Trenduri care mă omoară

        E oare legat de internet, de comunicarea tot mai simplă între oameni de pe continente diferite și din culturi diferite sau cum se face de în ultimii ani apar mereu curente noi în toate domeniile? Auzi tot timpul  idei îndrăznețe sau doar ciudate care sunt îmbrățișate aproape instant de grupuri uriașe care le preiau din mers și nu doar că apoi își fac din acestea un scop în viață ci, mai mult, le promovează cu înverșunare încercând să adune cât mai mulți adepți. Sunt șocată să văd cohorte întregi de susținători care sunt în stare să meargă până în pânzele albe pentru a susține că ceea ce cred ei este un adevăr universal valabil, absolut, suprem și de nezdruncinat iar toți cei care se îndoiesc trebuie lămuriți cu orice preț pentru a ieși din ignoranță. Uneori îmi pare că dintotdeauna cunoscutele dogme religioase sunt minuscule redute față de amploarea pe care o iau bătăliile pentru cucerirea (pardon, lămurirea) profanilor despre avantajele și câștigurile în calitatea vieții de care vor beneficia aceia care vor  urma principiile împărtășite de noul trend. Nu cred despre mine că sunt conservatoare ba din contră spun că sunt destul de open mind dar unele trenduri nu numai că mă lasă rece dar mi se par de-a dreptul absurde.

        Disclaimer – asta înseamnă că mie nu îmi inspiră nimic și că eu nu o să le urmez niciodată dar dacă unii dintre voi sunteți cu totul de acord vă rog să nu vă simțiți ofensați. Până la urmă suntem cu toții diferiți.

         Să încep cu valurile create de dieta raw vegan. Dacă pe vegetarieni îi înțeleg (iar de ovo-lacto-vegetarieni mă simt chiar aproape), dieta raw vegană mi se pare împinsă către limita absurdului.

        Pe scurt raw vegan înseamnă crud. Asta înseamnă că tot ceea ce se mănâncă trebuie să fie crud sau ”gătit” până la o temperatură maximă de 42ºC, mai sus de această temperatură hrana pierzându-și vitaminele și calitățile nutritive. Sau cel puțin așa consideră susținătorii acestui curent. Nimic procesat, nimic gătit ci doar alimente în stare ”pură” adică așa cum se găsesc în natură: legume, fructe, ierburi, alge și semințe deci fără niciun produs de origine animală. Adio ouă, adio brânzeturi, adio carne. Eu n-aș putea trăi așa, adică poate aș supraviețui dar nu văd nicio bucuria în a-mi face un titlu de glorie din nivelul scăzut al colesterolului și al trigliceridelor. Prefer o moacă fericită în fața unui platou cu salată de vinete pe pâine prăjită, bruschete cu camembert și un pahar de vin spumant rece ca gheața. Iar o înghețată de căpșuni și lămâie (super procesată) după o cafea fiartă la 100 de grade nu mi-ar aduce absolut nicio undă de îngrijorare.

        Să fim serioși, dacă nu ai probleme de sănătate de ce să te autoflagelezi psihic mâncând doar salată de ienupăr cu cardamon, capere și grâu încolțit stropit cu ulei de cânepă? Iar în loc de prosecco să bei smoothie de spanac cu goji și zucchini (neapărat bio)? Categoric așa ceva nu e de mine. Am luat odată masa cu o fostă colegă, mare adeptă a meniurilor pe bază de scoarță de copac și atâta m-a bătut la cap cu otrava care se găsește în fripturi  încât în afară de faptul că am înghițit totul cu noduri, mi-am jurat că e ultima oară când mai deschid gura în fața ei și nu doar pentru a mânca ci și pentru a vorbi 🙂

        Să continuăm cu alt trend în mare vogă: ura împotriva televizorului, televizor care ne îndobitocește, ne usucă inteligența și ne manipulează în cel mai josnic mod cu putință. Hipsterii ăștia rebeli și nonconformiști (deși majoritatea sclavi în multinaționale) spun că nu e deloc cool să ai televizor în casă, să te uiți la știri și să te lași influențat de reclame. Televizorul este în concepția celor care văd doar binefaceri în viața fără telecomandă o unealtă care duce la atrofierea creierului și n-ar recunoaște nici sub amenințarea cu arma că au tras cu ochiul la vreo emisiune dubioasă.

