Dacă faceți parte dintre cei care iubesc moda, cu siguranță ați auzit de conceptul cost per wear adică prețul (sau costul) per purtare, iar dacă nu, o să vă spun eu acum. De fapt o să vă spun oricum 🙂
Ideea este foarte simplă, ca să afli cost per wear pentru o anumită haină trebuie doar să îți aduci aminte cât ai plătit pe articolul de îmbrăcăminte respectiv și să împarți la numărul de ori în care l-ai purtat. De exemplu, dacă ai avut proasta inspirație să dai 150 de lei pe un pulover pe care l-ai îmbrăcat doar de 3 ori toată iarna, cost per wear o să-ți iasă 50 de lei/purtare ceea ce nu sună bine deloc. În schimb dacă pe un tricou alb simplu ai dat 40 de lei și l-ai purtat o zi pe săptămână timp de un an, cost per wear o să fie 0.77 lei (40 de lei împărțiți la 52 de zile) asta însemnând că a meritat fiecare bănuț cu vârf și îndesat.
De când am auzit de acest concept încerc să-mi fac cumpărăturile ghidându-mă și după acest criteriu. E clar că dacă am de ales între un sacou negru și unul roz, cel negru va avea un cost per wear considerabil mai mic decât cel roz pentru că un sacou negru merge cu orice, și la o ținută office luat peste o cămașă , și la o pereche de blugi peste un tricou colorat, în schimb cel roz, chiar dacă îți ia ochii în prima clipă, e destul de greu de asortat și cel mai probabil în praful străzii nu va arăta la fel de bine ca și pe manechinul din vitrină și deci va fi purtat mult mai rar.
În urmă cu patru ani mi-am cumpărat o pereche de pantofi pe care am dat (cu inima îndoită) 400 de lei, mai mult decât factura la gaz pe o lună de iarnă. Negri, de lac, cu toc înalt și gros și un mic accesoriu argintiu în față. Am purtat pantofii ăia de i-am înnebunit, cel puțin două luni pe an, zi de zi. Merg cu ei și la serviciu dar și la teatru, se potrivesc și la fustă, și la pantaloni, și primăvara, și iarna. Costul per purtare e, deocamdată, 1.67 lei (400:240) și spun deocamdată pentru că încă sunt în stare foarte bună și mai au mult de tras de acum înainte. În schimb am și pantofi pe care am dat 100 de lei și pe care i-am purtat de două sau de trei ori. Faceți și voi un calcul simplu… De aici trag concluzia că scump nu înseamnă neapărat un preț mare în magazin și este foarte interesant de văzut în dulapul propriu care este costul real al fiecărei haine. Cu cât costul per purtare este mai mic, cu atât utilitatea este mai mare. Iar reciproca este la fel de adevărată.
Am observat însă că există două mari excepții în care oamenii nu prea se uită la bani și ar fi în stare să cheltuiască oricât, furați fiind de euforia momentului: viitoarele mirese și proaspeții părinți la primul lor născut care ar da oricât pe astfel de haine pentru copii si bebelusi. Cu miresele n-ai cum să te pui pentru că în preajma nunții aproape toate devin niște ființe iraționale care sunt în stare să dea sute de lei pe o chestie strălucitoare de pus în păr, convinse fiind că asta le va aduce frumusețea supremă. Și oricum cost per wear nu prea are de-a face în astfel de situații pentru că rochia de mireasă o porți doar o dată. Celălalt caz, adică cei care devin părinți pentru prima oară, aruncă la fel de ușor cu banii în ceea ce privește cheltuielile pentru binele, frumusețea și bunăstarea copilului.
Spre deosebire de mirese, la bebeluși principiul costului per purtare este perfect aplicabil, poate chiar mai bine decât în cazul adulților. Dacă stai să analizezi puțin, îți dai seama că pe parcursul a 24 de ore un copil doarme mai mult de jumătate din timp iar hainele trebuie adaptate corespunzător. Astfel de pijamale pentru copii au un cost per wear chiar și sub 50 de bani ceea ce mi se pare absolut rezonabil iar Silvia a profitat din plin de moliciunea lor. Asta bineînțeles dacă apuca să poarte pijamaua fără să aibă surpriza că pisica i-a ocupat deja patul după regula primul venit, primul servit 🙂 
Pentru un copil mic utilitatea primează și nu are rost să umpli dulapul cu rochițe de dantelă, tul și paiete sau cu costume care reproduc în miniatură sacouri bărbătești. Deși sunt extrem de drăgălașe există o probabilitate foarte mare să nu apuce să le îmbrace niciodată pentru simplul motiv că la momentul la care le-ar fi bune hainele respective, nu există un eveniment care să necesite un astfel de outfit iar pentru ceaiul de la ora 5 nicio mămică nu se pregătește cu ținute speciale. Mda, situația nu este la fel de idilică precum părea înainte de naștere 🙂 Nu vorbesc doar din amintiri ci din realitatea în care este ancorată micuța Silvia. Rochițele de prințesă primite cadou sunt, deși frumoase foc, în cea mai mare parte neatinse și cu eticheta pe ele, în schimb accesoriile practice, bune de îmbrăcat toată ziua, au avut cel mai mare succes. Le-a purtat non-stop. Body-urile, salopetele și tricourile din bumbac cu cusături fine care nu zgârie și care îi dau libertate de mișcare nu au părăsit-o deloc toată iarna, seara erau spălate, uscate pe calorifer și gata de a fi purtate din nou a doua zi iar eficiența cheltuielilor cu hăinuțele ei a fost maximă.
Cum vi se pare deci ideea de a calcula cost per wear și care este rezultatul cel mai mic pe care l-ați obținut trecând în revistă garderoba voastră? Întrebarea aceasta i-am pus-o și Silviei și ea deja s-a apucat de calculat la modul cel mai serios 🙂
