food

Cu câte felii de pâine se face un sandwich?

Ioana 8 Comments
         Imaginați-vă o lume fără sandwich-uri. Doar cu ciorbe, sarmale și tocănițe. De fiecare dată când mâncăm, să fim nevoiți să ne așezăm la masă, să folosim tacâmuri și farfurii pe care apoi să trebuiască să le spălăm și să pierdem o grămadă de vreme. Să nu mai putem să facem două sau chiar trei lucruri în același timp, să nu mai mergem pe stradă în timp ce mâncăm, să nu mai avem ce ne lua în excursii, să nu mai avem cum mânca deasupra tastaturii sau ce să punem în ghiozdanul copilului când pleacă la școală. Pentru stilul meu de viață e de neconceput. Mă întâlnesc cu sandwich-ul în fiecare zi. Și nu doar că mă întâlnesc, îl și mănânc.
         Probabil cei mai mulți dintre voi știți deja de unde provine cuvântul sandwich. O spun doar pentru cei care încă nu au aflat. Sandwich vine de la numele aristocratului englez John Montagu, al patrulea conte de Sandwich, care a trăit în secolul al XVIII-lea. Acesta era un mare amator al jocurilor de cărți și, pentru că nu se putea desprinde de la masa de joc, îi cerea valetului să-i aducă două felii de pâine între care se găseau bucățele de carne. Îi plăcea să mănânce astfel deoarece nu trebuia să folosească o furculiță, nu se murdărea pe mâini de la carnea unsuroasă și putea să-și continue jocul  în timp ce mânca . Colegii de la masa de joc au început să comande  ”la fel ca Sandwich” și uite-așa cuvântul și-a intrat în drepturi.
         Sandwich-ul a devenit atât de popular pe întreaga planetă încât The Wall Street Journal l-a desemnat ca fiind ”cea mai mare contribuție a Marii Britanii la gastronomia mondială”. În afara ironiei evidente, gustosul sandwich a însemnat totuși un mare pas înainte în stilul de viață al oamenilor și nu știu țară în care acesta să nu fie la mare preț. Iată doar câteva exemple:
         Statele Unite . Celebrul hamburger este, de fapt, sandwich toată ziua chiar dacă feliile de pâine reprezintă o chiflă rotundă tăiată în două. Carnea tocată de vită, prăjită pe grătar, este delicioasă și se combină perfect cu bucățelele de murături, ceapă, salată și tot felul de condimente. Iar dacă se adaugă o felie de brânză s-a transformat în cheeseburger. Indiferent de variantă, pentru a savura un hamburger adevărat trebuie să vorbești cu gura plină.
sursa foto www.comicvine.com
         Franța. Se spune adesea că francezii nu fac sandwich-uri. Cei care rostesc această banalitate nu au gustat se pare Croque Monsieur. Când am vizitat prima oară Franța mi s-a spus într-o zi că la cină vom avea croque monsieur și cum suna atât de franțuzit mă așteptam la o specialitate tradițională facută de vreun mare chef. Când colo, ce să vezi, un sandwich prăjit, cu cașcaval și șuncă la mijloc. Gustos, nimic de zis. Se consumă, neapărat, având o eșarfă très chic în jurul gâtului.
sursa foto: www.regions-of-france.com
         Suedia și celelalte țări scandinave. Cele mai des întâlnite sandwich-uri nordice sunt cele cu pâine neagră, brânză, somon și mult mărar. Sunt împachetate întotdeauna în șervețele cumpărate de la IKEA.
sursa foto www.eating-made-easy.com
         Marea Britanie. Contrar aparențelor britanicii mai mănâncă și altceva în afară de fish and chips și iahnie de fasole la micul dejun.  Pentru ei a câștiga o brumă de bani înseamnă a avea asigurate bread and butter și au fost întotdeauna ceea ce pentru noi este pâinea cea de toate zilele. Sandwich-urile lor sunt aproape întotdeauna tăiate sub formă de triunghiuri pentru că cercetătorii britanici au demonstrat că tăiatul în diagonală le face cu 30% mai gustoase .


sursa foto www.pixgood.com

         România. Românilor le plac sandwich-urile ”cu de toate”. Primul strat, cremă de brânză apoi ceva salam, o frunză, două de salată, o felie de cașcaval, un pic de castravete și deasupra încă o felie de pâine unsă cu cremă de brânză pentru că, popor mioritic fiind, românii sunt toți fani brânză.



         Aș fi scris câteva cuvinte și despre șaorma, kebab, gyros, taco sau buritto care toate seamănă între ele dar justiția americană a decis că acestea NU sunt sandwich-uri. Pentru ca un sandwich să fie declarat ca atare trebuie să conțină minim două felii de pâine și nu doar una rulată sau împăturată. Aceasta a fost sentința din 2006 a tribunalului din Boston, Massachusetts când un ”sandwich shop”, care avea trecută o clauză de neconcurență în contractul de închiriere a spațiului dintr-un mall, a dat în judecată proprietarul pentru că acesta închiriase un spațiu alăturat unei firme care vindea kebab.
         Pare hilar dar cum eu respect justiția nu o să comentez hotărârile acesteia.

         Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2014.

Share This:

Read More

Food diary

Ioana 2 Comments
         Ați auzit de obiceiul de a ține un jurnal cu ceea ce mănânci în fiecare zi ? Este foarte la modă. Studiile nutriționiștilor arată că persoanele care țin astfel de jurnale reușesc cu mai multă ușurință să scape de kilogramele în plus iar apoi să-și mențină greutatea pe termen lung. Faptul că trebuie să notezi absolut orice îmbucătură de mâncare te ajută de multe ori să te abții. Ajunge să-ți fie jenă de tine însuți să scrii în caiet câte tâmpenii ai băgat în gură.
         Azi am început un astfel de jurnal, nu că aș fi grasă, dar vreau să slăbesc vreo două kilograme și mai ales vreau să fac o analiză despre cât de sănătoasă e hrana mea. Pentru că am impresia că nu prea e.
         Deci… Mi-am început ziua ca întotdeauna cu o cafea neagră. Fără lapte, doar cu o jumătate de linguriță de zahăr. Acesta e obiceiul la care nu o să pot renunța niciodată pentru că îmi place prea mult cafeaua. La zahărul din cafea aș putea renunța oricând dar la cafea, nu. Indiferent unde sunt, la ce oră mă trezesc, dacă e iarnă sau vară, trebuie să beau o cafea. Cafeaua am băut-o pe la 7 dimineața apoi m-am mai învârtit prin casă Facebook , am citit un pic și pe la 9 am luat micul dejun. Din punctul ăsta de vedere sunt ok, nu sar peste micul dejun niciodată, nu pentru că aș ști că este cea mai importantă masă a zilei,  ci pentru că mi-e foame dimineața.
         Azi mi-am făcut un sandwich cu unt, salam, cașcaval și oregano. Nu foarte mare dar cu multe calorii. Și un shake din căpșuni congelate, iaurt și o linguriță de zahăr. E delicios.

         În timp ce făceam un pic de curățenie prin casă am uitat că mi-am propus să nu mai mănânc între mese și am tot ciugulit câte o alună de pe măsuța din living. Din păcate cred că am mâncat un pumn întreg. Și am mâncat și un măr.
         La prânz , pe la ora 2, am mâncat humus cu ardei fripți și trei feliuțe de pâine. Humusul este un fel de mâncare tradițional din Orientul Mijlociu, o pastă moale preparată din năut, susan, ulei de măsline și condimente. Nu știu exact cum se prepară , oricum ingredientul principal este năutul. Un humus care îmi place mult îl găsesc la Kaufland și costă 7-8 lei.

         Seara am făcut o salată cu cartofi, hering marinat, castraveți, roșii, ceapă, măsline verzi, ouă, ardei iute, ulei și oțet balsamic. Foarte bună. Nu știu de ce naiba am mâncat și o felie de pâine care nu era necesară.

          Apoi am văzut strugurii pe bufet și mi-am zis să iau un ciorchine. Până la urmă i-am mâncat pe toți și mi-a părut rău.

          Seara la televizor mi-am făcut un ceai negru cu aroma de vanilie. Ceaiul îl beau fără zahăr deci aș putea să beau oricât. Iar acum dacă vine frigul chiar așa o să fac pentru că îmi vine mult mai ușor să beau ceai decât apă. Oricât m-aș strădui, la doi litri de apă pe zi nu pot ajunge.

        Știu sigur că, în afară de ce am scris până acum, azi am mai mâncat un fursec cu bobițe de ciocolată dar nu mai știu dacă era dimineață sau dupămasă. Am văzut cutia pe masă și … harșt, am luat unul. Dacă nu era chestia cu scrisul cred că nu mă opream decât după vreo două-trei. Patru.
         Cum vi se pare ideea cu scrisul în jurnal? Credeți că ajută? Eu cred că da, dar o să revin curând cu informații concrete.

Share This:

Read More

Tzatziki în 8 minute

Ioana 4 Comments
         Dacă tot sunt încă sub impresia Greciei m-am gândit să vă împărtășesc rețeta mea de tzatziki, mâncare pe care o fac foarte des, mai ales pe timpul verii. Pentru că se mulează perfect pe profilul meu: este rapidă, nu necesită foc, are gust bun și merge cu bere 🙂
         Tzatziki este un aperitiv de origine greacă dar se regăsește în toate țările balcanice și în multe țări orientale sub alte denumiri. În bucătăria turcească se numește cacik și se pare că de aici i se trage denumirea de tzatziki, actualul teritoriu al Greciei fiind multe secole sub stăpânire otomană. În Bulgaria, Serbia și Macedonia se numește tarator iar în Irak jajeek. Foarte intresant mi se pare faptul că această mâncare se face (sau se făcea) și în Munții Apuseni. La bunica mea în sat, în Bucium Poieni din județul Alba era ceva frecvent pe masă și nu avea un nume specific, i se spunea doar castraveți cu smântână dar ingredientele erau aceleași.
         Pentru un tzatziki adevărat avem nevoie de castraveți, iaurt grecesc, usturoi, ulei de măsline, lamâie, ceva frunzulițe verzi (mărar, mentă sau pătrunjel), sare și piper. Primele trei componente sunt obligatorii, în rest se poate jongla după propriul gust.
 
          Iaurtul grecesc este un iaurt foarte gras, ceva între iaurtul obișnuit și smântână. Cred că are undeva la 10% grăsime așa că eu îl înlocuiesc cu mare succes cu smântâna care se găsește în supermarketuri și are 12% conținut de grăsime. Și care numai a smântână nu seamănă. Dacă veți încerca să faceți tzatziki cu iaurt de-al nostru nu o să iasă bine. Va fi prea fluid. Un fel de pishwasser dacă știți ce e aia 🙂 
         Castraveții se curăță de coajă și se rad pe răzătoarea cu găuri mari.

          Apoi se storc să iasă apa din ei. Eu îi storc cu mâna dar am văzut diverse alte metode cum ar fi de a-i pune într-un șervet …bla-bla-bla… Mi se pare aiurea. Într-o bucătărie obișnuită cred că toate alimentele se ating cu mâna și nimeni nu umblă cu mănuși de plastic. Iese foarte multă apă din ei, cam cât se vede în poza de mai jos. (Pentru cine nu știe, apa stoarsă din castraveți se aruncă).

          Peste castraveții rași și storși se pune un pic de ulei de măsline, un pic de lămâie, usturoiul presat, sare, piper, mărarul tăiat mărunt și bineînțeles smântâna iar apoi se amestecă toate.
 
 
         Nu am dat nici un fel de cantitate pentru că asta ține de gustul fiecăruia. Totuși o să fac niște precizări importante: tzatziki nu este o variantă a mujdeiului,  deci usturoiul trebuie pus cu milă. La cei patru castraveți  pe care i-am folosit, eu am pus un singur cățel de usturoi, și acela destul de mic. De asemenea mărarul nu trebuie să fie izbitor, tot un pic se pune. Este foarte plăcută combinația de mărar cu mentă dar de data asta nu am avut mentă așa că am sărit peste. Am auzit că în unele locuri se face cu pătrunjel dar nu am gustat niciodată. Rău nu are cum să fie.
         După cum spuneam, tzatziki este în primul rând un aperitiv. În mod tradițional în Grecia se servește cu pita (mai cunoscută la noi sub numele de lipie).

          Bineînțeles că merge foarte bine și cu pâine obișnuită. Este o mâncare extrem de populară în Grecia și uneori acompaniază souvlaki sau diverse tipuri de pește. Se servește întotdeauna rece. Este mult mai bun după ce stă două-trei ore (sau chiar peste noapte) la frigider pentru că aromele au timp să se întrepătrundă. Așa arată tzatziki-ul meu, făcut acasă în 8 minute:

         Și așa arată tzatziki-ul la mama lui acasă, adică în Grecia, la o terasă oarecare. 3 euro.

         Oare dacă ies în fața blocului am șanse să vând și eu ceva ? 🙂

Share This:

Read More

Guacamole – varianta românească

Ioana 4 Comments
         După cum vă spuneam aici ,  nu demult am descoperit fructul de avocado care îmi place tot mai mult pe zi ce trece. Pe lângă reputația pe care o are de a fi un aliment sănătos, cu multe beneficii pentru organism, este extrem de bun la gust. Se găsește în supermarket și costă 4-5 lei bucata.

         Din avocado se face celebrul sos mexican  guacamole care se servește în multe restaurante  alături de tortilla (niște chipsuri în formă de triunghi făcute din mălai). La fel ca și guacamole, tortilla vine din Mexic.

Tortilla chips
         Aceste mici tortilla, se înmoaie în guacamole și merg foarte bine lângă o bere rece.
         Guacamole se face foarte ușor, în maxim 10 minute, și nu necesită foc. Un motiv în plus ca să îl prepar cât de des pot. De asemenea nimic nu trebuie măsurat sau cântărit, totul se pune după gust. Dacă aveți în cămară ceea ce se vede în poză puteți să vă apucați de făcut guacamole:

         Este foarte important ca fructul să fie copt suficient. Asta se vede la pipăit, trebuie să fie puțin moale, nu tare ca piatra, mă tot gândesc cu ce să îl compar… poate cu o clementină, dar nu una fleșcăită. În orice caz, eu nu am găsit niciodată în magazin avocado suficient de copt și a trebuit să îl las pe bufetul din bucătărie 3-4 zile astfel încât să îl pot folosi. Prima și prima dată am dat greș pentru că nu era copt suficient. L-am tăiat și nu am putut să îi desprind coaja. Iar miezul era mult prea tare și nu am putut să îl zdrobesc cu furculița.
         Fructul se taie în două, se scoate sâmburele (care este foarte mare și alunecos). Cu o linguriță se scoate miezul pe care apoi îl zdrobim cu furculița într-un castron. Unii îl pun în blender dar eu nu consider că este necesar și nici nu îmi place să devină o pastă lichidă.

         Din nou un lucru foarte important: să adăugați zeama de lămâie de la început pentru că altfel fructul se oxidează foarte repede și își schimbă culoarea într-un maro urât. Sare trebuie pusă destul de multă pentru că avocado cere acest lucru. Ceapa (de preferință verde pentru că e mai soft) se adaugă tăiată mărunt (evident) iar chilly se pune după gust. Iar dacă aveți ardei iute proaspăt, cu atât mai bine, puteți să înlocuiți chilly cu ardei. Și cam atât. Rețeta originală presupune și frunze de coriandru proaspăt tocat. Nu am găsit niciodată  la magazin, am pus coriandru uscat. Dacă am avut și din ăla, dacă nu, am sărit peste și a fost foarte bun și fără. Iar unii adaugă suc de roșii. Eu  nu am pus niciodată pentru că așa mi-a spus Laura și mi-a plăcut cum a ieșit rețeta ei.
         Arată ca o salată de vinete dar nu seamănă deloc la gust cu ceva autohton. Eu îl mănânc cu pâine prăjită și cu roșii iar dintr-un avocado se pot sătura două persoane la un mic dejun sau o cină ușoară.

         Bineînțeles că merge și cu tortilla (în varianta trendy)  dar deja asta presupune bere, prieteni, weekend, distracție… E altceva 🙂
 

Share This:

Read More

Cumpărături la Lidl

Ioana 1 Comment
         Zilele trecute am ajuns din nou la Lidl. Spun că am ajuns pentru că de obicei nu de acolo îmi fac cumpărăturile din simplul motiv că nu prea e în drumul meu. Și ca de fiecare dată când intru la Lidl găsesc mici comori pe care nu le pot refuza. Și reduceri care îmi fac cu ochiul. Aproape tot ce am cumpărat a fost cu reducere de 30% sau la promoție (în afară de salată și sirop care aveau prețul integral).  
 

         Am plătit cu totul 48 de lei. Da, inclusiv ochelarii. Vă vine să credeți sau nu, ochelarii au costat 8 lei !! Mă tot uitam de ceva vreme după o pereche de ochelari aviator dar nu eram chiar obsedată de idee și nici nu îmi venea să dau prea mulți bani . Oricum mai am două perechi de ochelari de soare de care sunt foarte mulțumită și pe care mi-i admiră toată lumea 🙂
         Aceștia erau cu preț redus. Inițial costaseră vreo 12-13 lei, nu mai știu exact, oricum tot foarte puțin. Mi s-au părut extrem de draguți. I-am probat și m-am uitat în oglinda din poșetă pentru că în magazin nu exista oglindă. Mi-a plăcut cum arată așa că mi i-am luat. Sunt extrem de bine lucrați, chiar am studiat finisajele cu atenție și nu am nimic de reproșat.
 

         Au un arc mic, acolo unde se îmbină brațul cu rama, ceea ce le dă un oarecare grad de elasticitate. Se așează perfect după ureche, nu sunt nici prea strâmți, nici prea largi. Sunt foarte ușori iar lentilele filtrează lumina exact cât trebuie. Concurează cu orice pereche de ochelari pe care i-aș fi luat din mall de la magazine gen Mango, Meli-Melo, Pull&Bear sau H&M. Am dat doar câteva exemple și credeți-mă că știu ce vorbesc, cunosc magazinele pe dinafară. (Sper că ați sesizat că nu îi compar cu Ray-Ban, nici chiar așa…) Nu aș fi găsit cu mai puțin de 40-50 de lei. Deci sunt super-încântată.
 

         Bineînțeles că nu m-am putut abține să nu cumpăr ulei. Ulei de floarea soarelui. Am o ciudățenie legată de ulei. Nu pot să știu că nu am în casă cel puțin 2-3 litri. E o reminiscență de pe vremea răposatului (știți la cine mă refer). Atâta am suferit pe vremea aia din lipsă de ulei încât și acum, după atâta vreme de când se găsește la liber, îmi vine să îmi fac stocuri. Mi-aduc aminte de o salată de vinete făcută cu prea puțin ulei pentru că, pur și simplu, nu mai era mai nimic în sticlă. Aveam musafiri și am scos salata de vinete din frigider. Cum stătuse la rece iar ulei în ea pusesem insuficient, se întărise într-un hal de puteai să o tai sub formă de cuburi. Arăta oribil și nu avea nici un gust. E unul din motivele pentru care la mine, acum,  uleiul nu se termină niciodată.
         Am mai cumpărat un avocado pe care o sa-l las pe bufet să se coacă vreo 2-3 zile și apoi o sa fac un guacamole simplu și delicios , ceapă verde pentru că în piață nu se mai găsește demult, șervețele umede la o super-ofertă și niște chestii congelate. Măslinele sunt foarte bune, am mai luat și am scris despre ele aici . Peștele încă nu știu cum e dar o să vă țin la curent 🙂
        Voi de unde vă faceți cumpărăturile ?

Share This:

Read More