S-au scris kilometri întregi de articole pe tema morții și a funeraliilor Reginei Elisabeta a II-a și cu siguranță lucrurile nu se vor opri aici. A fost un eveniment însemnat la scară mondială și o personalitate care a intrat în istoria lumii fără ca cineva să poată contesta acest lucru indiferent de ce parte a baricadei se află – monarhiști sau anti monarhiști. Recunosc că eu am o mare simpatie pentru ceea ce înseamnă regalitate și în mod special cea britanică. N-aș vrea însă să începem o polemică pe acest subiect și să fiu combătută cu argumente gen ororile colonialismului britanic pentru că acestea sunt fapte care s-au petrecut, pe care le cunoaște toată lumea și care nu pot fi contestate. Nu avem însă cum să comparăm puterea și mărimea unui imperiu cu atitudinea celor care mereu au fost pe poziția de a-și apăra teritoriile din fața invaziilor străine. Deși de-a lungul secolelor s-a dovedit că nu am fost mereu atât de puri și nevinovați existând numeroase cazuri de boiernași care din iubire de țară promiteau mărirea tributului în schimbul scaunului domnesc. Despre asta însă nu se învață la școală.
Am urmărit îndeaproape funeraliile Reginei Elisabeta a II-a și am citit multe păreri, dar cel mai mult m-am uitat pe BBC care a transmis live totul. Filmări profesioniste cu camere fixate în toate unghiurile, prim planuri cu punctele de interes, detalii ale uniformelor, reacții ale oamenilor care așteptau în stradă, expresii ale personalităților lumii și multe, multe comentarii pertinente despre tradiții păstrate cu sfințenie de secole a căror semnificație vine din negura vremurilor în care bătăliile pentru tron erau ceva firesc.
Am fost și eu curioasă, alături de alte zeci de milioane de oameni, care este ceremonialul, cum se vor comporta și cum se vor îmbrăca membrii casei regale, cine, cum și unde va participa și toți pașii care vor fi urmați pentru această desfășurare de forțe și de imagini spectaculoase care înseamnă funeralii de stat într-o țară atât de importantă cum e Marea Britanie. Și a fost ceva nemaivăzut, cu mult peste așteptările mele, un eveniment cu un impact emoțional pe care nu ai cum să îl uiți o viață întreagă. Am simțit cu adevărat că trăiesc un moment istoric.
Au fost si momente la care nu mă așteptam, cum ar fi apariția copiilor regali în cortegiul funerar. George și Charlotte au mers în spatele sicriului alături de părinții lor, prințul și prințesa de Wales, ca parte a unei procesiuni către catedrală. George, îmbrăcat într-un costum bleumarin și cravată neagră, a mers cu brațele pe lângă corp, în timp ce Charlotte își ținea mâinile împreunate. În timpul ceremoniilor de înmormântare, Prințesa Charlotte a purtat prima ei bijuterie, o broșă mică în formă de potcoavă în semn de omagiu pentru străbunica ei, o mare iubitoare de cai. Ca să nu mai spun că avea și pălărie, adică exact ținuta pe care ar fi purtat-o o adevărată domnișoară deși ea nu are decât șapte ani.
Într-un scurt videoclip de la înmormântare publicat de People și care în câteva ore a devenit viral, prințesa Charlotte poate fi văzută dându-i fratelui ei mai mare instrucțiuni detaliate, arătând cu degetul pentru a accentua în timp ce îi spune lui George: „Trebuie să te înclini” când trece sicriul regal. Fetița a fost în mod adorabil conștientă de protocolul regal și chiar i-a amintit fratelui ei mai mare cum să se comporte în timp ce priveau sicriul în drumul său spre Castelul Windsor.
Desigur nu doar eu, ci întreaga lume a remarcat cât de incredibil de bine s-au comportat copiii în aceste împrejurări și cât de corect au făcut față protocolului strict pe care l-au respectat cu sfințenie. Și nu au decât 7 și respectiv 9 ani și chiar dacă acasă au libertatea de a se juca în voie, la ceremoniile oficiale știu exact ce au de făcut. Bineînțeles că micul Louis care are doar patru ani nu a fost adus pentru că încă e prea mic și nimeni nu și-a asumat riscul de a repeta spectacoul pe care acesta l-a dat în vară la Jubileul de Platină când scălămbăielile sale au făcut deliciul presei.
Mă întreb care este metoda și cum se poate ajunge la a avea copii atât de ”ascultători” atunci când conjunctura o cere pentru că sunt convinsă că și copiii regali sunt mai expansivi și plini de vervă când sunt acasă la ei. Cum îi poți învăța de mici să facă diferența între a face sau a nu face anumite lucruri atunci când se află în public sau când normele sociale o impun. Cum reușesc atât de devreme să comute de pe un mod pe altul? În mare parte contează mediul în care cresc, anturajul, ceea ce văd în jur, exemplul părinților dar și activitățile către care sunt îndreptați. Și desigur jucăriile.
Silvia, nepoata mea, a avut parte de jucarii interactive încă de când era bebeluș și asta i-a dezvoltat foarte mult inteligența emoțională și capacitatea de a relaționa cu oricine. Poate a avut și noroc de un fond genetic corespunzător dar are acum veleități sociale cu care nu mulți adulți s-ar putea lăuda. Acuma eu nu spun că trebuie să le punem în brațe de când se nasc dicționare și enciclopedii sau să îi învățăm Legea lui Arhimede la patru ani dar contează enorm către ce jucarii le îndreptăm atenția. Chiar și pentru noi viața devine mai ușoară și spun asta pentru că îmi aduc aminte că soțului meu i-a fost imposibil astă iarnă să o învețe pe Silvia să-și lege șireturile. Trei zile la rând a meditat-o fără izbândă până când a găsit un joc din lemn care chiar așa se numea ”Învățăm să legăm șireturile”. Succes total.
Dar, după cum indirect spuneam, acum suntem în căutare de un joc care să îi învețe pe copii să stea ca sfinții atunci când este nevoie. Măcar pentru 15 minute dacă mai mult nu se poate 🙂 Că la performanța Charlottei și a lui George nu avem cum să aspirăm.
Nu sunt specialistă în educația copiilor. Observ doar comportamentul celor din jurul meu, apropiați, rude sau necunoscuți.
Se pare că nu este de bon ton să pui limite în modul de exprimare a personalității copilului.
Acum câteva zile am asistat la o cununie religioasă unde un copil în jur de un an, însoțit de bunici și părinți, umbla prin bisercă, vorbea, râdea, striga, călca pe trena miresei. Adulții din jur parcă îl priveau cu mândrie, zâmbind apreciativ. Cred că este bine ca un copil să fie prezent doar la evenimente potrivite pentru vârsta lui unde să fie ghidat cu grijă și răbdare de cei care îl iubesc.
Până la urmă politețea este respectarea unor norme stabilite cu rigoare în orice situație.
Familiile regale se asigură că membrii lor se vor comporta impecabil în public. Prin metode de educație clasice, rigide, repetitive, adaptate la vârstă. Este greu, dureros, inexplicabil dar, se pare, eficient.
Prinții George și Charlotte au învățat, au repetat și au recunoscut situațiile care le-au fost explicate anterior. Iar atunci când au depășit limitele acceptate au fost corectați cu dragoste, răbdare și cu fermitate.
Si eu cred ca limitele impuse in ”respectarea personalitatii” unui copil sunt duse la extrem.
Copiii fac ce vad acasa. Familia regala toata (cu tot cu angajati) e de o ‘rigurozitate’ specifica, incat nici nu ma mira ca si acolo copiii s-au comportant ‘regal’ si sunt sigura ca cineva era cu ochii pe copil sa vada primele semne cand incepe a-si pierde rabdarea si incepe sa dea din picior agitat sau sa se uite pe sus /pe alaturi, si sa vina adultul sa il extraga elegant.
In rest, festivitatile astea nu au loc pentru orice copil. Unii sunt mai energici, altii mai maturi. Si acum ma amuz ca avea fiica mea 1 an si 2 luni si am mers la o nunta. Nu mi-am dat seama pana preotul nu a tacut ca fiica mea ‘canta’ sincron cu el, cand preotul a tacut ea a mai ‘zis’ vreo 2 note si toata biserica s-a intors sa vada cine canta asa bine. Am luat copila si parasit incinta, nu de alta dar putea sa eclipseze si pe preot si pe diacon 🙂 – stiam ca suntem o familie de cantareti, dar nici asa.
Copiii sunt adorabili 🙂