Cât costă cu adevărat hainele pe care le purtăm. Cifrele pe care cu siguranță nu le știai

        Dacă faceți parte dintre cei care iubesc moda, cu siguranță ați auzit de conceptul cost per wear adică prețul (sau costul) per purtare, iar dacă nu, o să vă spun eu acum. De fapt o să vă spun oricum 🙂

        Ideea este foarte simplă, ca să afli cost per wear pentru o anumită haină trebuie doar să îți aduci aminte cât ai plătit pe articolul de îmbrăcăminte respectiv și să împarți la numărul de ori în care l-ai purtat. De exemplu, dacă ai avut proasta inspirație să dai 150 de lei pe un pulover pe care l-ai îmbrăcat doar de 3 ori toată iarna, cost per wear o să-ți iasă 50 de lei/purtare ceea ce nu sună bine deloc. În schimb dacă pe un tricou alb simplu ai dat 40 de lei și l-ai purtat o zi pe săptămână timp de un an, cost per wear o să fie 0.77 lei (40 de lei împărțiți la 52 de zile) asta însemnând că a meritat fiecare bănuț cu vârf și îndesat.

       De când am auzit de acest concept încerc să-mi fac cumpărăturile ghidându-mă și după acest criteriu. E clar că dacă am de ales între un sacou negru și unul roz, cel negru va avea un cost per wear considerabil mai mic decât cel roz pentru că un sacou negru merge cu orice,  și la o ținută office luat peste o cămașă , și la o pereche de blugi peste un tricou colorat, în schimb cel roz, chiar dacă îți ia ochii în prima clipă, e destul de greu de asortat și cel mai probabil în praful străzii nu va arăta la fel de bine ca și pe manechinul din vitrină și deci va fi purtat mult mai rar.

        În urmă cu patru ani mi-am cumpărat o pereche de pantofi pe care am dat (cu inima îndoită) 400 de lei, mai mult decât factura la gaz pe o lună de iarnă. Negri, de lac, cu toc înalt și gros și un mic accesoriu argintiu în față. Am purtat pantofii ăia de i-am înnebunit, cel puțin două luni pe an, zi de zi. Merg cu ei și la serviciu dar și la teatru, se potrivesc și la fustă, și la pantaloni, și primăvara, și iarna. Costul per purtare e, deocamdată, 1.67 lei (400:240) și spun deocamdată pentru că încă sunt în stare foarte bună și mai au mult de tras de acum înainte. În schimb am și pantofi pe care am dat 100 de lei și pe care i-am purtat de două sau de trei ori. Faceți și voi un calcul simplu… De aici trag concluzia că scump nu înseamnă neapărat un preț mare în magazin și este foarte interesant de văzut în dulapul propriu care este costul real al fiecărei haine. Cu cât costul per purtare este mai mic, cu atât utilitatea este mai mare. Iar reciproca este la fel de adevărată.

       Am observat însă că există două mari excepții în care oamenii nu prea se uită la bani și ar fi în stare să cheltuiască oricât, furați fiind de euforia momentului: viitoarele mirese și proaspeții părinți la primul lor născut care ar da oricât pe astfel de haine pentru copii si bebelusi. Cu miresele n-ai cum să te pui pentru că în preajma nunții aproape toate devin niște ființe iraționale care sunt în stare să dea sute de lei pe o chestie strălucitoare de pus în păr, convinse fiind că asta le va aduce frumusețea supremă. Și oricum cost per wear nu prea are de-a face în astfel de situații pentru că  rochia de mireasă o porți doar o dată. Celălalt caz, adică cei care devin părinți pentru prima oară, aruncă la fel de ușor cu banii în ceea ce privește cheltuielile pentru binele, frumusețea și bunăstarea copilului.

        Spre deosebire de mirese, la bebeluși principiul costului per purtare este perfect aplicabil, poate chiar mai bine decât în cazul adulților.  Dacă stai să analizezi puțin, îți dai seama că pe parcursul a 24 de ore un copil doarme mai mult de jumătate din timp iar hainele trebuie adaptate corespunzător. Astfel de pijamale pentru copii au un cost per wear chiar și sub 50 de bani ceea ce mi se pare absolut rezonabil iar Silvia a profitat din plin de moliciunea lor. Asta bineînțeles dacă apuca să poarte pijamaua fără să aibă surpriza că pisica i-a ocupat deja patul după regula primul venit, primul servit 🙂 pijama1

        Pentru un copil mic utilitatea primează și nu are rost să umpli dulapul cu rochițe de dantelă, tul și paiete sau cu costume care reproduc în miniatură sacouri bărbătești. Deși sunt extrem de drăgălașe există o probabilitate foarte mare să nu apuce să le îmbrace niciodată pentru simplul motiv că la momentul la care le-ar fi bune hainele respective, nu există un eveniment care să necesite un astfel de outfit iar pentru ceaiul de la ora 5 nicio mămică nu se pregătește cu ținute speciale. Mda, situația nu este la fel de idilică precum părea înainte de naștere 🙂 Nu vorbesc doar din amintiri ci din realitatea în care este ancorată micuța Silvia. Rochițele de prințesă primite cadou sunt, deși frumoase foc, în cea mai mare parte neatinse și  cu eticheta pe ele, în schimb accesoriile practice, bune de îmbrăcat toată ziua, au avut cel mai mare succes. Le-a purtat non-stop. Body-urile, salopetele și tricourile din bumbac cu cusături fine care nu zgârie și care îi dau libertate de mișcare nu au părăsit-o deloc toată iarna, seara erau spălate, uscate pe calorifer și gata de a fi purtate din nou a doua zi iar eficiența cheltuielilor cu hăinuțele ei a fost maximă.

                Cum vi se pare deci ideea de a calcula cost per wear și care este rezultatul cel mai mic pe care l-ați obținut trecând în revistă garderoba voastră? Întrebarea aceasta i-am pus-o și Silviei și ea deja s-a apucat de calculat la modul cel mai serios 🙂cost per wear

Share This:

Read More

Sandale noi pentru Grecia antică

        Azi am fost  la bancă așa cum fac de fiecare dată când iau salariul. De fapt, corect ar fi să spun că am fost pe la bănci, pentru că sunt mai multe 🙂 Sunt două. Așa fac în fiecare lună: mă duc și îmi scot banii de pe cardul de salar iar apoi îi depun în contul pe care îl am deschis în altă parte și cu care lucrez tot timpul. Este frustrant să vezi că angajatorul nu-ți virează salariul decât la o anumită bancă dar, ce să fac, m-am obișnuit cu ritualul din fiecare lună. Sigur că aș putea să fac acest transfer și prin internet dar nu am niciun chef să plătesc în plus comisioane iar dacă vă întrebați de ce țin morțiș la o anumită bancă este pentru că acolo am toate hangaralele de care mi-e foarte greu să mă despart: carduri de credit și implicit contul de paypal, plăți automate de facturi, descoperitul de cont și toate celelalte.

       Singura parte bună din toată povestea asta este că, urmând această procedură, reușesc să mă întâlnesc cu prietena mea Corina și să schimbăm două-trei vorbe. Aproape inevitabil ajungem la subiectul nostru preferat – vacanțele în Grecia pentru că amândouă suntem îndrăgostite de destinația asta și niciodată nu ni se pare că am vorbit prea mult sau că ne repetăm. Cum deja au trecut sărbătorile de iarnă nu văd niciun motiv pentru care nu aș visa deja la căldura insulelor grecești. La fel s-a întâmplat și acum, Corina deja studiase ofertele de early booking și deci era cu un pas înaintea mea. Cu impresiile de astă vară încă proaspete mi-a spus că neapărat trebuie să ajung și eu în Lefkada în timp ce ea va merge în Zakynthos și am ajuns din nou la eterna dilemă: care este cea mai frumoasă destinație a Greciei și sunt curioasă care este părerea voastră.

        Cum croncăneam noi vesele, bine-merci în biroul ei, mi-am lăsat la un moment dat privirea în jos și am dat cu ochii de ghetele mele, frumușele de altfel, dar care acum arătau de parcă tocmai venisem de pe șantier. Erau pline de noroi, între crestele de pe talpă  se adunase pământ întărit, vârful rotund era ud iar spatele era plin de urme de stropi care apucaseră să se usuce. Nu locuiesc la țară deși aparențele ar putea indica ușor acest lucru. Locuiesc într-un bloc în jurul căruia ăștia de la gaz au făcut astă toamnă săpături spărgând asfaltul și apoi acoperind totul doar cu pământ. Pământ care după ploile din ultimele zile s-a transformat într-o tină de toată frumusețea. E horror să intri sau să ieși din bloc pentru că pur și simplu te scufunzi în mocirlă și nici nu ai pe unde să ocolești zona pentru că șanțul se întinde pe toată lungimea blocului.

       După părerea mea, praful și uscăciunea verii sunt oricând de preferat acestei mizerii de vreme cu toate ponoasele ei. Abia aștept să trec din nou la sandale și se pare că am o obsesie să-mi fotografiez încălțările. Tocmai am observat că selfie-urile mele se rezumă la picioare 🙂 sandale ioana spune

       Sandalele sunt încălțămintea mea preferată poate și pentru că le asociez cu vara dar și pentru că sunt foarte comode iar mie îmi place să umblu mult pe jos. Astă vară mi-am dus în Grecia sandalele negre din dreapta și am umblat într-o zi vreo 10 kilometri fără să simt nici cel mai mic disconfort. Iar din punct de vedere al prețului, câștigul e foarte clar: cu banii dați pe o pereche de cizme, îmi iau patru perechi de sandale 🙂 Bine, asta nu înseamnă că o s-o și fac dar îmi place cum sună. Acum mă bate gândul, ca pe un adevărat gospodar ce visează iarna car și vara sanie, să-mi iau niște sandale cu o talpă mai grosuță prin care să nu se simtă pietricelele și le-am găsit pe astea care au un pic de animal print, exact așa cum îmi doresc de mult o pereche. E un mic detaliu care le scoate în evidență.sandale-dama-bareta-print (1)

        Astea sunt sandale de umblat mult pe jos dar dacă sunteți în căutare de ceva mai fancy, găsiți toate ofertele LaScarpa aici. Iar eu nu pot decât să vă urez Happy Shopping că doar ce altceva mai bun aveți de făcut într-o zi rece de iarnă călâie? Eu o să visez la Grecia și o să-mi cumpăr sandale noi 🙂

 

Share This:

Read More

Măsura sutienului

        Pare o temă delicată deși nu ar trebui să fie, sutienul fiind până la urma urmei un obiect de îmbrăcăminte.  Este incredibil câte femei nu știu ce măsură poartă la sutien și spun acest lucru din ceea ce am aflat personal, adică din discuțiile mele cu prietenele și nu din săpăturile pe care le-am făcut pe internet căutând tabele pe care să le inserez în acest articol. Am găsit procentul de 80%, adică acesta ar fi numărul femeilor care nu știu ce măsură poartă la sutien și drept urmare fac alegeri greșite atunci când își cumpără lenjeria. Nu știu pe ce sondaje se bazează acest procent dar sunt sigură că ați văzut de nenumărate ori așa ceva (sau măcar ați intuit ceea ce se vedea sub un tricou). Prea larg, prea strâmt, prea… ca la țară 🙂
        Ca să nu mai spun de bretele care fac adevărate șanțuri în carne atât de strânse sunt, sau spatele sutienului care se ridică până spre ceafă. Sutienul este o piesă de lenjerie care, bine aleasă, îți dă toată încrederea și confortul necesare pentru ca hainele să arate perfect pe tine. Nu trebuie să îl simți deloc, nu trebuie să te strângă, să te zgârie, să se ridice în sus când ridici brațele, să-i alunece breteaua peste umăr sau să te incomodeze în niciun fel. Ar trebui să fie ca un fel de a doua piele.
        Oricât de frumoasă ar fi rochia pe care o porți, dacă sutienul nu este potrivit , ținuta va fi complet compromisă. Exact așa cum fiecare își cunoaște numărul la pantofi, ar trebui ca fiecare femeie să știe exact ce mărime poartă la sutien și o să vă arăt în doi pași simpli cum puteți afla acest lucru.
       Măsura este formată dintr-un număr plus o literă în toate țările. Numărul reprezintă circumferința iar litera reprezintă mărimea (adâncimea) cupei. Ca să le stabiliți corect, făceți-vă măsurătorile purtând un sutien simplu (fără burete și întărituri) sau dezbrăcată.

        1 Cu un centimetru de croitorie măsurați circumferința toracelui sub sâni, exact ca în poză.
        Numărul de centimetri (rotunjit în sus sau în jos) reprezintă mărimea în sistem european (EU). De exemplu dacă circumferința este 81 de cm, înseamnă că aveți măsura 80 (EU). Dacă la măsurătoare au ieșit 83,5 cm înseamnă că aveți măsura 85 (EU) sau 38 în sistem UK sau USA (Tabelul cu corespondențele este tabelul nr 2)
        2 Ca să aflați mărimea cupei (deci litera) măsurați-vă peste sâni, acolo unde pieptul are cea mai mare circumferință, adică așa:
        Cu cât diferența dintre cele două măsurători este mai mare, cu atât cupa sutienului necesită a fi mai adâncă. Există o formulă matematică de calcul dar măsurătorile și rezultatele sunt în altă unitate de măsură decât centimetri (inches) așa că cel mai simplu ar fi să vă uitați în tabelul următor
Tabel 1
        Pe coloana 1 este prima măsurătoare, să presupunem că aveți 74 de cm, iar la a doua măsurătoare aveți 90 de cm. Asta înseamnă că adîncimea cupei este B. Mărimea potrivită la sutien, cea pe care trebuie să o cumpărați, este 75B. Dacă ați fi avut 94 de cm v-ar fi potrivită cupa D, deci un sutien 75D.
        Nu toate țările folosesc același sistem de mărimi așa că am pus corespondentul fiecăreia în tabelul de mai jos
Tabel 2
        Deci 75 EU înseamnă 34 la americani și englezi, 90 la francezi, 2 la italieni si 12 la australieni. Acum uitați-vă pe eticheta sutienului vostru și verificați dacă purtați măsura potrivită. Sigur că pot să existe mici diferențe în funcție de brand dar, în principiu, rezultatul se învârte cam în aceeași zonă.
      La firmele producătoare de renume se găsește toată gama de mărimi. La cele mai mici, sortimentul este mai redus și de multe ori nu au decât cupa A,B și C. Nu au nici AA (care este cea mai mică) și nici de la D în sus. Dar acum, că știți exact ce mărime purtați, este foarte simplu să comandați pe internet fără să aveți surprize neplăcute.
        Comenzile online pe site-uri serioase mi se par cea mai bună soluție în cazul costumelor de baie, mai ales atunci când există disproporții între șolduri și bust. Clar, nu toată lumea e top model și o femeie mai plinuță, care are nevoie de un slip mărime mare, nu trebuie musai să aibă și sânii mari ca să i se potrivească modelul costumului de baie așa cum l-a gândit producătorul. Sau invers. Marea majoritate a magazinelor din România nu vând piesele separat, chiar și la firme foarte mari (cum ar fi Jolidon) am întâlnit problema asta. Dar de când am descoperit ebay-ul nu prea mai îmi pasă.
        Sper că unora dintre voi v-au fost utile informațiile acestea așa că nu-mi rămâne decât să vă urez cumpărături plăcute 🙂

Share This:

Read More

Un pic de modă

        Încep cu a vă spune cine este Nina Garcia, autoarea cărții The One Hundred, un ghid al lucrurilor (pentru că nu este vorba doar de haine) pe care orice femeie cu stil trebuie să le posede
Femeia asta este un guru al modei dar fără să se autointituleze ea de capul ei. Asta au făcut-o revistele la care a lucrat, emisiunile pe care le-a realizat și tot felul de alte proiecte legate de fashion. Dacă vreți să citiți mai multe despre ea o găsiți pe wikipedia pentru că este o autoritate cunoscută peste tot în lume. 
        Eu o știu, mă rog, asta e un fel de a spune, de când eram abonată la Marie Claire, ediția americană, unde ea este fashion director. Să știți că revista din America nu se compară nici pe departe cu varianta românească. Marie Claire USA e o revistă de trei ori mai groasă decât cea de la noi, cu de 10 ori mai puține reclame și în care chiar ai ce citi, nu doar să te uiți la poze. Și un amănunt foarte important, are cam același preț ca aici, nu mai știu exact dar nu mai mult de 3-4 dolari. 
Nina Garcia la lansarea cărții
         Deci… cartea asta este un fel de biblie a modei: 100 de lucruri pe care orice femeie cu stil trebuie să le dețină. Este foarte important de precizat că este vorba despre femeile cu stil, și nu despre victimele modei adică acele femei care nu poartă de două ori aceeași ținută și vor zilnic altceva.
       O femeie cu adevărat stilată nu se teme să poarte aceleași lucruri iar și iar (eventual mai schimbând ici, colo mici amănunte) pentru că repetarea acelorași ținute reprezintă, de fapt, stilul. Cel puțin așa susține Nina Garcia și îi dau perfectă dreptate. Sunt sigură că știți persoane care au zeci de bluze, rochii și paltoane dar care arată tot timpul de parcă hainele ar fi aruncate cu furca pe ele. 
          Această carte a fost pentru mine o adevărată sursă inspirațională și de multe ori atunci când sunt pe punctul de a cumpăra ceva, mă gândesc dacă obiectul respectiv și-ar găsi locul între paginile acestei cărți sau nu. Așa arată cuprinsul, cu articolele puse în ordine alfabetică:
         Pentru fiecare dintre ele există un scurt istoric (când au apărut, celebrități care le-au purtat), o descriere a ceea ce înseamnă exact, sfaturi pentru cumpărături și pentru modul de a-l purta și un citat sau o replică foarte cunoscută legată de acel articol.
         De exemplu ochelarii de tip aviator care au (re)devenit la mare modă după ce Tom Cruise i-a purtat în Top Gun, au apărut în anul 1936 când guvernul Statelor Unite a cerut companiei Ray-Ban să facă designul unor noi ochelari pentru piloții din Air Force care să înlocuiască vechiul model (acela care se prindea cu un elastic la spate și arăta ca un fel de mască pe ochi). Succesul a fost instantaneu și deși au trecut 80 de ani de atunci, încă se poartă. Și nu numai că se poartă, dar sunt un must have pentru oricine care se respectă.
         Ai mei sunt de vreo 10 ori mai ieftini decât Ray-Ban dar îmi plac tare mult și deci, am bifat o poziție pe lista Ninei. Cam toate vedetele de la noi au modelul acesta dar mie cel mai mult îmi place cum îi stau Mihaelei Rădulescu. Mi se pare că ei i se potrivesc cel mai bine.
        Dacă ar fi să aleg doar 10 din cele 100 de propuneri din carte, cele pe care le-am purtat cel mai mult și care m-au ajutat în orice situație aș face următorul top (ordinea e aleatoare):
  1. Trench – dacă ai un trench frumos, clasic, de culoare bej-kaki,  nici nu mai contează ce porți pe dedesubt că oricum nu se vede. Ce-mi place cel mai mult că e potrivit aproape tot timpul anului, începând de la o seară răcoroasă de vară până toamna târziu și primăvara foarte devreme. Audrey Hepburn arăta superb în Breakfast at Tiffany s îmbrăcată în trench, nu doar în celebra rochie neagră și cu perle la gât. 
  2. Little Black Dress (adică rochia neagră) – este esențială în garderoba oricărei fete începând de la 17-18 ani încolo. E bine să fie cât mai simplă, nu prea strâmtă și dintr-un material care să reziste timpului pentru că de demodat, nu se va demoda niciodată. Trebuie cumpărată atunci când o găsești chiar dacă prețul e peste buget,  pentru că dacă te duci să o cauți, sigur nu vei găsi ceva potrivit. De obicei, rochia te găsește pe tine și never-ever o rochie neagră nu va fi în plus.
  3. Blugi – modelul care ți se potrivește cel mai bine nu depinde de firmă. Nu întotdeauna blugii cei mai scumpi se potrivesc tuturor așa că trebuie să găsești exact ceea ce îți vine bine ție. Eu de exemplu am constatat că la Camaieu toate modelele îmi vin perfect și doar de acolo îmi mai cumpăr. La reduceri, evident, când o pereche costă cam 60-70 de lei.
  4. Tricou alb – simplu, fără desene, fără scris, pe lângă gât sau în V. Te scoate din orice încurcătură. Cu blugi, cu o fustă, cu o eșarfă, cu un colier, pe sub un blazer sau pe sub un cardigan, tricoul alb simplu îl port fiecare a doua zi. Căci, după cum spunea unchiul Giorgio Armani, I ve always thought of the T-shirt as the alpha and the omega of the fashion alphabet. (am crezut întotdeauna că tricoul reprezintă alfa și omega al alfabetului modei). Mai are rost să adaug ceva?
  5. Fusta creion – dacă este până la genunchi și este purtată cu tocuri avantajează absolut orice siluetă. Trebuie să vină pe corp dar în nici un caz să nu crape pe tine așa că dacă materialul are un pic de stretch în el, cu atât mai bine. 
  6. Blazer – este ceva între ținuta business și casual. Blazerul clasic ajunge până la șold dar lungimea poate să difere în funcție de silueta și stilul propriu. Musai un balser în garderobă.
  7. Cardigan – originea i se trage de la numele contelui englez Cardigan care și-a comandat ceva tricotat care să poată fi purtat pe sub uniformă și să îi țină de cald  în timpul războiului din rimeea. Asta se întâmpla în 1854 și de atunci cardiganul nu a iușit din modă. Orice cardigan poate fi purtat de-a lungul întregului an cu scopul practic de a ține de cald sau doar pentru o apariție chic
  8. Eșarfa – singura cale de a înțelege cu adevărat valoarea și puterea unei eșarfe este de a sta pe terasa unei cafenele din Paris și a observa franțuzoaicele. Toate s-au născut știind să poarte o eșarfă. Punct. 
  9. Costum – cu scopul de a-l purta cel mai des la servici poate să îți aducă o pată de sofisticare atunci când jacheta acestuia o porți cu o pereche de blugi sau când porți fusta cu un tricou și cu bijuterii impunătoare. 
  10. Cămașa albă – simplă, bărbătească, cu mânecă lungă, din bumbac, cu nasturi fără model. Îmbrăcată de un bărbat arată întotdeauna conservator. Pe o femeie însă poate arăta extrem de sexy, adică după cum o vedeți pe Sharon Stone.
        Aș fi pus și aici o poză cu mine dar n-aș fi găsit în vecii vecilor în arhiva proprie ceva asemănător 🙂
            Există totuși câteva lucruri în cartea de care vă spuneam pe care nu le dețin și care nu știu dacă o să mi le cumpăr vreodată pentru că, pur și simplu, nu sunt pentru mine. Printre acestea ar fi converșii care cu toate că sunt la mare modă simt că nu mi se potrivesc și îi înlocuiesc întotdeauna cu o pereche de balerini comozi. Apoi ar fi ciorapii de plasă și geaca de piele de tip motociclist. De fapt nu mă văd purtând niciun fel de geacă de piele. Iar apoi, aici sunt încă în dubiu,  ar fi pălăria de soare cu boruri largi care zice-se că e asociată cu vacanțele și reprezintă femeia care nu are altceva de făcut decât să zâmbească și să se bucure de viață. Deci o pălărie de doamnă din care astă vară în concediu am probat 1000 și nu m-am decis la niciuna pentru că m-am obișnuit cu pălăria mea despre care soțul zice că e model furat de la Fidel Castro. 
         Cu mare drag vă recomand cartea Ninei Garcia, e plăcut să o răsfoiești din când în când și să îți dai seama că nu ai nevoie de foarte multe lucruri pentru a te simți bine în pielea ta. Am vrut să spun în hainele tale.

