Noi vrem curent!

        Cortina se ridică . Toate reflectoarele sunt ațintite asupra carcasei. Cu un sunet imperceptibil urechii umane , curentul aleargă de la priză spre sursă într-o nouă încercare de a o repune în funcțiune. Înăuntru, componentele lipsite de activitate sunt aproape moarte de plictiseală.

Sursa: În sfârșit, simt că îmi revin puterile! Prieteni, trebuie sa ne unim forțele pentru a-i arăta lui human al nostru ce buni suntem! Haideți împreună, să trecem la treabă. Mi-am revenit,  luați curent de-aici!

Placa de bază (întinzându-se leneș): Mmmm, dar ce bine dormeam de când credeam că te-ai defectat cu totul. Chiar vrei să mai facem o încercare? Oare n-ar trebui să lași pe altcineva în locul tău? O sursă Fortron performantă?

Sursa (pe un ton certăreț): Vai, ce rea ești…Nu sunt hârbuită de tot, încă mai fac față. Pot să duc un computer în spate, bazați-vă pe mine.

Placa video: Mă lași? știi că vroiam să mă odihnesc . Of, sursă dragă, crezi că de data asta o să fii în stare să-mi dai curent tot timpul? Colega placă de bază, zice bine, poate ar fi timpul să te retragi la azil, pardon, am vrut să spun la reciclare… Ai atâtea întreruperi și, când mi-e lumea mai dragă, mă lași baltă… Cred că o să mă stric și eu dacă funcționez cu intermitențe iar eu țin la sănătatea mea.

Hard disk-ul: Lăsați văicărelile, măcar pe voi human vă bagă în seamă tot timpul.  De când cu internetul ăsta pe mine nu prea mă mai citește. Mă umple cu poze din vacanță și apoi uită de mine până după revelion. Ba, mai nou, am o presimțire cumplită că mă va schimba cu un SSD mai ales acum, de când au apărut promoții la componente pe magazinul MarketOnline.ro

logo_marketonline_mic1

Memoria RAM: Mofturoșilor, dacă nu vă convine, lăsați-mi mie sursa că iau eu tot. Copiii ăștia ai mei, biții, sunt înfometați continuu. Toată ziua strigă vreau curent, vreau curent! Nu mai știu cum să-i satur pe hămesiții ăștia mici.

Sursa (încercând să fie împăciuitoare):  Atâta timp cât o să mă țină puterile o să vă dau curent tuturor și nimeni nu o să sufere de foame. Nici chiar cooler-ul neastâmpărat și mare consumator de energie. Numai să nu mă atingeți, că iar mă întrerup. Deh, bătrînețe haine rele…

Hard disk-ul: Sursă dragă, eu cred că trebuie să-ți iei adio de la noi. Na, că vorbesc singur… iar a picat sursa. De data asta cred că a murit de tot. Bine a făcut human că a căutat din timp un alt producător de surse Nu mai avea nicio șansă asta veche, bine că avem o colegă nouă. Acum o să ne punem din nou pe treabă, abia aștept Excel-urile și prezentările în Power Point! Ca să nu mai spun de filme și jocuri! Ce bine e să ai din nou de lucru :)

fsp-logo_mic

        Dialogul din această scenetă a fost inspirat dintr-un caz real. În prezent sursa Fortron funcționează perfect și nu a generat niciun incident chiar dacă perioada de garanție de 24 de luni s-a încheiat.

        Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

Detalii de nuntă

        Întotdeauna m-am considerat o persoană open-minded acceptând cu ușurință noul, diversitatea sau păreri total diferite de ale mele. Nu m-am ancorat în conservatorism sau tradiționalism, mi-a plăcut mereu să încerc experiențe noi și n-am ezitat niciodată să iau pieptiș un drum nou în loc să aleg cărarea bătătorită. În general îmi plac lucrurile nonconformiste. În general. Dar, ca întotdeauna, există și excepții iar una dintre acestea sunt nunțile. Îmi plac nunțile clasice, cu invitați eleganți, cu mirese purtând rochii de prințese, cu meniuri alese cu stil, cu restaurante selecte. Nu vreau să merg la o nuntă și să văd oameni cu converși în picioare oricât de cool ar părea, nu vreau să ajung la petrecerea din vârful muntelui cu mașina plină toată de noroi, nu vreau foc de tabără și nici berbeci la proțap că nu sunt la vreun festival al berii și nici la zilele orașului. Când merg la o nuntă mă aștept să găsesc stil și eleganță și de aceea m-am bucurat când buna mea prietenă și fostă colegă de servici, Marina, m-a anunțat că va face nunta la restaurantul Good Old Times. Bine că a renunțat la ideea cu cabana care nu ar fi fost deloc pe gustul meu și nici pe ea nu mi-aș fi imaginat-o purtând rochie cu trenă între pereți îmbrăcați în lemn de brad. E cu totul altfel să descinzi dintr-o limuzină în centrul Bucureștiului în parcarea unui hotel față de pietrișul din fața unei cabane.

        De zece ani a tot amânat nunta dar uite că până la urmă a spus da-ul mult așteptat (așteptat mai ales de părinți, mătuși, bunici și alte rubedenii pentru că ea și prietenul ei oricum locuiau de mult timp împreună). Am stat în weekend și am povestit cu Marina până la două noaptea întorcând problema pe toate fețele. Nu sunt organizator profesionist de nunți și nici de alte evenimente dar, în mod cu totul inexplicabil, toată lumea îmi cere părerea. Iar mie îmi face plăcere acest lucru așa că, de ce nu? Iată și minuta întâlnirii noastre, deformație profesională, ce să fac? :) cu toate punctele pe care le-am atins:

  • Locația – după cum v-am mai spus, este restaurantul de la mezaninul hotelului Golden Tulip Times și este ușor accesibil (pe Bulevardul Decebal, nr 19). Mirii au ales acest restaurant pentru că este central, elegant, modern și versatil. Big like!

hotel

  • Numărul de invitați – maxim 100. Părerea mea este că o nuntă cu cât este mai restrânsă, cu atât este mai reușită. Nu apreciez nunțile la care sunt invitați sute de oameni care de multe ori nici nu încap în aceeași sală și sunt împărțiți în câte două restaurante care eventual comunică între ele. Hai să spunem că ar fi vorba de vreo celebritate sau o persoană publică dar nici așa nu pot să-mi imaginez cum mirii ar putea vorbi măcar câte 10 secunde cu fiecare oaspete în parte.
  • Aranjamentul sălii. Din câte am văzut, setup-ul implicit pentru restaurant înseamnă 70-80 de locuri dar se pot aranja până la 100 iar asta se va hotărî la fața locului cu câteva zile înainte de eveniment. Scaunele vor rămâne nude, asta însemnând că nu se vor acoperi cu cearcefurile legate cu funde colorate, știți voi, chestiile alea care se numesc huse și sunt foarte la modă. Și în acest caz less is more. Mobilierul arată perfect și nu este cazul să fie acoperit ca înainte de marea zugrăveală, no offence :)

Good-Old-Times-Gallery-6-1024x682

  • Aranjamentele de pe mese. Flori multicolore în mici lădițe roz (doar va fi o zi dulce ca o bomboană) și lumânări albe, subțiri și înalte. Nimic prea încărcat, prea opulent sau care să obosească. Toată atmosfera va lăsa impresia de curat și transparent.

flori hotel Golden Tulip

  • Meniul. Aici nu e cazul ca cineva să își facă probleme, fiecare preparat fiind pregătit după rețete originale din perioada când Bucureștiul de altă dată își merita pe deplin titlul de Parisul Balcanilor. De aici probabil și numele Good Old Times. Deci nimeni nu avea neplăcuta surpriză ca la aperitiv să găsească pe farfurie trei felii de salam, una de șuncă, una de cașcaval, o jumătate de roșie și două măsline ofilite…

meniu

  • Dansul mirilor. Acesta nu va fi un exercițiu coregrafic dificil ci doar un dans pe măsura puterii și pregătirii celor doi, nimic forțat. nici prea-prea, nici foarte-foarte. Stângăciile sunt inerente și pot fi chiar emoționante dacă dansul păstrează o simplitate firească, fără ”ridicări” ratate și ”poze” nereușite. Să rămână totuși un dans și nu un sport extrem. Zic și eu.
  • Muzica. Se spune că jumătate din reușita unei nunți se datorează muzicii și sunt total de acord. Să nu uităm totuși că nu ne aflăm la un concert iar personajele principale trebuie să rămână mirii. Părerea mea este că nu este necesar să fie angajat cel mai în vogă cântăreț al momentului care, pe lângă faptul că este foarte costisitor, riscă să ducă petrecerea înspre o altă direcție, cea de spectacol. Eu am asistat de câteva ori la așa ceva și nu este cel mai plăcut lucru care se poate întâmpla. Și tot legat de muzică o importanță mare o are și volumul acesteia care trebuie păstrat la un nivel mediu. Una e clubul sau discoteca, alta e nunta unde oamenii își doresc să se audă unii pe alții.
  • Momente artistice. Mai nou parcă nu e nuntă dacă nu vin doi copii talentați să danseze o salsa și un cha-cha :) Dar poate ar fi mai amuzant dacă s-ar instala un automat din acela care face poze haioase din care oaspeții să rămână cu o amintire simpatică. Sau să fie adus un barman care face spectacol în spatele barului în momentul pregătirii fiecărei băuturi.
  • Camera mirilor. La asta nu e de renunțat sub nicio formă. Nunta e un moment unic, începe cu pregătiri din zorii zilei și ar trebui să se sfârșească în dimineața următoare într-o atmosferă de lux, de liniște, de răsfăț, de dolce far niente. Iar asta nu prea se poate dacă te întorci acasă unde, pe lângă dezordinea provocată de cutii de pantofi aruncate peste tot, ambalaje de ciorapi, farduri rătăcite, umerașe, căni de cafea murdare, piepteni și tot felul de alte zorzoane s-ar putea să mai găsești și vreo 2-3 musafiri care nu au unde să doarmă. Luna de miere începe în momentul în care orchestra a oprit muzica iar cel mai romantic mod cu putință de a începe marea călătorie este de a urca la etaj într-o cameră de hotel.

        Mai avem încă multe de povestit, subiectul rochie este în plină dezbatere iar culoarea pantofilor miresei nu a fost stabilită. Și nici modelul invitațiilor. Dar până în aprilie anul viitor mai avem timp.

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

 

 

 

 

Share This:

Citește mai mult

Tușa Rica

        Casa Majestății Sale Regelui Mihai I invită pe toți cei care doresc să fie prezenți la ceremonialul militar al “Întoarcerii Inimii Reginei” marți, 3 noiembrie, la ora 11, în fața Muzeului Național de Istorie a României, pe Calea Victoriei... Dacă s-a specificat ”toți”, asta înseamnă că și eu sunt invitată, nu-i așa? Mie așa îmi place să cred, o iau personal și mi-aș dori să fiu acolo dar din păcate e prea departe și doar gândul meu va fi prezent. La 140 de ani de la nașterea Reginei Maria, istoria se rescrie iar inima ei va ajunge, chiar dacă nu acolo unde și-a dorit inițial adică la Balcic, într-un alt loc drag sufletului său: castelul Pelișor. Pentru a-i respecta dorinţa testamentară inima sa va fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca şi pe soclul pe care se va odihni definitiv în Salonul de Aur, cu steagul României şi cel al Marii Britanii.

        Nu s-a născut în țara noastră dar a iubit România cu o intensitate pe care mulți români nu au simțit-o niciodată și a luptat pentru libertatea românilor ca un ostaș adevărat. A fost numită de contemporani „Mama răniţilor” sau „Regina soldat”,  datorită implicării sale intense în ajutorarea răniţilor în Primul Război Mondial iar datoria față de patrie a fost pentru ea mai presus de orice. Din păcate, pe vremea când eu am învățat istorie la școală numele ei nici măcar nu se pomenea vreodată. Abia după revoluție am ajuns să privesc și să înțeleg altfel lumea și lucrurile care s-au întâmplat în trecut. Am citit mult despre perioada aceea, în special memorii, scrisori și jurnale și am înțeles cu mare întârziere că Regina Maria a făcut enorm de multe pentru țară într-o vreme în care rolul femeii în politică era extrem de mic. În acest sens, a rămas antologică afirmaţia ambasadorului Franţei la Bucureşti la vremea respectivă, Charles de Saint–Aulaire:  “Există un singur bărbat la Palat şi acela este regina”.  Intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei se datorează pe de-o parte Reginei Maria și tot ea și-a folosit influența personală atunci când marile puteri au reîmpărțit lumea unind Transilvania cu Vechiul Regat.

        Citindu-i povestea vieții m-au încercat sentimente diverse, entuziasm pe de-o parte, tristețe pentru dezamăgirea pe care o simțise față de comportamentul propriului său fiu, Carol al II-lea, indignare pentru lipsa de recunoștință și disprețul pe care comuniștii i le-au arătat după moarte. Dar peste toate astea aveam imensa bucurie să descopăr un caracter minunat  de la care toate femeile care se cred îndreptățite să aibă o carieră politică ar trebui să ia modelul de demnitate, loialitate, onoare, eleganță și bun gust.

        Despre Regina Maria și vremurile în care trăise îmi plăcea să povestesc cu tușa Rica. Era sora bunicii mele dinspre mamă, locuia la București și eram foarte apropiată de ea. Mă iubea enorm iar eu am simțit acest lucru întotdeauna, de fapt sentimentele erau reciproce, tușa Rica asumându-și cu sufletul deschis rolul de bunică. Într-un fel eu umpleam un gol pe care îl avusese toată viața, ea neavând niciodată copii.

        Purta un nume latin și rar întâlnit astăzi, Veturia. A rămas doar cu ultimele două silabe ale diminutivului Veturica. Așa o știa toată lumea, Rica. Tatăl ei, preot român în Transilvania aparținând Imperiului Austro-Ungar, și-a botezat toți cei șapte copii cu nume romane nu doar pentru a-și afirma latinitatea ci și pentru a preveni maghiarizarea numelor așa cum se întâmpla adesea în acea perioadă. Tușa Rica a avut o copilărie nefericită sau poate cuvântul potrivit ar fi cutremurătoare, o copilărie tristă, demnă de romanele lui Charles Dickens. Tatăl ei a murit împușcat în zilele tulburi dinaintea Unirii din 1918 când ea avea doar trei ani, iar mama, împreună cu cei șapte copii din care Rica era penultima, au rămas fără niciun venit și fără casa parohială în care locuiseră până atunci. Au urmat ani cumpliți în care înafară de dragostea și sprijinul afectiv al străbunicii mele, copiii nu au avut altceva decât îndemnul de a învăța, de a învăța și iar de a învăța. Și toți au făcut școală, băieții au ajuns ingineri și avocați iar fetele au absolvit liceul. Tușa Rica s-a înscris la Filosofie la Cluj pentru că și-a dorit enorm să studieze în continuare dar, din cauza lipsei banilor, a fost nevoită să renunțe. În momentul în care Ardealul a fost cedat conform Dictatului de la Viena, adică în 1940, s-a refugiat la București unde a rămas pentru totdeauna. A lucrat ca decoratoare la Palatul Regal dar acest lucru eu l-am aflat foarte târziu. Era un secret de care se temea din cauza consecințelor pe care le-ar fi putut avea în anii represiunii comuniste deși nu făcuse altceva decât să aranjeze vaze de flori și mese pentru dineuri festive.

        A fost cea mai elegantă femeie pe care am cunoscut-o vreodată și când spun elegantă să nu vă gândiți că avea bijuterii sau lucruri scumpe. N-a avut niciodată bani mulți dar orice punea pe ea cădea bine și arăta chic. În mod cert asta se datora nu doar hainelor, ci și posturii pe care o avea, n-am văzut-o umblând aplecată de spate nici când era trecută de 90 de ani. Avea un mers drept și o ținută de regină și nimeni n-ar fi crezut că ea de fapt era o pârlită, cum îi plăcea să glumească. Iubea moda și era întotdeauna la curent cu tendințele dar hainele pe care le purta erau mai degrabă clasice și oarecum atemporale. Fuste creion cu bluze albe apretate, întodeauna pantofi închiși în față și niciodată sandale. Avea câteva eșarfe drăguțe și broșe colorate pe care le alterna iar marea ei pasiune erau pălăriile și mănușile.

        Se farda foarte discret, eu am cunoscut-o când deja nu mai era tânără dar îmi spunea că nici în tinerețe nu folosea decât pudră și un ruj roșu intens pe buze. Nu avea o frumusețe deosebită dar era o prezență extrem de agreabilă și era genul de persoană care era imediat remarcată atunci când intra într-o încăpere. Ar fi putut să se îmbrace într-un sac și tot chic ar fi rămas pentru că avea stil. Se spune că te naști sau nu cu stil dar eu sunt convinsă că stilul poți să ți-l îmbunătățești și pe parcursul vieții dacă știi să deschizi ochii și să ții urechile ciulite.

tusa Rica
Tusa Rica pe Calea Victoriei – aprox 1945

        Îmi aduc aminte că odată, în timp ce răsfoiam un Paris Match care circula pe sub mână la vremea aceea,  mi-a atras atenția la modul elegant în care Lady Diana cobora din mașină, întorcându-și tot corpul înspre portieră și punând ambele picioare jos, deodată, fără a risca poziții dizgrațioase sau indecente.  Sau, cu altă ocazie, tot în acele reviste, mi-a arătat pozele prințeselor de Monaco așezate pe o canapea. Amândouă își țineau picioarele oblic, unul lângă altul într-o poziție firească și deloc forțată și care dădea extrem de bine în poze. Sunt lucruri care pot fi învățate și care te ajută apoi să fii relaxat în orice mediu te-ai afla. Sigur că pentru asta nu este suficient să fii bine îmbrăcat și să cunoști bunele maniere, mai trebuie să știi să porți o conversație, adică să ai ceva în cap. Iar dacă nu ai sau, pur și simplu, subiectul te depășește fiind prea academic sau dintr-un domeniu total străin, e foarte important să știi când să taci. Să taci și să asculți pentru că nu degeaba se spune că tăcerea e de aur.

        Eleganța implică nu doar aspectul exterior ci și siguranța de sine pe care ți-o dă încrederea în bagajul cultural pe care îl porți în minte și pe care nu ți-l poate lua nimeni. Tușa Rica vorbea franceza cursiv dar engleza îi era total străină iar în anii 70 engleza căpatase deja foarte mult teren și devenise prima limbă de circulație internațională. Ca să fii în rând cu lumea, trebuia obligatoriu să ai măcar cunoștine minime de engleză, să înțelegi expresiile sau glumele care deja intraseră în vorbirea curentă. Avea aproape 60 de ani când, cu creionul și caietul în mână, a început să urmărească la radio și la televizor lecții de engleză, emisiuni foarte la modă pe atunci. Dacă pierdea o lecție, o urmărea în reluare, și-a făcut cu conștiinciozitate toate temele și cu o tenacitate de admirat a ajuns după un și ceva să citească romane englezești în original. Și-a dorit să învețe limba și nimic nu i-a stat în cale. În excursia pe care a făcut-o în Israel doi ani mai târziu a fost translator din limba engleză pentru un grup de 40 de români. Multe am învățat de la ea și mereu mă gândesc ce-ar spune sau ce părere ar avea despre una, despre alta, despre ce se întâmplă în jur sau despre deciziile pe care le iau.

        Dacă tușa Rica ar mai fi trăit acum, sunt sigură că ar fi fost încântată de alegerile mele vestimentare de la casa de modă a creatoarei Eli Lăslean și m-ar fi aprobat întru totul.

Ellis-mic-250x250 Ellis - taior

        Îmi place genul acesta de compleu foarte feminin care descoperă atât cât trebuie pentru a fi sexy fără a cădea în vulgaritate, cu o croială și o tăietură frumoasă, suficient de aproape de linia corpului astfel încât formele să rămână vizibile. Pentru mine asta înseamnă eleganță, nu o rochie de mii de euro imprimată cu cai verzi și care stă să crape pe la toate cusăturile pe o mândră posesoare de sâni și buze din silicon.

        Tușa Rica nu a fost una dintre femeile care au schimbat lumea dar a fost femeia care a schimbat lumea mea. Relația specială pe care am avut-o, m-a făcut să înțeleg și să văd altfel lumea. Mi-ar plăcea ca în comunitatea feminină la care am aderat de curând, Chic-Elite, să citesc despre experiențele de viață ale unor astfel de femei. Nu neapărat femei de ”succes” în accepțiunea zilelor noastre pentru că nu orice femeie ajunge să fie savant de renume internațional, aviator pe aparate sofisticate, balerină celebră, CEO la companii de renume sau actriță plătită cu milioane de dolari pe film. Sigur că și acestea sunt modele de urmat dar, din păcate, în cele mai multe cazuri rămân intangibile.

chic

        Pe lângă viețile unor femei care au intrat în istorie, așa ca Regina noastră, ar fi interesant de aflat și de împărtășit gândurile acelor femei medici sau asistente care în noaptea tragediei din clubul Colectiv au venit de acasă într-un suflet să dea o mână de ajutor fără să le fi chemat nimeni. Sau de descifrat mesajul acelei familii care a împărțit gratuit ceai în ziua în care puhoaie de oameni s-au adunat pentru a aprinde o candelă într-un uriaș gest de solidaritate și compasiune. Fapte de o umanitate incredibilă care pot fi ușor copiate ducând puterea exemplului către o lume mai bună.

        Fiind o comunitate interactivă mă aștept ca pe Chic-Elite să găsesc răspunsuri la întrebările mele. Întrebări de genul cum îți găsești un job la 50 de ani? Sau cum rezolvi conflictele cu copiii tăi care au deja 25 de ani ( à-propos, toate cărțile de parenting se opresc la vârsta adolescenței). Mi-ar plăcea să citesc și despre subiecte mai superficiale gen machiaj sau parfumuri, mi-ar plăcea să găsesc și sfaturi culinare sau idei de decorațiuni interioare deci cam tot ce ține de viața, anturajul și mediul în care trăiește o femeie obișnuită, așa ca mine. O femeie obișnuită care își dorește să fie percepută ca o femeie elegantă.

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

Pufoșenii

        Bine că mie nu-mi spune nimeni, niciodată, când apare ceva nou și bun pe piață, în schimb eu strig în gura mare ca să afle și să se bucure toți. Când am găsit zacusca aia de casă la Lidl, am bătut toba în toate birourile și toată lumea a dat iama să și-o cumpere, în schimb nimeni n-a zis nici ”pâs” la descoperirea brânzei pufoase de la Delaco. Probabil toți prietenii mei sunt fani brânză și ar fi vrut s-o țină  numai pentru ei, altfel nu-mi explic atâta secretomanie. Dar până la urmă adevărul brânza iese la iveală și, oh my God, e suficient să mă gândesc la ea și mi se umple gura de apă. De la Toni Delaco am aflat de existența ei, făceam shopping online căutând pe internet o pătură pufoasă pentru serile reci de iarnă și, ce să vezi, am dat peste o brânză pufoasă. Cu toate că m-am gândit că Toni exagerează un pic, curiozitatea m-a împins de la spate și a doua zi mi-am cumpărat și eu varianta cu smântână.

IMAG2540

        N-a fost nicio exagerare, a fost dragoste la prima îmbucătură, doar ce am simțit îmbrățișarea molcuță a papilelor gustative și mângâiere drăgăstoasă și m-am topit toată ca zăpada moale care se scurge de pe acoperișuri.

        Cum să vă explic eu că e brânza asta ca să înțelegeți mai bine? E ca o piele albă și moale de bebeluș întinsă pe o burtică rotundă în care să-ți îngropi nasul într-o pupăceală din care să răzbată apoi un râs cu voce guturală și încă neformată. E ca atingerea unor tălpi ce par de jucărie, mai mult groase decât late, din care pornesc cinci pufoșenii ce fac mici cute de grăsime și care sunt numai bune de gâdilat. E ca zâmbetul de la o ureche la alta pe o față cu obraji trandafirii și ochi rotunzi ca două mărgele, ca îmbrățișarea unor brațe în care coatele abia se simt sub șunculițe iar pumnii grăsuni stau mereu strânși. E ca un moment de bebelușeală din aia adorabilă care ți se imprimă pe veci în suflet, o bucurie, un cântec, soare și fericire limpede.

DSC01064

        Dragă Silviuca, sper să nu te superi că te-am comparat cu o brânză dar amândouă sunteți la fel de pufoase. Probabil când vei fi mare vei ajunge și tu un fan brânză, dar o să-ți spun un secret: pe tine te iubesc un pic mai mult :)delaco_fan_branza_proof2-250x250

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Share This:

Citește mai mult

Frankly, my dear, I don’t give a damn

        Pe aripile vântului de Margaret Mitchell este cartea pe care o țin pe noptieră de ani de zile și din care citesc atunci când am nevoie să-mi ridic moralul, cartea care îmi dă curaj și putere în momentele grele. De departe Scarlett O’Hara este personajul meu preferat din literatură și am vrut întotdeauna să am tenacitatea și ambiția ei iar faptul că a fost mereu cu un pas înaintea societății în care trăia m-a făcut să o admir și mai mult. Fraza cu care se încheie cartea ”After all, tomorrow is another day” (până la urmă, mâine este o nouă zi) mi se pare un bun slogan după care să îți conduci viața și îmi repet acest lucru de fiecare dată când lucrurile nu merg cum ar trebui. Pentru mine funcționează, pot să las răul la spate și să merg mai departe. E de prisos să spun că sunt pasaje pe care le știu pe dinafară. Filmul mi-a plăcut la fel de mult ca și cartea, cum ar fi putut să nu-mi placă Vivien Leigh, întruchiparea perfectă a lui Scarlett sau Clark Gable în rolul cinicului Rhett? Replica sa de la finalul filmului, ”Frankly, my dear, I don’t give a damn” (Sincer, draga mea, nu-mi pasă/nu dau doi bani) a fost votată de Institutul American de Film ca fiind replica cea mai cunoscută și citată din toate timpurile. Prin comparație ”Bond. James Bond”, arhi-cunoscuta prezentare a agentului 007, este abia pe poziția 22 în topul primelor 100 de replici care au devenit celebre după ce au fost rostite în filme.

        Vă dați seama că în momentul în care viața mea s-a intersectat cu această cană am simțit că trebuie să fie a mea :)

frankly

        Pur și simplu striga după mine s-o iau acasă. Ajunsesem pe Magazinul de Căni căutând nu căni, ci un ceai mai deosebit, ceva care nu se găsește la orice supermarket și am și găsit: ceai verde cu scorțișoară, ghimbir, mentă creață, cardamon, cuișoare și piper negru. Un deliciu parfumat, numai bun de savurat în serile înfrigurate de ceață, așteptând  Craciunul. Am făcut o scurtă vizită și la secțiunea de cafea dar totuși marea mea pasiune rămâne ceaiul.

       Nimic nu mi se pare mai plăcut seara decât să mă strecor sub pătura pufoasă cu o cană de ceai fierbinte și o carte bună iar Sylvestra să-mi toarcă la picioare. Asta în prima fază, pentru că apoi se obrăznicește, și cu pași mărunți vine tot mai sus și mi se instalează în poală fără să mai pot face nicio mișcare :) Dar mi-e foarte dragă și nu mă supăr nici pe ea, nici pe tot neamul pisicesc. Încă mă gândesc la roșcații ăia mici pe care i-am pierdut acum doi ani, Tom și Alpi, cei doi aristocats încrezuți care nici nu puteau să clipească fără să-și dea importanță. Câtă pufoșenie și drăgălășenie în două suflețele delicate surprinsă perfect într-o cană originală din porțelan de cea mai bună calitate! Aș putea să jur că cel care a făcut design-ul cănii s-a inspirat din poza mea :)

pisici ioana spune

cana-pisicute-indragostite-UlTLT

        Îmi plac atât de mult portretele stilizate ale celor două mâțe încât am pus cana pe wish-listul meu și vă anunț cu drag că accept cadouri :) Dacă intrați pe site o să găsiți o mulțime de căni pictate cu dragoste și migală de artiști talentați iar pe lângă cana pisicoasă pe care o vreau, mi-am ales încă una, de data asta cu căței ca să nu se spună despre mine că sunt o crazy cat lady. Adevărul este că iubesc toate animalele și mi-e greu să aleg între câini și pisici. Dacă i-ați vedea pe cei trei muschetari ai mei Jax, Gina și Patrocle cum aleargă ca nebunii unii după alții prin toată curtea și cum se învârt în jurul nucului într-o joacă nesfârștă, i-ați recunoaște imediat în ăștia micii desenați pe fond roșu care fug în jurul cănii cu limba scoasă.

3 caini ioana spune

cana-poveste-cu-catei-XIQuH

        Ei sunt câinii mei dragi (adunați de pe stradă) cărora le-am acordat un strop de atenție iar ei mi-au întors dragostea însutit. Animale adorabile, căni adorabile. Cred că atât ceaiul, cât și cafeaua, au imediat un alt gust atunci când sunt băute din căni personalizate sau care spun o poveste, altfel savoarea își pierde din intensitate, bucuria gustului se diminuează și ritualul își pierde tot farmecul. Să bei cafea ”din ce apuci” e ca și când ai bea șampanie din pahare de plastic…

0SIGLA

homeImage

        Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

 

 

Share This:

Citește mai mult