Întrebarea nu e metaforică, e chiar foarte concretă și înfiptă în realitate și mă gândesc la ea de când am auzit pe cineva spunând că tura asta ar sări peste vopsitul la coafor ca să economisească 350 de lei.  Am crezut că nu aud bine. 350? un vopsit de păr? dar îmi precizează tipa că e cu vopseaua ”lor”. Păi vopseaua pe care o folosesc eu costă 13 lei dar niciodată nu dau atâta pe ea pentru că o cumpăr doar când e promoție și costă 11 lei, iar atunci îmi iau 6 tuburi ca să-mi ajungă juma’ de an. N-aș da atâția bani pe un vopsit numai dacă mi-ar garanta că voi ieși Miss Univers 🙂 Dar desigur dacă te duci la un salon de cartier și  nu la un hairstylist cu pretenții de artist, găsești prețuri mai rezonabile. Dar nici acolo nu mă duc, în primul rând din cauza timpului pe care l-aș pierde așteptând cu vopseaua în cap și abia apoi din cauza banilor. Să stai două-trei ore doar ca să îți vopsești rădăcinile crescute mi se pare cea mai mare irosire a timpului. M-am învățat să fac operațiunea asta acasă, e simplu, comod și eficient și nu aș schimba cu nimic în lume.

        În niciun caz nu spun că ar trebui să se închidă saloanele de frumusețe, doar că din punctul lor de vedere eu nu reprezint clientul ideal. Merg la coafor de două ori pe an ca să mă tund, practic să îmi tai din vârfuri, mai merg la pensat din când în când (dar de când a început pandemia am sărit peste asta) și ce îmi place cu adevărat este să merg la un masaj de relaxare dar asta nu intră la capitolul frumusețe. Știu multe persoane care nu se spală niciodată pe cap acasă ci doar la coafor o dată pe săptămână, și consideră asta un răsfăț personal. Pentru mine ar fi, nu chiar un supliciu, să nu exagerez, dar aș considera o corvoadă să am program săptămânal la coafor.  Nici la cosmetică nu merg decât din an în paști pentru că un peeling facial sunt și eu în stare să îmi fac acasă iar cum sunt o împătimită a cosmeticelor am în baie toate cremele posibile și imposibile. Și nu doar că le țin pe raft, dar le și folosesc 🙂

        Sau să mă duc, înainte de un eveniment (o nuntă, desigur că la cele pe covor roșu nu primesc invitație), să mă machiez la salon… nici prin cap nu mi-a trecut mai ales de când am auzit ce tarife sunt. 250 de lei pentru o ședință cu un makeup artist… De banii ăștia îmi iau corector anticearcan de îmi ajunge pe trei ani, că asta e cea mai mare problemă a mea, cearcănele. Am cearcăne de când aveam 10 ani așa că mă consolez cu gândul că asta sunt eu. De manichiură/ pedichiură nici nu mai are rost să spun nimic. La pedi nu rezist pentru că mă gâdil îngrozitor în talpă, iar la manichiură am fost, cred, de trei ori în toată viața mea. Am acasă lampă pentru manichiură semipermanentă, vreo 10 nuanțe de rozuri și roșu pentru că alte culori nu îmi plac și sunt foarte mulțumită de fiecare dată cu rezultatul. Epilarea, subiect sensibil, o rezolv tot de una singură și nu mi se pare deloc complicat. Noroc că nu sunt foarte păroasă dar dacă aș fi fost mi-aș fi luat demult o lampă cu IPL.

        Fiecare dintre noi e liber să-și cheltuie banii așa cum vrea și știu că suntem diferiți de aceea nici nu judec, nici nu condamn pe nimeni dacă își dă jumatate din salariu pe tratamente de înfrumusețare. Probabil la fel de ciudat li se pare și altora cum eu, în loc să-mi construiesc case, am preferat întotdeauna să-mi dau banii pe călătorii. Nu mi-a părut rău niciodată dacă am cumpărat bilete de avion scumpe, cazări în destinații super solicitate în plin sezon sau intrări la muzee unde cozile se întindeau pe sute de metri. Voi cum sunteți? Care este punctul vostru sensibil când vine vorba de cheltuieli  și  câți  bani  dați  pe  frumusețe?

Read More

        Prima dată când am auzit de work from home a fost exact acum 10 ani și îmi aduc perfect aminte pentru că eram în Anglia, în vizită la Sanda, buna mea prietenă din liceu. Venisem la invitația ei și am stat câteva zile iar ea, ca să poată petrece cât mai mult timp cu noi, a lucrat de acasă. Lucra în audit, deci un job care se preta perfect acestui sistem, dar pentru mine a fost o mare mirare să aud că firma la care lucrează permite așa ceva. Și nu doar că permitea, dar chiar era o regulă în a stabili un program în care angajații să își desfășoare munca de acasă, dacă bine țin minte din cinci zile lucrătoare, dacă voiai, două puteai să stai acasă. Nu era obligatoriu, dar Sanda mi-a spus că ea nu ratează nicio astfel de ocazie în primul rând pentru că scapă de drumul dus-întors la serviciu care îi lua foarte mult timp, iar în al doilea rând, pentru că nu mai plătește parcarea pentru zilele respective. Nu mai țin minte cât era taxa de parcare dar știu că m-am crucit. Pe lună o costa undeva către 200 de lire așa că eu, venind din România unde 3 lei pe oră mi se părea mult, nu mai aveam ce comenta. Sunt convinsă că munca de acasă (sau telemunca, termen nou apărut și care mie nu îmi place cum sună) exista mai de demult dar eu personal am auzit prima dată de asta atunci, adică în 2011.

        Mi s-a părut o idee excelentă dar nicio clipă nu mi-a trecut prin cap că în zece ani work from home va lua o astfel de amploare. Desigur că și pandemia a contribuit enorm la acest fenomen dar acum lucrul de acasă, altădată un vis, a intrat în firescul vieții de zi cu zi și nu mai miră pe nimeni. Marile avantaje cred că ar fi următoarele (deși s-ar putea să existe și altele):

1. Lucrezi în confortul casei tale, te așezi pe scaunul sau canapeaua pe care vrei, în hainele care îți sunt comode, la temperatura care îți convine fără să mai ai discuții cu colegii că ba e prea cald, ba e prea frig (eterna problemă din biroul meu).
2. Economisești o grămadă de bani care se duceau pe transport (desigur dacă nu ai privilegiul să locuiești la trei blocuri distanță de birou). Benzina costă din ce în ce mai mult, abonamentul la autobuz sau la tren, la fel. La capitolul economii aș mai pune și banii care se duceau aiurea pe mâncare comandată, acasă fiind, e mult mai ușor să încropești o masă din ceea ce ai în frigider.
3. Mai mult timp petrecut alături de familie, beneficiu incontestabil în goana zilelor de astăzi când gestionarea vieții profesionale și a celei de familie cere uneori abilități nebănuite.
4. Posibilitatea de a lucra oriunde în lume, singura condiție fiind o bună conexiune la internet. Barierele geografice sunt eliminate și apar oportunități de a explora locuri din întreaga lume fără a te mai crampona de limita zilelor de concediu. Vorbeam zilele trecute cu o cunoștință și chiar asta îmi spunea că intenționează să facă vara viitoare după ce termină copiii școala: să caute un loc în Europa unde să se mute o lună de zile și să lucreze de acolo. Nu o destinație de vacanță ci o zonă rurală poate în Suedia, poate în Germania,  poate în Anglia, oriunde se va găsi ceva potrivit și convenabil. Să cunoască traiul de zi cu zi al unei alte comunități, să simtă atmosfera țării, să intre în contact cu localnicii și să trăiască o experiență inedită. Mi s-a părut foarte faină ideea și dacă aș avea posibilitatea să lucrez de acasă cred că aș face același lucru. Nu musai în străinătate (unde poate fi destul de scump) dar chiar și în România zic eu că merită. Să mă mut de exemplu o lună la Tulcea unde nu am fost niciodată și tare curioasă sunt cum ar fi să trăiești cu  Dunărea la picioare. Sau să mă uit după garsoniere de inchiriat la Bucuresti, de ce nu?  Să profit o perioadă de tot ceea ce oferă din punct de vedere cultural capitala. La țară nu m-aș muta că sunt genul căreia îi plac betoanele dar cum acum există internet peste tot, cei care sunt adepții sălbăticiei ar putea face o astfel de mișcare.
5. Flexibilitatea programului pe care, de cele mai multe ori, poți să ți-l stabilești singur. Dacă nu ai întâlniri online cu clienții  sau ședințe cu colegii de departament și bioritmul îți permite, nu te împiedică nimeni să lucrezi noaptea sau, dimpotrivă, să începi la 4 dimineața. E un avantaj major care îți dă un confort psihologic de necontestat.

         Există totuși și puncte slabe, dezavantaje pe care le resimt în mod special persoanele foarte sociabile sau cele care nu reușesc să delimiteze clar viața profesională de cea personală. Eu însă fac parte din categoria celor care văd în primul rând avantajele. Voi de ce parte sunteți?

 

Read More

        Nici Black Friday nu mai e ce-a fost… În primul rând că nu mai e vinerea. Și nici nu mai ține doar o zi. Poate să țină o săptămână sau chiar o lună. Există un Black Friday de primăvară, unul de vară și unul sau două de iarnă. Pe cel de toamnă nu îl mai pun la socoteală că face punte cu primul Black Friday de iarnă. Și-a pierdut atât de mult sensul încât am constatat că dacă un obiect merită cumpărat într-o vineri, probabil că merită cumpărat și într-o marți. Și nu e musai să fie luna noiembrie, poate să fie și ianuarie.

        Ideea e să faci smart shopping. Adică să nu mai cumperi sub impulsul momentului, să nu mai cumperi doar pentru că un articol e la reducere, să nu mai cumperi decât obiecte de care ai într-adevăr nevoie. Desigur că ”nevoia” asta diferă enorm de la un om la altul și cum eu nu sunt nici pe departe o minimalistă, e foarte posibil să constat că am mare și urgentă nevoie de un parfum. Sau de o geantă mai scumpicică. Mă bucur însă enorm că am depășit faza în care mă aruncam pe card fără să am control asupra întregului proces de achiziție. Tentațiile mari te pot face uneori să îți pierzi capul iar regretele sunt tardive. Am schimbat strategia și arareori mi se mai întâmplă să cumpăr lucruri inutile. Nu spun că nu o mai dau în bară din când în când dar după ce am reușit cu atâta greutate să îmi golesc dulapurile de haine, mi-ar veni greu să văd iar rafturile burdușite cu enșpe mii de pulovere, toate asemănătoare și din care nu port decât două, prin rotație.

        Nu mai cumpăr nimic (dar nimic) fără să pun înainte pe listă. Iar dacă peste o săptămână încă îmi doresc acel lucru, dacă încă mă mai gândesc la el înseamnă că într-adevăr merită să îl cumpăr pentru că o să îl folosesc. De fapt asta e esența cumpărăturilor cu cap. Să folosești obiectele cumpărate, să te bucuri de ele, să le porți, să le utilizezi, să îți aducă un folos, să le uzezi la capacitatea maximă sau, așa cum se spune, „să scoți untul” din ele.  Pentru haine există conceptul de cost/wear, adică în românește costul per purtare. Nu știu cine l-a inventat dar după părerea mea reprezintă chintesența cumpărăturilor cu cap. Niște blugi de 400 de lei purtați zi de zi sunt mai rentabili decât o pereche de 100 de lei pe care i-ai purtat doar o dată, când ai fost în vacanță.

        La fel e și cu alte obiecte, de exemplu vase de bucătărie (aici mă doare un pic subiectul dar nu o să-l dezvolt pe moment), cu electrocasnice sau cu electronice. Acum, cu Black Friday-ul ăsta de noiembrie, una din colegele mele birou se uita pe internet în căutare de ondulatoare Philips și m-a întrebat cum mi se par, dacă merită să își ia,  știind că eu am unul. Nu am putut decât să îi spun că a fost una din cele mai bune investiții făcute vreodată pentru că de când îl am, adică de vreo 3-4 ani, l-am folosit de fiecare dată după ce m-am spălat pe cap adică de două ori pe săptămână. De două ori pe săptămână înseamnă de  104 ori într-un an și de 312 ori în trei ani. Știți cât m-a costat? 55 de bani pe utilizare și încă mai am mult de ondulat 🙂 În schimb peria rotativă, luată tot cam în aceeași perioadă, zace plină de praf pe fundul sertarului. Am folosit-o maxim de 5 ori.

        Cercetez acum piața și mă uit după televizoare online. Unul singur avem în casă pentru că, da, mai există familii care nu au televizor în fiecare cameră. Simt însă că a venit vremea să îl schimbăm, în primul rând pentru că îi ia o veșnicie să pornească dar, hai să zicem că asta nu ar fi așa o mare problemă. Răbdare am. Ceea ce mă deranjează este că televizorul a rămas în urmă cu tehnologia și este acum depășit de aplicațiile și gadgeturile nou apărute cu care nu se mai conectează. Cu telefonul meu cu care mă conectam la YouTube, nu mai merge deloc. Ca să nu mai spun că din când în când apar pe ecran niște dungi care au culorile mai palide ceea ce este foarte deranjant. Nu mă încântă ideea de a da banii pe un televizor nou dar nici nu concep să rămân fără. Voi cum stați cu planul de cumpărături? aveți vreun obiectiv fixat pentru perioada următoare?

 

Read More

        Suntem pe val. Sau, mai degrabă, în val pentru că simt cum ne scufundăm cu toții într-o situație din ce în ce mai disperată și care pare fără sfârșit iar, după cum spun specialiștii, există teren prielnic pentru un al cincilea val al pandemiei. M-am umplut de atâta rău și frustrare încâr am ajuns să urăsc două cuvinte: tulpină și val. De cuvântul ”pandemie” nu mai spun nimic pentru că nici nu știam că există înainte să apară nenorocirea asta. Iar de online sunt sătulă până peste cap. M-am exprimat într-un articol anterior despre școala online ca fiind o ”porcărie sinistră” și mulți mi-au sărit în cap susținând că termenul este prea dur și că de fapt a fost o soluție care a adus multe beneficii. Probabil în bula lor, dar cu miile de copii care nu au avut acces la acest sistem, fie din lipsa resurselor materiale, fie din lipsa susținerii și implicării părinților,  nu știe nimeni cum va rămâne. Dar cu siguranță nu va fi bine deloc.

        Majoritatea elevilor își doresc să se reîntoarcă fizic la școală și să își regăsească echilibrul emoțional. De altfel și eu personal sper ca perioada aceasta de două săptămâni de vacanță forțată să nu se prelungească și viața normală să poată fi reluată cât de curând. Aștept deci cu interes soluțiile guvernanților. Dar nu doar copiilor li s-a acrit de online ci și adulților care de un an și jumătate lucrează de acasă deși, după cum am văzut într-un sondaj recent aroape trei sferturi (72,2%) dintre angajaţii din România spun că au început să meargă din nou la birou cel puţin trei zile pe săptămână, chiar dacă efectele pandemiei sunt vizibil mai ample faţă de anul trecut. Din această cauză, munca la domiciliu a devenit acum mai răspândită ca oricând. Însă, în ciuda beneficiilor logistice evidente (scapi de navetă și de trafic), statul acasă poate avea propriile dezavantaje pentru starea de sănătate și de fericire. Lipsa de socializare, singurătatea, întreruperile constante, tentația meselor neregulate care duc la creșterea în greutate, lipsa mișcării, toate acestea încep să te roadă și work from home nu mai pare atât de roz cum promitea la început.

        Cred cu tărie că odată cu sfârșitul pandemiei (că se va termina și asta cândva!) se va reveni la clasicul loc de muncă și clădirile de birouri își vor relua funcționalitatea. Desigur că nimic nu va mai fi la fel iar modul în care interacționăm între noi se va schimba radical (dacă nu cumva asta s-a și întâmplat deja). Nu vom uita prea curând ravagiile corona virusului și, mai mult decât atât, după cum declara recent șeful Organizației Mondiale a Sănătății, este o certitudine biologică faptul că la un moment dat va apărea un nou virus pe care pur și simplu nu îl vom putea stăpâni. Ne este dat deci de acum înainte să trăim cu sabia lui Damocles deasupra capului. Ne vom adapta că nu avem ce face și nu doar prin stilul de viață, mai igienic și cu mai multă distanțare, ci și prin soluții aplicate la scară largă atunci când vine vorba de proceduri și tehnologii aplicate în spații și clădiri în care se regăsesc un număr mare de oameni.

        Ce vreau să spun cu asta este că, așa cum în prezent nicio clădire nu poate fi imaginată fără standardul pentru prevenirea incendiilor, de acum încolo vor exista standarde referitoare la riscul de infectare a persoanelor care ocupă clădirea. De fapt nu știu de ce folosesc timpul viitor pentru că deja acestea există sub numele de The IMMUNE Building Standard™. Criteriile de evaluare se referă la alegerea unor sisteme eficiente de purificare a aerului, folosirea unor materiale cât mai prietenoase cu mediul, regândirea băilor și a bucătăriilor, amenajarea unor spații de carantină (o zonă special concepută, complet echipată și gata de utilizare în cazul nevoii imediate de a izola persoane expuse), folosirea unor sisteme de purificare a apei și alte amenajări care în trecut erau specifice doar spitalelor, clinicilor medicale și  „camerelor curate” dedicate cercetărilor de laborator. Dacă vă interesează subiectul, mie mi se pare foarte interesant chiar dacă a pornit de la niște lucruri triste petrecute în istoria recentă a omenirii, puteți citi mai multe aici.

        Vouă cum vi se pare ideea ca de acum înainte clădirile de birouri să aibă amenajate depozite în care să se găsească tot timpul materiale de protecție și să existe un responsabil care să mențină stocul  distribuind toate cele necesare pentru siguranța ocupanților în caz de urgență? Adică să fim mereu pe picior de asediu? E oare o măsură exagerată sau va intra în firescul vieții?

 

 

Read More