Un pahar cu apă

        Se poate întâmpla să ajungi la pensie și încă să nu-ți fie clar ce anume ți-ar plăcea să faci în viață, cum ai putea să-ți transformi pasiunea în sursa de a câștiga bani și cum să-ți suprapui talentele și abilitățile înnăscute peste rutina zilnică astfel încât munca să devină o plăcere. Ca la cântăreți, de exemplu. Multă lume îi invidiază tocmai pentru faptul că ei fac toată ziua doar ceea ce le place și mai și câștigă bani din asta. Cu toate astea, celor mai mulți dintre noi le vine destul de greu să răspundă la întrebarea ”ce ți-ar plăcea să faci, astfel încât să nu simți că munca este o povară”? E evident că nu oricine știe să cânte, să picteze, să danseze sau să facă orice altceva înrudit cu vreo formă de artă. Și totuși sunt unii care sunt atât de pasionați de ceea ce fac încât nici nu simt că lucrează, programul de lucru nu le este bătut în cuie, nu visează la zile libere, munca și familia se rostogolesc împreună fără niciun efort aparent și totul se îmbină perfect. Cunosc astfel de oameni, au întotdeauna o atitudine zen și este o plăcere să stai în preajma lor. În ceea ce mă privește, știu doar ceea ce nu mi-ar plăcea să fac și primul lucru care îmi vine în minte este domeniul vânzărilor. Nu mi-ar plăcea să lucrez în vânzări. Presiunea țintelor mi se pare prea mare și pe mulți vânzători îi face să-și încalce anumite principii sau chiar să distorsioneze realitatea prezentând produsele așa cum nu sunt. Mie nu-mi place insistența și persuasivitatea. Cu toate astea am lucrat în vânzări ani de zile iar începuturile mi s-au părut chiar roz. Între timp însă mi-am reconsiderat părerea.

        Vindeam produse financiar-bancare ceea ce este infinit mai greu decât a vinde ceva palpabil. Primul lucru care ni se spunea la training-uri era că trebuie să îi ajutăm pe clienți să-și descopere nevoi pe care nici ei înșiși nu știu că le au. Adică, spre deosebire de faptul că un om știe că de Crăciun trebuie să aibă în casă cozonaci, acesta probabil habar nu are câtă nevoie are de confortul psihologic pe care i-l asigură stabilitatea financiară. Și după ce consultatul îl ajută să conștientizeze acestă nevoie, hop, îi oferă soluția: o asigurare de șomaj sau o pensie suplimentară sau o asigurare de viață cu acumulare sau cine știe ce alt produs sofisticat. De la caz la caz.

        Acum lucrez cu totul și cu totul altceva și nu mai vreau să descopăr nevoile nimănui. Păstrez totuși o amintire plăcută de la începuturile mele din vânzări deși partea frumoasă e dată mai degrabă de entuziasmul cu care am intrat într-un concurs și de adrenalina resimțită pe parcursul competiției. Era pe vremea când Master și Visa făceau primii pași în România iar lumea era foarte reticentă la tot ceea ce însemna card. Mai peste tot salariile se dădeau în plic iar oamenilor le plăcea să-și numere banii în mână la fiecare sfârșit de lună, ba chiar de două ori: la avans și la lichidare. MasterCard a venit atunci cu un concurs de vânzare de carduri de credit adresat angajaților din bănci. Premiile erau foarte consistente și mai ales multe. Ca să te califici, trebuia să vinzi, împreună cu echipa, un număr minim de carduri, țin minte că la categoria mea acest minim era de 20. Acum acest număr pare ridicol de mic, dar prin 2000 când se întâmpla asta, nu prea erau magazine care să accepte carduri (Metro cred că era singurul hipermarket din piață iar sloganul lor era cash & carry). Cei care aveau carduri le puteau folosi, aproape în exclusivitate, doar la bancomate unde în zilele de salar se formau cozi kilometrice. Fugea lumea de carduri ca dracu de tămâie și totuși eram mai hotărâtă ca niciodată să vând carduri și să câștig premiul cel mare. Iar pentru asta aveam deja planul în minte.

        Știam o firmă care producea încălțăminte și care avea vreo 3-400 de angajați, majoritatea femei. Patronul era un italian care, fără prea multe discuții, hotărâse de unul singur că salariile în firma lui se vor plăti numai prin conturi fără să se încurce cu numerar așa că oamenii de acolo erau deja oarecum obișnuiți cu cardurile și știau să le folosească. Mi-am dat seama că acești oameni sunt targetul perfect pentru mine și că la alții m-aș fi dus degeaba. În 2000 când se întâmpla asta nu începuse moda ca băncile să-și curteze periodic clienții făcându-le vizite cu prezentare de produse. Erau încă puține bănci, majoritatea de stat, piața era virgină iar concurența aproape inexistentă. Nu făcusem în viața mea o prezentare și nu vorbisem niciodată în public și totuși eram hotărâtă să merg să le vorbesc oamenilor ălora despre avantajele deținerii unui card de credit. Credeam (și cred în continuare) că unul dintre cele mai utile lucruri pe care ți le poate oferi o bancă este un credit card. M-am pregătit câteva zile pentru prezentare, mi-am scos chiar și date despre istoria apariției cardului, despre companiile emitente, despre caracteristici tehnice, beneficii, avantaje, exemple de utilizare… era aproape o lucrare de licență. Apoi am stabilit o întâlnire cu reprezentanții firmei și aceștia mi-au spus că cel mai bine ar fi să merg în timpul pauzei de masă care dura o jumătate de oră. Zis și făcut.

        M-am prezentat într-o zi cu soare, la ora 12, la sediul fabricii iar doamna de la birouri m-a dus în curte unde adunase muncitorii care mă așteptau curioși. De fapt cred că erau numai femei și toate, dar absolut toate, se uitau fix la mine și îmi studiau fiecare mișcare. Erau vreo sută dar mie îmi făcea impresia că sunt câteva mii. M-au apucat niște emoții îngrozitoare și simțeam că am nimerit în groapa cu lei. Nu mai știam nici ce o să spun, nici cum o să spun, nu mai țineam minte ce scrisesem pe foi, mi se părea că prezentarea va fi prea lungă, uitasem și cum mă cheamă și tot ce vroiam era s-o iau la fugă. Doamna m-a rugat să mă urc pe un fel de ladă ca să fiu un pic mai sus și să mă vadă toată lumea. M-a apucat tremuratul, simțeam un gol în stomac și parcă nu mai aveam control asupra corpului meu. Mă treceau valuri de transpirații reci iar gâtul mi se uscase complet. Inima o luase la sănătoasa gata să-mi spargă pieptul iar mâinile îmi erau reci ca gheața. Toată vlaga din mine se scursese printre șipcile lăzii pe care mă aflam și în tot corpul aveam o senzație de uscăciune deșertică. Brusc mi-am dat seama că mi-era sete și mi-aș fi dat viața pentru un pahar cu apă. Arșița îmi ardea nu doar gura ci îmi uscase și ochii. Probabil că doamna și-a dat  seama că se petrece ceva și că nu mă simt confortabil. Mi-a surprins privirea și în timp ce-și întindea către mine mâna într-un gest larg, m-a întrebat cu o voce plăcută ”Doriți un pahar cu apă”? I l-am luat cu repeziciune din mână fără să spun un cuvânt și l-am băut până la fund cu disperarea unui călător epuizat. A fost cel mai bun pahar cu apă băut în viața mea. O apă rece care mi-a readus viața în vene, pulsul și-a revenit la normal iar emoțiile mi-au dispărut brusc. Nici acum după atâția ani nu pot să-mi explic efectul fantastic pe care apa l-a avut asupra mea. Cert este că am reușit atunci să vorbesc despre ceea ce îmi propusesem fără să mă uit pe foi, am răspuns la toate întrebările, am făcut glume, am împărtășit propria experiență și m-am simțit ca peștele în apă. Parcă vorbeam în fața unui auditoriu pentru a nu știu câta oară când eu, de fapt, depășisem pragul psihologic cu ajutorul unui simplu pahar cu apă.

        De atunci am vorbit în fața oamenilor de nenumărate ori și nu am mai avut emoții dar e adevărat că întotdeauna am folosit micul truc cu apa. M-am convins că apa îți dă putere. Am câștigat și concursul vânzând la carduri în draci în perioada aia. Parcă 123 de carduri au fost în total, în orice caz am fost la mare distanță de locul doi. Printre altele, din banii primiți atunci, mi-am cumpărat o oglindă mare în dormitor în care nu există să mă uit și să nu-mi aduc aminte cu plăcere de perioada aceea. A fost singurul moment în care mi-a plăcut să lucrez în vânzări, poate și pentru faptul că vindeam un produs în care credeam cu adevărat. Au urmat, desigur, și alte concursuri dar cumva erau mânate de la spate și nu aveai opțiunea de a alege să nu participi. Nu a mai fost la fel, tot ceea ce este obligatoriu fiind, din start, mai puțin plăcut. Acum nu mai vreau să aud de vânzări pentru că mi se pare că este un domeniu care mie nu mi se potrivește dar, din păcate, mi-a luat foarte mult timp să-mi dau seama de asta. Deci vânzări, nu, organizări de evenimente, nu. Sunt curioasă care sunt domeniile în care voi să nu vreți să lucrați niciodată.la-fantana-1399913574

Share This:

Read More

Pagini de jurnal

        Îmi aduc perfect aminte când la școală am învățat că echinocțiul de toamnă este pe 21 septembrie, adică azi. Nu știu ce s-o mai fi petrecut între timp, dar văd că în fiecare an această dată se schimbă. ”Cade” când pe 22, când pe 23 și asta nu-mi place pentru că prefer stabilitatea 🙂 Așa că, cel puțin pentru mine, de astăzi a început toamna astronomică și asta nu mă bucură deloc. Vremea este conform datei din calendar: rece, urâtă, ploioasă și mizerabilă. A turnat cu găleata vreo 3 trei ore, cerul este negru și foarte aproape de pământ, mi-a fost frig la picioare și a trebuit să-mi pun ciorapi. Nu, categoric nu îmi place toamna. Nu îmi plac nici frunzele îngălbenite, roșiatice sau orice altă nuanță ne-ar mai oferi spectacolul toamnei. Dacă natura nu e verde, înseamnă că e pe moarte și asta îmi induce o stare de depresie.

spini

        Colac peste pupăză, am răcit și mă doare gâtul. Ca să-mi mai treacă, mi-am făcut un ceai de pere cu caramel, preferatul iernii trecute, iar când i-am simțit gustul aromat m-am întors în timp, cu gândul la gerul pe care l-am îndurat toată luna februarie. Trebuie să-mi verific stocul de lumânări parfumate pentru că de acum a venit din nou vremea serilor cu miresme de vanilie, slabă compensație pentru vara care s-a dus. Geamurile sunt toate închise și nici vorbă să mai pot dormi cu fereastra deschisă spre disperarea pisicii care va fi nevoită să-și petreacă nopțile în casă fără să mai poată vagabonda prin vecini.

        Am o mulțime de planuri pentru săptămâna asta și sper să mă pot ține de ele. Timp aș avea dar parcă îmi lipsește entuziasmul de a duce la capăt proiectele începute. Ieri mi-am descărcat o aplicație de editare filme și am stat câteva ore căutând tutoriale pe YouTube ca să văd cum se folosește. Am progresat mai mult decât speram și asta mi-a dat o stare de mulțumire ca întotdeauna când învăț ceva nou. Apoi ar trebui să fac o reorganizare a hainelor și să le scot pe cele groase la suprafață. Din păcate am constatat că am o mulțime de haine de vară pe care nu le-am purtat niciodată și de pe umerașe vor lua din nou calea cutiilor ascunse în debara. Păcat, mai ales de tricoul roz cu umeri din satin de care am uitat complet. L-am cumpărat de la Mangooutlet și nu l-am îmbrăcat deloc deși îmi place foarte mult. Știu că am prea multe haine și totuși nu mă pot abține de la a-mi cumpăra mereu altele și altele. Chiar și acum când scriu, am deschise pe bara de jos două site-uri de fashion la care am coduri de reducere. N-o să le folosesc dar mă gândesc de ce oare le-am deschis. Probabil din reflex 🙂

        Tot săptămâna asta vreau să-mi ajustez draperiile pe care mi le-am cumpărat de la Ikea și de care sunt foarte încântată iar apoi să-mi fac ordine la condimente. Am niște borcănele drăguțe pe care le voi eticheta și sper să iasă ceva frumos. Dacă îmi iese așa cum îmi doresc, o să scriu și pe blog și, bineînțeles, o să pun poze. Mai vreau apoi să citesc, cred că am patru sau cinci cărți începute și nu reușesc să termin niciuna deși îmi plac toate. Nu reușesc să mă concetrez, dau pagină după pagină și apoi mă întorc pentru că îmi dau seama că nu am reținut nimic dar poate în nopțile lungi care vor urma de acum încolo o să am mai mult spor.

        O frază care mi-a trecut pe la ureche și care m-a bântuit toată ziua: Toamna este un anotimp după care urmează, imediat, așteptarea primăverii. Nu știu cine a spus-o, dar mare adevăr grăit-a!

floare albastra ioana spune

Share This:

Read More

M-am înscris la SuperBlog

        La 1 octombrie începe SuperBlog, un concurs de blogging creativ și mă înscriu din nou. De data asta premiile puse în joc, deși evident vreau să le câștig,  vor fi doar pe locul doi. Pe primul loc e dorința de a mă regăsi în atmosfera concursului care înseamnă o experiență unică și gândul că la Gală voi reîntâlni o mulțime de oameni pe care am ajuns să-i îndrăgesc cunoscându-i prin intermediul acestei competiții.

        Concursul constă în scrierea de articole, numite advertoriale, pe teme date de către sponsori. Aceștia își promovează produsele sau serviciile prin intermediul bloggerilor și pun la bătaie premii care de obicei constau în vouchere de cumpărături, obiecte sau uneori cash. Jurizarea se face de către reprezentanții sponsorilor, la fiecare probă alții, și se acordă un punctaj între 0 și 100. Notarea se face pe baza unui mix de criterii tehnice care trebuie respectate întocmai și criterii subiective care se numesc originalitate, creativitate, unicitate și alte bla-bla-uri de la care nu știi la ce să te aștepți. Adică la o probă poți să fii pe placul juriului și să iei o notă foarte mare iar la următoarea probă, scrisă exact în același stil, cazi din înaltul cerului și ajungi la coada clasamentului. Dar în asta constă toată frumusețea. Să renaști ca pasărea phoenix o dată, de două ori, de trei ori… cât timp te țin nervii 🙂

        M-am uitat deja pe lista sponsorilor ca să știu la ce să mă aștept. Pe o parte îi știu din edițiile trecute, de alții doar am auzit iar pe unii nu-i știu deloc. Mi-am dat seama că trebuie să mă concentrez mai bine și să fiu un pic mai atentă dacă vreau să nu o dau în bară de la început. Adică ce-am făcut? Am văzut că anul acesta participă magazinuldecaini.ro și, nerăbdătoare cum sunt, imediat m-au năpădit tot felul de scenarii pentru povestiri cu animăluțe. Deja aveam idei deși tema nu e dată încă. Și-mi zic, hai totuși să intru pe site să văd ce căței au de vânzare…și… surpriză-surpriză! Dar ce zic eu surpriză, șoc de-a dreptul 🙂 magazinuldecaini.ro e defapt magazinuldecani.ro. Căni, nu câini! Diacriticele astea și un i în plus sau în minus pot distruge un imperiu. Acuma, nu că nu aș fi amorezată și de căni, doar știți ce colecție impresionantă am pentru că v-am arătat astă iarnă aici. Deci pot să scriu la fel de bine și despre căni, și despre câini dar parcă aș fi preferat câinii. Dar cine știe de unde sare iepurele.

        Poate o să sară de la vreo companie de cosmetice sau de la vreo bancă sau poate de la o agenție de turism. Sau poate o să sară mai mulți iepuri 🙂 Dacă o să am succes promit să îl împart cu voi.

participSB2015-200x200

Share This:

Read More

Prețuri în Thassos

        Cred cu tărie că dacă îți dorești cu adevărat să călătorești și să vezi lumea o poți face și cu bani puțini. Condițiile modeste de cazare sau faptul că mănânci  din traistă nu te împiedică absolut deloc să te bucuri de frumusețea peisajelor, să cunoști oameni cu obiceiuri diferite, să îți deschizi orizonturile și să percepi lumea altfel decât în fața televizorului. Despre prețurile din Grecia, mai exact despre ce am găsit în Corfu anul trecut am scris aici. În Thassos am fost anul acesta pentru a doua oară și am rămas la concluzia că această destinație este ceva mai ieftină decât Corfu.

        Nu am avut inclusă nicio masă și, mergând cu mașina, ne-a fost ușor să aducem de acasă mâncare și băuturi. Am crezut că plecăm la capătul pământului altfel nu îmi explic de ce am cărat după noi atâta apă și bere de parcă venea sfârșitul lumii 🙂 O mare parte a proviziilor le-am adus înapoi. De acolo am cumpărat doar pâine și fructe. Magazinul alimentar de unde făceam cumpărăturile era la 5 minute de mers pe jos. O franzelă proaspătă (cam de 800 de grame) costa 1 euro și era foarte bună. Prețurile la fructe vi le arăt mai jos:

P9100076

        Lebenița era 0.40 euro. Mai cumpăram fructe direct din camionetele care umblau printre vile cu niște porta-voce la care strigau ceva în grecește (în prima zi am crezut că anunță vreun spectacol dar de fapt ne anunțau că au fructe de vânzare). Pe insulă nu există supermarketuri gen Lidl sau Penny ci doar magazine mici unde prețurile sunt cam de 1.5 – 1.8 ori mai mari. De exemplu o bere Mythos la doză de 500 ml costă 1.30 euro iar la 330 de ml 0.80 euro. O cola la 500 de ml e 0.90 euro.Dar dacă veniți de acasă cu mașina puteți să vă aduceți absolut tot ce aveți nevoie, așa cum am făcut noi.

IMAG1980

        O dată pe zi, uneori la prânz, alteori seara, am mâncat la restaurant. Mie îmi plac foarte mult sardinele fripte și crocante și aproape peste tot unde am fost costau 6.50 euro. Uneori erau trecute la aperitive calde, alteori la feluri principale. O bere la restaurant costă între 2.50 și 3.50 euro.

P9100149

        La cele mai multe terase meniul este tradus în românește.

P9100139

P9100138

P9100137

DSC00725
Somon cu cartofi și roșii – 10 euro
IMAG2017_BURST002_COVER
Mix de fructe de mare – 10 euro

        În afară de terase, există multe fastfood-uri unde se poate mânca excelent. Un gyros costă 2.50-3 euro și poți alege între carne de pui sau porc. Cum pasăre ca porcu nu-i, vă recomand să alegeți varianta cu porc, carnea nefiind deloc grasă. Nu am înțeles niciodată (chestia asta există și la noi în mall-uri) de ce gyrosul-sandwich are un preț iar dacă ți-l dă răsfirat pe farfurie costă dublu. Eu am ales întotdeauna varianta rulată că doar, dacă vroiam, puteam să mi-l desfac pe gratis singură.

gyros ioana spune

        La plaja de lângă noi șezlongul costa 2 euro pe zi. Dacă nu vroiai, nu te obliga nimeni să iei șezlong, puteai foarte bine să stai pe cearceaf (multă lume stătea) mai ales că nisipul era extrem de fin și moale.

P9070002
Renumita plaja Golden Beach

P9080011

        Știu că majoritatea preferă să stea pe șezlong dar mie îmi place tare mult să mă conectez cu tot corpul cu marea și nisipul, să simt prin toți porii aerul sărat și umed, e o legătură pe care nu reușesc să o creez atunci când la un metru de mine există alte persoane. Îmi plac locurile sălbatice și retrase și se pare că Silvia îmi calcă pe urme 🙂

177db551e1f22c1ba39e0e9d511dd91f35474504cb82acda85b92bd136c1579b

        În alte părți însă șezlongurile erau așa-zis gratuite cu condiția să cumperi o băutură de la terasa din dreptul acestora. O bere, un suc, o cafea… 2-3 euro.

P9100074

 

        Iar La Scala, o plajă amenajată foarte fancy cu o apă mai mult decât perfectă, șezlongurile erau de asemenea gratuite cu condiția să cumperi băuturi de la locul faptei.

P9110186
Plaja La Scala

P9110244

        Anul acesta nu am închiriat mașină, evident, însă Vlad a închiriat un scuter cu 15 euro pe zi. Cu 4 euro a făcut plinul și a umblat cât a vrut prin toată insula.

        Pe plajă umblau vânzători ambulanți cu diverse chestii. Nu erau totuși în număr mare cât să deranjeze, dar mai vedeai câte unul din când în când. Era unul cu gogoașe foarte apetisante dar cei 3 euro cât cerea pe una mi s-a părut un preț exagerat mai ales că tot 3 euro costa și o brățară rasta din ață colorată pe care ți-o împletea direct pe mână un negru care vorbea stricat românește. Și mai erau două chinezoaice care făceau masaj cu 20 de euro/ședință.

        Am făcut și cumpărături: o pereche de cercei de argint care a costat 14 euro și o pușculiță foarte drăguță în care am început deja să strâng bani pentru vacanța de vara viitoare 🙂 Pușculița a costat 2 euro și m-am îndrăgostit de ea la prima vedere.

IMAG2193

        Ce am mai văzut de vânzare la tarabe și m-a tentat foarte tare au fost un fel de ghirlande, de fapt bucăți de sfoară pe care erau agățate mai multe talăngi  care scoteau acel sunet specific rustic atunci când le atingeai. Aveai impresia că ești pe câmp în mijlocul turmei de capre. Grecii nu cresc vite pentru că nu au destulă iarbă pentru ele, în schimb capre vezi la tot pasul. Cu greu m-am abținut să nu-mi iau una de mărime medie care costa 10 euro dar m-a oprit rațiunea, pur și simplu nu aș fi avut unde să o agăț. Însă acolo mi-a rămas gândul… ce nostalgii mi-ar fi zgândărit clinchetul lor în iarna ce va să vină…

P9100087

        Cam așa stau lucrurile cu prețurile în Thassos, dacă vă interesează altceva anume, vă rog nu vă sfiiți să întrebați.

Share This:

Read More

Cazare în Thassos – Gorgona Studios

        Foarte multă lume m-a întrebat cum a fost cazarea din insula Thassos așa că vin cu un articol în care o să vă descriu cu lux de amănunte tot ce am găsit acolo. Am stat la Gorgona Studios în localitatea Skala Panagia.

d163f389f77b9561241c83fe877353e60edfc880c65f8c133b6f8b9ca8eba886

         Am găsit această pensiune pe internet dar nu pe booking.com pentru că, din ce am observat, pe booking prețurile sunt mai mari, cel puțin pentru Grecia. Dacă intri pe site-uri cu mai mică notorietate, cum ar fi go-thassos.gr, șansele să găsești un preț convenabil sunt mai mari și, în plus, se poate negocia ceea ce am făcut și noi obținând astfel o reducere de la 40 de euro/cameră/noapte la 36 euro. Nu pare mult dar dacă înmulțești cu 7 zile câștigi 28 de euro. Rezervarea am făcut-o cu o lună înainte de plecare și am plătit prin transfer bancar un avans de 30% din prețul total. Prețul este pe cameră iar camera avea două paturi plus o canapea extensibilă în care ar mai fi putut dormi încă un adult sau chiar doi. Unul din criteriile pentru care am ales aceste studiouri a fost apropierea față de plajă și a fost exact așa cum scria pe site, eram doar la două case depărtare, plaja fiind în capătul străzii. Studio înseamnă o cameră cu baie și o mică bucătărie complet utilată. Adică frigider, aragaz, masă, scaune și un bufet în care găsești farfurii, căni, pahare, tacâmuri, ibrice și tigăi ba chiar și șervete de pânză. Pe jos am avut gresie (cam ca peste tot în Grecia) iar ușa de la balcon avea plasă contra țânțarilor. Adică așa am crezut noi, pentru că de fapt nu am întâlnit niciun țânțar, în schimb în timpul zilei erau multe viespi care trăgeau la mâncare și erau destul de enervante. La restaurante, odată cu mâncarea, chelnerul aducea și un fel de fumigene pe care le lăsa lângă masă, altfel nu puteai face față atacului. (Ca o curiozitate, în Grecia nu am întâlnit niciodată fete să servească la mese ci doar bărbați).

        Camerele de la studiourile Gorgona sunt foarte mari, au televizor unde se prind și posturi românești, o masă de toaletă cu oglindă și un dulap mare cu umerașe. În dulap există un mic seif pentru păstrarea lucrurilor de valoare dar nu l-am folosit pentru că nu am considerat că avem ceva neprețuit la noi. Lenjeria și prosoapele sunt curate și se schimbă la fiecare 3 zile. La baie am avut apă fierbinte tot timpul, hârtie igienică (în cantități suficiente!) săpun și gel de duș. Iar la recepție, bomboane la discreție 🙂

d8dbd572fdc96094ba854410a1e9b2e0274b2d18a04c61c80b0829a9792cf8fa

       Am fost foarte mulțumită de condițiile de cazare și aș recomanda oricui acest loc. Dacă ar fi să găsesc un minus, acesta e depărtarea față de centrul stațiunii, adică locul unde se înghesuie seara toată lumea: terase, tarabe și magazine. Centrul stațiunii Skala Potamia era cam la 15 minute de mers pe jos iar cel al stațiunii Skala Panagia tot cam așa, dar în sens invers.

      Și acum, surpriza 🙂 Am făcut un filmuleț pe care l-am încărcat pe YouTube și pe care puteți să îl vedeți dând un click mai jos. Am filmat camera în care am stat în cele mai mici detalii iar Cristina a editat filmul și mie mi se pare că i-a reușit foarte bine chiar neținând seama că este prima dată când face acest lucru. La fel și eu, este prima oară în viața mea când filmez așa că m-aș bucura foarte tare să aflu părerea voastră. Ați vrea să mai vedeți astfel de filmulețe? vă interesează?

Share This:

Read More