        Nu sunt genul care să mă instalez vineri seara pe canapea cu telecomanda în mână și să mă ridic de acolo când weekendul s-a sfârșit sau să pornesc televizorul mai des decât să deschid o carte așa că nu văd de ce m-aș priva de plăcerea de a vedea o emisiune de divertisment din când în când. Sau să fiu la curent cu știrile.

        Nu sunt vreun fan al telenovelelor dar recunosc că am văzut cap-coadă episoade din seriale sud-americane ba chiar așteptam cu interes episodul următor 🙂 Iar la Tânăr și neliniștit m-am uitat mult și bine deși e drept că am avut întreruperi care au durat ani întregi. Nu îmi fac planuri de ieșit în oraș în funcție de Vocea României dar nici nu stau să studiez idei ale filosofilor moderni sau să citesc romane scrise de vreun danez obscur doar ca să arunc în discuții citate pe care nimeni nu le înțelege. Pe scurt, nu vreau să par altceva decât sunt (by the way, e și acesta un trend care mă deranjează din ce în ce mai tare – să vrei să arăți că ești altfel). După ce ani de zile am trăit cu televizorul pe post de mobilă pentru că în cele două ore de program nu se difuzau decât vizite de lucru, plenare și cântece așa zis patriotice, nu o să renunț la tv ever. tv

        Dar de minimalism ați auzit? acel stil de viață care se bazează pe renunțarea la toate obiectele care nu sunt absolut necesare, la haine, încălțăminte, cărți, cosmetice, cratițe, tigăi și toate nimicurile pe care le strângem prin sertare. Să trăiești doar cu esențialul bazându-te pe simplitate și, aș spune eu, chiar austeritate. Minimalismul nu se referă doar la obiecte ci include și ideea de a trăi  în prezent și de a te bucura de ceea ce ai, punând accentul mai mult pe experiențe și relațiile interumane decât pe posesii materiale. Cu partea asta sunt de acord dar să renunț la toate micile mele bucurii atunci când fac cumpărături nu pot. Pur și simplu îmi plac prea mult hainele ca să mă limitez la a avea doar o pereche de blugi și două bluze pe care să le schimb între ele.

        Îmi pare rău că atunci când am fost la Barcelona nu am apucat să merg la un magazin Mango, unul din brandurile mele preferate. Știam că are sediul în Barcelona și că în oraș sunt o grămadă de outleturi dar pur și simplu nu am apucat deși am avut o tentativă (într-o după-amiază când Silvia dormea am plecat cu Cristina la unul din magazinele din zonă a cărui adresă o găsisem pe internet dar când am ajuns am constatat că magazinul se mutase). Așa bosumflate ne-am întors de acolo 🙂

        Dar de curând am avut o surpriză foarte plăcută și am găsit aici o mulțime de chilipiruri, exact ce căutam. Nu pot să mă abțin și să nu mă laud un pic cu ce mi-am luat. Tot ce vedeți pe mine în poză este de la Mango și nu că le fac reclamă dar efectiv raportul calitate-preț mi se pare excelent.ioana spune        Sandalele (ambele) au fost 60 de lei și sunt de piele-piele incredibil de moi și de comode iar cămășile au costat una 33 (cea în carouri) și cealaltă 45 de lei. Cea bluemarin are un imprimeu cu ancore mici și este su-perbă! 🙂 Pe site găsiți și modele de rochii foarte faine și nu doar Mango ci și alte branduri dar mie firma asta îmi place cel mai mult (poate și pentru că mărimile mi se potrivesc perfect).

        Revenind la minimalism, am renunțat la multe obiecte din casă și cel mai tare mă bucur că am scăpat de toate plantele din ghiveci care îmi dădeau o grămadă de bătaie de cap. Mereu era o problemă cu udatul atunci când lipseam de acasă. Dar de aici până la a te lipsi de mobilă mi se pare cale lungă așa că am renunțat doar la lucrurile neutre și la cele care îmi displăceau cu adevărat. Curentul este la mare modă în străinătate și mult mai cunoscut acolo dar sunt convinsă că foarte curând se va răspândi și în România și să vezi atunci cum își vor azvârli cu toții lucrurile pe geam 🙂

        O altă idee, pe care atunci când am auzit-o prima dată am crezut că este o glumă, este cea prin care unele mămici aleg să nu folosească pampers pentru bebelușii lor ci scutece textile așa cum era pe vremuri. De ce ar vrea cineva să se întoarcă la spălat, curățat, fiert, călcat și nu doar scutece ci și pantalonași, salopete, cearceafuri, saltele și fețe de pernă când totul ar putea fi atât de simplu? Pentru că scutecele textile sunt mai ecologice, nu conțin chimicale și astfel punem umărul la salvarea planetei! Să am bebe mic cred că nici moartă n-aș alege varianta asta. Plus că dacă stăm să ne gândim un pic toate textilele astea se spală cu detergenți ceea ce produce cam același efect. Sau ar trebui acum să ne apucăm să colectăm resturi de grăsime şi să ne facem singuri săpun de casă? Că de făcut pâine ne-am apucat (unii dintre noi)… oare asta să însemne întoarcerea la tradiţii?

 

 

Share This:

41 thoughts on “Trenduri care mă omoară

  1. Pe mine ma jeneaza ideea de a nu folosi cuvinte romanesti, asa moare putin cite putin limba romana. Cuvintul “trend” ma enerveaza, nu pentru ca il folosesti tu, ci pentru ca a devenit atit de uzual . Chiar citeam un reportaj cu Dorel Visan si se plingea de fenomenul asta de saracire a limbii.
    Sunt persoane carora CHIAR le plac verziturile, desi nu sunt de acord nici eu cu extremismul.
    Scutecele actuale textile nu se fierb si nici nu se calca : seamana foarte bine cu niste scutece de unica folosinta, au doar un mijloc un strat absorbant dintr-un fel de finet sa zicem. Lunile trecute citeam un reportaj despre cit de pline de pesticide sunt scutecele de unica folosinta (le-au controlat in laboratoare). Plus ca nu se stie ce substante au in ele, intra prin pielea bebelusului. Unele mai si miros, orice substanta care miroase inseamna ca emana COV (componenti organici volatili). Asa ca sunt mame care pur si simplu aleg sa evite contactul cu un produs despre care nu se stie mare lucru din punct de vedere al inocuitatii (s-au facut studii pe perioade lungi de timp despre asta?) pentru ca in ziua de azi tot felul de boli au crescut exponential(cancere, alergii, infertilitate…etc), se pare ca mediul e de vina. Mai e ceva: cantitatea de plastic care se arunca folosind scutece jetabile. Detergentii n-au chiar acelasi efect, ca poate alegi sa folosesti detergenti ecologici. Si bagi scutecele in masina cu restul rufelor. Zic din experienta, ca am avut scutece textile la copil acum 9 ani, deci nu e o moda aparuta acum. Ca la un moment dat n-am mai fost asa multumita de ele, asta e altceva. In tari occidentale exista in unele locuri servicii de preluat-spalat si adus inapoi scutecele textile numai bine de folosit, deci asta te scuteste de absolut orice efort.
    Eu sunt aia care face si paine si sapun acasa si indemn pe altii sa faca. Daca faptul de a te opune consumerismului ambiant (unde bag si televizorul) si a incerca sa consumi mai cu cap si cit mai sanatos pentru propria persoana cit si pentru ai tai e un trend, eu mi-l asum. Noroc ca nu sunt singura si mai sunt si altii ca mine.
    Iar lumea asta e facuta dintr-o diversitate mare de oameni, asa ca e normal sa avem opinii diferite .Acum 15 ani gindeam si eu ca tine si ti-as fi dat dreptate. Dar intre timp m-am schimbat 🙂

    1. Da, așa e, suntem diferiți unii de alții dar cât de reconfortant este să știi că poți discuta cu cineva de pe poziții diferite atunci când fiecare vine cu argumente și fără violențe de limbaj. E atâta agresivitate în lumea în care trăim iar eleganța a devenit o rara avis încât uneori ajungi să îi apreciezi mai mult pe cei care te contrazic decât pe cei care sunt de aceeași părere cu tine. Mulțumesc, Elena!

      1. A, și încă ceva. Îmi schimb părerile destul de des așa că nimic nu e bătut în cuie, cine știe, poate mâine voi gândi altfel 🙂
        Prefer să fiu flexibilă în gândire decât să mă cramponez de o idee fixă.

    2. Eu am folosit scutece de unica folosinta ca acum 10 ani nu stiam de astea spalabile. La fiica mea s-ar fi potrivit bine, mai ales ca atunci era monopol Pempers si vindeau niste chestii in bataie de joc: unele baxuri nu aveau elastic in jurul piciorului, altele miroseau a petrol/plastic, mai se faceau niste bucatele de de hartie ce ramaneau pe fund etc. iar Libero si Huggies erau groaznic de scumpe (aproape dublu) si banii limitati. Apoi la scoala de integrare s-a discutat tema asta an de an, si am remarcat belgience, nordice, spanioloaice, poloneze ce au folosit refolosibile. Numai nordicele au pus problema reciclarii si ecologiei, polonezele problema banilor, spaniloaicele iritarii la caldura etc. Vezi? fiecare cu perspectiva ei…. In plus am primit comanda (nu am facut) dar am studiat cum se fac: bumbac tratat la exterior sa tina umezeala, apoi 2-3 straturi de bumbac si bambus (f. absorbabil) si apoi un fel de finet/muselina. In interior se pune un fold si apoi o hartie ca cea igienica densa, care permite aruncat le kk in wc. Elastic pe picior, elastic la spate, pe burta, capse, perfect sa se adapteze.

      Si eu fac paine si cumparai sapun de casa si incurajez pe fiecare. Gustul, calitatea, banii fac diferenta: e mai bine pt noi.

      1. Eu am facut vreo 10 inainte de a se naste fiica-mea 🙂 Fix acum 10 ani. Deci nu-i o moda actuala. Cu elastic, cum zici, seamana cu cele jetabile. Apoi am cumparat de marca.
        Pe cind era bebelus am fost la bai in Germania in 2 locuri. In ambele locuri erau interzise scutecele de unica folosinta speciale pentru baie. Erau acceptate doar cele textile, daca nu aveai, iti vindeau ei . Eu aveam, logic 🙂 Nu stiu de ce , oare pt ca s-ar polua apa cu substantele din scutece?

    3. Elena, fiecare limba este in continua transformare. E efectul globalizarii si a coliziunii dintre culturi diferite. Fiecare generatie a simtit, simte si va simti ca limba cu care a crescut se pierde. Dar nu e chiar atat de simplu. Limba evolueaza constant, e musai, pentru a tine pasul cu societatea. Dar e foarte putin probabil ca cineva sa fie martor la moartea limbii materne. Nici pe departe. Nu ajunge o viata de om pentru asta. Iar daca o limba va cunoaste la un moment dat extinctia, cei carora ar putea sa le pese vor fi fost de mult plecati de pe lumea asta. Am studiat ceva ani lingvistica, si istoria sta martora capacitatii fantastice de metamorfoza a limbilor. Sigur ca putem simti tristete, melancolie, dar oare nu avem sentimentele astea pentru ca orice schimbare e insotita automat si de trecerea timpului, care uneori trece nedrept de repede, iar bucuriile de odinioara par din ce in ce mai departe?

      1. Stiu ce spui si ca e normal ca limba sa evolueze. Dar parerea mea e ca ce se intimpla cu limba romana e o involutie. Cum zice o femeie, eu o aplic si la limba: copiem totul de la americani. In loc sa folosim cuvinte romanesti care de multe ori exista, folosim cuvinte si expresii englezesti. Cum stau in Franta, vad ca ei chiar si cuvintele din domeniul informatice le adapteaza. Sau macar le pronunta “frantuzeste”.De exemplu la acronime. Ei la CV pronunta “sévé” , noi la CV spunem “sivi”. La GPS francezii enumara literele, noi le spunem in engleza. Eu n-as numi asta evolutie.
        Acum citiva ani am rasfoit un Elle romanesc, pai acolo o mare parte din cuvinte sunt in engleza, de-ti trebuie dictionar daca vrei sa intelegi. Multi bloggeri romani folosesc daca nu fraze intregi, macar expresii si cuvinte in engleza.
        Fiul meu a dat proba in limba romana la Bac, aici. A fost profund indignat de textul in “romaneste” care trebuia tradus in franceza. Pentru ca era un text plin de termeni in engleza. Si vorbim de proba de limba romana, cei care au propus testul trebuiau sa faca un mic efort.
        Bineinteles ca nu moare acum pe loc limba. dar o sa ajungem si noi ca intr-un film indian pe care l-am vazut, unde indienii vorbeau amestecat cu engleza. Si noi nici macar n-am fost colonie engleza.

  2. Eu chiar si asa ma gindeam sa nu te superi, ca mai am de invatat la partea cu diplomatia 🙂
    Am citit o carte f interesanta cum omul se distruge pe el singur, e scrisa de un cancerolog, dar e si filozofica, o sa povestesc pe blog. Ideea e ca cu toate chimicalele si industria care creeaza nevoi, cind rolul ei ar fi fost sa ni le satisfaca…ne indreptam spre autodistrugere. Si spune si el ca noi tratam cancerul (fara rezultate notabile), dar nu actionam deloc in amonte ca sa-l prevenim. Si toate modele astea de care spui tu, de fapt incearca sa previna si sa respecte mai mult mediul . Mai putin moda cu lipsa televizorului, dar si tv-ul este un promotor al consumerismului: reclame sau emisuni “de consum”, rar vezi ceva de calitate, asa ca eu daca sunt singura acasa nu-l aprind deloc.
    Sa porti sanatoasa lucrurile! Eu nici nu intru la Mango, ca nu mi se potrivesc la marimi. Apropo de minimalism: imi minimizez timpul de cumparaturi neintrind niciodata in unele magazine 🙂

    1. Mie îmi plac foarte mult anumite magazine si chiar daca nu intentionez sa cumpar ceva, intru. De exemplu cand vad margele si tot felul de sclipiciuri colorate imi trece orice depresie 🙂

      1. Am fost f mirata cind am citit o carte despre industria de consum sa aflu ca sa intri in magazine fara sa cumperi, tine tot de consumerism 🙂
        Pe mine cind intru intr-un magazin , mai ales cele de tip H&M ma loveste deja depresia, dar cind imi imaginez cite resurse de mediu au folosit inutil pentru cirpele lor, ma loveste si mai tare. Dar, cum ziceam, suntem diferiti.

        1. Intratul in magazin fara cumparat se leaga de o forma de aparenta de relaxare doar uitandu-se. Oricum e mai buna decat cea de stat in fata tv-ului: la magazine se face miscare, se interactioneaza cu oameni etc 🙂 . Mie imi plac expresiile: “window shopping” sau “leche vitrine”, noi in ro nu avem una specifica, semn ca ei deja au inventat-o din experienta luuunga :)))
          Eu merg mult in magazinele de materiale si atze (hobby).

          1. Si alea ma deprima, cum sunt prea multe feluri si nu stiu ce sa aleg. Plus ca de cind m-am uitat pe eticheta la citeva suluri de materiale si am vazut ca vin din China, mi s-a taiat tot elanul. Pentru mine e un chin sa umblu pe la magazine.

  3. Hai ca tre’ sa citesc tot, dar… romane scrise de vreun danez obscur? :)))) Cine e ala, sa stiu si eu? :)))))

  4. Asa. “Pampersi” exista si bio, arata la fel, dar erau facuti altfel, nu mai stiu, ca is multi ani de atunci.
    Tv. Si eu la fel. Nu ma uit la toate prostiile, dar un film frantuzesc, unul alb- negru sau doar ceva relaxant intr-o zi, sau educational, de ce adica nu? Eu insa mereu ma intreb daca cei ce zic ca nu se uita la tv, nu se uita totusi pe net, ca acum gasesti acolo mai multe ca la tv. Pe mine chiar ma enerveaza ca e tendinta de a “transfera” orice pe net, orice noutate, etc, televizorul ramane in urma tocmai ca majoritatea prefera computerul, insa mi se pare obositor sa ma uit in monitorul ala. Aveam youtube pe tv, acum nu va mai functiona de la sfarsitul lunii, il opresc, si asta chiar ma irita, ca imi placea sa mai vad cate un film pe ecranul mare al tv-ului, confortabil pe canapea. Ce sa fac, sa ma uit pe laptop? Sa-mi iau tv nou cu ultimele setari? Era perfect asa cum era.
    Haine? Hm, inca imi cumpar, dar parca, cumva, nu-mi mai cumpar chiar orice imi place, doar pt. ca imi place :D.

    1. Adică ne baten cu pumnul în piept că nu avem tv dar vedem aceleași lucruri pe calculator :))))

      1. E diferit, pentru ca pe calculator TU alegi. Pe tv esti bombardat cu imagini. Eu am incetat sa ma uit la stiri la tv de cind cu atentatele din 2001, cind ne prezentau de zeci de ori aceleasi imagini.
        N-am avut niciodata nici abonament la cablu, deci suntem de felul nostru nu anti-tv, ci doar indiferenti la tv. Si bineinteles ca ne uitam la filme de pe DVD tot la tv.

        1. Contra tv-ului m-au convins colegii de munca absolventi politehnica Bucuresti. Prin anii 90 au facut in cadrul doctoratului studii pe creier: in fata tv-ului partea cerebrala cognitiva intra in standby doar dupa nici 2-3 min. dar memoram informatii/imagini. Acest lucru nu se intampla cand “studentii cobai” citeau o carte. Cum eu oricum traiam de 10 ani fara tv, am decis asta si pe mai departe. Si nu sunt singura.

      2. Eu nu am tv. Juma de birou nu are. Un coleg care are, nu are cablu.
        Prima problema pe care o vad la tv e excesul de publicitate. Multi cumpara produse nu din nevoie ci din “subconstient” si asta datorita publicitatii. Ba fac misto cu sotul ca de cate ori mergem la socri se lasa ba cu dureri de cap ba de hemoroizi ba ca ne-ar trebui o asigurare la masina desi nu avem nici dureri de cap nici hemoroizi nici masina etc. si asta de la publicitate.
        Pe net aleg sa caut un film (piratat, ssst,) , un documentar, si mai ales sa citesc si analizez eu lucrurile din mai multe puncte de vedere. Ce prezinta la tv ca stire este fix dintr-un singur punct de vedere, limitativ. Se aseamana cu diferenta intre a citi cartea si a vedea doar filmul. Adica dogma (unii zic spalare de creier): altii aleg modul de prezentare si ce sa prezinte – pe net pot cauta din 10 mii de filme vechi sau noi, sa revad acelasi de 100 de ori etc. sa dau stop si sa revad un cadru etc. Si pe partea asta am tot discutat cu Elena pe email despre cum se cauta o stire, o informatie, un studiu (medical), o lege.

        1. Eu prefer de 1000 de ori sa ved un film la cinema decit la tv. Acum nu stiu citi ani pe cind voiam cu fiul sa piratam ceva serial, ne-a tinut sotul niste teorii cum ca nici lui nu i-ar conveni sa-i pirateze lumea programul pentru care munceste, asa ca la noi in familie nu se descarca nimic ilegal.

          Pe cind mai aprindeam si noi tv in Romania in vacante (un tv mic tub catodic, oricum nu se vede mare lucru si nici programme nu prindem) ne-am dat seama ca la stiri apar doar accidente de masini si alte tragedii. Asa ca ce rost avea sa vedem noi toate astea?

          1. Asta cu accidentele si tragediile vazui si eu la vizite la rude. Vazui insa si dependenta… eu inchideam tv-urile (consider ca nu e ok pt copil expunerea de mic) si ei deschideau din reflex. I-am rugat, le-am explicat, nu inteleg si pace, asa ca evit vizitele la ei ….

  5. La televizor nu as renunta nici eu, chiar daca nu de mult a fost ceva defectiune la retea si nu a mers o saptamana. Nu i-am simtit lipsa, dar noroc ca a mers netul, altfel ma crizam 🙂
    La partea cu dieta mi se pare si mie ca exista o doza de fanatism, dar asa ca fapt divers as prefera un smoothie in locul unui pahar cu alcool, asta e doar o preferinta personala. Am tot citi carti despre raw-vegan insa nu m-a convins nici una pe deplin. Pe de alta parte, ma gandesc ca cei care mananca astfel sanatosi fiind o fac pentru preventie, cand te-ai imbolnavit deja e un pic cam tarziu.

    1. Cred ca noi romanii avem o tendinta spre fanatism si lipsa de toleranta. Am gasit si niste statistici si la toleranta suntem muuult in urma Bulgariei…confirma ce am remarcat. Inclusiv la alimentatie.
      Eu am 2 prieteni vegani din aia fara foc (oua, branza, uleiuri, seminte, muuulta clorofila, rar pizza vegetariana etc). Fanatici ai zice, dar de 20 de ani sunt asa si sunt sanatosi!! si cat timp nu incearca misionarism cu noi…suntem prieteni :D. Le-am zis ca noi mai mancam si un porc, si ciorbe etc. si ca daca e ceva pe care incerc sa evit : zaharul si fainoasele. Sincer, ii admir pt ca sunt de zeci de ani sanatosi, pe cand eu acum vreo 10 ani dadusem luni la rand jumatate din venit la medici si farmacie si nu, nu ma simteam mai bine…. Nu i-am intrebat de ce au schimbat macazul dar suspectez ca au facut din motive de boala, si au reusit asa sa repare.

      1. Veganismul nu exclude total produsele animale?
        Am avut o colega vegetariana, era cam palida si fara energie, nu stiu, n-am discutat convingerile, dar era curioasa cata carne mancam, traia cu impresia ca restul lumii mananca porci intregi. Ea are si 2 copii si povestea ca ii este f greu pe partea cu proteinele, ca socotea necesarul si ca sa-i iasa trebuia sa gateasca de 3 ori pe zi
        Noi nu mancam asa multa carne, dar acum tine sotul un regim proteic sa slabeasca (a slabit 5kg intr-o luna ) si l-am sustinut si eu (eu am slabit 4 si m-am oprit, ca nu mai am nevoie ). M-am simtit atat de bine luna asta, si pielea stralucea, si energie la maxim, nu’s ce sa zic ? cred ca dau in extremismul carnivor

        1. astia ai mei sunt plin de culoare si energie 🙂 habar nu am ce si cum, nu am cautat definitiile, ei sunt fara foc si consuma tot ce se poate consuma fara foc.
          Pt proteine la copii nu ma pricep la necesare, dar dupa o anumita varsta (si din nou, fiecare om e unic, varsta mea de maturitate nu e si a ta si nici a copilului) corpul are nevoie de mai putine proteine ca prin metabolism recircula ce exista. In rest, noi ca proteine avem permanent branze, ou, naut, linte, fasole, ciuperci etc. adicalea chiar de nu am carne, exista proteina. Si fara sa gatesc de 3 ori pe zi ci o data la cateva zile, si tare imi place asta: fierb naut, linte, fasole etc. ce vreau, si portionez si congelez (mor vitaminele la congelare dar prin gatirea de peste 15 min. oricum au omorat mare parte din vitamine – asta e un argument prin care m-am convins ca steak in sange nu e asa de nasol 😀 😀 ).

    1. Ce ma enerveaza la trenduri: excesul de americanisme si ca luam totul de-a bune de acolo fara sa ne asumam consecintele.
      Ii copiem la credite si datorii si avem sinucideri din cauza datoriilor si familii rupte pt ca mama s-a dus sa lucreze in strainatate sa acopere ratele sau facultatea privata etc.
      Ii copiem la numar de masini si la sedentarism si la mancare fastfood si avem excesul de boli cardiovasculare si nu stim ce sa facem cu ele.
      Ii copiem la intins mai mult decat ne e plapuma cu telefoane scumpe si apoi ne plangem ca sunt salariile mici si nu gasim un job sa acopere cheltuielile.
      Ii copiem la consumul de medicamente si suplimente si apoi ne plangem ca vai, de ce avem atata autism si alergii si alte cele.
      Suntem in europa, daca e sa nu ne duca mintea sa gandim pt noi inainte de a ne da banii, apai sa copiem dar sa copiem o tara/un om care are rezultate ceva mai bune, ca avem din belsug.

  6. Ma suprinde mult tonul pe care-l ai in articol. :)) Poate erai iritata sau suparata de ceva in momentul in care ai scris, nu prea te recunosc :)), e scris asa, mai (prea) cu naduf si ma obisnuisem sa te gasesc aici calma, detasata, deschisa la pareri diferite.
    In alta ordine de idei nu am cablu tv :)) de cativa ani, nu mai stiu de cati, cred ca de vreo 4 ani, pentru ca sotul meu nu se uita niciodata, dar eu pierdeam mult timp fara sa-mi placa, de fapt, sa ma uit, mai mult de plictiseala (am realizat dupa aceea). Asa c-am hotarat sa tai macaroana si-am reziliat contractul la cablu tv. Televizorul l-am pastrat si ne mai punem cate-un film seara, de obicei in weekend. Toti din familia noastra inca se mira ca putem rezista asa, inca ne mai intreaba daca nu simtim nevoia sa ne uitam la tv. Deci poate ca este o moda renuntatul la tv, dar si multi oameni sunt dependenti de ceva care poate nici nu le place, doar ca ei nu stiu. E ca un drog, sa mearga tv-ul acolo.
    Cred ca niciunul din trendurile pe care le-ai descris n-ar fi enervante in sine daca oamenii care le urmeaza n-ar face caz sau nu s-ar lauda. Fiecare are dreptul si libertatea de a alege ce doreste sa faca in viata lui, doar sa nu-i streseze si pe ceilalti cu ideile lui si sa nu se laude. Abia atunci devine enervant pentru cei din jur.

  7. O femeie, trendurile de care zici tu, chiar ne omoara 🙂 Nu numai pe Ioana 🙂

    Eu vad aici un lant vicios: te uiti la tv-iti trebuie lucruri pe care le vezi-muncesti mult sa le ai sau iti fac ele insele rau (mincarea)-mai dai cu un medicament , cu un supliment- mai te uiti la tv, ca esti prea obosit si deprimat-mai vezi acolo medicamente care te scapa de oboseala si deprimare…si tot asa. Imi imaginez o droaie de cercuri vicioase care se intrepatrund in unele zone…

    1. Dada, m-am uitat si mi-am dat seama ca si eu am acnee (cele 3 cosuri de care uitasem). Luai o crema anti acnee (din aia cu reclama) si am facut alergie. M-am dus la dermatolog unde am lasat un purcoi de bani. M-am dus la farmacie si iar purcoi de bani. de la medicament am facut candida in gura si iar la farmacie cu ceva bani.
      Si toate pt reclama ce mi-a adus aminte ca am 3 cosuri 😀 😀

  8. Sa stii ca si eu am cam aceeasi parere despre trendurile astea (limba e vie, se transforma, am incercat sa-i citesc copilului Din legendele romanilor, trebuia sa traduc din romana in romana. ..)
    Tind sa cred ca exagerarile astea sunt rezultatul unor lecturi gresite pe un fond vulnerabil (probleme de incredere in sine, usoare tulburari psiho, momente vulnerabile -daca citesti cu atentie blogurile extremiste din maxim 10 articole vezi ca nu-s cu toate tiglele pe casa, au istoric cu traume netratate la psiholog, etc)
    Eu mai adaug nelasatul copilului cu tehnologia. Sigur, nu-i pui tableta in brate la un an, dar ei traiesc in secolul asta, nu in ala in care ne-am nascut noi
    Noi avem TV, dar nu ne uitam pe canale decat la stiri, local si cnn. In rest avem Netflix. Noi controlam continutul, nu continutul pe noi

    1. Ai folosit exact cuvântul care mie mi-a scăpat: extremismul, pentru că de fapt asta mă deranjează și nu faptul că alții au alte principii/ idei/ valori. Toate trendurile astea poate ar fi trecut neobservate pe lângă mine dacă nu ar fi fost exagerările duse la extrem.
      Iar de relatia tehnologie-copil chiar am uitat să scriu 🙂 Nu putem să ne ținem copiii sub un clopot de cristal sau poate putem dar până la ce vârstă? 3-4 ani când pleacă la grădiniță?

      1. Na ca avui noroc ca la gradinitele pe unde fuse fiica mea erau fara tv-uri 🙂 .
        Partea faina e ca e sefa la excel si la youtube si duolingo de vreo 2 ani 🙂 – asta din gama cum copilul face ce vede :)) ( si nu va zic ce cuvinte urate le stie cu acsent moldovenesc)

  9. Pai la gradi n’au tv, nu?! Sau exista cu?
    De, extremismul e deranjant. Cind imi povesteste fiica mea de prietena ei vegana, ma înfior. Si veganismul ei nu inseamna multe fructe si legume, ci doar evitat orice provine de la animale, deci mincat paste fainoase cit de multe.Aia numesc eu extremism, aproape o secta.
    Cu limba arhaica e altceva decît englezismele de azi: eu am aruncat cărţile alea de povesti, aveam una cu cd, vorbita asa repede, ca nici eu nu intelegeam.

    1. Englezismele au si ele rostul lor, unele cuvinte suna pur si simplu aiurea traducandu-le. Cum sa spui in loc de browser de internet? Răsfoitor? 🙂
      Dar la fel s-a intamplat si in urma cu o suta si ceva de ani cand in limba română au intrat franțuzismele. Unii s-au opus dar limba s-a schimbat definitiv. Mai deranjează acum pe cineva când spui merci în loc de mulțumesc? Cred ca cei mai multi nici nu stiu ca de fapt merci nu ese cuvânt românesc.

      1. Francezii ii zic navigator internet 🙂
        La stick zic cheie usb. Cind vin in Romania uneori nu prea se înţelege ce spun 🙂
        Deci aici compar romana cu franceza si vad ca francezii adapteaza cuvintele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *