Nu știu dacă ideea cu gratuitatea transportului public a fost gândită de Firea cu mult timp înainte de a ajunge primar sau a fost doar o afirmație spontană generată de euforia momentului. Înclin să cred în varianta a doua pentru că strategia din campania electorală nu a inclus astfel de promisiuni iar când am auzit-o prima oară, mulți dintre noi am asociat-o instantaneu cu melodia lui Smiley Cai verzi pe pereți. Acum însă, după ce ne-a șocat pe toți, a lăsat-o mai moale și a revenit cu precizarea că gratuitatea se va aplica doar în anumite intervale orare: înainte şi imediat după orele de vârf.
Eu, să fiu în locul ei, nu aș începe cu planuri așa mărețe ci aș lua-o cu pași mai mici dar siguri. Chestii mărunte dar cu impact imediat asupra cetățenilor care atunci când intră în sediul unei primării sunt total debusolați neștiind încotro s-o apuce și de cele mai multe ori ajung să ia informații de la portar/ gardian/ jandarm sau cum s-o fi chemând cel care asigură paza și care, din păcate, îngrădește accesul în instituție. Câteva panouri, săgeți, indicatoare sau plăcuțe costă o nimica toată și pe lângă faptul că delimitează clar spațiul, denotă o atmosfera de seriozitate și exprimă interesul acordat celor care vine să-și rezolve o problemă.
Apoi aș prinde ecusoane în piept tuturor funcționarilor publici așa cum sunt aceste ecusoane pe care să scrie numele și funcția celui cu care stai de vorbă, să știi și tu când vii a doua oară (sau a treia sau a patra) pe cine să cauți. Asta cu identificarea persoanei e o mare problemă în România și acum mă gândesc la aproape toate instituțiile statului…
În urmă cu câteva luni eram la Administrația Financiară să înregistrez niște declarații. Intru și încep să mă uit pe pereți după un panou indicator, o săgeată, un indiciu, ceva. Evident, nimic, așa că îl abordez pe polițistul de la poartă (așa cred, că era un fel de polițist după uniforma pe care o purta). Îmi spune că trebuie să urc la etaj dar întâi să mă legitimez ceea ce m-a cam mirat dar m-am conformat pentru că nu prea aveam de ales. Când însă, după ce m-a trecut cu pixul într-un catastif, mi-a reținut buletinul m-am enervat pentru că știam că e ilegal dar n-am vrut să-mi stric ziua așa că iar n-am zis nimic și, grăbită, am urcat la etaj. Am bătut la vreo două-trei uși până am găsit persoana căreia trebuia să-i predau declarațiile. E adevărat că am deranjat-o de la masă și a trebuit să își strângă farfuria cu murături pe un colț de birou dar mi-a pus viza fără prea multe întrebări iar apoi m-a trimis înapoi jos la ghișeu ca să mi se dea un număr de înregistrare. După ce am stat juma’ de oră la coadă, primul lucru care m-a întrebat funcționarul de la ghișeul de la parter a fost cine m-a trimis la el. Colega dumneavoastră de la etaj, i-am răspuns. Cum o cheamă? De unde era să știu că doar nu eram la ANAF în München să-i scrie numele pe ecuson. Dar cum arată?, a insistat tinerelul de parcă asta conta cel mai mult, cine mi-a preluat actele. Și eu, binevoitoare, încep să-i spun că era blondă, cu părul scurt și că stătea la prima masă. Blondă?, nu este niciuna blondă la juridice. Schimbul de replici părea să se prelungească și de frică să nu mă trimită înapoi la blonda mea, mi-am dat drumul la gură, decisă fiind să înțeleagă odată cine m-a trimis la el: Una grasă, îmbătrânită și transpirată, cu pielea tăbăcită și cu vocea răgușită de fumat, aia mi-a verificat actele. Aaa, păi așa spuneți, s-a luminat dintr-odată, a pus mâna pe telefon și a vorbit ceva cu ea după care mi-a dat numărul de înregistrare, dovada că trecusem pe la ei. Nu era mai simplu, mai frumos și mai civilizat să știu cum o cheamă pe tanti decât să-i fac descrierea plină de culoare? Și, eventual, să-i rețin numele pentru data viitoare? Să știu că o caut pe Popescu/Ionescu/Andronescu și nu pe tipa aia grasă și blondă?
Niște ecusoane și câteva cursuri de relaționare cu cetățenii ar fi primul lucru de care m-aș ocupa dacă aș fi în locul Gabrielei Firea. Să adune funcționarii în fața unui astfel de flipchart unde un trainer adus din mediul privat să le explice până pricep toți ce înseamnă politețea, curtoazia, profesionalismul și orientarea către client, ce înseamnă standardele de servire sau măcar cum se răspunde la telefon. Nu e greu, nu implică bani mulți din buget și toată lumea ar avea de câștigat. Nu este soluția de rezolvare a problemelor dar ce mult contează să primești un răspuns, fie el și negativ, îmbrăcat într-o formă elegantă, să nu te mai lovești de mârlănia unor consilieri care nici să salute nu pot, împiedicați de superioritatea care i-a lovit de când s-au văzut instalați în posturi ale căror atribuții le depășesc cu mult valoarea.
Apoi aș putea aștepta liniștită evaluarea angajaților din administrația publică așa cum a declarat premierul Cioloș că o va face deși uite că aproape a trecut anul și nici vorbă de așa ceva. 
