am aflat de campanie pentru că astfel m-am mobilizat și eu fără să mai amân de la o lună la alta.
  • Am inventat o rețetă de salată. Ideea mi-a venit în timp ce-mi zdrobeam creierii ce să fac cu carnea de găină din supa de tăieței. De Rusalii e (aproape) obligatoriu să mâncăm supă de găină și de obicei fac o salată boeuf cu carnea fiartă (vorba vine boeuf că de fapt nu e nici urmă de boeuf dar înțelegeți voi ce iese). Chestia aia cu zarzavaturi și maioneză care nu prea se bucură de succes. Acum însă am descoperit la Lidl un muștar cu aromă de portocale și deși am fost cam reticentă la început, mi-a plăcut foarte mult și l-am folosit în tot felul de sosuri. Ultima inveție a fost delicioasă și foarte, foarte simplu de făcut. salataSalată iceberg, carne din supă, roșii cherry, ceapă și telemea sărată, toate astea cu un dressing făcut din muștarul de care vă spuneam, oțet balsamic și ulei de măsline. Supercalifragilistic! și atât de răcoros, numai bun pentru o zi caniculară.
  • N-am înțeles cum poate fi atât de simplu pentru unii să-și zugrăvească singuri casa. Pe mine mă apucă groaza când mă uit la pereți și mă întreb dacă numai eu am ghinionul să-mi crape tencuiala pe la îmbinări? De câte ori văd în filme că se apucă oamenii de zugrăvit, îi văd doar cu o folie de plastic întinsă pe jos și cu un trafalet plimbându-se pe perete. Totul pare o joacă de copil. E adevărat că acum există o varietate uriașă de materiale de construcții care îți fac munca mai ușoară dar totuși cred că îți trebuie și o oarecare îndemânare. Mă tot pregătesc (deocamdată doar psihic) să mă apuc să-mi zugrăvesc bucătăria și cred că o s-o fac până la urmă dacă nu-mi piere entuziasmul. Oricum, dacă mă apuc de treabă, promit să fac multe poze și să descriu experiența cu multe amănunte 🙂

        Voi ce ați făcut în săptămâna care a trecut? Ați tencuit vreun perete? Dacă da, aștept cu interes sfaturi de specialitate 🙂

Share This:

6 thoughts on “7 verbe pentru 7 zile #17

  1. super ideea de salata! O voi aplica si eu! eu mai cumpar oase (cu urme de carne) si eram in dileme ce fac cu carnea extrasa din supa…

  2. Pare fain aparatul, sa-l folosesti sanatoasa! Eu am un reflex si in ultima vreme m-am saturat sa-l car dupa mine, asa ca fac poze de calitate mai proasta cu un compact ieftin.
    Eu reciclez in salata carnea din supa, la fel si cea din friptura.
    Am multe alunite dar nu ma duc niciodata cu ele la doctor… Ma linistesc cu ideea ca In cele mai multe cazuri melanomul e ceva nou aparut, nu o malignizare a unor alunite vechi.
    Noi am zugravit, dar numai camerele, unde n-au fost probleme de crapaturi. Peretii au un fel de tapet, ca sa-i niveleze si sa se evite tencuitul . Asa ca in plus fata de ce spui am mai pus scotch la imbinarea cu tavanul, ca sa nu trecem cu vopseaua pe tavan.
    Asta cu tunsul pisicilor e ceva nou aparut, nu?! Ca n-am mai auzit pina de curind. Dar in teorie blana e izolant termic, deci ar trebui sa pastreze temperatura corpului. Si pisicile se trag din Egipt, unde e mai cald.
    Oricum, noi suferim de frig si ploi aici, in nici un caz de prea multa caldura… Sa va invidiez dau nu?

    1. Am vrut căldură, avem căldură 🙂 Știu că pisicilor le place căldura, nu de grija ei mor eu ci de a mea că mi-a umplut casa de păr…
      Iar cu zugrăvitul cred că mai amân un pic până la toamnă.

  3. Pisicile nu au glande sudoripare pe tot corpul (nici cainii – glandele sudoripare sunt in pernite), asa ca ele nu transpira prin piele si nu sufera de cald asa cum se intampla oamenilor. Tunsul la caini si pisici nu e pentru termoreglare, ci e util proprietarilor, pentru propriul lor comfort. In unele cazuri e terapeutic (in caz de tot felul de dermatite, micoze si diferite boli de piele). Eu sunt groomer, sa spun asa, tund animale si incerc sa le explic tuturor ca animalele nu mor de cald din cauza parului (sau blanii, cum prefera fiecare).

    1. În pernițe? asta nu știam 🙂 Și de fapt nici n-am observat deși o mai pup uneori pe pernițele alea roz care parcă sunt de jucărie 🙂 Știu că pisicilor le place căldura dar cred că și ele suferă acum pe caniculă, eu o văd pe a mea că în timpul zilei nu mai vrea să stea pe balcon și stă trântită numai pe parchet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *