Cine n-a auzit de Coasta de Azur, celebra destinație de vacanță care sună oarecum exotic și scump? Coasta de Azur sună a oameni cu mulți bani, a yachturi nou-nouțe ce se clatină ușor ancorate în porturi exclusiviste, a ochelari de soare prețioși, sună a Dior și a Chanel. Am fost odată acolo și cu toată splendoarea peisajelor nu mi-am dorit să revin. Mai tot timpul petrecut pe Riviera Franceză m-am simțit intimidată, nu am reușit să mă integrez în atmosfera locului și nu m-am putut bucura de ceea ce vedeam. E adevărat că asta s-a întâmplat în urmă cu mulți ani dar încă resimt stângăciile cu care mă înconjuram și lipsa de lejeritate prin care mi-am purtat pașii pe malul Meditarenei. Poate dacă azi aș reveni, lucrurile ar sta altfel dar atunci m-am simțit ca un copil sărman copleșit de luminile strălucitoare proiectate pe o vitrină cu jucării inaccesibile. A fost o experiență pentru care am fost invidiată dar pe care n-aș vrea să o repet, un fel de vis căruia realitatea i-a estompat culorile vii și un cadou prea scump pe care nu am avut puterea să-l apreciez.
Până de curând nici măcar nu știam că ar exista și o Rivieră Engleză, nume evident copiat după sora mai mare cu apucături de milionar dar, da, există, se află în sud-vestul Angliei, am vizitat-o și m-a copleșit prin frumusețe. Este o zonă de aproximativ 35 de km de coastă marină situată în sudul comitatului Devon cu golfuri stâncoase, plaje cu nisip fin și localități pitorești. Citisem că are un climat mai cald decât restul Angliei dar nu m-am așteptat să găsesc chiar palmieri în fermecătorul orășel Torquay. 
Am mai spus că de fiecare dată când ajung în Anglia încerc să fac o excursie într-o zonă în care nu am mai fost astfel încât să profit la maxim de șederea soțului meu acolo. De data asta chiar nu știam ce să aleg și mă tot gândeam la Brighton dar parcă nu găseam destul entuziasm citind recomandările de pe tripadvisor așa că i-am spus lui Cristi să-și întrebe colegii de serviciu (englezi) care ar fi după părerea lor cea mai frumoasă zonă de vizitat în Anglia, adică ce ar recomanda ei, iar răspunsul a venit imediat: Devonshire. Deci vorbim doar de Anglia, nu de tot regatul pentru că Scoția intră separat în discuție. A trebuit să mă uit pe hartă că nici măcar nu știam unde este și după ce am văzut câteva poze, m-am hotărât imediat.
Făcând o paranteză, la noi în familie în ceea ce privește călătoriile eu iau cam toate deciziile începând de la stabilirea destinației până la detaliile logistice pentru că îmi place nespus să planific astfel de chestii iar soțul mi-a dat mână liberă întotdeauna iar adevărul, fără false modestii, este că m-am ridicat peste așteptări de fiecare dată 🙂
Așadar primul pas pe care l-am făcut a fost să rezerv o cameră prin airbnb pentru că excursia urma să dureze două zile, de sâmbăta până duminica, și alegerea pe care am făcut-o a fost mai mult decât inspirată. Am dat peste o gazdă minunată, o tânără foarte drăguță de origine japoneză (cred că japoneză era, o chema Lai) care ne-a primit într-o casă curată ca paharul, la 10-15 minute de mers pe jos de centrul orașului Exeter. Ziua de sâmbătă am petrecut-o plimbându-ne pe străduțele pitorești ale orașului, vizitând catedrala iar după masa pe cheiul râului Exe. Ca de obicei, am făcut sute de poze din care mi-e greu să aleg dar totuși imaginea reprezentativă a orașului nu poate să lipsească: 
Cu toate că a plouat mult, plimbarea prin oraș a fost mai mult decât plăcută și după câteva ore ne-am dus, colindând străduțe incredibil de pitorești, pe cheiul râului Exe, un loc plin de terase drăguțe, magazine de antichități și puncte pentru închiriat canoe pentru plimbări pe apă pentru cei care se pricep la așa ceva. Deși prețurile nu sunt mici, am fi stat la o cafea, un ceai sau bere la una din încântătoarele terase de pe malul apei dar a fost imposibil pentru că ne-a plouat de ne-a zăpăcit. Turna cu găleata zece minute, apoi ieșea soarele și eventual un curcubeu pentru ca după nici juma’ de oră să o ia de la capăt. Cred că am fost pentru a zecea oară în Anglia dar atât cât a plouat acum, n-am mai prins niciodată. Marele noroc a fost că vremea nu m-a prins nepregătită și nu numai că am avut haine corespunzătoare dar am avut și mindset-ul potrivit unei astfel de situații: nu era cazul să mă aștept să fie soare ca în Grecia.
A doua zi a fost și mai frumoasă. De fapt, din punct de vedere al vremii, a fost mai urâtă dar nu asta contează ci locurile și peisajele incredibile pe care le-am văzut în plimbarea pe sea wall de la Dawlish Warren la Dawlish. Așa cum îi spune numele, sea wall este un zid construit de-a lungul mării pentru a putea susține calea ferată care făcea legătura între localități iar asta se întâmpla în 1846. Începând de atunci, rând pe rând, fostele sate de pescari s-au transformat în stațiuni cochete iar plimbarea pe zid a devenit unul din punctele de atracție a zonei. Într-o parte este peisajul ciudat de rocă roșie iar în cealaltă parte marea zbuciumată mai ales în perioada fluxului când valurile se izbesc de baza zidului. Plimbarea pe care am făcut-o pe acest zid (aproximativ 8 km) a fost cea mai stranie și în același timp încântătoare experiență pe care am trăit-o vreodată. Nu s-a asemănat cu nimic din ceea ce am văzut până acum și m-am simțit tot drumul ca și când aș fi fost un personaj în paginile unui roman. Extrem de interesant!
Din Dawlish am luat trenul, cred că trenul este cel mai popular mijloc de transport din Anglia, până în Torquay, un oraș ca o bijuterie. Marea era la reflux așa că ne-am plimbat pe plajă, am studiat ambarcațiunile din port și ne-am urcat în roata uriașă de unde am putut admira împrejurimile iar în tot acest timp am suportat vreo zece reprize de ploaie.
A fost o excursie foarte reușită în care ne-am simțit excelent iar dacă vreți să vedeți (aproape) tot ce-am făcut, vă invit să intrați pe filmulețele de mai jos:
- Ziua de sâmbătă petrecută în Exeter – aici
- Duminică, plimbarea pe sea wall și orașul Torquay – aici
- Turul apartamentului închiriat prin airbnb – aici
ce frumoase sunt pozele! sa iti fie de bine!!
De filme, ma uit deseara.
Foarte frumoase locurile despre care scrii, imi iau notite. Asa faceam si eu in epoca A. C. (ante-copil) acum suntem mai pe locuri si obiective care sa-l intereseze si pe el, cazare la sigur si de obicei mai scumpa, etc. Imi amintesc ce vacante frumoase am facut de banii pe care ii dam acum intr-un city break :)) dar copilaria lui e scurta, avem vreme si de P. C (Post-copil)
Eu nu mai tin minte cum era AC. Parca m-am născut direct măritată și cu copii 🙂 La 22 deja îi aveam pe amândoi.