Experiența mea cu elefant.ro

        Toată lumea face cumpărături online și toată lumea e mulțumită atâta timp cât produsele cumpărate sunt conform așteptărilor. Dacă primești ceea ce ai văzut și ți-a plăcut pe site, rămâi cu impresia că magazinele virtuale nu se diferențiază între ele decât prin prețurile practicate. Dar nu e deloc așa și îmi vine acum în minte o vorbă pe care obișnuia să o spună un fost șef de-al meu ”totul e bine cât e bine”. Deși sună sec, expresia are în spate o întreagă filosofie și reprezintă esența traseului liniar al lipsei de incidente. Adică atâta timp cât nu apare niciun element perturbator, totul decurge lin, fără a se întâmpla nimic notabil. Clientul plătește, vânzătorul trimite marfa  și ambii sunt mulțumiți.

        Problemele apar atunci când primești un produs care în realitate nu seamănă cu ceea ce ai văzut în poză, este defect, are altă culoare, mărimea nu se potrivește, nu are calitatea așteptată, te-ai răzgândit sau alte o mie și o sută de motive care te fac să îți dorești să regreți cumpărătura și să ceri banii înapoi. Abia în astfel de momente poți vedea cu adevărat gradul de seriozitate al magazinului și poți să îți formezi o părere relevantă despre ceea ce înseamnă experiența cumpărăturilor. Politica de retur mi se pare cel puțin la fel de importantă ca și prețul și azi o să vă spun povestea mea cu elefant.ro, unul din cele mai mari magazine online din România.

        Deși îmi fac aproape toate cumpărăturile de pe internet, aș putea să număr pe degetele de la o mână de câte ori am cumpărat de pe elefant. De fapt, dacă mă uit în cont, pot să spun cu exactitate: de 4 ori, asta fără să pun la socoteală geanta pe care mi-am luat-o în primăvară pentru că aunci, fiind în București, m-am ”lipit” de comanda Cristinei și am ridicat comanda de la un pick-up point ca să nu mai plătim taxe de transport. În rest n-am cumpărat decât cărți în format electronic iar acestea au un statut diferit, adică nu ai de-a face nimic cu transportul pentru că după ce faci plata, primești pe email un link de unde poți să îți download-ezi cartea (dacă bine țin minte, poți să o descarci pe 6 dispozitive).

        Poșeta cumpărată de pe elefant mi-a plăcut foarte mult iar cărțile la fel, dar despre cărți nu prea ai ce să spui, adică și dacă nu îți plac, asta nu poate fi vina magazinului și odată descărcate pe calculator și citite, nu mai poți spune că vrei să le dai înapoi, ar fi chiar culmea 🙂

        Acum însă voiam să-mi cumpăr, din banii primiți de ziua mea, un ceas. Un ceas sport, negru, cu cadran mare și cu cifrele contrastante, neapărat cu curea metalică neagră. Dețin deja multe ceasuri și aveam foarte bine întipărit în minte ce vreau, inspirată fiind de o youtuberiță pe care o urmăresc cu plăcere pentru că e foarte frumoasă, râde tot timpul și are o voce care mă binedispune: Lydia Elise Millen. Fata asta are un ceas superb și așa ceva voiam și eu. Bine, ceasul ei este Dior și costă vreo 2000 de dolari dar  există ceasuri la fel de frumoase la prețuri pentru toți pământenii fără să fie nevoie să plătești brandul.

        Aveam un buget de 450 de lei iar în mall tot ce am găsit depășea bine această sumă așa că am trecut la online. Oferta de ceasuri pe elefant este foarte mare și, în plus, au mereu tot felul de promoții și campanii de reduceri. Am găsit multe modele care îmi plăceau la prețuri mai mici decât în magazine cu cel puțin 30%. Multe dintre ele foarte faine dar când l-am văzut pe ăsta m-am blocat pe el, zici că m-a trăznit ceva în cap așa de încântată am fost.ceas ioana spune        Și l-am cumpărat. Nu era nici negru, nici mare (cadranul e de 30 de mm și voiam unul de 38), nici sport, nici cureaua nu era neagră, nici nimic din ce îmi imaginasem inițial dar nu conta pentru că era foarte frumos. A fost dragoste la prima vedere 🙂 Era într-o duminică, afară era caniculă și probabil din cauza zăpușelii am luat-o razna. A fost ceea ce se cheamă o cumpărătură sub impulsul momentului.

        Am primit imediat mailul de confirmare, a doua zi l-am primit pe cel prin care mi se comunica expedierea comenzii iar miercurea am primit coletul împachetat în deja celebra cutie verde. Totul a mers ca pe roate și am fost pe deplin mulțumită cu o singură mică excepție, faptul că a trebuit să plătesc taxă de transport de 13 lei. Aproape toate site-urile oferă transport gratuit la comenzi de peste 200-300 de lei și mă așteptam ca și pe elefant să fie la fel dar, nu. Asta e, până la urmă s-a dovedit că și această mică scăpare s-a remediat.

        Am desfăcut pachetul frumos ambalat, am găsit ceasul în cutia metalică, așa cum vin toate ceasurile marca Fossil, și privindu-l cum strălucea frumos în lumina soarelui am început să mă întreb de ce naiba l-am cumpărat. Am regretat din momentul în care l-am văzut deși ceasul în sine era absolut superb și arăta ca o bijuterie, extrem de bine lucrat, finuț și foarte ladylike. Singura problemă era că eu îmi doream cu totul altceva, exact opusul acestui ceas. Nu, de fapt erau două probleme, aveam deja un alt ceas foarte asemănător cu acesta așa că m-am hotărât să-l trimit înapoi.

        Am avut oareșce emoții pentru că în ultima vreme o mulțime de prieteni de-ai mei avuseseră tot felul de experiențe nefericite cu returul produselor cumpărate online, e drept că de pe alte site-uri, dar când citești nu una, ci o grămadă de postări negative, ai tendința să generalizezi. Nu a fost cazul meu.

        Returul a decurs la fel de lin și de rapid ca și procedura de cumpărare. Ba chiar mai bine pentru că mica mea obiecție legată de taxa de transport s-a anulat. Dacă vă vine să credeți, am primit înapoi cei 13 lei de care eram nemulțumită 🙂 Singurul lucru asupra căruia elefant ar mai trebui să lucreze ar fi ca atunci când un client a plătit cu cardul, în momentul în care solicită returnarea banilor să nu i se mai ceară numărul de cont ci în mod automat banii să se întoarcă în același cont din care au venit. Practic asta înseamnă o stornare. Mie mi s-a cerut un număr de cont, l-am știut și l-am scris imediat, dar sunt sigură că există o mulțime de posesori de carduri care habar n-au ce iban au la card și atunci trebuie să întrebe la bancă iar asta nu e o presupunere de-a mea ci e experiența anilor pe care i-am lucrat în bancă.

        Deci să vă spun cum s-a derulat totul: Am intrat pe contul meu de pe elefant.ro, am bifat faptul că solicit retur și imediat am primit un mail că voi fi contactată de un curier în maxim 48 de ore pentru a trimite pachetul. Asta era duminica. A doua zi a venit curierul, i-am dat aceeași cutie pe care o primisem și pe care am lipit-o la loc cu scotch iar marți am primit un alt email în care mi se spunea că ”returul a fost procesat cu succes”. Singurul lucru care mi s-a părut ciudat a fost următoarea frază Vei primi in următoarele 14 zile lucrătoare suma de 413,80 RON, echivalenta valorii produselor acceptate la retur și returnate în contul notat de tine în formular. 14 zile lucrătoare mi s-a părut exagerat de mult, asta ar fi însemnat 3 săptămâni  dar nu a fost cazul pentru că vinerea deja aveam banii în cont. Returul, cu tot ce implică el, a durat 5 zile și după toată această experiență, nu pot să dau decât un big like pentru elefant.ro. Am fost atât de mulțumită de tot fluxul (și de cumpărare, și de retur) încât cu siguranță de acum înainte, de câte ori o să vreau să cumpăr ceva, primul loc în care o să caut o să fie acest site.

        Dacă vreți să vedeți ceasul de care v-am povestit (despre care nu mi-am schimbat părerea, este absolut minunat) vă invit să urmăriți filmarea mea:

Share This:

46 thoughts on “Experiența mea cu elefant.ro

  1. Cele 14 zile sunt prevazute de lege cred. Bravo lor pentru ca au trimis banii mai devreme!
    Multumesc pentru articol, de curand m-a intrebat cineva cum returneaza o geanta si, cum eu carti am luat mereu, nu am stiut ce sa spun.

    1. Eu am fost foarte mulțumită iar articolul a fost experiența mea reală, nu un advertorial așa cum mi-a scris cineva pe Facebook 🙂

      1. Dna Ioana, sincer, pe cine credeti ca prostiti? Articolul dvs. este o reclama mascata prost. Nu pune nimeni link catre un magazin, fara sa aiba un castig pentru asta. Mai invatati de afara cum se face o reclama mascata.

  2. Eu tocmai am avut o experienta foarte urata cu elefant si caut site-uri sa o impartasesc tuturor. Am comandat niste carti, care nu au sosit de 2 saptamani si am comandat o jucarie pentru copilul meu, care trebuia sa ajunga de cateva zile si desi am dat o duzina de telefoane, chat, mail-uri, nimeni nu mi-a spus macar ce s-a intamplat cu jucaria. Lipsa totala de respect si bun simt. Asta am gasit eu la ELEFANT.

  3. Parfumurile de pe elefant sunt FAKE-uri
    Nu va lasati pacaliti de reduceri, pe mine nu ma incalzeste cu nimic ca am cumparat invictus la 219RON si ca persista 30 de minute… (asta ca ma dau cu foarte multe pufuri)

    Nu ii recomand nimanui elefantul ! eu in viata mea nu o sa mai cumpar nimic de acolo.

    1. Aceeasi experienta am avut-o si eu . Parfumurile NU sunt originale , mai mult decat atat setul nu a venit sigilat iar parfumul din interiorul setului avea atomizorul slabit de unde am dedus ca se umbla la produse . NU ACEST MAGAZIN !!!

    2. Nu stiu cum de unii au avut experiențe neplacute cu elefant.ro.am comandat peste 20 de parfumuri si multe alte produse si am fst foarte multumit.unde mai pui ca ai dreptul sa returnez produsele de care nu esti multumit.daca parfumurile ar fi fost fake cred ca dadeau faliment de mult.nu cred ca cineva poate lua țeapă de prea multe ori.plus ca nu cred ca cel care detine elefant.ro riscă sa vândă produse fake.poate că va intrebati de ce parfumurile de pe elefant.ro sunt chiar si la jumatate din pretul celor din mall.daca va uitati pe orice site ve-ti vedea c-am aceleasi preturi la parfumuri.oare toate siturile vand fakeuri?de ce o coca cola la carrefour e 4lei,iar la magazinul din cartier 7lei.gândiți si probabil ve-ti intelege de ce e diferența de preturi la parfumuri.

    3. Daca nu te incalzea cu nimic atunci plateai pretul intreg si il cumparai dintr-un magazin de specialitate si nu online, ca sa faci economie. Renunta la ”pufuri” si pe urma vei avea parte de parfumuri pe masura.

  4. Buna, o experienta urat am avut si eu cu elefant.ro …..am facut un retur la ei din 16 noiembrie 2016 si nici pana in 13 februarie 2017 nu am primit banii inapoi in cont . Tot mint….ba ca asta e contul dumneavoastra si sa specificat in comanda de retur sau imi trimit conturi inavalide pe care eu le verific la banca si imi spun ca nu este un cont activ……si in primul rand parfumul ce l am comandat de la ei si pe care l am si returnat inapoi nu persista deloc…..nici măcar 10 minute

    1. Buna ! Poti sa imi spui daca ai rezolvat treaba cu parfumul ? Am comandat si eu un parfum pe care am dat 250 de lei si nu persista deloc … Acum l-am returnat , a venit curierul ieri sa imi ia produsul , dar nu am primit inca email de confirmare si nu stiu la ce sa ma astept. Ti-ai primit banii inapoi ?
      Mersi 🙂

  5. Bună. ..as vrea sa îmi spun și eu părerea mea (plus experiența avuta) despre elefant.
    Am vrut sa îmi cumpăr niște fonduri de ten. Erau mari reduceri pe elefant.ro, așa ca am ales acest site. Am comandat doua fonduri se ten cu plata la ridicare dintr.un punct de.al lor. Comanda a venit la timp.. dar după ce am platit comanda, am desfăcut coletul chiar în fata angajaților. Soc soc soc! Un fond de ten era sigilat complet..în timp ce celălalt era desfăcut și capacul sau era căzut. Sigiliul îi era rup..plus eticheta lipita pe capac care și ea era deteriorată. Mi s.a părut aiurea..cu toate astea am fost de acord sa pastrez comanda. Când am ajuns acasă și am încercat fondurile, am constatat ca cel al cărui sigiliu era rupt era extrem de lichid. Cred ca puseseră ceva apa sau ulei în el ca sa îl “înmulțească “. Urât.
    Celălalt fond de ten este ok. Nu cred ca voi mai comanda vreodată de pe acest site.

  6. Buna ziua,am cumparat on line Elefant”si pot dovedi cu acte o apa de toaleta Giorgio Armani Code negru,cu cod pe “fundul”sticlei,verificat pe net,la un pret undeva 250 ron,avand in vedere ca la Mall unde am testat era undeva 320 /forma si cantitate,insa ,acest produs este dub asteptarile mele,adica am folosit cu insistenta sa observ cum miroase fara rezultat,asta e ,daca am ajuns la concluzia ca il pot sa oricui sa il incerce fara a cere bani va dati seama cum vad lucrurile ?
    Pe aceasta cale recomand un ban in plus si CLAR doar din magazin.
    Acesta este motivul pentrucare am scros aceste randuri pentru a nu incuraja sa sdcumpere de pe net,la urma urmei alegerea ne apartine.
    Va multumesc.

  7. Din pacate, pe elefant nu sunt originale. Nu verificati doar codul, comparati sticluta din magazin cu cea luata online. Diferenta se observa intotdeauna la culoarea parfumului, miros, sticla, ambalaj. Sa nu mai zic ca parfumurile originale au stantat cod pe ele, pe sticla si cutie, pe cand falsurile nu au. Am patit-o cu elefant. Parfumul meu avea lipit un cod, codul fiind original. Dar ma duc cu el in magazin, o rog pe domnisoara sa imi permita sa le compar, si surpriza, cel de pe elefant e contrafacut. Nu avea stantat cod, culoarea era complet diferita, mai slaba, sticla avea imperfectiuni, si mirosul era diferit, dar se si ducea dupa 20 minute, pe cand originalul il simt si dupa cateva ore. Comparati si sticla cu continutul, nu verificati doar codul. Nu e greu de reprodus.

  8. Experienta urat cu elefant. Nu ii recomand. Am cerut un premergator de la ei. Am asteptat sa imi vina, cum am vazut ca nu ajunge comanda am vorbit cu ei. Imi spun ca nu mai au produsul pe stoc. Nu am inteles de ce a zis ca imi trimit comanda in data de 26 daca nu aveau produsul. Imi spune sa imi aleg alt produs si o sa il trimita gratis acasa. Am ales altul astept iar a zis ca ajunge intre zilele 2-6 iar a trecut timpul si nu a ajuns nimic. Am vb cu ei si imi spun ca au fost ceva probleme si nu mai pot sa imi trimita nici acest produs si atat. Cum poti sa iti bati joc de oameni si de timpul lor. Sunt niste nesimtiti nu ii recomand. Nici macar nu au bunul simt sa te anunte ca nu iti trimit produsul

  9. Confirm faptul ca parfumurile vandute de elefant sunt fake-uri. In ultimele 2 luni am achizitionat 2 parfumuri, ambele au avut ambalajul dezlipit. M-a dus cu gandul ca poate sunt furate sau poate sunt solduri care zac de ani de zile in alte parfumerii, iar elefant le cumpara la pret de nimic , le reambaleaza ptr ca ambalajele sunt dubios de noi, si le vinde ca si parfumuri originale.
    Suspiciunile cu ambalajul au fost confirmate de faptul ca cele 2 parfumuri Anais Anais si Laura Biagiotti nu au nicio persistenta!!!! Ori scuze copii, Laura Biagiotti Venetia este un parfum puternic, nu are voie ca in nici 2 ore sa-i dispara complet mirosul!
    Ciao!

      1. activatorul antirid este chinezesc nu are nici un prospect in romana nu am vazut nici un efect NU cumparati de pe elefant!

  10. adaug de asemenea:
    – parfumuri echivalente cu Bucovina plata
    – carti reduse cu 50% si pret ca intr-o librarie clasica

  11. am avut o experienta urata cu elefant.ro, intrucat am comandat setul eros versace compus din edp 100ml, crema corp 100ml si geanta cosmetice la pretul de 192.99ron
    Ce c redeti ca am primit si eu si colega mea care a avut si ea aceisi comanda
    Am primit set eros versace compus din edp 30ml si crema corp 50ml la acelasi pret de 192.99ron
    Am facut reclamatie, insa degeaba pentru ca intre timp si-au dat seama de gafa pe care au facut-o si au schimbat datele pe site.
    Im pare nespus de rau ca nu am facut print screen la comanda, pentru ca acum aveam dovada si predam cazul celor de la opc.
    Asta este pe viitor stiu cao sa fac print screen la comenzi si am sa fac doar plata la predare cu verificarea coletului.
    Oricum cu elefant am terminat-o, am inchis contul si nici nu mai vreau sa aud de ei

  12. Eu am cam luat tzeapa de la acest site !!! Am intrat la reprezentanta lor din orasul meu, unde sunt expuse niste mostre (probabil ORIGINALE !), mi-am ales un parfum Givenchy Ange au Demon L’Elixir le Secret – mirosea superb, persistenta extraorordinara (pe maneca paltonului si peste o saptamana!) – asa ca am comandat pe site acest parfum, in idea ca M-A CONVINS mostra! Ehhh…. ceea ce mi s-a livrat………. a fost cu totul altceva… adica persistenta mult mai slaba , nici macar aroma nu era identica… am verificat pe site-ul checkcosmetics codul de bare, si mi-a dat ca parfumul era fabricat in ianuarie 2013 (eu l-am cumparat in dec.2017), deci avea 5 ani !… nu stiu daca asta era motivul, sau care, cert este ca nu sunt incantata de parfum!!!

  13. Eu am comandat de pe acest site ( am comadat un ceas Fossil)si am foarte multumita. Am dat comanda dimineata iar a doua zi a sosit coletul.

  14. Buna seara tuturor.
    Sa va povestesc pe scurt experienta mea cu elefant.M-am tot gandit ce parfum sa-mi achizitionez.O multitudine de altfel.M-am oprit la Bvlgari-Jasmine Noir.Zis si facut.Am plasat comanda.M-am prezentat in Virtutii sa-mi ridic coletul.Pana aici totul frumos,foarte frumos.Am ajuns acasa si am verificat parfumul.Ce sa vad???Un parfum expirat de vreo 7 ani.ok!!!Am sunat la elefant si mi-au spus citez”Va rugam sa ne scuzati,nu stim cum s-a intamplat.In maxim 48 de ore o sa va livram altul”.Ok si de data asta.Am asteptat vreo 4 zile dar nici urma de curier.Am sunat din nou.M-am rugat de ei la propriu sa -mi rezolve situatia.Promisiuni,bineinteles.Am sunat a-3-a oara si mi-au spus ca nu mai au acest parfum pe stoc si sa solicit un curier pt.ridicarea coletului.Banii imi vor fi returnati in 14 zile.”Pardon”-14 zile????Curios este faptul ca au acest parfum pe stoc dar probabil sunt si acestea expirate.Asa ca,urmeaza o sesizare catre protectia consumatorului.Eu am incercat si le-am dat de asemenea alte variante..Stiti vorba romanului”cu cat te carpesti mai mult,cu atat te rupi mai tare”.Deci, deschideti ochii bine.Sfatul meu-Nu mai cumparati de la ei.Fake-uri fara nr.si parfumuri expirate de foarte multi ani.Cu stima si respect.Sa fiti bine.

  15. Buna seara . Reiau declaratia unui parfumier :PARFUMUL PE LANGA ESENTELE enunțate are și O SUBSTANTA
    suport ce PENETREAZA EPIDERMA SI DA DURATA MIROSULUI. Aici undeva in …est acest INGREDIENT SINTETIC este scump . De aici starea ..valoarea ofertelor . Adica ,pe vremuri un absolvent de Oxford din est ,daca nu era exceptional nu era ANGAJAT in vest . Lucrul se recunostea de angajator dupa pozitia stampilei pe diploma ,aspect care indirect atragea sintagma …BUN PENTRU ORIENT.

  16. Am comandat de 2 ori de la ei si de fiecare data s-a repetat povestea, ba mai mult, a doua oara a fost mai rau.
    Prima comanda era cu un rimel si un creion de sprancene. Au venit desigilate si pline de urme de degete, iar creionului ii cazuse capacul si i se rupsese varful( ceea ce nu era o mare tragedie daca nu arata de parca ar fi fost folosit). Am dezinfectat produsele si am trecut peste asta, am zis ca poate e din cauza ca era set cadou si au folosit toate rebuturile. A doua oara am cumparat o paleta de machiaj, am zis ca asta sigur n-are cum sa nu fie sigilata. Cand a ajuns comanda, cutia de carton in care a venit era iar desfacuta(se vedeau colturile rupte in incercarea de a desface produsul), urme de degete pe ea din nou si, mai mult decat atat, nici nu era paleta pe care am comandat-o( era aceeasi firma dar alta varianta si, evident, si alte farduri de pleoape). Nu am dat-o totusi inapoi pentru ca nu voiam sa ma complic cu returnarea si pana la urma au fost ok culorile si nu pareau folosite deloc, dar gandul ca cineva ar putea sa umble la astfel de lucruri care ajung pe fata ta si iti pot contamina produsul mi se pare dezgustator, Cu siguranta n-o sa mai cumpar niciodata de la ei.

  17. IERI AM COMANDAT UN CEAS CASIO,AZI A VENIT PRIN CURIER SI SURPRIZA NU ESTE ORIGINAL ESTE FAKE MAINE IL RETURNEZ SI IMI ASTEPT BANII,SITE-UL ELEFANT.RO ESTE FAKE SUNT TOTAL NEMULTUMIT DE CALITATEA PRODUSULUI AM SA CONTACTEZ SI A.N.P.C-ul.

  18. Buna 🙂
    Si eu am comandat o apa de parfum Jimmy Choo de pe elefant.ro, desi eram foarte nesigura daca produsul este original sau nu… Mi-a fost livrat in unul din punctele de ridicare din Bucuresti. Ideea e ca i-am spus domnului de la casa ca nu sunt foarteconvinsa daca vreau sau nu sa pastrez comanda…iar dansul mi-a permis, spre suprinderea mea, sa desfac parfumul si sa il testez!;)) M-a asigurat, desigur, ca TOATE produsele lor sunt 100%originale si ca daca nu sunt multumita, il pot returna in maxim 30%, doar sa nu ma dau foarte mult cu el:)) (p-asta n-am mai auzit-o pana acum!!). Cert e ca am pulverizat pe piele parfumul si am putut sa compar cu parfumul cu care eram deja data de acasa (parfum cumparat de pe Ebay.de – Germania) si EVIDENT CA NU ARE NICIO LEGATURA CU REALITATEA…. Un parfum cu un miros slab, care nu numai ca nu persista, dar nu miroase ca originalul…
    Nu recomand acest site. Mai bine comandati de pe site-uri din afara, unde nu se fac matrapazlacuri tipic romanesti! Eu mi-am comandat de cateva ori de pe Ebay-ul nemtesc…si evident ca nu am fost dezamagita.

    1. Dar voi sunteti constienti ca majoritatea cosmeticelor si parfumurilor vandute de ei sunt fabricate in Polonia?! Asta e tara cu o puternica industire cosmetica care mentine preturile accesibile. Cand va comandati din cataloage Avon sau Oriflame, tot de acolo vin produsele: din Polonia.
      De aici si gama MULT MULT mai bogata de produse poloneze.
      Ati vazut produse romanesti pe site? (asta e deja alta discutie despre cat de snobi sunt romanii)
      Deci da, cosmeticele vandute de ei si de altii au calitatea pt piata de est.

      Bravo baietilor astora polonezi ca stiu sa produca: de la mere la parfumuri. Economia lor creste.
      Dar a noastra? Cati dintre cei de aici au cumparat un parfum romanesc, de la Vioris???

