Ruxandra, fetița cea mică a Cristinei, a stat la mine 10 zile. Un fel de vacanță de care atunci când va ajunge la școală nu va mai putea beneficia pentru că una e să tragi chiulul de la grădiniță și cu totul altfel se pune problema când deja ai teme de făcut. Dar până una-alta, ne-am bucurat amândouă de timpul petrecut împreună și de toată distracția de care am avut parte. Vremea fiind mizerabilă, nici iarnă, nici primăvară ci doar vânt și lapoviță, am stat mai mult în casă și am încercat pe cât posibil să o țin cât mai departe de televizor, ca să nu mai spun de tabletă. La București programul e foarte strict și bine stabilit (și respectat!) dar când vii în vacanță la bunici, lucrurile pot lua ușor o turnură nedorită.

        Ca să-i distrag gândurile de la ecrane și device-uri toxice, i-am propus tot felul de jocuri pe care, atâta timp cât intram și eu în ele, le-a acceptat cu ușurință și aș spune chiar cu mare plăcere. Ruxandra are 5 ani. Era să-i spun Ruxi așa cum îi spune aproape toată lumea și cum tare nu aș vrea să îi rămână numele. Chiar vorbeam cu Cristina, atunci când a născut-o, că numele de Ruxandra, nume de domniță de viță boierească este așa de frumos dar că pe parcurs toate Ruxandrele se transformă în Ruxi și că pe a noastră o să o păstrăm autentică. Se pare însă că ne îndreptăm spre aceeași tendință de a-i moderniza și ei numele 🙂

        Cel mai mult ne-am jucat ”de-a magazinul” și am alternat magazinul de parfumuri cu cel de mărgele pentru că din ambele am avut marfă suficientă cât să umplu două, trei rafturi. (Recunosc, sunt obsedată). Dar parcă cel mai mult ne-a plăcut amândurora prima variantă, adică parfumurile. Am rămas surprinsă să văd ce memorie olfactivă are Ruxandra la o vârstă așa de mică și cum recunoaște arome pe care nu le-a mai simțit de astă vară. Probabil, din acest punct de vedere, seamănă cu mine. Pe cât de proastă îmi e memoria vizuală, pe atât de simplu îmi este să îmi aduc aminte cum mirosea un parfum acum 20 de ani . Cu greu recunosc fața unei persoane pe care am văzut-o doar de 2-3 ori dar cu siguranță îmi aduc aminte ce miros avea.â

        Desigur, de fiecare dată, eu am jucat rolul clientei și ea era vînzătoarea care făcea recomandări. Dacă ceream un parfum care să aducă a vanilie, îmi întindea sticluța de Mon Guerlain (într-o zi a uitat cum se numește și în loc de Guerlain a spus Mon Gherman și nu știam pe unde să-mi bag capul să nu vadă că îmi curg lacrimile de râs). Dacă ceream un parfum elegant îmi oferea Lacoste pour  Femme, dacă voiam un parfum care să se potrivească în anotimpul rece îmi dădea ceva de la Yves Saint Laurent, pentru primăvară alegea citricele iar dacă pomeneam ceva de nuca de cocos, Versace parfum Crystal Noir era prima opțiune (preferatul meu și al ei). A fost un deliciu.

        Am făcut împreună de mâncare (salată de vinete și șnițele), m-am lăsat machiată, mi s-a făcut masaj (pe bani, evident), am desenat felicitări, ne-am pieptănat reciproc, am șters geamurile cu șervețele umede, am aprins și stins lumânări de 100 de ori pe zi (de când am învățat cum funcționează bricheta) și am spălat vase cu gel de duș. Zilele de vacanță au zburat pur și simplu iar în dimineața în care trebuia să luăm trenul, Ruxi mi-a reproșat că a stat la mine atâta timp iar eu nu am învățat-o, nici să scrie, nici să citească și nici să coasă goblen așa cum i-am promis 🙂 Dar poate data viitoare.

Read More

        Îmi aduc aminte că mama, care a fost profesoară de limba franceză, folosea adesea expresia Où sont les neiges d’antan? care tradusă înseamnă unde sunt zăpezile de altădată? O auzeam destul de des și nu se referea neapărat la sensul strict al cuvintelor ci o interpreta oarecum metaforic gândindu-se la lucururile petrecute odinioară evocate cu nostalgie sau poate chiar cu regret. Dar când venea vorba de zăpadă, cu siguranță locuțiunea prindea sens pentru că în vremea copilăriei sale nămeții erau o constantă a iernii. De altfel, la rândul meu, atunci când copiii mei erau mici și așteptau cu sufletul la gură prima ninsoare mă puneau să le povestesc cum îmi petreceam eu însămi vacanțele de iarnă la săniușul de pe malul Arieșului unde participa toată strada. Și repetam aceeași poveste pe care o auzisem în copilăria mea cum ”pe vremuri” iernile erau anotimpuri teribile, cu râuri înghețate bocnă, cu zăpadă care nu se topea decât la începutul lui martie și cu patinoare și derdelușuri practicabile luni de-a rândul.

        Interesant este că acum, la a treia generație, povestea se repetă și nepoții mei își privesc fascinați părinții care își aduc aminte cum aveau culoar de mers cu patinele până la școală. Și nu exagerează deloc, pot să confirm și eu, cum zăpada bătătorită, care se mai dezgheța la suprafață în timpul zilei ca noaptea să înghețe din nou, forma un strat gros pe care copii de toate vârstele se dădeau cu patinele de dimineața până seara. Se pare că nostalgia zăpezilor de altădată se propagă din generație în generație și întotdeauana cei mai în vârstă au avut parte de ierni mult mai grele decât ceea ce se întâmplă în prezent. Iar asta nu de ieri, de azi, pentru că Où sont les neiges d’antan? este de fapt un vers dintr-o baladă compusă de François Villon, un poet francez care a trăit pe la 1400 și ceva. Sunt deci câteva secole de când se perpetuează ideea că pe vremuri era mai multă zăpadă și înclin să cred că este perfect adevărat.

        Din păcate scenariul este cât se poate de sumbru și primele efecte ale încălzirii globale au început să își arate colții. Este nefiresc de cald pentru luna ianuarie și prognoza pe următoarele două săptămâni arată la fel, adică 7-8 grade ziua și 2-3 noaptea. Nici măcar nu mai îngheață ca să mai scăpăm de noroaie. Singurul lucru bun este factura la gaz care este foarte rezonabilă și, chiar cu toate scumpirile de anul acesta, tot nu a ajuns la nivelul celei de anul trecut. Dar să nu zic hop până nu am sărit groapa pentru că urmează luna februarie care ar putea veni cu surprize.

        Au căzut planurile legate de weekenduri la munte pentru că, cel puțin în zona noastră, zici că vine primăvara. E drept că pe unele pârtii este zăpadă artificială dar se vede clar că lipsește ceva. Și încă ceva esențial pentru că nu te duci la munte doar cu unicul scop să faci sport, ar fi plăcut să te bucuri și de peisaje frumoase, de brazi încărcați de zăpadă, de tras săniuța pe drumuri de munte, de băut un vin fiert la gura sobei și tot ceea ce implică o iarnă adevărată.

        Să nu disperăm totuși și să nu tragem concluzii pripite pentru că încă mai sunt șanse să ningă. Dacă nu aici, măcar în Bulgaria unde nepoatele mele vor merge în vacanța din februarie. Silvia a schiat puțin și anul trecut așa că știe la ce să se aștepte, Ruxandra cea mică, încă nu, dar e pregătită. Și psihic, și cu bagajul deja la ușă în care și-a pus pe lângă un nou nouț costum ski copii și costumul de baie. Just in case. Iar apropo de haine de iarnă, acum este momentul pentru a cumpăra o geaca ski fiindcă au început reducerile. E drept că una din rezoluțiile noului an a fost să îmi limitez cumpărăturile dar sunt totuși unele lucruri de care am cu adevărat nevoie pentru că nu pot să merg la munte îmbrăcată în palton, nu? Măcar geaca să fie pregătită pentru când se va arăta prima ninsoare.

 

Read More

        Pe scurt, am pus de toate, cu excepția sfintei salatei boeuf și, pentru o totală acuratețe, nu a fost masa din ziua de Crăciun ci din Ajunul Crăciunului așa cum s-a format o tradiție în ultimii ani când la mine acasă se adună toată familia. Îmi place să fiu gazdă mai ales de când am reușit să mă debarasez de tot stresul care mă însoțea în tinerețe când de multe ori înaintea unui astfel de eveniment îmi pierdeam calmul și intram într-o stare de agitație care nu numai că nu îmi ajuta la nimic, ba mă mai și încurca în ceea ce aveam de făcut. Dar nu degeaba se spune că înțelepciunea vine odată cu vârsta. Pe parcursul anilor mi-am dat seama că nu trebuie să urmez niciun protocol, că nu există reguli care trebuie respectate, că invitații mei nu vin la mine să mă judece și nici nu se așteaptă să găsească preparate cotate cu stele Michelin. E vorba despre căldură, zâmbete, bucurie și timp petrecut împreună într-o atmosferă primitoare.

        Eram în dubiu dacă anul acesta să filmez (devenit deja tradiționalul) video cu ”Ce am mâncat de Crăciun” dar pentru că am primit multe atenționări ca nu cumva să uit, am zis că de ce nu. Și a doua zi de Crăciun am postat pe canalul meu de YouTube filmulețul în manieră slow living care din primele minute a strâns foarte multe vizualizări. Ceea ce, desigur, m-a bucurat pentru că orice ar susține alți creatori de conținut, recompensa cea mai mare atunci când publici ceva, este că lumea se uită iar asta înseamnă că nu ai muncit degeaba.

        Vizualizările, ca vizualizările, dar au curs și comentariile. Majoritatea pozitive, cu gânduri bune și urări de sărbătoare dar nici haterii nu au stat degeaba. S-au activat ca la comandă mai ales atunci când li se dă apă la moară, așa cum s-a întâmplat acum când scânteia de la care a plecat totul a fost un comentariu care, printre altele spunea așa: Ce masă de Crăciun este aceasta?! Poate e pentru o zi onomastică. De ziua nașterii Mântuitorului pe masă se pun bucatele sfinte: sarmalele, salata boeuf etc. Nu tot felul de preparate occidentale care vor să spele pe creier poporul român, popor care cunoaște adevărul și de asta îl vor îndoctrinat. Iar sfântul și tradiționalul cozonac românesc nu vă mai place? numai Stollen, de parca toată viața acest tip ați mâncat. “Stollen” tradus pe vocabularul englez(stolen) înseamnă (fura/furat- ne fură Tradițiile pure românești), deci se adeverește ca acest “cozonac” este de fapt o conspirație. 

        Eu nu iau în serios astfel de aiureli și nici nu mă mai afectează demult în sens negativ dar acum efectiv m-am amuzat auzind că sarmalele și salata boeuf ar fi sfinte 🙂 Sarmale am avut, salata boeuf însă nu. Și nici cozonac din simplul motiv că atunci când pe masă sunt atâtea prăjituri începând de la tobițe, baigli, ruladă cu cremă de cocos, ișlere și alte delicatese, nu se înghesuie nimeni la cozonac. Și nici friptură nu am servit pentru că anul trecut așa cum am pus-o pe masă, așa am luat-o înapoi și am băgat-o în frigider. Adică intactă. După atâtea aperitive, unele tradiționale gen cârnați, caltaboși și salată de vinete, altele cu iz de ocultă mondială gen pateuri cu somon, și după sarmale înecate în smântănă, friptura, din care dacă vrem, mâncăm în oricare altă zi a anului, nu își mai găsește adepți. Dar am fost criticată și pentru lipsa fripturii, și pentru că am petrecut prea puțin timp în bucătărie. Ce e aia să te relaxezi o oră întreagă înainte de a veni musafirii când în mod tradițional gospodina trebuie să arate epuizată, stoarsă de puteri și să amestece în oala cu ciorbă adăugând ultimele condimente atunci când primul invitat sună la ușă.

        La mine nu au stat așa lucrurile. Am petrecut o seară încântătoare alături de cei dragi, am mâncat și eu alături de ei fără să fiu nevoită să mă ridic de o sută de ori de pe scaun și să fac drumuri la bucătărie, am râs, am povestit, am desfăcut cadouri, ba chiar, spre deosebire de anii trecuți, am avut și mulți colindători care s-au auzit pe toată scara blocului. Singurul lucru care aș fi vrut să fie altfel a fost că s-au format două grupuri, două ”bisericuțe” cum se spune, dar așa se întâmplă de fiecare dată. Noi, fetele am povestit mai mult despre cumpărături și noul mall care s-a deschis în toamnă (aș vrea să spun că am făcut și schimb de rețete dar nu s-a întâmplat asta) iar băieții au discutat despre mașini. Și despre chestii colaterale cum ar fi procedura de preschimbare permis auto. Vrând-nevrând tot am mai auzit și eu ceva și chiar dacă nu este un subiect care să mă pasioneze, mi s-a părut o veste bună că Dacia o să scoată un nou model de SUV care se va numi Dacia Bigster. Am eu o nostalgie legată de acest brand pentru că mi-am petrecut toate vacanțele copilăriei într-o Dacia 1100 condusă de tatăl meu, o mașină de care mă leagă doar amintiri plăcute.

        Eu nu spun că mâncarea nu este importantă sau că nu ne aduce plăcere, ba din contră, ador să încerc lucruri noi și să mănânc din toate, să iau câte puțin dar bun și să gust delicatese dar de aici până la a pune mâncarea pe primul plan e cale lungă. Iar ghiftuiala nesătulă nu intră în niciun caz în calculele mele. Voi ce ați mâncat de Crăciun?

 

Read More