Share This:

Read More

My wellies. Adică cizme de cauciuc

         Azi începe codul portocaliu. De vânt puternic și ger. Tocmai am scăpat de un alt cod care a adus zăpadă multă și zloată și mai multă. Că așa e la oraș, chiar și dacă afară sunt -10 grade, pe trotuare noroaiele și băltoacele nu îngheață niciodată. O fi de la sarea aruncată pe străzi sau poate de la gazele de eșapament care sunt fierbinți. Cert este că feeria zăpezii nu ține decât câteva ore iar apoi urmează lupta cu troienele murdare și strecuratul prin porcăiala urbană.
         Dar anul acesta am găsit soluția de a trece precum tancul fără să întâmpin nici un obstacol. N-aș fi crezut never ever că o să încalț cizme de cauciuc în mijlocul orașului dar uite că s-a întâmplat. Până în urmă cu câțiva ani îmi imaginam că cizmele de cauciuc sunt bune doar la țară atunci când ai grajduri sau lucrezi pe câmp. Prin iarna lui 2007, dacă îmi aduc bine aminte, au început să apară pe străzile din București. La început am fost oripilată, mi se păreau urâte, caraghioase și nu înțelegeam de ce o fată ar purta ceva atât de nefeminin care s-ar potrivi doar tractoriștilor. Apoi, încet-încet, le-am acceptat și nu mi-au mai sărit în ochi deranjându-mi retina sensibilă, pentru ca în final, în stadiul al treilea, să ajung să îmi doresc să am și eu o astfel de pereche. Totuși nu mi-am cumpărat deși am probat de câteva ori pentru că nu eram chiar hotărâtă însă, în iunie, de ziua mea, am primit cadou unele cu animal print. Și mi-au plăcut la nebunie.

         În toamnă nu am apucat deloc să le port pentru că nu a plouat și aproape am uitat de ele. Dar zilele trecute, când m-am întors de la cumpărături și am văzut în ce hal mi s-au murdărit și umplut de dâre de sare ghetuțele mele din piele întoarsă fină ca mănușa era să mă lovească damblaua. Și așa de tare m-am bucurat că am cizme de cauciuc pe care o să le port fără să mai îmi pese de mizerie. Nici nu vă puteți imagina cum e să calci cu nonșalanță unde e balta mai mare, să intri în noroi până la glezne sau să depășești lumea pe unde e zăpada mai afânată și mai neagră. Pe moment ai senzația că ești stăpânul lumii și nimic nu te poate atinge.
         Pe scurt, sunt atât de încântată de cizmele mele de cauciuc încât nu mă pot abține să nu vi le recomand și vouă. A, și să nu uit să vă spun că au o foarte mare stabilitate, au creste pe talpă și nu alunecă absolut deloc, deci pericolul de accidente tinde spre zero. Iar entuziasmul care m-a cuprins fiind atât de mare, am scormonit puțin internetul și am aflat câteva lucruri interesante, unele chiar surprinzătoare despre istoria cizmelor de cauciuc:

         Li se mai spune și cizme Wellington. Adică în lumea fashion Wellington boots, sau, pe scurt, wellies. Sună mai trendy-flendy, decât cizme de cauciuc, nu ? Numele vine de la primul duce de Wellington care le-a inventat la începutul secolului XIX. Mai bine spus, după indicațiile date de el, cizmarul i-a confecționat prima pereche de cizme rezistente la apă foarte asemănătoare cu ceea ce există astăzi, doar că pe vremea aceea erau făcute din piele de vițel. Au prins foarte repede în cercurile aristocratice din Anglia și au devenit principala modă pentru bărbați. 

      În 1852, un tip care se numea Charles Goodyear a inventat tehnologia de vulcanizare a cauciucului natural și a decis să fabrice anvelope (despre cauciucurile Goodyear cred că  toată lumea a auzit). Brevetul pentru fabricarea încălțămintei de cauciuc a fost cumpărat de un prieten de-al său care și-a deschis un atelier în Franța. 
         Acolo a avut un succes uriaș pentru că, până atunci, încălțările tradiționale erau saboții de lemn. Aproape toată populația țării lucra în agricultură iar cizmele de cauciuc nou apărute au permis țăranilor să se întoarcă seara acasă având picioarele uscate și curate.Producția a explodat în timpul primului război mondial când pentru armata britanică s-au confecționat mai mult de un milion de perechi de cizme de cauciuc. Ele au devenit apoi foarte populare în Canada, în Rusia, în țările scandinave și în general acolo unde vremea este foarte umedă. Și dacă nu știați, (că de exemplu eu habar n-aveam), înainte să înceapă să producă telefoane mobile, unul din cele mai bine vândute produse ale fabricilor Nokia erau cizmele de cauciuc. 
         Nu știu exact când au devenit un articol nu doar util, ci și unul foarte la modă, dar sunt aproape sigură că prințesa Diana a jucat un rol important în momentul în care a apărut încălțată cu așa ceva. 
         Și de atunci încoace o grămăda de celebrități s-au conformat acestui trend. Kate Moss, Reese Witherspoon, Angelina Jolie, Madonna, Kate Winslet, Victoria Beckham, Kate Middletone și multe, multe altele au cizme de cauciuc în garderobă și le chiar poartă. De fapt cred că niciunei fashioniste care se respectă nu-i lipsesc. 
        Ba pot să spun că această modă a trecut chiar la nivelul următor când primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, a dăruit fiicelor lui Obama câte o pereche de wellies roz și mov la vizita sa din 2010 la Washington. 
         Deci și prin urmare, cizmele de cauciuc, pardon, am vrut să spun Wellington boots, sunt un must have al iernilor de pe la noi. Aveți? Purtați? Cum vi se par?

Share This:

Read More