Cred că în afară de mine toată România a fost la Straja cel puțin o dată. Mi-aduc aminte că iarna trecută cu oricine mă întâlneam și-l întrebam ce mai face îmi răspundea ori că tocmai se întorsese de la Straja, ori că urma să plece la Straja. Și toți, absolut toți erau super încântați de cele 12 pârtii de ski care în total au 26 de kilometri. E adevărat că eu nu schiez dar am totuși pretenția că am umblat ceva prin țara asta. Și nu știu cum de locul ăsta mi-a scăpat. Dacă totuși mai este cineva care nu a auzit de această stațiune vă spun doar că este în județul Hunedoara, foarte aproape de Lupeni. De la Cluj sunt 256 de km iar de la București, 344.

sursa foto www.cotidianul.ro

         La Straja se poate merge și vara, evident. Vara la munte îmi place teribil de mult, mai ales în zilele când în orașe canicula lovește cu putere. Nu pot să spun că soțul meu nu iubește natura dar, chiar dacă apreciază un peisaj de munte, o pădure ruginie sau o poieniță plină de margarete înflorite, nu cade pe spate de extaz. E genul venit, văzut, plăcut, trecem la pasul următor. Și mai departe ce facem? mă întreabă de fiecare dată. Nu are răbdare să stea sprijinit de un trunchi de copac și să scruteze înălțimile, să inspire aer curat, să se bucure de liniștea de pe crestele munților și de adierea vântului sau alte bla-bla-uri poetico-romantice. Pentru ca o excursie să fie reușită trebuie să aibă ceva interesant de făcut sau de văzut. Ceea ce uneori este destul de greu de găsit.
         Sunt sigură însă că parcul de aventură de la Straja ar fi pe gustul lui. De fapt și pe al meu pentru că de mult visez să mă dau cu tyroliana ! Nu cred că mi-ar fi frică deloc. Mă rog, asta spun acum când stau comod pe canapea cu televizorul pornit și cu laptopul în brațe deși habar n-am cum va fi la fața locului. Și pe podurile suspendate sunt foarte curioasă cât de greu ar putea să fie pentru că  privind de jos pare destul de ușor 🙂 Deși am înțeles că nu e.

         Mi-ar plăcea să mergem cu un grup mare, mai multe familii de prieteni și să încercăm toate aceste experiențe împreună. Traseele au niveluri de dificultate diferite, unele potrivite chiar și pentru copii așa că nimeni nu ar sta pe margine să se plictisească. Cred că ar fi foarte amuzant, vacanța n-ar mai fi deloc banală și am avea apoi amintiri pentru o viață.

         Interesant, mai bine spus ciudat, e și faptul că n-am făcut nici măcar un team building la Straja deși am umblat cu foștii colegi de servici pe multe coclauri montane. Să fi făcut o adunare aici, în parcul de aventură, cred că s-ar fi potrivit foarte bine. 

         Am auzit de multe ori ideea că team building-ul este doar o modalitate de a pierde timpul în afara biroului. Din păcate, dacă locul ales pentru această ieșire din rutina zilnică nu are nimic de oferit se întâmplă adesea ca totul să se transforme doar într-o masă comună udată cu alcool din abundență. Eventual se mai adaugă un concurs de karaoke obosit ca să fie totuși ceva bifat pe listă. Iar filozofia transformării angajaților din entități individuale în membri ai unei echipe interdependente rămâne doar un capitol teoretic în cursurile de management.

         Ca să nu se întâmple așa, alegerea locului în care se ține team building-ul este esențială. De exemplu la Straja parcurgerea traseelor din parcul de aventură ar putea face obiectul concursurilor dintre echipe și toată lumea ar avea pe ce să se concentreze. Distracție garantată.  Deja îmi imaginez coborâri și traversări la înălțime, tremuratul genunchilor, curajul, îndemânarea, țipetele, încrederea în forțele proprii și cele ale echipei. Și satisfacția unei mici victorii. Un team building organizat într-un parc de aventură nu poate fi decât o reușită.

         Iar o vacanță la Straja, chiar și în varianta mini, este deja pe lista mea de priorități pentru 2015.