    2. bineinteles…bataie de joc ..am facut o comanda de carti pe care nu am primit-o ..am sunat sa vad ce se intampla dupa cateva zile si mi s-a raspuns ca s- a deteriorat coletul ..dar nu a binevoit nimeni sa ma anunte ..am fost rabdatoare si am replasat comanda , cand a ajuns la pick point l-am trimis pe sotul meu sa o ridice si a venit cu uin bon cu o suma mai mare decat cea care trebuia platita si cand am sunat si-au cerut scuze spunand ca o sa-mi trimita urmatooarea c-da cu transport gratis …spunand ca nu va mai exista o urmatoare comanda mi- a spus ca banii inapoi nu pot sa-i primesc dacat in cont …ca o sa vina curierul sa ridice pachetul…intr-un cuvant treaba facuta cu picioarele ..nu este prima data cand am probleme cu ei da ro merit ca nu m-am invatat minte de prima data si am continuat sa coman …am scris doar ca sa ma racoresc ca sunt convinsa ca nu se va schimba nimic.. si ca nu ii pasa nimanui si mai ales firmei …si ce daca a mai piedut un client …asa ca recomand “ELEFANT’

  19. Este posiibl sa existe si astfel de episoade neplacute, fiind vorba despre un magazin online de calibrul elefant, dar per total produsele ajung in regula. Ma pot pronunta mai bine in privinta ceasurilor. Personal, am un Casio si cred ca implineste odata cu a 24-a mea aniversare doi ani. Este intact si i-am schimbat bateria o data sau de maximum doua ori, sticla este si ea intacta si functioneaza optim, ca la inceput. Totusi, daca ceasurile sunt insotite de certificate de garantie, nu ar trebui sa va ingrijorati. Se poate ca unele modele sa isi imbunatateasca aspectul intre timp si astfel ceasul pe care il comandati sa fie usor distinct fata de ceea ce ati vazut pe site.

    Succes!

  20. Am cumparat in Martie un ceas Skagen. A functionat 3 luni. Si gata. Garantia nu o asigura reprezentanta Skagen. Si pentru o baterie de 7 lei sa-ti faci nervi si sa pierzi timpul? Mai bine nu mai cumparati de la Elefanti. Cumparati de la firme serioase.

  21. bineinteles…bataie de joc ..am facut o comanda de carti pe care nu am primit-o ..am sunat sa vad ce se intampla dupa cateva zile si mi s-a raspuns ca s- a deteriorat coletul ..dar nu a binevoit nimeni sa ma anunte ..am fost rabdatoare si am replasat comanda , cand a ajuns la pick point l-am trimis pe sotul meu sa o ridice si a venit cu uin bon cu o suma mai mare decat cea care trebuia platita si cand am sunat si-au cerut scuze spunand ca o sa-mi trimita urmatooarea c-da cu transport gratis …spunand ca nu va mai exista o urmatoare comanda mi- a spus ca banii inapoi nu pot sa-i primesc dacat in cont …ca o sa vina curierul sa ridice pachetul…intr-un cuvant treaba facuta cu picioarele ..nu este prima data cand am probleme cu ei da ro merit ca nu m-am invatat minte de prima data si am continuat sa coman …am scris doar ca sa ma racoresc ca sunt convinsa ca nu se va schimba nimic.. si ca nu ii pasa nimanui si mai ales firmei …si ce daca a mai piedut un client …asa ca recomand “ELEFANT’

  22. Patania mea cu elefant.ro…….ieri 18 martie 2019 primesc o reclama cum ca azi sunt reduceri de 50% la carti. Am dat lovitura…zic eu. Nu prea imi place sa comand prin sistemele incalcite de pe internet, asa ca pun mana pe telefon si cu chiu cu vai imi raspunde o fata cam intepata… acruta….parca Ioana, dar nu sunt sigur. Comand eu vreo 10 carti motivationale…..si cand la pret… fata incerca sa-mi sugereze vechiul pret mai mare, la care eu tot ripostez ca pe site este mai mic….se mai uita ea pe monitor si accepta ca eu as avea dreptate. Ne mai harjonim noi un timp, dupa care fata cu un ton profesional ma aduce cu picioarele pe pamant zicand: acum haideti sa repetam, sa verificam carte cu carte si pret cu pret sa nu existe dubii. Pac…pac….pac si total 220 lei. Bine …zic eu de colo….scrie la voi ca peste 100 lei transportul este gratuit. Da, zice fata, parca nitel iritata, ca sunt asa greu de cap, suma pe care trebuie sa o dati curierului este de 220 lei. Astazi 19 martie 2019 pe la vreo 10,00 ma suna curierul si imi spune sa il astept (stia unde locuiesc, a mai fost pe la mine), si sa pregatesc 264 lei. O diferenta de 44 lei fata de cum a fost deal – ul meu cu fata. Acum am intrat intr-o sedinta de meditatie profunda; eu stiam ca elefantul este un animal oarecum bland si cinstit. Pe de alta parte, stau si ma gandesc ca cei care se ocupa de acest business poate vor sa schimbe denumirea firmei, cu ceva mai scurt ca HIENA.RO si fac antrenamente anticipate. Am convingerea ca in anii care vin nu vor ramane in carti (valabil si pentru cei care vand carti), decat intreprinzatorii care dovedesc corectitudine si integritate. Un elefant care se prabuseste in lupta….greu se mai ridica de la pamant….Multe bucurii la toti….

    1. Mai bine era sa fi comandat pe internet decat telefonic. Pentru ca la comanda online aveti dovada in email, vedeti exact care e costul pentru fiecare produs, va asigurati c-ati ales ceea ce doriti, la pretul la care va asteptati.
      Asa, la telefon … nu aveti niciodata siguranta ca persoana de la celalalt capat al firului a inteles exact ceea ce trebuie, iar daca se intampla ceva nici nu puteti dovedi ca lucrurile s-au petrecut intocmai.
      La comanda online aveti, insa, dovada scrisa in email.

      1. Multumesc Mari,
        Ai perfecta dreptate, insa eu nu ma refeream la aceste nuante. Bunicul meu cumpara case si proprietati cu un simplu acord verbal si o strangere de mana, fara acte si dovezi notariale. Vorbeam cu durere, despre plecarea aproape totala a CARACTERULUI de pe aceste meleaguri. Ti se pare o viata normala sa traiesti intr-o adunatura de “tepari” in care pentru a supravietui trebuie sa fii paranoic, sa fii tot timpul la panda? Sunt convins ca, daca nu vom gasi solutii pentru revenirea la valorile care ne definesc ca oameni, urmeaza mai devreme sau mai tarziu extinctia asa zisei societati omenesti.

  23. Ok, Urma sa finalizez comanda, sa-mi fac un cadou de ziua mea, doua parfumuri. Citind comentariile , evident ca m-am razgandit. Era prea frumos sa fie adevarat si corect! Multumesc petru comentarii…

  24. Parfumurile de pe elefant sau emag nu persista pentru ca sunt expirate..chiar si aromele se schimba …am cumparat acelasi parfum Lacoste din duty free si de pe elefant si desigur ala de la elefant nu persista atata si era parca mai slab…cand am verificar era expirat de 2 luni. Si la fel de pe emag am cumparat un parfum Gucci si era destul de puternic mirosul, dar nu persista mai mult de 5 ore dar mirosul era identic ca ala din duty free doar ca in cateva zile a expirat.
    Asta e.

  25. Despre elefant doar cuvinte de lauda, am dat o comanda la ei de cărți, jucarii și un steamer. Cărțile și jucăriile le-am primit in 3 zile. Dar acel steamer care era pentru bebe l-am așteptat mult și bine, am sunat la ei, le am trimis mail, le-am scris pe fb, degeaba. In cele din urma m-am resemnat și mi am luat de pe alt site. Iar după 2 luni ma suna curierul ca am un colet de la elefant, ce sa zic bătaie de joc sau lipsa cruntă de profesionalism.

  26. Despre elefant, mai exact despre parfumurile de pe site, doar cuvinte de ocara… Fake-uri majoritatea, dar mai scapa si cate unul original.

  27. M-ar interesa sa cumpar niste genti de marca, insa preturile par prea bune pentru a fi adevarate. Sunt originale gentile sau nu, stie cineva?

  28. Nu stiu, eu personal am fost foarte multumit cu experienta de pe elefant. Am cumparat un parfum si mi-a ajuns repede, bine ambalat. Am facut mai multe comenzi si toate au fost ok, la timp. Mult mai decent decat pe alte site-uri. Nu stiu de ce se plang atat de multi in comentarii.

Leave a Reply to Petenchea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *